Cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă comercială nr. 466/2015 din data de 26.08.2015
Cod operator 2443/2442
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 466/2015
Ședința publică de la 26 August 2015
Completul compus din:
Judecător sindic …
Grefier …..
Pe rol fiind judecarea cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată de creditoarea M G SRL prin administrator special U V și reprezentată convențional prin S. M., S. ȘI A. împotriva debitoarei G P SRL, precum și contestația debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat M D pentru creditoarea M G SRL și avocat N C pentru debitoarea G P SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează judecătorului sindic că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de completare a acțiunii principale și întâmpinare la contestația formulată de debitore depuse de creditoarea M G SRL.
Avocat M D pentru creditoarea M G SRL a depus la dosar precizare privind creanța pe care o deține față de debitoare, modalitatea de calcul a dobânzii legale care se comunică și reprezentantei debitoarei.
Avocat N C pentru debitoarea G P SRL a depus la dosar un înscris reprezentând o cerere adresară Tribunalului P., procesul-verbal de mediere nr.69/24.08.2015.
Reprezentanții părților declarând că nu mai au cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Avocat M D pentru creditoarea M G SRL a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată fiind îndeplinite condițiile admiterii cererii de deschiere a procedurii insolvenței arătând că debitoarea nu contestă această sumă, recunoaște că este o creanță certă, lichidă și exigibilă. Mai arată că judecătorul sindic nu este competent să se pronunțe pe cererea de compensare formulată de debitoare. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat N C pentru debitoarea G P SRL a solicitat admiterea contestației formulată de debitoare și pe fond respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Creanța care a stat la baza cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu îndeplinește condiția de "certă";, există condițiile de realizare a compensației reciproce. Arată că a fost depus un extras de cont de la bancă din care rezultă că debitoarea încasează plăți de la clienții săi și prin care se face dovada că are disponibil în cont ce ar putea plăti creanța rămasă. Depune concluzii scrise.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 22.06.2015 pe rolul Tribunalului Gorj - Secția a II-a Civilă, sub nr. …., creditoarea M G SRL (in insolvență, in insolvency, en procedure collective), cu sediul în …., Județul Prahova, înmatriculată la ORC Prahova sub numărul …, având cod unic de înregistrare …, reprezentată legal prin administrator special U V si reprezentată convențional prin SPARL M., S. și A., cu sediul în București, …., a solicitat în temeiul art. 5 pct. 72 raportat la Art. 70 și urm. din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvență deschiderea procedurii generale prevăzută de Legea nr.84/5/2014 a societății G. P. S.R.L., cu sediul social în Târgu Jiu., județul Gorj, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. …, având Cod de Identificare Fiscală RO ….
În motivarea cererii a arătat că între societatea creditoare și debitoare au existat raporturi comerciale în urma cărora creditoarea a emis către debitoare o serie de facturi fiscale acceptate spre plată. Astfel, au fost prestate servicii in baza comenzii ferme nr. 1062/19.05.2014 prin care s-a solicitat începerea lucrărilor "poduri J.." cu data de 28.05.2014.
La terminarea lucrărilor ce au făcut obiectul comenzii nr. 1062/19.05.2014 au fost emise două facturi fiscale în cuantum total de 256.126,36 lei, respectiv: factura nr. 0104084/03.12.2014 în sumă totală de 251.709,46 lei (fiind achitată suma de 20.000 lei la data de 24.04.2015) - restul de achitat fiind în cuantum de 231.709,46 lei; factura nr. 0104085/03.12.2014 în sumă totală de 24.416,90 lei. Ambele facturi sunt scadente, iar debitoarea avea obligația de a le achita.
Creditoarea a înțeles să remedieze această situație pe cale amiabilă formulând în acest sens Notificarea nr. 123/25.05.2015 transmisă prin intermediul executorului judecătoresc T., T. și G prin care a solicitat achitarea sumei restante. Față de notificarea transmisă, debitoarea nu a dat curs solicitărilor creditoarei și a înțeles să nu achite suma restantă către creditoare nici până la data formulării prezentei cereri. În acest sens a înțeles să se adreseze instanțelor de judecată în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dispună deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei.
In drept, precizează creditoarea că debitul restant întrunește condițiile impuse de Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvență, dând citire disp. art.. 70 alin. 1 din Legea 85/2014
Raportat la art. 5 pct. 29 si pct. 72 din aceeași lege potrivit cărora valoarea prag privind minimul creanței datorate de către debitor pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvență este în cuantum de 40.000 lei, iar debitorul se prezumă ca este în insolvență având în vedere ca după 60 de zile de la scadență nu a achitat datoria către subscrisa.
