Art.129 C.Pr.Civ. Rolul activ al judecătorului.
| Comentarii |
|
Judecătorii au îndatorirea să stăruie,prin toate mijloacele legale, pentru apreveni orice greşeală privind aflareaadevărului în cauză, pe baza stabiliriifaptelor şi prin aplicarea corectă alegii, în scopul pronunţării uneihotărâri temeinice şi legale. Ei vorputea ordona administrarea probelorpe care le consideră necesare, chiardacă părţile se împotrivesc.(Decizia nr.135/RC/14.09.2006)
Prin sentinţa comercială nr.173/2006, Judecătoria Câmpulung arespins acţiunea, reţinând că deşi reclamanta susţine că în urma comenziiverbale făcută de pârâtă i-a închiriat acesteia o autobasculantă Volvo pentrusuma de 2000 RON şi i-a pus-o la dispoziţie, nu a făcut probe în acest sens.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,instanţa constată că recursul este fondat.
Astfel, potrivit art.129 al.4 şi alin.5 C.pr.civ., judecătorul este în dreptsă le ceară părţilor explicaţii, oral sau în scris, cu privire la situaţia de fapt şimotivarea în drept pe care le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilorlor, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept,chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentrua preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabiliriifaptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâritemeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care leconsideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
In cauză, instanţa de fond s-a mulţumit să constate că factura depusăde societatea reclamantă nu se poate vedea integral" şi nu poartă ştampila şisemnătura pârâtei, respingând, cu această motivare sumară acţiuneareclamantei.
Or, potrivit rolului său activ instanţa avea nu numai posibilitatea, darşi obligaţia de a administra orice alte probe pe care le-ar fi consideratnecesare pentru lămurirea adevăratei situaţii de fapt, cu atât mai mult cu câtart.46 C.com. prevede în materia comercială o mai mare libertate în materiaprobatorie, iar instanţa nu era ţinută (cum este cazul în materia somaţiei deplată) să se limiteze doar la administrarea de înscrisuri acceptate de părţi.
In speţă, reclamanta a invocat o convenţie verbală încheiată cu pârâta,convenţie ce putea fi dovedită cu orice mijloace de probă, inclusiv martori,neînsuşirea facturii neechivalând cu inexistenţa raportului juridic dedusjudecăţii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a negat un astfel de raport.
În ceea ce priveşte conţinutul facturii, cu privire la care instanţa defond a reţinut că se poate vedea integral", instanţa putea, evident, să soliciteo nouă copie a acestei facturi.
Respingând acţiunea reclamantei pe singurul considerent al neînsuşiriide către pârâtă a facturii depuse de reclamantă, instanţa de fond a nesocotitrolul său activ, sentinţa de fond nepronunţându-se asupra existenţeiraportului juridic dintre părţile litigante, ceea ce echivalează cu onesoluţionare a fondului litigiului.
Pentru aceste motive, recursul a fost admis.
Având în vedere dispoziţiile art.305 C.pr.civ. potrivit căruia în recursnu pot fi administrate alte probe cu excepţia înscrisurilor, sentinţa a fostcasată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în baza art.312 al.5C.pr.civ. pentru suplimentarea probatoriului în vederea stabilirii exacte asituaţiei de fapt.
| ← Poliţist. Spor de fidelitate. Obligativitate de acordare | Respingerea acţiunii ca nedovedită. → |
|---|
