Condiţii de exercitare. Termen de prescripţie.. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1936 din data de 17.10.2013
Faliment. Acțiune în anulare a actelor frauduloase ale debitorului. Condiții de exercitare. Termen de prescripție.
Nu se poate considera că acțiunea în anulare ar fi fost soluționată fără citarea tuturor părților care au semnat actul translativ atacat, ci cadrul procesual în care s-a judecat cererea a asigurat participarea atât a vânzătoarei, prin reprezentanții săi (lichidator judiciar și administrator statutar), cât și a cumpărătoarei. Pe cale de consecință, a fost asigurată respectarea coparticipării procesuale obligatorii, în acord cu art.85 alin.5 și alin.6 din Legea nr.85/2006.
Conform art.81 alin.1 din legea menționată, "acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin.1 lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii";.
Pentru corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art.81 alin.1 din Legea nr. 85/2006 trebuie avute în vedere prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită";. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu este născut dreptul material la acțiune, prescripția nu începe să curgă.
Așa fiind, norma specială prevăzută de articolul analizat cuprinde un criteriu subiectiv în funcție de care începe calcularea termenului de prescripție extinctivă de 1 an, respectiv data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006, întrucât de la acea dată sunt cunoscute toate elementele care permit practicianului în insolvență se aprecieze cu privire la necesitatea promovării unei acțiuni în anularea actelor frauduloase.
În cazul în care acest raport nu a putut fi întocmit în termenul prevăzut de legiuitor și stabilit de judecătorul sindic, acțiunea în anulare poate fi introdusă în interiorul unui termen de 16 luni, calculat de la un moment obiectiv, respectiv data deschiderii procedurii insolvenței. Prin această modalitate de reglementare a prescripției extinctive se asigură respectarea regulii generale în sensul că termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune, împlinindu-se la data limită indicată prin raportare la un criteriu obiectiv, astfel încât incertitudinea situației juridice privind actele pretins frauduloase să nu subziste un timp îndelungat.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1936 din 17.10.2013)
Prin raportul nr.5 depus la data de 05.10.2010, în dosarul nr.1210/116/2009 al Tribunalului Călărași - secția civilă, reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.3/28.12.2006 și a facturii fiscale nr.7724560/04.01.2007, în temeiul căruia debitoarea a vândut pârâtei M.M. o magazie de cereale de 360 m.p. și teren aferent, în suprafață de 195 m.p., o magazie de cereale de 1.200 m.p. și teren aferent în suprafață de 425 m.p., o magazie de cereale de 524,20 m.p. și teren aferent de 525,80 m.p. și o clădire de 21 m.p. și teren aferent în suprafață de 4.559,40 m.p., situate în comuna P., jud. Călărași.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că părțile nu au respectat cerința formei autentice și nici nu au îndeplinit formalitățile necesare pentru a asigura opozabilitatea contractului față de terți, dar și că au creat un prejudiciu creditorilor prin micșorarea activului patrimonial, fapt de natură să cauzeze starea de insolvență. De asemenea, a mai precizat că pârâta M.M. este ruda administratorului societății debitoare, iar vânzarea s-a făcut pentru un preț nesincer și neserios. În continuare, lichidatorul a mai arătat că respectivul contract a fost anulat prin sentința civilă nr. 307/2008 a Judecătoriei Călărași, dar în calea extraordinară de atac a recursului cererea de anulare a fost respinsă ca lipsită de interes.
În drept, sunt invocate prevederile art. 80 alin. 2 lit. c din Legea nr.85/2006.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.77 din Legea nr.85/2006.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, notificările de deschidere a procedurii insolvenței, procese-verbale de adjudecare a bunurilor imobile, contractul de vânzare-cumpărare nr.3/28.12.2006, factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, sentința civilă nr.307/06.02.2008, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr.4577/202/2007, decizia civilă nr.146A/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - secția civilă în același dosar, decizia civilă nr.53/12.01.2009 a Curții de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în același dosar, bilanțul prescurtat la data de 30.06.2006, contul de profit și pierdere la data de 30.06.2006, bilanțul prescurtat la data de 31.12.2007, contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007, contractul de asociere nr.K0175/29.02.2008 și anexele la acesta, declarații fiscale, fișa de cont
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.12.2010, pârâtul M.I.C., în calitate de reprezentant legal al debitoarei S.C. G S S.R.L., a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.80 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, deoarece debitoarea nu este o societate pe acțiuni, cumpărătoarea nu este acționar și nu s-a probat că actul atacat a fost în dauna creditorilor.