Se solicită a se observa că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, născută din facturile fiscale emise și acceptate la plată de către debitoare, fiind întrunite condițiile impuse de legea insolvenței pentru deschiderea procedurii, respectiv valoarea prag, neachitarea datoriei în termen de 60 de zile de la scadență, dovedind că debitoarea este în stare de insolvență caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Pentru toate aceste motive se solicită admiterea prezentei cereri astfel cum este formulată și să se dispună deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei G P S.R.L.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 pct.27, pct 29, pct 72, art. 70, art. 71 din Legea nr. 85/2014.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: Factura nr. 0104085/03.12.2014 în sumă totală de 24.416,90 lei; Situațiile de plata aferente fiecărei facturi fiscale aprobate de debitor; Comanda fermă privind începerea lucrărilor; Extras de la Registrul Comerțului privind starea societății debitoare.
Debitoarea G P SRL a formulat contestație la starea de insolvență prin care a solicitat ca în conformitate cu disp. art. 72 alin.3 din Lege anr.85/2014 să se admită contestația , să se constate că nu este în stare de insolvență și pe cale de consecință să se respingă cererea creditoarei ca nefondată.
În motivarea contestației s-a arătat că între G P SRL și creditorul M G SRL s-au derulat raporturi comerciale în urma cărora părțile își datorează reciproc sume de bani rezultate din aceste raporturi..
Astfel, G P SRL TG JIU datorează în acest moment creditorului suma de 216.125,46 lei în baza facturii nr. 0104084/03.12.2914 și facturii nr.014085/03.12.2014.
Face precizarea că debitul total în suma de 256125,46 lei a fost diminuat prin plățile efectuate în baza OP 4922/30.06.2015 și OP 4927/02.07.2015.
Precizează că în baza contractului nr.76/11.11.2013 M G SRL și G P SRL , creditorul datorează suma de 82.774,02 lei ce reprezintă garanțiile de bună execuție , creanța născută anterior deschiderii procedurii acesteia la 06.01.2015 și care, în conformitate cu art. 90 alin. 1 din Lege anr.85/2014 îndeplinește condițiile legale de compensare, compensare pe care a solicitat-o administratorului judiciar, dar nu s-a primit nici un răspuns până în prezent.
Prin urmare, având în vedere că datoriile reciproce care pot fi compensate în temeiul art. 90 din Lege anr.85/2014 sunt în sumă de 82.774,02 lei, rezultă că debitoarea datorează practic creditorului suma de ]133.351 lei.
Debitoarea solicită să se ia act că neplata la scadență a creanței solicitate de creditor , nu este efectul incapacității de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile.
Astfel, din adresa nr. 654857/02.07.2015 emisă de Banca U C T B - Sucursala Tg Jiu rezultă fără dubii că debitoarea posedă în contul curent disponibil superior cuantumului creanței pretinse de creditor, așa încât face dovada că nu este în stare de insolvență, și din acest considerent, solicită admiterea contestației și respingerea cererii creditorului.
De altfel, debitoarea a luat legătura cu administratorul judiciar al creditorului ( așa cum rezultă din adresa nr. 1226/11.06.2015) și a dorit să pună la dispoziția creditorului Biletele la ordin pentru achitarea creanței rezultate în urma compensării, însă acesta a refuzat.
Prin urmare, procedura insolvenței nu este menită să fie utilizată ca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-și plătească datoriile sub amenințarea falimentului, dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a plăti.
În acest sens s-a pronunțat de altfel Curtea de Apel Craiova prin decizia nr.164/28.03.2000 publicată în BJ 2000, II, pag. 117.
În dovedirea contestației atașează: OP 4922/30.06.2015 și OP 4927/02.07.2015 emise de B U C T B - Sucursala Tg Jiu; Adresa nr.1226/2015 emisă de B U C T B - Sucursala Tg Jiu; adresa nr.654857/02.07.2015 emisă de B U C T B - Sucursala Tg Jiu; Contractul nr. 76/11.11.2013 și facturile emise în baza cestuia din care rezultă că s-a reținut garanția de bună execuție, dovada achitării taxei de timbru de 390 lei.
Creditoarea M G SRL a depus cerere de completare a acțiunii principal prin care înțelege să completeze creanța cu suma de 19.138,73 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată ca urmare a neachitării la timp a debitului principal de către debitoarea G. P. SRL în cuantum de 216.126,36 lei, la dat formulării prezentei cereri.
