Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art.169 din legea ne.85/2014)
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. **** din data de 07.12.2017
Dosar nr.****
ROMÂNIA
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. ****
Ședința publică din data ****
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - JUDECĂTOR SINDIC: **
GREFIER: **
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către reclamanta **, în contradictoriu cu pârâta **.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta **, prin avocat Nicoleta Ionescu, cu împuternicire avocațială depusă în ședință .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:
- cauza are ca obiect: atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență (art. 169 Legea 85/2014)
- stadiul procesual: primă instanță
- procedura de citarea este legal îndeplinită
Pârâta, prin avocat solicită respingerea cererii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 169 lit.c din Legea 85/2014, reclamanta făcând doar afirmații cu titlu generic, nefiind dovedite care sunt activitățile întreprinse de pârâtă ce au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare.
Totodată arată că pârâta nu a încasat niciodată indemnizații de la societate.
Mai mult arată că din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență rezultă faptul că starea de insolvență s-a datorat unor cauze obiective, nefiind identificate fapte în sensul prevederilor art. 169 din Legea 85/2014 sau persoane care să fi contribuit la producerea stării de insolvență.
Instanța pune în vedere reprezentatului convențional al pârâtei să depună la dosarul cauzei un exemplar al întâmpinării semnat.
Nemaifiind alte demersuri de întreprins și cereri de natură judiciară aferente procedurii de soluționat, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 15.09.2017 sub nr. **, reclamanta ** a solicitat, ca pasivul debitorului rămas neacoperit sa fie suportat de către pârâta **, invocând incidenta art.169 alin 1 lit. c din Legea nr.85/2014.
În fapt, reclamanta arată instanței că scopul edictării dispozițiilor art. 169 din Legea 85/2014 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv : principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Totodată se constată o lipsă de diligență ce se manifestă prin aceea că au fost încălcate prevederile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, care statuează obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa instanței competente cu cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, termen nerespectat de către reprezentanții debitoarei.
Astfel că, prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se află în stare de încetare de plăți, fostul administrator nu a făcut altceva decât să majoreze pierderile debitoarei (art. 169 lit. c) din Legea nr. 85/2014).
În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca. Se poate observa din actele depuse la dosarul cauzei că administratorul societății nu a fost preocupat de eficientizarea activității desfășurate, continuând o activitate ce a condus în mod vădit la o stare de insolvabilitate și la incapacitate de plăți.
În acest context, dispozițiile art. 169 alin. 1 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorului pentru încălcarea dispozițiilor art. 66 din aceeași lege. Chiar și în situația în care starea de încetare de plăți a societății debitoare se datorează unor cauze obiective, (de natură economică, determinată de colaborarea defectuoasă între partenerii de afaceri sau de orice altă cauză), răspunderea administratorilor debitoarei poate fi atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, atâta vreme cât ei sunt niște mandatari ai falitei și au obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență decât propriile lor interese.
Din actele depuse la dosarul cauzei cu privire la creanța reclamantei, rezultă că mai multe categorii de obligații către bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți.
Reclamanta menționează că pe baza declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat, a căror depunere lunară este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se întocmește fișa de evidență pe plătitor, fișă care centralizează toate debitele pe care le are o societate către bugetul de stat.
Reiese că debitul restant datorat către bugetul de stat, provine ca urmare a propriilor declarații înregistrate de către reprezentanții debitoarei la instituția noastră, că prin neplata obligațiilor fiscale la termenele prevăzute de lege, acestea au generat dobânzi și penalități în conformitate cu dispozițiile art. 119 și 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează în mod clar că se calculează și se datorează majorări pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data la care respectiva suma era scadentă.
Izvorul răspunderii civile, are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății le încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății, aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale, culpa este prezumată, iar răspunderea trebuie prezumată în abstract, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă. Se poate astfel lesne observa că obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumbă administratorilor societății în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între o societate și administratorul ei.
Reclamanta apreciază că administratorul si asociații societății, în calitatea lor de mandatari ai debitoarei erau ținuți să-și ducă la îndeplinire mandatul prin manifestarea cu precădere a unei diligențe care în opinia legiuitorului este mai presus celei depusă în susținerea propriilor interese.