Pârâtul a mai susținut că nu a existat niciun moment intenția de fraudare, deoarece în anii 2006 - 2007 situația financiară a societății era una stabilă, în timp ce titlurile executorii emise de DGFP Călărași datează din anii 2008 - 2009. Mai mult, la data de 01.01.2007, debitoarea avea un profit de 217.959 lei, iar la data de 31.12.2007 un profit de 332.483 lei.
S-a mai învederat că nu se poate reține complicitatea la fraudă a pârâtei M.M., deoarece prețul stabilit în contract a fost unul sincer și serios de 66.961,3 lei.
În privința lipsei formei autentice, pârâtul a arătat că pentru construcții aceasta nu este necesară, iar pentru teren s-a constituit un drept de superficie. De asemenea, lipsa îndeplinirii formalităților de publicitate în cartea funciară nu afectează valabilitatea contractului, deoarece înscrierea în cartea funciară nu are efect constitutiv de drepturi.
În drept, sunt invocate prevederile art.115 și urm. C.pr.civ.
Pârâtul nu a depus înscrisuri în apărare.
Legal citată, pârâta M.M. nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței exprimându-și poziția procesuală în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin sentința comercială nr. 281/04.10.2011, pronunțată în dosarul nr.1210/116/2009,Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.80 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, indicate de reclamant ca temei de drept al acțiunii în anulare.
Prin decizia civilă nr.496/23.02.2012, Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, a admis recursul declarat de către recurentul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., împotriva sentinței comerciale nr. 281/04.10.2011 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr.1210/116/2009, a casat sentința comercială recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a subliniat că pretenția dedusă judecății este necesar a fi examinată din perspectiva motivelor de fapt pe care se întemeiază, nu doar a motivării în drept, acesta din urmă nefiind determinant în analiza fondului. De aceea, în măsura în care reclamantul dă o calificare greșită cererii sale sau nici nu o încadrează în vreun text de lege, judecătorul este chemat să o facă; iar dacă instanța apreciază că temeiul de drept invocat nu este aplicabil raporturilor reale dintre părți, trebuie să pună acest aspect în dezbatere și, ulterior, să stabilească ea însăși textul legal incident. Din expunerea motivelor de fapt, intenția lichidatorului a fost aceea de a-și încadra în drept cererea în dispozițiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006, astfel că se impune examinarea pe fond a apărărilor părților.
În urma rejudecării, dosarul a fost înregistrat la data de 04.04.2012 sub nr.1210/116/2009* pe rolul Tribunalului Călărași - secția civilă.
Prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 26.06.2012, lichidatorul judiciar a precizat temeiul de drept, respectiv art.79 și 80 din Legea 85/2006.
În motivare s-a arătat că trebuie reținută și analizată împrejurarea că vânzarea-cumpărarea s-a făcut între rude. E drept că legea nu interzice o astfel de vânzare însă neîncheierea unui act autentic, neachitarea prețului, neefectuarea unei evaluări imobiliare a bunurilor și vânzarea lor la prețul de inventar, când la acea dată prețul imobilelor era în continuă creștere, faptul că cumpărătoarei M.M. - pensionară, de profesie croitoreasă, nu-i făceau folosință magazii de cereale, nasc bănuiala legitimă a unui interes de păstrare a bunurilor în familie, fie și prin încălcarea legii. Existența fraudei poate fi constatată în special din modul de valorificare a terenului, care are o valoare separată de inventar, dar neconsiderată în tranzacție, vânzându-se, de exemplu, o construcție de 21 mp cu un teren aferent de 4559,9 mp la un preț ridicol. Vânzarea la un preț mai mic a bunurilor decât valoarea lor reală a condus la micșorarea patrimoniului societății, prejudiciul creditorilor fiind astfel creat.
Întrucât contractul nr.3/28.12.2005 nu constituie un act de transfer de proprietate autentic, plata nu era înregistrată și falita figura ca proprietară a terenului vândut prin contract în cartea funciară, a condus în mod întemeiat la solicitarea anulării actului.
Prin întâmpinare, pârâtul M.I.C. a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că la data vânzării societatea avea profit.
Prin sentința civilă nr.17/22.01.2013, pronunțată în dosarul nr.1210/116/2009*, Tribunalul Călărași - secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul CII V A lichidator al S.C. G S S.R.L., în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., și a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.03/28.12.2006 și factura fiscală nr.7724560/04.01.2007.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, potrivit art.79 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna dreptului creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Potrivit art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice alt fel drepturile.
