Starea obiectivă de insolvenţă Debitor care posedă fonduri care depăşesc cuantumul creanţei Extrase de cont Irelevanta bunei credinţe fată de determinarea stării de insolvenţă
| Comentarii |
|
In situaţia în care, din extrasele de cont bancar depuse de debitor la dosar, rezultă solduri creditoare mult superioare creanţei creditorului reclamant, nu există insolvenţă, în accepţiunea alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 64/1995, indiferent dacă refuzul de a plăti este de bună-credinţă sau de rea-credinţă (art. 1 din Legea nr. 64/1995).
Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 1453 din 16 septembrie 2003
Prin încheierea civilă nr.2191 din 27 mai 2003, pronunţată de judecătorul-sindic în dosar nr. 3776/2003 al Tribunalului Cluj, s-a respins ca tardivă contestaţia formulată de debitorul S.C. Bristar Impex S.R.L. Cluj-Napoca, dar totodată s-a respins şi cererea creditorului S.C. Nutrisam Satu Mare pentru deschiderea procedurii insolvenţei contra debitorului de mai sus.Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul-sindic a reţinut că nu este certă creanţa, fiind litigioasă între părţi iar debitorul i-a opus în mod corect dispoziţiile art. 29 alin. (2) invocând calitatea necorespunzătoare a produsului livrat. Cu privire la contestaţie s-a reţinut că debitorul a primit cererea creditorului la 8 mai 2003 şi a înregistrat contestaţia numai la 19 mai 2003 după ce a expirat termenul de 5 zile prevăzut de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 64/1995.împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal creditorul susţinând că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitorul din proces iar viciile calitative nu i-au fost aduse la cunoştinţă în condiţiile clauzelor contractuale.Debitorul a cerut respingerea recursului şi a anexat o amplă documentaţie privind fondurile băneşti de care dispune.Examinând recursul, curtea de apel constată că este nefondat.Conform dispoziţiilor art. 1 al Legii nr. 64/1995, această lege se aplică oricăruia dintre comercianţii enumeraţi în alin. (1), care se află în insolvenţă, iar alin.(2) defineşte insolvenţă ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Totodată, art. 29 alin.(2) al aceleiaşi legi prevede că simplul refuz al unor plăţi, în baza unor excepţii pe care debitorul le socoteşte, cu bună credinţă, întemeiate nu constituie o dovadă a stării de insolvenţă.în speţă, din extrasele de cont depuse de debitor în şedinţa de azi, rezultă că în perioada de timp în care s-a formulat şi judecat cererea creditorului pentru deschiderea procedurii (14 mai - 30 iunie 2003) debitorul a avut în cont fonduri băneşti de ordinul sutelor de milioane cu care a efectuat plăţi în cuantum superior creanţei creditorului. De exemplu în ziua de 30 mai 2003 a plătit unui creditor 600 de milioane şi altui creditor 480 de milioane. în ziua de 16 iunie a plătit unui singur creditor peste 1,5 miliarde, iar la 1 iulie 2003 avea în cont un sold creditor de 2,8 miliarde lei.Rezultă astfel, din extrasele de cont bancar, că debitorul posedă fonduri băneşti disponibile mult superioare creanţei creditorului în cuantum de 168.364.412 lei, dar refuză să plătească, invocând excepţia menţionată mai sus. Chiar dacă excepţia nu ar fi invocată cu bună credinţă, respingerea cererii creditorului este corectă faţă de dispoziţiile art. 1 al Legii nr. 64/1995 pentru că această procedură se aplică numai debitorilor aflaţi în insolvenţă şi nu constituie o măsură de constrângere faţă de un debitor de rea credinţă, dar capabil să plătească datoria.în consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (Judecător Ion Turcu)
| ← Deschiderea procedurii Cererea creditorului necomerciant... | Starea obiectivă de insolvenţă Plăti nesemnificative... → |
|---|