Administratorul si asociații societății aveau obligația, potrivit art. 70 din Legea 31/1990 rep., să efectueze toate operațiunile necesare pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății și să depună toate diligențele în vederea urmăririi încasării creanțelor de la partenerii săi de afaceri, precum și asigurarea veniturilor necesare rambursării creditelor și achitării obligațiilor bugetare, așa cum stipulează legislația în vigoare.
Astfel, reclamanta poate afirma că voința persoanei juridice se manifestă prin organele sale de conducere, în măsura în care acestea acționează în limitele atribuțiilor conferite de însăși persoana juridică.
Pe de alta parte, natura juridică va fi determinată de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite, faptele ilicite ale organelor persoanei juridice atrăgând răspunderea personală a celui care le-a săvârșit. Din coroborarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd că "administratorii sunt solidari răspunzători față de societate"; cu cele ale art. 169 din Legea nr. 85/2014, rezultă că răspunderea pentru starea de fapt în care se regăsesc astăzi, revine administratorului societății, în calitate de autor al unora dintre faptele antemenționate.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat";, or mandatul este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotararea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului";.
Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Este de reținut că în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, art. 1, alin. 1"; societățile comerciale ....au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit prezentei legi "; și art. 5 "persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă ți să întocmească situații financiare anuale.";
Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin. 1 lit. c) și art. 73 alin. 2 "; administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor ținute de lege și corecta lor ținere. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o pot exercita numai în caz de faliment al societății";, rezultă fără echivoc că în cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege, nu s-a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Prin nedepunerea documentelor se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități.
Din cele expuse mai sus, reclamanta consideră că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin reprezentanții săi, nu au ținut o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, fiind astfel îndeplinită condiția esențială expres prevăzută de lit. d) art. 169 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvență.
Se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății) și prejudiciul creat (cauzat reclamantei și celorlalți creditori prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În stabilirea acestei legături de cauzalitate trebuie avut în vedere criteriul obiectiv de apreciere care presupune compararea activității administratorului cu activitatea unei persoane diligente, care-și subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Pentru aceste motive reclamanta solicită instanței să admită prezenta cerere și prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suportarea pasivului societății de către pârâta cu bunurile din averea personala, pana la achitarea integrala a obligațiilor restante.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2014, ale Legii nr. 31/1990 rep. și ale Legii nr. 82/1991 rep precum și art.169 alin.1 lit.c.
Reclamanta menționează că, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu art. 343 din Legea nr.271/2015 suntem scutiti de taxa de timbru și solicită ca în caz de imposibilitate de prezentare instanța să procedeze la judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de Procedură Civilă.
În probatoriu, s-au depus înscrisuri.
La dosar, în data de 06.11.2017 a fost depusă întâmpinare formulată de pârâta ** și atașată la dosar filele numărul 9-11 prin care solicită respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În fapt, pârâta ** arată instanței că ** a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale in calitate de creditor majoritar, împotriva pârâtei în calitate de administrator statutar, întemeiată pe prevederile art.169 alin (1) lit.c, imputând "ca am dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.";
Cu privire la admisibilitatea cererii, pârâta solicită instanței să observe că prin motivația adusa de creditoarea **, aceasta OMITE un element fundamental, respectiv ca din raportul lichidatorului judiciar privind cauzele care au determinat apariția stării de insolvență, reiese ca acesta, in indeplinirea atribuțiilor sale a verificat starea societatii, fără a constata o culpa a administratorului statutar, arătând că nu s-au găsit motive de atragere a acestei răspunderi Prin dispozițiile art. 169 alin. (1) lit. c), se reglementează o acțiune sui generis ce împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, considerent pentru care întrunirea condițiilor prevăzute de lege (atât de natură obiectivă, cât si de natură subiectivă, atât cele generale, cât și cele speciale) trebuie dovedite.
Acțiunea întemeiată pe art. 169 din Legea nr. 85/2014 se exercită în considerarea faptei săvârșite dintre cele prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a-j, prin care sa se demonstreze cum administratorul statutar a contribuit la starea de insolvență a debitorului.
