Clauză negociată. Lipsa caracterului său abuziv
| Comentarii |
|
O clauză care reprezintă voinţa părţilor nu are caracterul unei clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar faptul că una dintre părţi, respectiv consumatorul, nu a negociat precontractul în avantajul său şi a acceptat clauzele acestuia care pe viitor s-au dovedit a fi de natură a-i limita puterea de negociere a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, nu poate atrage incidenţa prevederilor relative la clauzele abuzive, fiind vorba doar de un contract mai bine negociat de către profesionist.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1646 din 18 aprilie 2011, nepublicatâ
Prin acţiune, reclamanţii B.A.V. şi B.V. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SA, să se constate caracterul abuziv al art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1470 din 16 octombrie şi să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 306.984 lei cu titlu de daune-interese pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 516 din 27 septembrie 2004.
Prin sentinţa nr. 10960 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, reţinând în esenţă că legislaţia privind protecţia consumatorilor nu este aplicabilă în cauză, întrucât dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 fac referire la vânzarea de bunuri şi servicii, iar imobilele nu sunt bunuri consumptibile în sensul O.G. nr. 21/1992.
în acelaşi sens, instanţa a motivat că, în situaţia în care s-ar admite incidenţa Legii nr. 193/2000, nu sunt îndeplinite condiţiile privind clauza
abuzivă, întrucât bunurile imobile nu intră în sfera de aplicare a O.G. nr. 21/1992, neputând fi considerate produse.
Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere că art. 12 din contract nu conţine prevederi abuzive, reprezentând de fapt o clauză mai bine negociată din punct de vedere economic de către pârâtă, fără a produce un dezechilibru între părţi.
Susţinerile reclamanţilor în privinţa clauzei 12 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1470/16 octombrie 2006, având următorul conţinut: „Prezentul contract conţine totalitatea înţelegerilor intervenite între părţi şi stinge orice acord sau înţelegere rezultată din înscrisuri anterioare semnate de părţi" au constat în aceea că pârâţii au condiţionat încheierea contractului de introducerea acestuia în cuprinsul său.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a comercială, care a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat caracterul abuziv al art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1447/11 octombrie 2006 şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 336.592 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii cu titlu de daune-interese.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile O.G. nr. 21/1992 şi ale Legii nr. 193/2000, întrucât precontractul părţilor vizează un bun destinat utilizării individuale a reclamanţilor, normele în discuţie făcând vorbire de „produse", fără a distinge între bunurile consumptibile şi cele neconsumptibile.
Cu privire la caracterul clauzei nr. 12 din contract, instanţa a luat în considerare depoziţiile martorilor audiaţi în cauză şi a concluzionat că aceasta a fost impusă exclusiv de pârâtă, care i-a constrâns pe reclamanţi să o accepte prin împiedicarea acestora de a avea acces în imobil, prin rezilierea precontractului, cu reţinerea avansului de 60.131 euro, precum şi prin împiedicarea acestora de a-şi ridica bunurile din apartament.
De asemenea, instanţa a reţinut că atâta timp cât clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, pârâta procurându-şi prin această clauză temeiul contractual de exonerare de răspundere cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiei din precontract, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 969 şi art. 1073 C. civ.
S-a apreciat că prin această clauză s-ar fi anulat dreptul reclamanţilor de a pretinde de la pârâtă despăgubiri în legătură cu precontractul ce constituie premisa contractului autentic. (...)
împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (...)
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor recurentei, înalta Curte a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente: (...)
Reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni prin care au inserat două petite: constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1447/11 octombrie 2006 încheiat între părţi şi obligarea pârâtei la daune-interese pentru neexe-cutarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 516/27 septembrie 2004.
în ce priveşte pretinsa nelegalitate, din perspectiva încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre comercianţi şi consumatori, în stabilirea caracterului abuziv al clauzei de la art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare în discuţie (art. 12 din contract prevede că: „Prezentul contract conţine totalitatea înţelegerilor intervenite între părţi şi stinge orice acord sau înţelegere rezultată din înscrisuri anterioare semnate de părţi. Prezentul contract este supus întrutotul legislaţiei române şi constituie titlu executoriu, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995 a activităţii notariale"), criticile recurentei apar ca fondate, în contextul în care instanţa apelului a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor conţinute de actul normativ menţionat.
în principiu, o clauză contractuală este considerată a fi abuzivă atunci când: nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează - în detrimentul acestuia şi contrar bunei-credinţe - un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor (art. 4 alin. 1).
De asemenea, legea lămureşte şi ce înseamnă o clauză contractuală ce nu este negociată direct cu consumatorul, şi anume, dacă respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei (art. 4 alin. 2). în acest sens, legea enumeră câteva exemple (fără ca enumerarea să fie limitativă), respectiv contractele standard preformulate (aşa-numitele contracte de adeziune) sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
în cauză, raţionamentul instanţei de apel, în ceea ce priveşte calificarea art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare ca fiind una abuzivă, este total eronată, în condiţiile în care reclamanţii au fost de acord cu aceasta, prin semnarea unui contract autentificat în faţa unui notar, după ce - în prealabil - au existat ezitări din partea acestora, dat fiind că s-ar fi activat un pact comisoriu inserat de părţi în antecontractul nr. 516/27 septembrie 2004 care ar fi dus la pierderea avansului plătit şi la imposibilitatea procurării unui alt imobil, care ar fi implicat alte costuri.
Faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, reclamanţii nu au fost destul de diligenţi şi au acceptat pactul comisoriu numai în avantajul promitentului vânzător, nu îi îndreptăţeşte să se prevaleze de această situaţie în excluderea clauzei din contractul de vânzare-cumpărare pe care au acceptat-o, tocmai pentru a evita ceea ce ei înşişi nego-ciaseră.
în realitate, faptul că reclamanţii au acceptat termenii precontrac-tului în defavoarea lor i-a determinat să accepte includerea, în contractul ce a urmat, a art. 12, iar aceasta nu înseamnă că ar fi fost „constrânşi" ori că respectiva clauză nu ar fi fost negociată direct, astfel încât să poată căpăta natura unei clauze abuzive. (...)
în atare situaţie, înalta Curte a constatat că art. 12 din contractul de vânzare-cumpărare nu are caracterul unei clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, ci reprezintă voinţa părţilor, iar faptul că reclamanţii nu au negociat precontractul în avantajul lor şi au acceptat clauzele acestuia care pe viitor s-au dovedit a fi de natură a le limita puterea de negociere a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare, nu poate atrage incidenţa prevederilor relative la clauzele abuzive.
în consecinţă, sub acest aspect, criticile recurentei au apărut ca fiind fondate, ceea ce a permis instanţei admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. 2 raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei.
Cum celelalte critici vizau soluţia pronunţată de instanţa apelului asupra celui de-al doilea petit al acţiunii şi care depinde de soluţia dată petitului principal, înalta Curte a considerat că nu este necesar a le mai analiza, fiind logic că prin respingerea primului petit nu se mai pune problema despăgubirilor decurgând din precontract.
| ← Dreptul consumatorului de a fi informat | Persoană juridică. Inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr.... → |
|---|
