Pretentii. Jurisprudență Contracte; Plăţi; Societăţi comerciale
| Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 5078 din data de 23.06.2017
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5078/2016
Ședința publică de la 23 Iunie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE ..
Grefier ..
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant și pe pârât, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din data de 02.06.2016, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.06.2016, respectiv pentru data de 23.06.2016, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 03.06.2015, sub dosar nr.../271/2015, legal timbrată, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 14288 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parțială a facturilor fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 și nr.039/05.12.2014, scadente și neachitate integral, emise de reclamantă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009, a actului adițional nr.1/31.10.2011 și a actului adițional nr.2/31.12.2012, la plata dobânzii legale, calculate conform Legii nr.72/2013, care curge de la data emiterii facturilor susmenționate și până la plata efectivă a debitului principal, la plata sumei de 10000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii intempestive a contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009, cu cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, onorariu expertiză, taxă de timbru).
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între cele două părți s-a încheiat un contract de prestări servicii cu nr.004/2009, urmat de actul adițional din 31.10.2011, în sensul modificării pct.3 și a pct.6 din contractul inițial, și apoi de actul adițional nr.2/31.12.2012.
La data de 15.09.2014, este întocmit de societatea pârâtă și comunicat reclamantei, la 11.11.2014, înscrisul denumit eronat "act adițional nr.3";, prin care se solicită de către pârâtă încetarea contractului de prestări servicii începând cu data de 15.09.2014, pe motiv de împlinire a termenului contractului, prin obținerea a două acreditări succesive.
La data de 26.11.2014, reclamanta a primit notificarea prin care se atrage atenția acesteia asupra faptului că ar fi intervenit încetarea de drept a contractului de prestări servicii nr.004/2009.
Reclamanta apreciază că durata minimă a contractului nu s-a împlinit, nefiind obținute acele acreditări succesive (2), de care se prevalează pârâta pentru a invoca încetarea de drept a contractului, prin urmare acțiunea în răspundere civilă contractuală formulată de reclamantă este întemeiată.
În drept, au fost invocate art.3 din Legea nr.71/2011, art.969, alin.1 și 2 C.civ., art.1088, alin.1 și 2 C.civ., iar în probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri, fiind solicitată încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei și expertiza contabilă pentru determinarea prejudiciului suferit de reclamantă.
Legal citată, pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.47-52), înregistrată la instanță în data de 27.07.2015, solicitând, în principal, anularea acțiunii ca fiind introdusă de o entitate fără capacitate procesuală sau, în subsidiar, respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, cu obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
În esență, pârâta a invocat faptul că au fost obținute chiar trei acreditări pentru spital, respectiv certificatul de acreditare RENAR nr.LM099, reacreditat la 25.07.2012, valabil până la 24.07.2016, certificatul de acreditare CONSA seria CA nr.006/20.09.2012, valabil 60 de luni, și certificatul de acreditare SMC nr.152Q din 18.02.2013, valabil până la 18.02.2016, prin urmare a intervenit încetarea de drept a contractului încheiat cu reclamanta.
Cu toate acestea, deși nu a prestat nici un serviciu în beneficiul pârâtei, reclamanta a continuat să emită facturi, care nu au fost acceptate sau însușite la plată de către pârâtă prin semnătură, înregistrare în contabilitate sau în altă modalitate.
Privind capătul de cerere referitor la plata de despăgubiri pentru rezilierea contractului, pârâta a menționat că, prin actul adițional nr.2 la contract, semnat de reclamantă fără obiecțiuni, a fost modificat art.6 din contractul inițial, în sensul eliminării clauzei privind despăgubirile datorate de beneficiar în cazul rezilierii contractului înainte de termen.
În esență, pe fondul cererii, pârâta a susținut că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile contractuale.
În drept, pârâta a invocat art.205 C.pr.civ., iar în probațiune a depus la dosar înscrisuri, solicitând încuviințarea probei testimoniale și a celei cu interogatoriul reclamantei.
La data de 23.09.2015, reclamanta a depus la dosar note de ședință (f.93-97), solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale active și a apărărilor formulate de pârâtă, reiterând și dezvoltând motivele invocate inițial în susținerea acțiunii introductive.
Prin încheierea din 04.02.2016 (f.139-140), instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă, pentru motivele acolo arătate.
În termenul de pronunțare, la data de 15.06.2016, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise (184-195).