Raportul de expertiză contabilă nu este concludent cu privire la concluziile sale, deoarece abia după obiecțiuni constată că la un profit de 114.524 lei la finele anului 2006 avea datorii de 2.281.192 lei, pe termen scurt datoria fiind de 2.240.864 lei. Rezultă că pârâtul M.I.C. a anticipat intrarea în incapacitate de plată (dovadă faptul că pe anul 2007 înregistra profit numai 24.132 lei).
Bilanțul prescurtat la data de 31.12.2007 atestă că datoria ce trebuia plătită în termen de 1 an se ridica la 2.014.824 lei, iar datoriile ce trebuiau plătite într-o perioadă mai mare de 1 an se ridicau la 27.419 lei.
Se observă din acte că începând cu 01.01.2007, pârâtul M.I.C. nu a mai achitat creanțele către DGFP Călărași, prima somație fiind cu nr.1/16.02.2007.
Din dosarul cuprinzând actele contabile pe luna ianuarie 2007, rezultă că pârâtul M.I.C. a scos din patrimoniul debitoarei toate magaziile de depozitare, terenurile, utilajele și autoturismele pe care scriptic le-a înstrăinat bunicii sale, pârâta M.M.
Această situație rezultă din facturile nr.7724552/04.01.2007 prin care a înstrăinat bunicii 2 selectoare, 2 remorci, 2 pluguri și 3 pompe cu motor pe care le-a facturat la suma de 12.804,4 lei, factura nr.7724553/01.01.2007 prin care s-au facturat 1 strung, 1 mașină de găurit, 1 polizor, 1 dulap, 1 banc lucru și cântar basculă de 2 to la suma de 798,49 lei, factura nr.7724554/04.01.2007 prin care a vândut 2 tractoare și un disc pe care le-a apreciat la suma de 3570 lei, factura nr.7724555/04.01.2007 prin care a înstrăinat 1 tractor și 2 utilaje cu suma de 6461,7 lei, factura nr.7724558/04.01.2007 - autoturism Dacia Solenza - valoare 2109,75 lei, factura nr.7724559/04.01.2007 - autoutilitara Volkswagen (fabricație 2002) - la valoarea de 1309 lei, factura nr.7724557/04.01.2007 - Dacia Solenza - valoare 2109,75 lei și factura nr.7724560/04.01.2007 pentru 3 magazii, o clădire birouri și terenuri de peste 5700 mp pentru suma de 66.961,30 lei.
Toate aceste bunuri și terenuri au fost înstrăinate de pârât în numele debitoarei către bunica sa și a întocmit chitanțe de încasare a sumelor de bani, din care rezultă că s-ar fi încasat numerar, dar din actele contabile nu rezultă că aceste sume de bani au fost încasate în realitate.
Nici pârâta M.M., care din afirmațiile pârâtului rezultă că este pensionară după o activitate în funcția de croitoreasă, nu a dovedit că ar fi deținut sume de bani cu care să poată cumpăra aceste active de la debitoare.
Mai mult, nu face dovada trebuinței unor astfel de bunuri (pârâta neavând o societate de profil), ceea ce creează convingerea că în cauză sunt incidente prevederile art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, transferurile patrimoniale fiind fictive și întocmite cu intenția directă a tuturor părților în vederea fraudării creditorilor.
Instanța mai constată că atât contractul de vânzare-cumpărare nr.3/08.12.2006, cât și factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, sunt lovite de nulitate absolută, deoarece contravin prevederilor Legii nr.247/2005 - Titlul X, art.2, alin.1, care prevede că terenurile nu pot fi înstrăinate decât prin acte autentice, sub sancțiunea nulității absolute.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs recurenta pârâtă M.M., la data de 04.03.2013, înregistrat la data de 20.03.2013 sub nr.1210/116/2009* pe rolul Curții de Apel București - secția a VI-a civilă, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, ca prescrisă, ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că se impune admiterea excepției lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, conform art.47 C.pr.civ., deoarece în cauza de față există un litisconsorțiu necesar (obligatoriu), din moment ce în acțiunile având ca obiect anularea unui act ori contract instanța trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile, iar pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă necesitate obiectivă în materia constatării nulității ori a anulării actelor juridice. Prin urmare, reclamantul avea obligația să cheme în judecată în calitate de pârâți pe toate părțile semnatare ale actelor pentru care s-a cerut anularea, respectiv atât pe recurentă, în calitate de cumpărătoare, cât și pe S.C. G S S.R.L, în calitate de vânzătoare, aceasta din urmă prin reprezentant, în cazul de față prin lichidator, deoarece drepturile și obligațiile părților derivând din actele supuse anulării sunt indivizibile și coparticiparea procesuală este obligatorie.
