Penalităţile de întârziere. Momentul începerii curgerii acestora.
| Comentarii |
|
În speţă nu este incidentă niciunadintre excepţiile prevăzute de art.56Cod comercial, art.43 Cod comercialreferindu-se la obligaţiile comercialefără a distinge după cum datoria estecomercială numai pentru una dintrepărţi sau pentru ambele, deciindiferent dacă izvorul obligaţiei esteo faptă de comerţ obiectivă,subiectivă sau unilaterală.(Decizia nr.192/RC/07.12.2006)
Prin sentinţa comercială nr.3563/2006, Judecătoria Piteşti a admisîn parte acţiunea, a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 1.127,27RON reprezentând rate neachitate aferente perioadei 30.03.2005-30.07.2005,precum şi penalităţi în cuantum de 3\% pe zi de întârziere, începând cu dataintroducerii acţiunii, 23.08.2006, data punerii în întârziere şi până laachitarea debitului şi a respins cererea privind acordarea penalităţilor deîntârziere până la introducerea acţiunii. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, săplătească reclamantei suma de 97,1416 RON reprezentând cheltuieli dejudecată.
In ceea ce priveşte penalităţile de întârziere solicitate până la dataintroducerii cererii de chemare în judecată instanţa a reţinut că regulacurgerii de drept a dobânzilor, stabilită de art.43 C.com. îşi găseşte aplicarenumai în cazul în care obligaţia privind plata unei sume de bani estecomercială pentru debitor.
Dacă această obligaţie este comercială numai pentru creditor,dobânzile curg de la data punerii în întârziere a debitorului în condiţiileart.1079 şi 10887 C.civ., deci de la data introducerii cererii de chemare înjudecată.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,Tribunalul a constatat că recursul este fondat.
In cauză, instanţa de fond a întemeiat soluţia pronunţată pe capătul decerere privind penalităţile de întârziere solicitate până la introducereaacţiunii pe dispoziţiile art.43 C.com..
Instanţa de fond a reţinut că regula curgerii de drept a dobânzilor,stabilită de art.43 C.com. îşi găseşte aplicare numai în cazul în care obligaţiaprivind plata unei sume de bani este comercială pentru debitor.
O astfel de interpretare este contrară însă dispoziţiilor art.56 Codcomercial potrivit căruia dacă un act este comercial numai pentru una dinpărţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale,afara de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi decazurile în care legea ar dispune altfel.
În speţă nu este incidentă niciuna dintre excepţiile prevăzute de art.56Cod comercial, art.43 Cod comercial referindu-se la obligaţiile comercialefără a distinge după cum datoria este comercială numai pentru una dintrepărţi sau pentru ambele, deci indiferent dacă izvorul obligaţiei este o faptă decomerţ obiectivă, subiectivă sau unilaterală.
Prin urmare, nefiind un caz în care legea să dispună altfel se aplicălegea comercială pentru toţi contractanţii, inclusiv pentru necomerciant, careeste astfel de drept în întârziere.
Mai mult, potrivit art.1079 al.2 C.civ., debitorul este de drept înîntârziere când s-a contractat expres ca debitorul va fi în întârziere laîmplinirea termenului, fără a fi necesară notificarea.
Potrivit art.4 din Legea 469/2002, în contractele încheiate, părţile potprevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alttermen convenit a obligaţiilor, debitorii să plătească, în afara sumei datorate,penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoaredupă data scadenţei.
Potrivit alineatului 3 al aceluiaşi text, totalul penalităţilor pentruîntârziere în decontare, nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia suntcalculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Or, prin art.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr.173/28.02.2005(fila 3 din dosar) pârâtul a fost de acord că penalităţile de întârziere sunt de3\% din rată pentru fiecare zi de întârziere şi că acestea pot depăşi cuantumulsumei pentru care au fost calculate conform Legii 469/2002 art. 4(3).
De altfel, în materie comercială sunt aplicabile dispoziţiile art.7201C.pr.civ. privind procedura concilierii prealabile, rolul notificării prevăzut deart.1079 C.civ. fiind îndeplinit în materie comercială de această procedură deconciliere, efectuată în cauză, după cum rezultă din dovezile depuse la filele6-8 din dosar. Prin urmare, chiar dacă ar fi fost nevoie de o punere înîntârziere, debitorul a fost pus în întârziere la data scrisorii prin care s-aîncercat concilierea directă.
Pentru aceste motive, în baza art.312 C.pr.civ., a fost admis recursulformulat de către recurenta S.C G.U. S.A, împotriva sentinţei comerciale nr.3563/14.09.2006 pronunţată de către Judecătoria Piteşti în dosarul nr.9770/2006, intimaţi fiind AM şi AA şi modificată în parte sentinţa în sensulcă au fost obligaţi pârâţii şi la plata penalităţilor de întârziere în sumă de8.756, 91 RON.
| ← Calitate procesuală pasivă Răspundere contractuală. | Competenţa materială. Acţiuni neevaluabile în bani → |
|---|
