Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. 9392 din data de 06.11.2014
Dosar nr.24664/3/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9392
Sedinta Publică de la 06.11.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - JUDECATOR SINDIC — BA
GREFIER —IDM
Pe rol solutionarea cauzei civile de fata formulata de creditoarea SM-in insolventa prin administrator judiciar MIT impotriva debitoarei ESA cu sediul în sector 1, București, intemeiata pe dispozitiile Legii 85/2006 privind procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns debitoarea prin consilier juridic, lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură s-a depus la data de 1 august 2014 contestație și la data de 6 august 2014 întâmpinare și la dat de 6 noiembrie 2014 cerere de amânare a cauzei de către creditoare, după care
Instanța pune în discuție cererea de amânare a cauzei, depusă de către creditoare, în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Debitoarea, prin consilier juridic, depune înscrisuri privind achitarea primelor două tranșe din acordul de mediere și extrase de cont și arată că prezenta cerere de insolvență este formulată cu rea-credință, având în vedere că susține creditoarea că nu s-au făcut plăți, deși există un acord de mediere încheiat între părți, fiind achitate primele două rate, celelalte rate neputând fi achitate, deoarece asociatul nu a manifestat o disponibilitate în acest sens. Menționează, că acordul de mediere încheiat este încă în vigoare și se opune cererii de amânare a cauzei, având în vedere că prezenta cerere cauzează prejudicii debitoarei și clienților.
Instanța, consideră că nu este justificată cererea de amânare a cauzei formulată de către creditoare, care a arătat că debitoarea a achitat o parte din debitul datorat, iar cu privire la excepția invocată solicită depunerea statutului debitoarei, atât timp cât la dosarul cauzei este depus certificat emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Debitoarea, prin consilier juridic, învederează instanței că Sucursala nu are nici un statut.
Instanța acordă cuvântul pe excepții.
Debitoarea, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, indicând că dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu se aplică și dezmembrămintelor. În art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 se definește calitatea de debitor, considerând că o Sucursală nu reprezintă un alt profesionist față de societatea mamă, nefiind diferită de aceasta. Sucursala se supune înregistrării în Registrului Comerțului, având caracter de sediu secundar al societății mamă și deși are organe de conducere, nu deține patrimoniu propriu. Solicită admiterea excepțiilor și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
La data de 16.07.2014, creditoarea SM - societate în insolvență reprezentată prin administratorul judiciar Mit a formulat o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei ESA - sucursala București, în vederea recuperării creanței pe care o deține în cuantum de 2.763.970,84 lei.
În motivare arată:
"In fapt, intre subscrisa si debitoare a fost incheiat contractul de prestări nr.9/27.05.2014 având ca obiect prestații cu excavatorul, contract de prestări servicii nr.36/20.07.2011, având ca obiect executarea de lucrări si prestarea de servicii in cadrul obiectivului "Lucrări la cheie LES 110 kV CET Sud Filaret si "913/50655 Lucrări la cheie LES 110 kV Chitila Laromet cu anexele aferente si actul aditional nr. I la acesta, precum si contractul de subscontractare nr.36.1/31614/20.07.2011 in baza cărora au fost emise facturile : Fact nr. 00157/25.04.2012, fact.nr. 00167/25.07.2012, fact. Nr.00173/23.08.2012, fact 00177/24.09.2012 fact. nr. 00187/22.10.2012, fact. nr. 00195/21.11.2012, fact. nr. 00217/29.04.2013, fact. nr. 00218/29.05.2013, fact nr. 00227/30.08.2013, fact. nr. 00226/30.08.2013, fact nr. 00228/30.09.2013, fact nr. 00231/23.10.2013, fact nr. 00235/27.11.2013, fact nr. 00236/18.12.2013, fact.nr. 00243/31.01.2014, facturi ce au fost acceptate la plata.
Deși termenul de plata a devenit scadent, debitoarea nu si-a indeplinit obligația de plata, astfel ca, deținem impotriva acesteia o creanța certa, lichidă si exigibila ce depășește valoarea prag prevăzuta de lege.
Față de împrejurarea că de la data scadenței debitului datorat au trecut mai mult de 60 zile și având în vedere dispozițiile art. 5 pct 29 din Legea 85/2014, insolvență debitorului nostru este prezumată ca fiind vădită.
Sunt întrunite și condițiile prevăzute de art. 5 pct.20 din Legea 85/2014, pentru a putea solicita deschiderea procedurii insolvenței debitorului. Astfel, avem o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, iar valoarea creanței depășește pragul minim de 40.000,00 lei potrivit dispozițiilor art.5 pct.72.
Având in vedere argumentele expuse, vă solicităm să constatați că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței și pe cale de consecință, vă solicităm să admiteți cererea și să dispuneți deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului ESA SB, cu sediul social în București, ,înregistrată la Registrul Comerțului sub nr., având C.U.I RO 566 si DESEMNAREA IN CALITATE DE Administrator judiciar a MIT .
In dovedirea susținerilor noastre înțelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri.";
Cererea creditorului a fost comunicată debitorului, care a formulat contestație la data de 01.08.2014.
" Având in vedere faptul ca nu exista o stare de insolventa asupra stării patrimoniului sucursalei, iar cererea introductiva nu respecta prevederile legale, va solicitam respingerea acesteia.