Or, creditoarea a recurs la prezumții, făcând abstracție de împrejurarea că legea nu prezumă niciunul dintre elementele răspunderii civile delictuale.
Condiția esențiala impusa de art 169 lit c) este continuarea unei activitati care conduce in mod vădit la acumulare de pierderi, urmând ca cel care face o asemenea afirmație sa probeze afirmațiile, aspect care lipseste din formularea cererii, ceea ce conduce evident la inadmisibilitatea cererii.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art. 169 din lege. Din formularea textului alin. 1 al art. 169 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană care a cauzat"; starea de insolvență prin una din faptele enumerate. Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței.se află în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real,iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 169 lit. c) din legea insolvenței conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, **însa nu a făcut în nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.
In acest sens, pentru aplicarea art. 169 lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, creditorul nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți.
Mai mult, deschiderea procedurii de insolvență a fost facuta la cererea administratorului statutar.
De altfel, în practica judiciară s-a considerat că numai prezumția caracterului oneros al mandatului comercial nu poate constitui indiciul prezumției simple că "în spatele unei stări deficitare"; se află interesul ocult al administratorului, cu atat mai mult cu cat in acest caz, nu exista indemnizație fiind si asociat unic.
Răspunderea pentru acoperirea pasivului, în ipoteza mai sus menționată, este o răspundere specială, o "varietate"; a răspunderii civile delictuale, ce poate opera doar în prezența interesului personal al administratorului statutar.
Din concluziile Raportului, așa cum sunt evidentiate de lichidatorul judiciar nu identifica fapte in sensul prevederilor art 169din Legea 85/2014 sau persoane care sa fi contribuit la producerea stării de insolvență.
Reclamantul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetare de plăți, nefiind suficientă simpla enunțare a textului de lege, sau lipsa activelor.
In lipsa determinării categoriei sau naturii activităților angajate de către pârâtă pentru promovarea intereselor particulare ale acesteia, doar afirmația prin care reclamantul acuză administratorul de desfășurarea unor activități în scopuri personale nu poate fundamenta și caracteriza acțiunile pe care art. 169 lit. c) din lege le presupune.
Mai mult,dispozițiile art. 1169 C.civ. obligă la dovedirea oricărei susțineri făcute în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței prevăzute la art. 169 din această lege.";Expresia interesului personal al administratorului în continuarea unei exploatări deficitare îl poate constitui încasarea unei remunerații excesive sau neajustarea acesteia în raport de schimbările intervenite în situația financiară a întreprinderii, ori in acest caz nu este cazul . De asemenea, în lipsa unei dovezi certe cu privire la interesul personal în continuarea activității, încălcarea art. 66 din Legea insolvenței nu intră sub incidența dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. c).
Diferența între acte de gestiune neinspirate și exploatarea deficitară a întreprinderii este dată de interesul personal și reaua-credință ca elemente constitutive ale acestui delict.
Prin urmare,chiar si o exploatare deficitară care ar fi prejudiciat societatea, dar nu a fost săvârșită în interesul personal , devine lipsită de semnificație în procedura insolvenței, ori in acest caz , diminuarea datoriilor dovedește exact contrariul.
Cu privire la netemeinicia cererii creditoarei **, pârâta solicită instanței să observe că se ridică problema dovedirii in mod cumulativ a elementelor răspunderii civile delictuale si anume:
— existenta faptei ilicite,
— a prejudiciului,
— a raportului de cauzalitate dintre acestea si a vinovăției, alaturi de probarea afirmațiilor conform cărora nu am predat documentele.
Reclamanta face referiri de ordin general cu privire la o eventuala fapta, sezizand instanta fara identificarea elementelor de răspundere care nu sunt identificate, analizate si dovedite.
Neplata datoriilor, in condiții generate de scaderea pieței si nu poate conduce prin ea insasi la angajarea raspunderiicu atat mai mult, cu cat creditoarea a procedat la blocarea contului si încasarea direct a creanțelor tertilor astfel popriți.
Reclamanta nu a probat sub nici o forma culpa pârâtei. Fapta la care face referire nu este dovedita drept ilicita , savarsita in interes propriu si cauzatoare de prejudicii.