Calitatea procesuală pasivă obligatorie în speță a pârâtei S.C. G S S.R.L. rezultă în mod indubitabil și din prevederile art. 85 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care "au calitate procesuală pasivă în acțiunile în anulare prevăzute la art. 79 și 80 debitorul și, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special";.
Recurenta a mai invocat excepția prescripției dreptului lichidatorului de a solicita anularea actelor pretins frauduloase, în baza prevederilor art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006. Acțiunea în anulare prevăzută de art. 80 din Legea nr.85/2006 este o acțiune specifica procedurii insolvenței. Termenul pentru exercitarea acțiunii in anularea actelor avute in vedere de aceste dispoziții legale este de 1 an si începe sa curgă de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvența (maxim 60 de zile de la desemnarea administratorului). Acțiunea in anulare nu va putea fi introdusa insa mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, indiferent când a expirat termenul pentru întocmirea raportului de către administrator. În acest sens, art.81 alin.1 din Legea nr.85/2006 dispune: "acțiunea in anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera articolele 79 si 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator in termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de articolul 20 alineat 1 litera b, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii";.
Așa fiind, rezultă că natura juridică a termenului de 1 an prevăzut de articolul 81 alin. 1 este specifica termenului de prescripție extinctiva, fiind vorba despre un interval de timp stabilit pentru exercitarea unei acțiuni în justiție, care presupune un drept material la acțiune. Or, sancțiunea neexercitării în termen a dreptului material la acțiune nu poate fi decât prescripția extinctivă.
în speța de față, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei S.C. G S S.R.L. la data de 12.08.2009. Prin sentința de deschidere a procedurii insolventei, s-a stabilit termenul pentru depunerea raportului prevăzut de articolul 20 alineat 1 litera b din Legea nr. 85/2006 la 11.09.2009. Acțiunea reclamantului prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/28.12.2006 și a facturii fiscale nr.7724560/04.01.2007 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 05.10.2010, după expirarea termenului de prescripție de 1 an arătat mai sus, raportat la data de 11.09.2009, data nașterii dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că sentința recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, instanța de fond nu s-a conformat îndrumărilor date de instanța de control judiciar prin decizia de casare nr.496/23.02.2012 a Curții de Apel București - secția a VI-a civilă, deoarece nu se cunoaște cum a concluzionat instanța că în speță ar fi incidente dispozițiile art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, fără nicio argumentare pertinentă și fără nici măcar o minimă motivare, mai ales în condițiile în care, prin cererea precizatoare din data de 26.06.2012, lichidatorul judiciar și-a precizat temeiul de drept la modul general, indicând art. 79 și art. 80 din lege.
Motivele reținute în sentința recurată nu dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 79 și art. 80 de admitere a acțiunii, întrucât nu rezultă de nicăieri din cuprinsul hotărârii care erau creditorii urmăritori fraudați, existenți la momentul încheierii actelor a căror anulare se solicită, dacă la acel moment societatea debitoare avea debite urmărite de creditori, care alte interese ale eventualilor creditori urmăritori au fost lezate, astfel cum rezultă cât se poate de clar din conținutul textului de lege al art. 80 alin. 1 lit. c.
Recurenta a mai susținut că actele anulate nu reprezintă constituiri ori transferuri de drepturi patrimoniale către terți, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/28.12.2006, completat de factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, nu consfințesc o vânzare-cumpărare imobiliară, în condițiile în care obiectul vânzării este reprezentat de terenuri, însă, deși nulă ca vânzare-cumpărare, pentru lipsa formei autentice, convenția încheiată între recurentă și S.C. G S S.R.L., valorează, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice, antecontract de vânzare-cumpărare, generator de obligații de a face. Această adevărată natură juridica a actelor respective nu a fost avută în vedere de instanța de fond, care s-a limitat a constata doar că "atât contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/08.12.2006, cât și factura fiscala nr.7724560/04.01.2007 sunt lovite de nulitate absoluta, deoarece contravin prevederilor Legii nr.247/2005 - Tilul X, art.2, al. l, care prevede că terenurile nu pot fi înstrăinate decât prin acte autentice, sub sancțiunea nulității absolute";.
