Cererea de obligare a fondului de garantare a asiguraţilor la despăgubiri ca urmare a producerii unor riscuri acoperite de asigurarea rca. procedură specială de reglementare a legii. inadmisibilitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 863A din data de 18.05.2017
Domeniu: Societăți comerciale
Cererea de obligare a Fondului de Garantare a Asiguraților la despăgubiri ca urmare a producerii unor riscuri acoperite de asigurarea RCA. Procedură specială de reglementare a legii. Inadmisibilitate.
Dreptul de despăgubire a creditorilor de asigurări împotriva Fondului de Garantare este prevăzut de lege, putând fi invocat numai în condițiile Legilor nr. 503/2004 și 213/2015.
Cum acestea prevăd o procedură specială, caracterizată printr-o etapă administrativă, urmată, dacă este cazul, de una judiciară, valorificarea dreptului la despăgubire se poate realiza numai cu respectarea acesteia.
Curtea constată că niciunde în conținutul celor două legi speciale nu este prevăzută posibilitatea unei acțiuni directe a creditorilor de asigurare împotriva Fondului de garantare. Prin urmare, întrucât obligația de despăgubire a acestuia din urmă a luat naștere în temeiul legii (și nu a unui contract, ca în cazul asigurătorului) care reglementează strict condițiile de exercitare a dreptului asiguraților, în mod corect prima instanță a apreciat că cererea adresată direct instanței de drept comun este inadmisibilă.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 863A din 08.05.2017)
Prin sentința civilă nr. 3087 din 20.05.2016 pronunțată în dosarul nr. 45532/3/2015 Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă cererea prin care reclamanții P.I., M.A. și C.T. au solicitat obligarea pârâtului F G A, în contradictoriu și cu intervenientul forțat U.A.P., la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat prin decesul numitei Ș.C., după cum urmează: 450.000 lei pentru P.I., fiica victimei decedate; 450.000 lei, pentru M.A, fiica victimei decedate; 450.000 lei pentru C.T., fiul victimei decedate, precum și la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamanți in acest stadiu procesual.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prevăd că Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Conform alin. (3), Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015: "(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Fondul va publica pe site-ul propriu informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond a despăgubirilor/ indemnizațiilor. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. (4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare. (5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare. (6) Dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
Conform art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților: "(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări […]. (2) În cuprinsul cererii de plată, petentul declară pe propria răspundere, sub sancțiunile prevăzute de Codul penal, dacă suma pretinsă de la Fond a fost încasată în cadrul procedurii de faliment și/sau în urma exercitării altor acțiuni de recuperare a sumelor cuvenite, îndreptate împotriva asigurătorului debitor față de care s-a stabilit starea de insolvență. (3) Pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale petenților și a documentației justificative aferente, Fondul întocmește listele creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează a fi plătite din disponibilitățile sale. Listele creditorilor de asigurări se întocmesc după verificarea și avizarea dosarelor de daună de către direcțiile de specialitate ale Fondului […]. (4) După aprobarea acestor liste de către comisia specială, se efectuează plățile indemnizațiilor/despăgubirilor către creditorii de asigurări, cu respectarea prevederilor legale.";
Raportând dispozițiile legale mai sus evocate la situația din speță, tribunalul constată că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune întemeiată atât pe dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc răspunderea civilă a asigurătorului RCA pentru prejudiciile cauzate în accidente de circulație de asigurați, cât și pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 503/2004, ale Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015 care stabilesc răspunderea Fondului de Garantare a Asiguraților pentru plata despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.
Aceasta întrucât SC A R A SA - care a emis polița de asigurare de răspundere civilă a persoanei vinovate de producerea accidentului în care a survenit decesul mamei reclamanților - se află în procedura falimentului, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 9661/03.12.2015 de către Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, iar reclamanții au susținut că, în aceste condiții, au acțiune directă împotriva F G A pentru plata despăgubirii.
Tribunalul reține însă că, așa cum în mod corect a arătat pârâtul, dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015 coroborate cu cele ale Legii nr. 503/2004 instituie o procedură specială (administrativă) pe care creditorii de asigurări sunt obligați să o parcurgă pentru a obține plata despăgubirii, după intrarea în faliment a asigurătorului de răspundere civilă. Aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la norma generală, astfel că se aplică prioritar față de aceasta.
Așadar, reclamanții nu au drept de opțiune între, pe de o parte, depunerea cererii de plată la F G A și parcurgerea procedurii prevăzute de lege - finalizată fie prin plata despăgubirii, fie prin contestarea la instanță a deciziei de respingere a sumelor pretinse, emisă de comisia specială constituită potrivit legii - și, pe de altă parte, promovarea acțiunii direct în instanță împotriva F G A pentru plata despăgubirii.
Nici dispozițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, nici cele ale art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, invocate de reclamanți, nu consacră posibilitatea creditorilor de asigurări de a se adresa direct instanței cu o acțiune în răspundere civilă împotriva F G A, ci se referă la nașterea dreptului la acțiune pentru plata sumelor cuvenite cu titlu de indemnizație/despăgubire de la F G A.
Dreptul la acțiune nu se confundă, însă, cu dreptul de a sesiza instanța. Potrivit art. 29 C.proc.civ., acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces. Cererea de chemare în judecată reprezintă numai una dintre formele concrete de manifestare a acțiunii civile (prin care aceasta se pune în mișcare), însă acțiunea civilă există înainte de cerere, chiar dacă titularul acesteia nu sesizează instanța.