Astfel, debitoarea datorează suma totală de 235.265,09 lei reprezentând debit principal și dobânda legală penalizatoare.
Atașează precizării cererii modul de calcul al dobânzii.
Creditoarea M G SRL a formulat întâmpinare la contestația debitoarei prin care a învederat următoarele aspecte:
Susținerea potrivit căreia debitorul G. P. SRL ar solicita compensarea cu suma de 82.774,02 lei ca fiind o creanță anterioară deschiderii procedurii de insolvență a creditoarei nu are nicio legătură cu prezenta cauză. Cererea de compensare se formulează administratorului judiciar al creditoarei și urmează să fie analizată de către acesta. Doar în cazul în care se constată că suma de 82.774,02 lei întrunește condițiile privind compensarea legală urmează să fie compensată. Instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentei cauze nu se poate pronunța asupra posibilității de compensare solicitată de debitoare, motiv pentru care solicită a fi înlăturate susținerile debitoarei privind compensarea legală.
Până la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarea G P SRL datora suma de 216.125,46 lei, aspect recunoscut și de debitoare prin contestația formulată. Au fost efectuate plăți în cuantum de 40.000 lei, astfel a rămas de achitat suma de 176.125,46 lei.
S-au invocat disp. art. 5 pct. 29 din Legea nr.85/2014 și s-a susținut că prezumția de insolvență vădită se instituie atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria față de creditor. În acest sens, ambele facturi fiscale au fost emise în luna decembrie 2014. Până la dat formulării prezentei cereri, debitorul avea posibilitatea să-și achite datoriile. Față de dispozițiile legale citate apreciază că G P SRL este în stare de insolvență prezumată.
Judecătorul sindic, analizând actele și lucrările dosarului constată și reține următoarele:
Prin prezenta cerere, creditoarea M G SRL, aflată în procedura insolvenței, a solicitat, în temeiul art. 5 pct. 72 raportat la art. 70 și urm. din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolvență, deschiderea procedurii generale prevăzută de Legea nr.85/2014 a societății G P S.R.L, invocând, conform precizării acțiunii, o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 235.265,09 lei, din care 216.126,36 lei debit principal și 19.138,73 lei penalități de întârziere.
Debitoarea G P S.R.L, prin contestația formulată, susține că are o creanță reciprocă față de creditoare, în cuantum de 82.774,82 lei cu privire la care a solicitat administratorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței creditoarei M G SRL compensarea legală în temeiul art. 90 alin.1 din Legea nr.85/2014, dar nu a primit nici un răspuns până în prezent.
Art. 5 alin.1 pct.20 din Lege anr.85/2014, definind creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, prevede în partea finală următoarele: "Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenței doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăși suma prevăzută la pct. 72.";
Potrivit art. 90 alin.1 din Lege anr.85/2014 "deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii proceduri. Compensarea poate fi constată și de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar";.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă, fără echivoc, că nu poate solicita creditoarea M G SRL deschiderea procedurii insolvenței debitoarei G P S.R.L până nu se răspunde cererii acesteia din urmă în dosarul de insolvență a creditoarei privind compensarea legală a creanțelor reciproce a celor două părți procesuale, de către administratorul judiciar al creditoarei în condițiile art. 90 din lege.
Nu are relevanță faptul că printr-un calcul matematic s-ar putea concluziona că scăzând din creanța totală invocată de creditoare în prezenta cerere creanța reciprocă a debitoarei ar rezulta o creanță ce depășește valoarea prag prevăzută de art. 5 pct.72 din lege, legiuitorul impunând ca anterior formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței să se soluționeze orice compensare legală .
Cum legiuitor a prevăzut între atribuțiile administratorului judiciar posibilitatea de a verifica îndeplinirea condițiilor compensări legale, iar debitoarea G P S.R.L a formulat o astfel de cerere administratorului judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței creditoarei M G SRL, cerere ce nu a fost încă soluționată, creditoarea nu este un creditor îndreptățit a solicita deschidere procedurii debitorului, în condițiile cerute de disp. art. 5 alin.1 pct.20, partea finală, din Lege anr.85/2014.
Pe de altă parte, necunoscându-se soluția din compensarea legală a creanțelor reciproce a celor două părți procesuale, nu este certă creanța reprezentând penalitățile de întârziere calculate de către creditoare la întreaga creanță, în care a inclus și partea de creanță ce face obiectul cererii de compensare legală.
De asemenea, debitoarea G. P.SRL contestă starea de insolvență, susținând că deține disponibilități bănești în contul deschis B U C T B - Sucursala Tg Jiu, precum și încercarea de a rezolva litigiul pe cale amiabilă propunând plata prin bilete la ordin.