De altfel, în practica judiciară s-a considerat că promisiunea de vânzare-cumpărare a unui bun (antecontractul) nu este un act juridic care intră în sfera de incidență a art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006. Urmare a modificărilor suferite de actul normativ, acest fapt rezultă și mai pregnant din dispozițiile art. 931, care prevăd obligația pentru administratorul judiciar ori lichidator de a executa antecontractul, la cererea promitentului cumpărător, în condițiile arătate de textul de lege.
Recurenta a subliniat că va solicita executarea antecontractului de către lichidatorul debitoarei, după finalizarea acestui proces, inclusiv pe cale judiciară, dacă va fi cazul, având în vedere că, odată cu încheierea antecontractului, a intrat și în posesia bunurilor imobile ce au format obiectul acestuia.
S-a mai învederat că cererea în nulitate apare ca lipsită de interes, motivat de faptul că, potrivit art. 80 alin.1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor. Rezultă că scopul acțiunii îl reprezintă restituirea bunurilor ori a valorii prestațiilor. Prin urmare, acțiunea prin care se solicită anularea unor transferuri ori constituiri de drepturi, fără a se solicita și restituirea bunurilor ori a contravalorii acestora de către terțul dobânditor, este una lipsită de interes, lipsind cu desăvârșire folosul practic. Cu alte cuvinte, nu poată fi concepută o acțiune având ca obiect doar anularea actului, fără recuperarea bunului sau a contravalorii sale, deoarece s-ar încălca astfel și dreptul terțului de a fi înscris la masa credală, conform art. 83 alin. 2 din lege.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 299-316 C.pr.civ.vechi, art.483-502 C.pr.civ. nou.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 60 lei, potrivit art.11 alin.1, coroborat cu art.6 lit. c din Legea nr.146/1997, și cu timbru judiciar de 0,15 lei, conform art.3 alin.1 din OG nr.32/1995.
Recurenta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de recurs.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22.05.2013, intimatul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că excepția coparticipării pasive obligatorii este neîntemeiată, întrucât nu exista nicio reglementare legala care să dea posibilitatea celui care formulează o acțiune in instanța să se poată da singur in judecată, cumulând dubla calitate, atât de reclamant, cât si de pârât. În cazul unei societăți aflate in insolvență, administratorul sau lichidatorul judiciar numit are obligația prevăzuta in Legea nr.85/2006 de a introduce acțiuni in instanța pentru anularea actelor frauduloase întocmite de foștii administratori, precum si pentru recuperarea creanțelor, în fiecare situație acesta putând avea numai calitate procesual activă de reclamant.
În cazul denunțării unui contract (modificare ,reziliere,anulare etc.), legea prevede că acest lucru poate fi făcut fie de una din părțile contractante, fie de o terța persoană cu un interes dovedit, împrejurare in care cel ce solicită capătă calitatea procesuală activă de reclamant.
Cu privire la excepția prescripției dreptului lichidatorului judiciar de a solicita anularea contractului, intimatul a susținut că termenul maxim prevăzut de lege pentru introducerea unei astfel de acțiuni este de 18 luni, prezenta solicitare fiind făcuta după 13 luni, încadrându-se în termenul legal. Motivul pentru care nu s-a respectat termenul de un an este arătat in raportul lichidatorului, si anume că vechiul administrator a refuzat predarea gestiunii, deci a actelor societății, date privind contractul nr.3/28.12.2006 fiind furnizate de AFP Călărași si nu constatate din actele societății, așa cum era firesc.
S-a mai învederat că este neîntemeiată și excepția lipsei de interes, deoarece propunerea de anulare a contractului s-a făcut in cadrul procedurii de faliment prin raportul lichidatorului judiciar, acesta nu putea solicita judecătorului sindic sa dispună si obligarea predării bunurilor. Se înțelege că toate propunerile și acțiunile lichidatorului judiciar sunt făcute cu scopul recuperării patrimoniului falitei și in interesul îndestulării creditorilor, iar nu de dragul judecații, fără sa urmărească o anumita finalitate. Obținerea unei hotărâri de anulare a contractului îi dă in orice moment posibilitatea solicitării predării bunurilor.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că nu era necesară nominalizarea creditorilor fraudați, întrucât toți creditorii înscriși pe tablou, indiferent de cuantumul creanței deținute, sunt afectați de diminuarea patrimoniului falitei prin încheierea de acte frauduloase. De asemenea, conținutul contractului de vânzare - cumpărare nr.3/28.12.2006 nu lasă loc de interpretare privind natura lui, nu este un contract de superficie si nici un antecontract. Promisiunile de vânzare a bunurilor falitei, făcute anterior insolvenței, nu mai sunt respectate după această dată decât cu avizul creditorilor, aceștia neputând fi obligați să respecte un antecontract încheiat de vechea conducere si nefavorabil lor și nici societatea nu poate fi obligată printr-o acțiune să facă altfel.