Înțelegem sa invocam pe cale de excepție :
1. excepția inadmisibilitatii cererii de deschidere a procedurii deoarece nu sint indeplinite condiții prevăzute de către lege pentru a se putea introduce o cerere de deschidere a procedurii. Prin urmare, potrivit legii creditorul trebuie sa detina o creanța certa, lichida si exigibila. In cazul dedus judecații nu sint indeplinite toate condițiile, deoarece intre parti s-a incheiat in data de 07.04.2014 un acord de mediere, prin care părțile de comun acord au stabilit un grafic de eșalonare a plaților. Astfel incit nu este indeplinita condiția exigibilității plații sumelor. Depunem anexat, acordul de mediere impreuna cu contractul de mediere. Totodată se cere din punct de vedere al legii 85/2014 sa existe min. 60 de zile de incetare de plați către creditor. Potrivit acordului de mediere, prima plata trebuie sa se efectueze in data de 31.08.2014, astfel incit nu s-au indeplinit 60 de zile de la data de 31.08.2014. Restul cerințelor pe care trebuie sa le indeplineasca in vederea formulării cererii sint arătate in cuprinsul contestației.
2.excepția lipsei calității procesual pasive a sucursalei noastre avind in vedere dispozițiile legii 85/2014. Conform dispozițiilor legale, legea 85/20014 se aplica persoanelor juridice care au calitatea de debitor( art. 5 pct. 26). Prin urmare, sucursala nu este o persoana juridica. Potrivit legii 31/1990- legea societăților comerciale, sucursala este un dezmembramint al persoanei juridice. Totodată sucursala deși are o organizare si conducere proprie nu are patrimoniu, astfel incit nu se poate realiza scopul legii 85/2014. Prin admiterea acestei excepții va solicitam sa dispuneți respingerea cererii de deschidere a procedurii insolventei.
3.excepția lipsei de interes a creditoarei, avind in vedere existenta acordului de mediere dintre parti, acord semnat in data de 07.04.2014 in fata mediatorului SVI. Prin urmare, nu exista un interes in nerespectarea acordului de mediere, acord care este valabil, nefiind anulat de o instanța judecătoreasca. Recuperarea debitelor se face in baza acordului de mediere, astfel incit nefiind intr-o stare de insolventa prezumata sau iminenta, creditoarea nu are nici un interes in promovarea unei cereri de deschidere a procedurii. In cazul in care nu s-ar respecta acordul de mediere, atunci s-ar putea pune in discuție un interes al creditoarei.";
În probațiune debitoarea a prezentat acordul de mediere încheiat la 07.04.2014, grafic privind eșalonarea datoriilor, certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București , certificat de atestare fiscală.
În conformitate cu prevederile art.248 Noul C.pr.civ., instanța a pus în discuție mai întâi excepțiile invocate de către debitoare, privind inadmisibilitatea cererii de deschidere a procedurii , a lipsei calității procesuale pasive a sucursalei și a lipsei de interes a creditorului .
În ceea ce privește excepția invocată de debitor privind inadmisibilitatea formulării cererii , instanța constată că aceasta este în strânsă legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive , astfel că le va analiza deopotrivă.
Debitorul este o sucursală a societății ESA care are un sediu distinct de cel al societății mamă, are persoane împuternicite în calitate de director și administrator, cu puteri depline, astfel că debitoarea poate sta în judecată, ca pârâtă , i potrivit articolului 56 alin.2 Noul Cod procedură civilă, societățile care nu au personalitate juridică, așa cum este și cazul în speță, pot sta în judecată, ca pârâte, dacă sunt constituite potrivit legii.
În cauză, instanța constată că cele două contracte de prestări sunt semnate de reprezentantul sucursalei, că debitoarea este înregistrată la Registrul Comerțului din București (fila 7) și conform articolului 56 alin.2 Noul Cod procedură civilă, are capacitatea și folosința drepturilor sale civile, astfel că, poate să fie parte în judecată, astfel că, sub acest aspect, excepția invocată de către debitoare privind lipsa calității procesuale pasive nu este întemeiată.
Pe de altă parte însă, suntem în fața unei legi speciale, cea a insolvenței, iar cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență este îndreptată împotriva unui debitor - sucursală a societății mamă, astfel că se pune o altă problemă , dacă împotriva unei sucursale, lipsită de personalitate juridică poate fi deschisă procedura de insolvență, raportat la prevederile art.43 din Legea nr.31/1990.
Art.3 alin.1 din Legea nr.85/2014 prevede că legea se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art.3 alin.2 din Codul civil, însă o sucursală reprezintă un dezmembrământ al unei persoane juridice, care nu are personalitate juridică și nu are un patrimoniu propriu.
Neavând personalitate juridică proprie, nici patrimoniu și fiind dependente economic total de societatea-mamă, sucursalele nu pot face obiectul unei proceduri de insolvență, care are ca principiu maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor.
Sucursala face parte din structura organică a societății primare fondatoare, singura care deține calitatea de subiect de drept. Altfel spus, sucursala se analizează ca un dezmembrământ , o modalitate de descentralizare a activității societății mame care o patronează.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale menționate, judecătorul sindic consideră că sucursala fiind lipsită de personalitate juridică și de capacitate de exercițiu nu poate fi supusă procedurii insolvenței, astfel că va admite contestația debitorului, precum și excepția de inadmisibilitate a cererii de deschidere a procedurii, cu consecința respingerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația debitorului.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a debitorului.
Admite excepția inadmisibilității cererii de deschidere a procedurii.
Respinge cererea formulată de creditorul SM- societate în insolvență, reprezentată de administratorul judiciar MIT, împotriva debitorului ESA - sucursala București cu sediul în sector 1, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență.
Executorie. Cu apel ce va fi depus la Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în termen de 7 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
AB IMD
Red./tehn. B.A.
2ex. /12.11.2014
← Contestaţie împotriva raportului de activitate întocmit de... | Deschidere procedură generală a insolvenţei , la solicitarea... → |
---|