Astfel, din adresa nr.654857/02.07.2015 emisă de B U C T B - Sucursala Tg Jiu rezultă că la data de 02.07.2015 în conturile deschise la U. T. B. Suc. Tg Jiu societatea G. P. SRL dispune de următoarele disponibilități: 68.354,44 RON; 853.492,07 lei în cadrul liniei de credit scop multiplu pentru cheltuieli generale.
Prin adresa nr.1226 din 11.06.2015 emisă de debitoarea G. P. SRL către SCP D., U. & A. SPRL, administrator judiciar al M G SRL, urmare a somației înregistrată sub nr. 120/25.05.2015 la SCP a Executorilor judecătorești T., T. și G. și sub nr. 1888/25.05.2015 la SCP D.U, U. & A. SPRL, comunică acordul de a rezolva diferendul apărut pe cale amiabilă sens în care își arată disponibilitatea în vederea găsirii unei soluții de comun acord.
Având în vedere că și emitenta deține o creanță în cuantum de 82774,02 lei la M G SRL provenită din contractul de execuție de lucrări nr.76/2013 în temeiul căruia au fost emise facturile nr.221/2013, 18/22.12.2013, 19/22.12.2013, 44/2014 este de acord să achite suma de 173 352,32 lei, reprezentând diferența între suma ce reprezintă creanța M. și suma de reprezintă creanța emitentei.
În vederea achitării acestei sume va emite Bilete la Ordin cu date scadente, astfel încât să achite debitul rămas în tranșe egale de 120 zile.
Ca urmare, a adresat rugămintea de a i se comunica data la care sunt disponibili în vederea unei întâlniri pentru înmânarea instrumentelor de plată și stabilirea de comun acord a datelor scadente ce urmează a fi înscrise pe BO și/sau să comunice în scris. Pentru această din urmă variată atașează propunerea cu privire la datele scadente și suma realizată în funcție de posibilitățile reale economico-financiare .
Creditoarea M G SRL susține, prin cererea introductivă, că "debitorul G. P. SRL se prezumă că este în insolvență având în vedere că după 60 de zile de la scadență nu a achitat datoria către creditoare";.
Potrivit art. 5 alin.1 pct. 29 lit.a din Legea nr.85/2014 insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de creditor, prezumția este relativă.
Potrivit art. 328 alin.2 c.proc.civ. prezumția legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel.
Cu adresa nr.654857/02.07.2015 emisă de B U C T B - Sucursala Tg Jiu, din care rezultă că la data de 02.07.2015 în conturile deschise la U. T. B. Suc. Tg Jiu societatea G. P. SRL dispune de următoarele disponibilități: 68.354,44 RON; 853.492,07 lei în cadrul liniei de credit scop multiplu pentru cheltuieli generale, debitoarea a răsturnat prezumția de insolvență.
Mai mult, cu adresa nr.1226 din 11.06.2015 emisă de debitoarea G. P. SRL către SCP D., U. & A. SPRL, administrator judiciar al M G SRL, debitoarea a dovedit disponibilitatea sa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă.
Legea nr.85/2014 stabilește reguli în domeniul prevenirii insolvenței și al insolvenței, în scopul instituirii unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității (art.1 și 2 din lege).
Astfel, procedura reglementată de acest act normativ se aplică numai în situația unui debitor aflat în insolvență, ceea ce nu este cazul societății G. P. SRL, care cu înscrisurile depuse a răsturnat prezumția de insolvență, și nicidecum ca o modalitate de rezolvare a litigiului părților procesuale izvorât din contractele încheiate, litigiu ce se poate soluționa pe calea dreptului comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 72 alin.4 din Legea nr.85/2014, se va admite contestația debitoarei și se va respinge cererea creditoarei privind deschiderea procedurii insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația debitoarei G P SRL, cu sediul social în Târgu Jiu, ……, la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea M G SRL (in insolvență, in insolvency, en procedure collective), cu sediul în P…, … Județul Prahova, înmatriculată la ORC …., având cod unic de înregistrare ROI ….
Respinge cererea creditoarei M G SRL.
Cu apel în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 August 2015, la Tribunalul Gorj.
Judecător sindic …
Grefier …..
Red.G.E.
Tehnored.V.T.
Ex.4/09 Septembrie 2015
← Contestaţie la tabelul suplimentar. Regimul juridic al... | Contestaţie impotriva masurilor luate de administratorul... → |
---|