În drept, sunt invocate prevederile art.308 alin.2 C.pr.civ.vechi, art.490 alin.2 C.pr.civ.nou.
Intimatul nu a depus înscrisuri noi în apărare.
Legal citat, intimatul M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
În ședința publică din data de 30.05.2013, Curtea a încuviințat recurentei proba cu înscrisuri noi, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, conform art.305, coroborat cu art.167 C.pr.civ., și a luat act că intimații nu au solicitat probe în apărare.
În cadrul probei cu înscrisuri, la solicitarea instanței, au fost atașate la dosar, în copii conforme cu originalul, raportul de activitate nr.3/06.11.2009, întocmit de administratorul judiciar, cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, și sentința comercială nr.352F/12.08.2009, pronunțată în dosarul nr.1210/116/2009 al Tribunalului Călărași - secția civilă, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C. G S S.R.L.
Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de recurenta pârâtă M.M., Curtea a apreciat ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.17/22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr.1210/116/2009*, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă ce formează obiectul prezentului recurs judecătorul sindic a admis acțiunea formulată de reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L., și a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.03/28.12.2006 și factura fiscală nr.7724560/04.01.2007, reținând îndeplinite dispozițiile art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Curtea a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ținând seama de întregul material probator, efectuând o corectă coroborare și apreciere a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente. De asemenea, motivarea soluției în fapt și în drept a fost realizată în mod corespunzător, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor părților, astfel încât instanța de recurs își însușește argumentele expuse în considerentele hotărârii atacate, urmând a completa motivarea soluției de admitere a acțiunii în nulitate, prin raportare la motivele de recurs invocate de către recurenta pârâtă.
Primul motiv de recurs vizează cadrul procesual sub aspectul părților în care s-a soluționat acțiunea în nulitate, formulată conform art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006. În acest sens, sunt relevante dispozițiile art.85 alin.6 din lege, în conformitate cu care "au calitate procesuală pasivă în acțiunile în anulare prevăzute la art. 79 și 80 debitorul și, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special";.
În cauza de față, cererea în nulitate are ca obiect un contract de vânzare - cumpărare încheiat între vânzătoarea S.C. G S S.R.L. prin reprezentant legal M.I.C. și cumpărătoarea M.M. Acțiunea a fost introdusă de reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L., în baza art.85 alin.5 din actul normativ menționat.
Prin urmare, la judecata în fond au fost părți ambele părți contractuale, atât cumpărătoarea M.M., în calitate de pârâtă, cât și vânzătoarea S.C. G S S.R.L., în calitate de reclamantă, prin reprezentantul său actual lichidatorul CII VA. Or, debitoarea S.C. G S S.R.L. prin lichidatorul său nu putea fi citată în proces atât în calitate de reclamantă, cât și în calitate de pârâtă, neputând cumula cele două calități incompatibile.
Mai mult decât atât, cu ocazia judecării fondului cererii, au fost respectate dispozițiile art.85 alin.6 teza finală din Legea nr.85/2006, în sensul că debitoarea a fost citată în calitate de pârâtă prin administratorul statutar, în lipsa dovezilor privind desemnarea unui administrator special. În acest sens, trebuie spus că din înscrisurile dosarului rezultă cu claritate că citarea pârâtului M.I.C. nu s-a făcut în nume propriu, astfel cum susține recurenta, ci exclusiv în calitatea sa de administrator al vânzătoarei S.C. G S S.R.L.
În acest condiții, nu se poate considera că acțiunea în anulare ar fi fost soluționată fără citarea tuturor părților care au semnat actul translativ atacat, ci cadrul procesual în care s-a judecat cererea a asigurat participarea atât a vânzătoarei, prin reprezentanții săi (lichidator judiciar și administrator statutar), cât și a cumpărătoarei. Pe cale de consecință, a fost asigurată respectarea coparticipării procesuale obligatorii, în acord cu art.85 alin.5 și alin.6 din Legea nr.85/2006.
Motivul de recurs privind împlinirea prescripției extinctive este, de asemenea, nefondat. Conform art.81 alin.1 din legea menționată, "acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin.1 lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii";.