În cauză, instanța a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamante (răspunsurile consemnate la f.122-124 dosar), respectiv al pârâtei (răspunsurile de la f.53-54 dosar) și proba cu expertiza tehnică contabilă, la dosar fiind depus raportul de expertiză contabilă judiciară , înregistrat la BEJ de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. 55/14.04.2016 (f.150-162 dosar) și întocmit de expert contabil B....
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Cu preeminență, din perspectiva dreptului procesual civil, instanța va face aplicarea în cauză a dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, față de data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, în considerarea art.24 N.C.pr.civ., coroborat cu art.3, alin.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Sub aspectul dreptului material ce guvernează prezentul litigiu, față de data nașterii raporturilor contractuale dintre părți, conform contractului de prestaări servicii nr.004/2009, instanța va face aplicarea dispozițiilor vechiului Cod civil, în considerarea art.6, alin.1 și 2 din Noul Cod Civil, coroborat cu art.3 și art.102, alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
În fapt, numita și pârâta au încheiat în anul 2009 contractul cadru de prestări servicii nr.004/2009 (f.21-23 dosar), conform căreia numita, în calitate de prestator, s-a obligat față de pârâtă, în calitate de beneficiar, la prestarea serviciilor privind mentenanța și îmbunătățirea SMC, conform cu SREN ISO 15189, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale și entităților organizatorice de interfață cu acesta din cadrul Centrului Medical.
Durata contractului a fost convenită de părți "pentru perioada de minim două acreditări succesive (șase ani)";.
Prin actul adițional nr.1/31.10.2011 la contractul inițial susmenționat (f.24-26 dosar), s-a modificat denumirea prestatorului ,acesta devenind (reclamanta din prezenta cauză), respectiv obiectul principal al contractului, în sensul obligării reclamantei la "prestări servicii de menținere, implementare și îmbunătățire a sistemului de management al calității (SMC), bazat pe toate tipurile de standarde de calitate de referință pentru tot grupul de firme. De asemenea, menține și îmbunătățește procesul de acreditare conform ISO de referință de către RENAR pentru laboratorul de analize medicale Pelican etc.";
A urmat actul adițional nr.2/31.12.2012 la contractul cadru de prestări servicii (f.27-28 dosar), prin care s-a modificat, din nou, art.1 privind obiectul contractului, reclamanta obligându-se la prestări servicii de menținere, implementare și îmbunătățire a sistemului de management al calității ISO 9001 și ISO 1589 sau alte cerințe ISO necesare unităților sanitare. cuprinde și firmele cu aceleași familii acționare, respectiv și";. O altă modificare a vizat art.6 din contract privind răspunderea contractuală, respectiv art.3 din contract privind tarife și modalități de plată.
Al treilea act adițional pretins a fi încheiat de către pârâtă este cel înregistrat cu nr.3/15.09.2014 (f.29 dosar), nesemnat de către reclamantă, care, în realitate, reprezintă o notificare privind încetarea de drept a contractului cadru de prestări servicii, începând cu data de 15.09.2014, justificat pe motivul derulării, în perioada 2009-2014, a două acreditări succesive.
Cum reclamanta a refuzat să ia act de încetarea de drept a contractului, formulând chiar și o contestație în acest sens, înregistrată cu nr.22/14.11.2014 (f.30-31 dosar), continuând să emită, în executarea contractului, facturile fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 și nr.039/05.12.2014 (f.14-16 dosar), scadente și neachitate integral de către pârâtă.
Cum pârâta nu a înțeles să-și execute de bunăvoie, integral, obligația corelativă de plată, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 14288 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parțială a facturilor fiscale susmenționate, respectiv la plata dobânzii legale aferente debitului principal susmenționat și a sumei de 10000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a rezilierii intempestive a contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009.
Atât art. 969 din vechiul C.civ. (acesta din urmă fiind aplicabil în speță, din perspectiva dreptului material, în temeiul art.102, alin.1 din Legea nr.71/2011 și a principiului tempus regit actum), cât și art. 1270 din Noul C.civ., consacră principiul forței obligatorii a contractului, în temeiul căruia părțile unui contract sunt ținute să-și execute întocmai obligațiile asumate prin încheierea contractului.
Obligativitatea contractului prezintă o deosebita importanta, nu numai pentru raporturile dintre părți, dar și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice în general. Principiul pacta sunt servanda nu decurge numai din voințele individuale ale părților, ci constituie un adevărat imperativ social.
