Simpla contestare de către debitor a creanţei nu justifică aplicarea art. 29 alin. (2), dacă nu se invocă şi un motiv convingător care să fundamenteze ideea de bună credinţă a contestării creanţei.Este irelevantă, sub acest aspect, înregistrarea, de către debitor a unei cereri de eşalonare a plăţii datoriei, după înregistrarea cererii creditorului pentru deschiderea procedurii.Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 99 din 21 ianuarie 2003.
Prin sentinţa civilă nr. 2448/2002 pronunţată de judecătorul-sindic al Tribunalului Maramureş în dosar nr. 3665/2002 s-a respins conform art. 31 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 contestaţia debitorului S.C. Crasna S.R.L. Sighetul Marmaţiei şi s-a admis cererea creditorului Administraţia Finanţelor Publice Sighetul Marmaţiei pentru deschiderea procedurii insolvenţei.Judecătorul-sindic a reţinut că după înregistrarea cererii creditorului, debitorul a înregistrat contestaţie şi a cerut o verificare a datoriei. Ca rezultat al verificării s-a stabilit o creanţă bugetară faţă de debitor în cuantum de 167.824.000 lei pe care debitorul nu o poate plăti cu fondurile băneşti disponibile.împotriva sentinţei a declarat recurs în termenul legal debitorul, susţinând, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 că nu se află în insolvenţă, ci a refuzat plata pentru că a considerat creanţa greşit calculată şi apoi a cerut reeşalonarea ei.Creditorul, prin întâmpinare, a cerut respingerea recursului.Examinând recursul debitorului, curtea de apel constată că este nefondat.Simpla contestare de către debitor a creanţei pentru care s-a cerut deschiderea procedurii nu justifică aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, dacă nu se invocă şi un motiv convingător care să fundamenteze ideea de bună credinţă a contestării creanţei. Cu toate că s-a verificat creanţa, ca urmare a contestării de către debitor, cuantumul ei a fost menţinut la peste 160.000.000 lei ce depăşeşte echivalentul sumei de 5.000 Euro conform art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 şi astfel cererea creditorului a fost corect admisă. Este irelevantă introducerea ulterioară a unei cereri de reeşalonare a plăţii datoriei de către debitor, deoarece conform dispoziţiilor art. 1 alin (2) al Legii nr. 64/1995 determinarea existenţei stării de insolvenţă se face exclusiv în raport de fondurile băneşti de care dispune debitorul. (Judecător Ion Turcu)
Vezi şi alte speţe de drept comercial:
Comentarii despre Cererea creditorului pentru deschiderea procedurii Contestaţia debitorului Condiţii Buna credinţa Motive convingătoare Cerere de eşalonare a plăţii datoriei Irelevanţă