În cauza de față, procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei S.C. G S S.R.L. a fost deschisă prin sentința comercială nr.352F/12.08.2009, pronunțată în dosarul nr.1210/116/2009 al Tribunalului Călărași - secția civilă. Prin această hotărâre, printre altele, s-a stabilit termen la data de 11.09.2009 pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului care va cuprinde mențiunile prevăzute la art.20 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, conform art.20 alin.1 lit.b din lege, a fost depus la dosar la data de 06.11.2009, menționându-se că administratorul societății M.I.C. nu a dat curs notificărilor de a pune la dispoziția practicianului în insolvență documentele și informațiile prevăzute de lege.
Prin raportul de activitate depus la data de 05.10.2010, lichidatorul judiciar al debitoarei a învederat că, în urma demersurilor efectuate, a primit de la AFPC Călărași copia contractului de vânzare-cumpărare nr.03/28.12.2006 și a facturii fiscale nr.7724560/04.01.2007, prin care debitoarea S.C. G S S.R.L. a înstrăinat cumpărătoarei Marin Maria mai multe terenuri împreună cu construcțiile aferente, situate pe raza comunei P., jud. Călărași. Ca urmare, la aceeași dată, respectiv 05.10.2010, lichidatorul judiciar a formulat prezenta acțiune în anularea actelor considerate frauduloase, încheiate în prejudicierea creditorilor debitoarei, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Față de această situație de fapt, se constată că acțiunea în nulitate a fost introdusă după împlinirea termenului de un an calculat de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, dar în interiorul termenului de un an calculat de la data efectivei depuneri a acestui raport. De asemenea, cererea a fost înregistrată mai înainte de expirarea termenului de 16 luni, calculat de la data deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor art.81 alin.1 din Legea nr.85/2006 trebuie avute în vedere prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită";. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu este născut dreptul material la acțiune, prescripția nu începe să curgă.
Așa fiind, norma specială prevăzută de articolul analizat cuprinde un criteriu subiectiv în funcție de care începe calcularea termenului de prescripție extinctivă de 1 an, respectiv data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art.20 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006, întrucât de la acea dată sunt cunoscute toate elementele care permit practicianului în insolvență se aprecieze cu privire la necesitatea promovării unei acțiuni în anularea actelor frauduloase.
În schimb, în cazul în care acest raport nu a putut fi întocmit în termenul prevăzut de legiuitor și stabilit de judecătorul sindic, acțiunea în anulare poate fi introdusă în interiorul unui termen de 16 luni, calculat de la un moment obiectiv, respectiv data deschiderii procedurii insolvenței. Prin această modalitate de reglementare a prescripției extinctive se asigură respectarea regulii generale în sensul că termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune, împlinindu-se la data limită indicată prin raportare la un criteriu obiectiv, astfel încât incertitudinea situației juridice privind actele pretins frauduloase să nu subziste un timp îndelungat.
În consecință, condițiile pentru introducerea acțiunii în nulitate, conform art.79 și art.80 din lege, nu au putut fi cunoscute în lipsa întocmirii raportului menționat, astfel încât, atât timp cât acest act nu a fost realizat, nici nu se poate considera că s-a născut dreptul material la acțiune pentru anularea actelor frauduloase.
De aceea, pentru ca administratorul sau lichidatorul judiciar să beneficieze de termenul de 16 luni calculat de la data deschiderii procedurii este necesar ca nedepunerea raportului în termenul stabilit de judecătorul sindic să nu fie cauzată de culpa acestuia.
Or, în cauza de față, termenul de depunere a raportului a fost stabilit la data de 11.09.2009, însă acesta a fost depus la data de 06.11.2009, motivul întârzierii fiind acela că administratorul statutar al debitoarei nu a transmis documentele solicitate. Abia la data de 05.10.2010, lichidatorul debitoarei a cunoscut încheierea actelor frauduloase, astfel încât de la acel moment acesta a fost în măsură să acționeze.
Așadar, cererea în nulitate, introdusă la data de 05.10.2010, a fost formulată în interiorul unui termen de 1 an, calculat de la data depunerii raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, dar și în interiorul unui termen de 16 luni calculat de la data deschiderii procedurii insolvenței, nefiindu-i imputabilă lichidatorului judiciar necunoașterea actelor frauduloase mai înainte de data de 05.10.2010.