Fata de cele arătate, pârâta solicită instanței să rețină că nu s-a probat ca aceasta a cauzat starea de insolvență a debitoarei, ca am savarsit una din faptele prevăzute de art 169 din Legea 85/2014 si sa respingeți cererea de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.169 lit c din Legea 85/2014.
În probatoriu, cu fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.169 din Legea 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolvență,sa fie suportata de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Răspunderea reglementata de art.169 din Legea nr.85/2014 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societarii debitoare in stare de insolvență.
Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
Însă, pe lângă condițiile generale, art.169 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.169 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art.169 din Legea nr.85/2014 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.
Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece parților le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi susținerile, invocarea prevederilor art.169 din Legea nr.85/2014 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolvență .
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolentei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa.
Referitor la fapta prevăzuta de art.169 lit.c din Legea nr.85/2016, judecătorul sindic retine ca derularea unei activitatea economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societatea comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Nu a fost indicata in concret nici acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolenta, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.169 lit. c si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul reține că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul in funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.169 din Legea nr.85/2014.Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat in speța.
Răspunderea prevăzuta de art.169 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumata, ci este o răspundere specială care împrumută din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea. Prin urmare, culpa pârâtului nu este prezumata conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2014 legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societarii in stare de insolvență .
Ca atare, în lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitatea care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, și nu în ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvență , nu poate fi reținuta ca fiind dovedita fapta ilicită.
Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ca neîntemeiata cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamanta **în contradictoriu cu pârâta **.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de către reclamanta **, în contradictoriu cu pârâta **, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul București Secția a VII-a Civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7.12.2017.
PREȘEDINTE GREFIER
** **
Compensarea de drept între creanțele reciproce ale părților în condițiile prevăzute de art.90 din Legea nr.85/2014.
Potrivit art.90 din Legea nr.85/2014, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Textul de lege face distincția între creanțe reciproce ce existau la data deschiderii procedurii (creanțe anterioare) și creanțele reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței (creanțe ulterioare), nefiind permisă compensarea creanțelor născute anterior deschiderii procedurii, cu creanțele născute ulterior deschiderii procedurii.
(TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. *****
judecător ****)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11.12.2014, sub nr. **, reclamanta ** a chemat în judecată pârâta **, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună obligarea pârâtei să ia act de compensarea creanței deținută de aceasta cu cea a debitoarei **A, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, reclamanta a precizat că prin încheierea de ședință din data de 21.07.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. ** a fost admisă cererea ** cu privire la constatarea stării de insolvență, în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea 85/2004, fiind deschisă procedura generală împotriva acesteia, iar în urma recepționării notificării, a formulat cererea de admitere a creanței în cuantum de 256.790,30 lei.
S-a mai susținut, că prin adresele nr. 20201/ 20.10.2014, nr. 19985/ 20.10.2014, nr. 20305/23.10.2014, nr. 23485/23.11.2014 a solicitat pârâtei să fie de acord cu compensarea datoriilor reciproce, cu mențiunea că deschiderea procedurii nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca aceasta.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1616 și următoarele cod civil coroborate cu art. 90 din Legea 85/2014.
Prin sentința civilă nr.** pronunțată de JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ, în dosarul nr. **, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, și s-a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta ** în contradictoriu cu pârâta **, către Tribunalul București Secția a VII-a Civilă.
La data de 15.12.2015, raportat la sentința civilă nr.** pronunțată de JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ, în dosarul nr. **, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a VII- a Civilă, dosarul nr. **, având ca obiect faliment - alte cereri - compensare creanța - declinat.
La data de 01.03.2016 s-a formulat de către administratorul judiciar ** în temeiul art. 394 C.pr.civ., concluzii scrise, față de cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată ( filele nr. 8-10, dosar nr. **).
În motivarea în fapt, administratorul judiciar a învederat, că analizând cererea și documentele anexate acesteia, a constatat în primul rând faptul că datoria pe care societatea ** o are de achitat față de societatea ** era, la data deschiderii procedurii, în cuantum total de 256.790,28 lei, și această datorie este născută în integralitatea ei înainte de data deschiderii procedurii de insolvență, respectiv anterior datei de 21.07.2014.