Efectele acestui principiu sunt întărite și de aplicarea altor prevederi legale, ca de exemplu art.1073 din vechiul C.civ. (corespondentul actualului art.1516 din Noul C.civ.), conform căruia ";creditorul are dreptul de a dobindi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare";, sau art.1082 din vechiul C.civ. (corespondentul actualului art.1530 din Noul C.civ.), conform căruia ";debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intirzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata.";
Raportat la cererea reclamantei, instanța va reține incidența în speță a dispozițiilor susmenționate privind reglementarea răspunderii civile contractuale și executarea silită a obligațiilor, titularul unui drept de creanță împotriva debitorului său având ";dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației";.
Instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Fapta ilicită a pârâtei constă în nerespectarea obligațiilor contractuale, și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea facturilor emise de reclamantă, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei. Cu privire la fapta prejudiciabilă, instanța reține că, în materia obligațiilor de a face, dacă creditorul dovedește existența creanței, neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Or, pârâta nu a dovedit achitarea integrală a facturilor emise de către reclamantă.
Din această perspectivă, instanța va înlătura criticile pârâtei sub toate aspectele.
În primul rând, contractul de prestări servicii nu impunea ca serviciile să fie prestate de către reclamantă în fiecare zi, plata acesteia fiind făcută de pârâtă pentru "prestații de maxim 10 zile lucrătoare, echivalentul a 15 zile calendaristice pe lună";, conform art.3 din contract, astfel că susținerea pârâtei cum că reclamanta nu și-ar fi executat obligațiile contractuale, în ultima parte a perioadei contractuale, pentru care solicită, de altfel, plata contravalorii serviciilor prestate, este nefondată, iar certificatele medicale depuse, în copie, la dosar, interesează în privința derulării raporturilor de muncă ale reclamantei, în baza contractului individual de muncă încheiat cu pârâta (f.80-83 dosar), și nu în privința contractului de prestări servicii.
În al doilea rând, cu privire la activitatea desfășurată de reclamantă în executarea contractului, interesează semnificația noțiunii de "acreditări succesive";, avută în vedere de către părți ca referință pentru durata minimă contractuală (art.4 din contract), respectiv la ce fel de acreditări s-a obligat reclamanta.
Pe de o parte, serviciile ce fac obiectul contractului au fost determinate de părți la clauza privind obiectul contractului, modificat succesiv prin cele două acte adiționale la contract, mai sus menționate. Pe de altă parte, dacă s-ar reține ca întemeiată poziția procesuală a pârâtei, în sensul obținerii celor trei certificate de acreditare depuse la dosar (f.64, 67, 73), raportat la care invocă încetarea de drept a contractului, se constată că încetarea contractului ar fi trebuit să intervină încă din anul 2012, or contractul a continuat inclusiv în 2014, prin urmare se conturează cel puțin o presupunere rezonabilă că părțile au avut în vedere acreditări succesive pe același tip de certificat, ceea ce operează ca o prezumție simplă în favoarea reclamantei.
În plus, durata minimă contractuală a fost delimitată, în timp, de obținerea a minim două acreditări succesive, dar nu mai puțin de 6 ani. Or, față de această limită de timp, contractul fiind încheiat în 2009, este fără echivoc faptul că termenul minim contractual nu s-a împlinit la data pretinsei încetări de drept, notificată de pârâtă reclamantei începând cu data de 15.09.2014.
În al treilea rând, deși pârâta susține că facturile nu au fost acceptate la plată, instanța reține că, prin art.8 din contract, părțile au stipulat ca "orice notificare/comunicare între părți va fi considerată valabilă dacă va fi transmisă în scris (…) sau prin e-mail";. Or, în speță, reclamanta a făcut dovada corespondenței electronice purtate cu pârâta (f.17-18 dosar), prin care i-a transmis facturile și pontajele aferente lunilor septembrie-noiembrie, facturile nefiind contestate de către pârâtă, prin urmare au fost însușite și acceptate la plată.
În plus, în sensul celor de mai sus, instanța va reține și poziția procesuală exprimată pentru pârâtă de reprezentantul convențional al acesteia, la termenul de judecată din 02.06.2016, în sensul că pârâta este de acord cu pretențiile reclamantei privind jumătate din factura fiscală emisă pentru luna septembrie 2014. Chiar dacă recunoașterea pretențiilor reclamantei, de către pârâtă, este parțială, aceasta se coroborează cu înscrisurile aflate la dosar și cu celelalte probatorii administrate (interogatoriul reclamantei, raportul de expertiză contabilă judiciară) și face dovada împotriva pârâtei.