Reținând, așadar că reclamanții nu au deschisă calea sesizării instanței cu o acțiune împotriva F G A în mod direct, ci au la dispoziție o procedură specială, obligatorie pentru plata sumelor pretinse de la acesta cu titlu de despăgubiri datorate de societatea de asigurare aflată în faliment, tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, ceea ce a făcut de prisos analiza celorlalte excepții invocate și a fondului.
Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel prin care au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, arătând, în esență, că aceasta este nelegală, încălcând efectiv dreptul reclamanților de a avea acces liber la justiție.
În motivare, reclamanții au arătat că dreptul lor a luat naștere potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004, obligația pârâtului de despăgubire fiind prevăzută de art. 2 alin. 1, art. 11 și art. 12 din Legea nr. 503/2004. Este adevărat că prin această lege se instituie și o procedură necontencioasă, însă nicăieri nu se prevede faptul că Fondul nu poate fi chemat în judecată. Această procedură necontencioasă este prevăzută pentru a veni în sprijinul persoanelor prejudiciate, creditori de asigurare, și în nici un caz nu este prevăzută pentru a îngrădi liberul acces la justiție, așa cum a interpretat instanța de fond prin admiterea excepției. Reclamanții au mai arătat că din interpretarea sistematică a textelor de lege invocate nu rezultă obligativitatea parcurgerii exclusiv a procedurii necontencioase în detrimentul procedurii judicioase și nici nu sunt prevăzute sancțiuni cum ar fi decăderea sau prematuritatea. Pe de altă parte, Legea nr. 213/2015 nu prevede expres că procedura administrativă, fără caracter jurisdicțional, este exclusivă. Reclamanții au invocat art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție și art. 13 alin. 6 din Legea nr. 213/2015 în care este stipulat în mod clar dreptul creditorilor de asigurare de a introduce o acțiune contra Fondului pentru plata despăgubirilor în termen de 5 ani de la nașterea dreptului. Cât privește art. 19 alin. 2 din Legea nr. 503/2004, acesta vizează modalitatea de contestare existentă la îndemâna asigurătorului și în nici un caz a creditorului creanței de a formula contestație.
Prin întâmpinare intimatul F G A a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând, în esență, că procedura administrativă de plată prevăzută de Legea nr. 213/205 este unica procedură prevăzută de lege pentru ca despăgubirile solicitate de creditorii de asigurări ai unui asigurator falit să poată fi plătite de Fond, aceasta nefiind o limitare a vreunui drept al creditorilor de asigurări, ci, dimpotrivă, le permite acestora crearea de raporturi juridice între aceștia și FGA. Intimatul a mai arătat că în mod greșit apelanții susțin că se încalcă accesul liber la justiție, acesta fiind asigurat potrivit art. 19 din Legea nr. 503/2004 întrucât decizia emisă de Fond poate fi contestată la Secția de contencios Administrativ a Curții de Apel București.
Analizând sentința apelată prin raportare la motivele de apel invocate, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.
Potrivit art. 13 alin. 3 și 4 din Legea nr. 213/2015, în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015, împotriva deciziei emisă de comisia specială din cadrul Fondului se poate face contestație la Curtea de Apel București - Secția de Contencios administrativ.
Curtea a constatat, așadar, că dreptul de despăgubire a creditorilor de asigurări împotriva Fondului de Garantare este prevăzut de lege, putând fi invocat numai în condițiile Legilor nr. 503/2004 și 213/2015.
Cum acestea prevăd o procedură specială, caracterizată printr-o etapă administrativă, urmată, dacă este cazul, de una judiciară, valorificarea dreptului la despăgubire se poate realiza numai cu respectarea acesteia. Curtea constată că niciunde în conținutul celor două legi speciale nu este prevăzută posibilitatea unei acțiuni directe a creditorilor de asigurare împotriva Fondului de garantare. Prin urmare, întrucât obligația de despăgubire a acestuia din urmă a luat naștere în temeiul legii (și nu a unui contract, ca în cazul asigurătorului) care reglementează strict condițiile de exercitare a dreptului asiguraților, în mod corect prima instanță a apreciat că cererea adresată direct instanței de drept comun este inadmisibilă.
Cât privește pretinsa încălcare a accesului liber la instanță, Curtea reține că art. 13 alin. 5 din Legea nr. 213/2015 asigură reclamanților garanția unui control jurisdicțional efectiv, în fapt și în drept, al legalității deciziei emise de Fond, și, implicit, al pretențiilor lor. Accesul liber la justiție, ca drept garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituția României nu este un drept absolut, ci se pretează la anumite limitări, statul bucurându-se de o anumită marjă de apreciere; or, în cauză, reglementarea acestei proceduri speciale de plată a sumelor cuvenite asiguraților este o limitare care răspunde exigențelor art. 6 din CEDO întrucât are un scop legitim - protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător și înlesnirea obținerii de despăgubiri de către aceștia, păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit și nu restrânge accesul într-o asemenea măsură încât dreptul este atins chiar în substanța sa.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității, în temeiul art. 480 NCPC Curtea a respins apelul ca nefondat.
| ← Faliment-procedura insolvenţei. acţiune pentru anularea... | Procedura de insolvenţă. cesionarea creanţei unui creditor.... → |
|---|