A mai arătat administratorul judiciar, că în ceea ce privește creanța pe care societatea ** o avea de recuperat de la societatea **, era la data deschiderii procedurii, în cuantum de 14.549,83 lei iar ulterior, în prezent, cuantumul total al creanței este de 521.312,03 lei, concluzionând, că în ceea ce privește creanța totală aceasta este născută, în marea ei majoritate, ulterior datei deschiderii procedurii, astfel: suma de 14.549,83 lei este născută anterior datei de 21.07.2014, și suma de 506.762,20 lei este născută ulterior datei de 21.07.2014.
Referitor la declarația de creanță formulată de către societatea ** pentru suma de 256.790,30 lei, administratorul judiciar a afirmat, că a observat existența unei creanțe reciproce datorate de către societatea ** societății **, creanță născută anterior datei deschiderii procedurii, respectiv acea parte din creanță menționată la punctul (3) de mai sus, în cuantum de 14.549,83 lei, și verificând îndeplinirea condițiilor compensației legale de drept, conform art. 1616 C.civ., raportat la prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a constatat, că sunt îndeplinite condițiile pentru a interveni compensației legale a creanțelor reciproce până la concurența sumei celei mai mici, respectiv până la suma de 14.549,83 lei, astfel, că a procedat la înscrierea creditorului ** la masa credală cu o sumă în cuantum de 242.240,47 lei.
În ceea ce privește restul creanței, cu care creditoarea a fost înscrisă la masa credală, administratorul judiciar a subliniat, că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru compensația legală, având în vedere și prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
A mai precizat administratorul judiciar, că față de prevederile art. 1617 Cod civil, condițiile compensației legale sunt următoarele: compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură, astfel, că pentru a fi îndeplinite condițiile compensației legale, este necesar ca cele două creanțe să fie născute la data deschiderii procedurii, însă așa cum reiese din înscrisurile existente la dosar, la data de 21.07.2014, data deschiderii procedurii, creanța pe care ** o avea de recuperat de la societatea **, era doar de 14.549,83 lei, cu privire la care a și operat compensarea, în timp ce creanța în cuantum de 506.762,20 lei, reprezintă o creanță născută ulterior procedurii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Creditorul ** a solicitat înscrierea la masa credală a debitorului ** cu suma de 256.790,30 lei, fiind înscris în tabelul preliminar cu suma de 242.240,47 lei, ca urmare a aplicării disp. art.90/Legea nr.85/2014, privitoare la compensația legală.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și precizărilor făcute de părți, ** datorează debitorului ** suma de 506.762,22 lei, rezultată din facturi emise ulterior deschiderii procedurii împotriva debitorului (21.07.2014).
Contestatorul invocă aplicarea disp. art.90/Legea nr.85/2014, între suma datorată debitorului în cuantum de 506.762,22 lei și suma datorată de debitor, în cuantum de 184.113,98 lei, reprezentând garanție de bună execuție, rezultată din facturile nr.5149399/20.02.2013, 5149429/14.03.2013, 5149430/14.03.2013, 5149594/26.06.2013, 5150031/12.11.2013 și 5150032/12.11.2013.
Având în vedere că suma în cuantum de 184.113,98 lei, reprezentând garanție de bună execuție este născută anterior deschiderii procedurii, astfel cum rezultă din facturile menționate mai sus și doar scadența acestei sume este ulterioară deschiderii procedurii, în cauză nu se poate reține incidența disp. art.90/Legea nr.85/2014, între această sumă și creanța datorată de contestator debitorului în cuantum de 506.762,22 lei.
În condițiile în care dreptul la restituirea valorii garanției de bună execuție s-a născut anterior datei deschiderii procedurii, iar obligația de plată a debitorului a devenit pură și simplă, după deschiderea procedurii, având în vedere disp. art.5 pct.69/Legea nr.85/2014 și disp. art.1407/Codul civil, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile compensației legale.
Față de cele reținute mai sus, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. *** pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. **** hotărârea instanței de fond a devenit definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat
| ← Contestaţia împotriva masurilor alichidatorului judiciar | Pretentii. Jurisprudență Contracte; Plăţi; societăţi comerciale → |
|---|