Prin urmare, instanța va reține că executarea contractului a continuat și după așa-zisa încetare de drept a contractului, invocată de pârâtă, executare în temeiul căreia reclamanta a emis facturile fiscale menționate mai sus, scadente și restante, neîndeplinirea obligației corelative de plată de către pârâtă constituind fapta ilicită a acestuia.
Prejudiciul patrimonial în care se concretizează această atingere constă în suma de 14284 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a facturilor scadente și restante emise de reclamantă. În acest sens, vor fi avute în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară , înregistrat la BEJ de pe lângă Tribunalul Bihor cu nr. 55/14.04.2016 (f.150-162 dosar) și întocmit de expert contabil Botcau Dorin Ioan, prin care a fost stabilită această valoare cu titlu de contravaloare facturi neachitate.
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din însăși materialitatea faptei.
Prin urmare, instanța constată că este întemeiată cererea reclamantei în ceea ce privește plata debitului principal, cuantificat la valoarea de 14284 lei (de către expert) și nu la valoarea de 14288 lei (pretinsă de reclamantă).
În ceea ce privește capătul accesoriu al cererii privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate asupra debitului principal, se reține incidența în speță a art.1088 v.C.civ. (echivalentul art. 1535 alin.1 N.C.civ.), potrivit căruia în cazul obligațiilor având ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, creditorul având dreptul la daune moratorii de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de lege.
Având în vedere că pârâta nu a achitat prețul până la termenul de scadență a facturilor fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 și nr.039/05.12.2014, fiind de drept în întârziere, conform art.1079, alin.2, pct.3 v.C.civ., deși a fost pusă și în întârziere de către reclamantă, prin notificarea nr.22/14.11.2014 (f.30-31 dosar), instanța constată ca întemeiată această cerere accesorie, raportat la admiterea capătului principal cu privire la debitul susmenționat și, în considerarea principiului accesorium sequitur principale, va obliga pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată potrivit art.3, alin.2 ind.1 din OG nr. 13/2011 (incident în speță, având în vedere că scadența plății a intervenit sub imperiul NC.civ.), cu începere de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data plății efective și integrale a debitului principal.
Privind capătul trei de cerere, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, având în vedere că art.6 din contractul inițial ce reglementa răspunderea contractuală, inclusiv sub aspectul plății de despăgubiri în cazul rezilierii contractului înainte de termenul pentru care a fost încheiat, a fost modificat prin actul adițional nr.2/31.12.2012 (f.28 dosar), fiind înlăturată prevederea contractuală inițială referitoarte la daune-interese.
În plus, reclamanta nu a făcut dovada rezilierii intempestive a contractului (actul adițional nr.3, semnat exclusiv de către pârâtă, neputând fi considerată o încetare de drept a contractului, cu atât mai puțin o reziliere contractuală), după cum nu a făcut nici dovada prestării în continuare a serviciilor, după 12.11.2014, deci nu există nicio dovadă a executării în continuare a contractului. Or, o eventuală admitere a acestei cereri ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.
Totodată, reținând culpa procesuală a pârâtei în prezenta cauză, în temeiul art.453, alin.1 și 2 C.pr.civ., instanța va admite și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantum total de 2769 lei, din care 819 lei taxă judiciară de timbru (parțial, în limita pretențiilor pecuniare admise) și 1950 lei onorariu expert, justificate cu înscrisurile de puse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, înregistrată în registrul comerțului cu nr., având CUI, cu sediul în mun.O., , jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta, înmatriculată în registrul comerțului cu nr., având CUI, cu sediul în mun.O., jud.Bihor, și, în consecință:
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 14284 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea parțială a facturilor fiscale seria pfa nr.036/07.10.2014, nr.037/10.11.2014 și nr.039/05.12.2014, scadente și neachitate integral, emise de reclamantă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr.004/2009, precum și la plata dobânzii legale, calculate conform OG nr.13/2011, de la data scadenței facturilor susmenționate și până la plata integrală și efectivă a debitului principal.
Respinge celelalte pretenții ale reclamantei.
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2769 lei, din care 819 lei taxă judiciară de timbru (parțial) și 1950 lei onorariu expert.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria O..
Pronunțată în ședința publică azi, 23 iunie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă ... | Ordonanţă de plată. Jurisprudență societăţi comerciale → |
|---|