Față de cele arătate, Curtea consideră că acțiunea în anulare formulată, conform art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, a respectat termenul special de prescripție prevăzut de art.81 alin.1 din același act normativ, prin aceea că reclamantul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a ieșit din pasivitate imediat ce a cunoscut obiectul și cauza acțiunii în nulitate, cu respectarea termenului limită de 16 luni, calculat de la data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Al treilea motiv de recurs referitor la lipsa interesului de a acționa este neîntemeiat, fiind fără relevanță sub acest aspect împrejurarea că reclamantul nu a solicitat și restituirea bunurilor înstrăinate. Astfel, ca o consecință a anulării actului fraudulos, părțile sunt repuse în situația anterioară, iar terțul dobânditor are obligația restituirii, conform art.83 alin.1 din Legea nr.85/2006. Numai în cazul neexecutării benevole a acestei obligații, lichidatorul judiciar va putea întreprinde demersurile legale și necesare pentru readucerea respectivelor bunuri în patrimoniul debitoarei, în scopul valorificării acestora și satisfacerii creanțelor creditorilor.
Cu alte cuvinte, promovarea unei acțiuni în nulitate nu este obligatoriu să fie însoțită și de un capăt de cerere accesoriu privind repunerea în situația anterioară, acesta putând fi formulat și ulterior, pe cale separată, în eventualitatea în care părțile nu se conformează și nu își restituie prestațiile reciproce efectuate în baza actului anulat.
Pretinsa încălcare a art.83 alin.2 din lege în sensul că terțul dobânditor pierde dreptul de a se înscrise la masa credală nu poate fi reținută, deoarece acest drept este recunoscut numai cu condiția ca terțul să fi acceptat transferul proprietății cu bună-credință și fără intenția de a-i prejudicia pe creditori, ceea ce nu este cazul în speță.
Nici motivul de recurs privind nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare nu poate fi reținut ca temeinic, atât timp cât instanța de rejudecare a respectat exigențele art.315 alin.1 C.pr.civ., soluționând în fond acțiunea în nulitate prin prisma dispozițiilor art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Motivul de recurs privind nemotivarea corespunzătoare a sentinței atacate nu poate fi primit, atât timp cât judecătorul fondului a arătat în clar situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și a înlăturat motivat apărările pârâților, reținând împrejurările care justifică îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art.80 alin.1 lit.c din lege. Prin urmare, exigențele art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. au fost respectate.
În acest sens, instanța de recurs precizează că textul legal nu impune nominalizarea în considerentele hotărârii a creditorilor fraudați, subînțelegându-se că aceștia sunt cei ale căror creanțe au fost admise la masa credală. De asemenea, art.80 alin.1 lit.c nu impune ca, la data încheierii actului fraudulos, creditorii să fi întreprins demersuri pentru urmărirea silită a debitorului lor, atât timp cât sunt anulabile actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Ceea ce este relevant este intenția frauduloasă comună în scopul sustragerii bunurilor de la urmărirea care se efectuează sau care se va efectua de către creditorii înstrăinătorului.
Nici apărările bazate pe principiul conversiunii actelor juridice civile nu conduc la soluția netemeiniciei cererii de chemare în judecată, atât timp cât sancțiunea nulității absolute a actelor frauduloase este corespunzătoare situației de fapt și de drept aplicabile în speță. Faptul că respectivul contract de vânzare - cumpărare ar putea valora antecontract nu prezintă nicio relevanță pentru justețea soluției pronunțate de judecătorul sindic, atât timp cât convenția părților ca act translativ de proprietate s-a dovedit frauduloasă și, prin urmare, nulă.
Instanța de recurs subliniază că judecătorul sindic a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.80 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, reținând intenția frauduloasă comună a vânzătoarei și a cumpărătoarei la perfectarea vânzării - cumpărării intervenite cu mai puțin de 3 ani înainte de data deschiderii procedurii. În privința debitoarei vânzătoare, sunt relevante dispozițiile art.85 alin.3 din lege, în conformitate cu care "dacă sunt îndeplinite condițiile art.79 și 80, se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumția poate fi răsturnată de către debitor";.
Or, în cauza de față, debitoarea S.C. G S S.R.L. prin administratorul statutar M.I.C. nu a fost în măsură să răstoarne această prezumție, conform considerentelor arătate în hotărârea recurată, în condițiile în care documentele contabile ale societății relevă faptul că la momentul decembrie 2006 - ianuarie 2007 aceasta înregistra datorii într-un cuantum cu mult mai mare decât profitul realizat, iar prețul pretins plătit nu a fost înscris în evidențele contabile, nedovedindu-se astfel efectiva încasare a acestuia.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod corect complicitatea la fraudă a cumpărătoarei M.M., bunica administratorului debitoarei, care a achiziționat bunuri imobile destinate producției agricole, fără a avea pregătire de specialitate, fără a administra dovezi în sensul desfășurării unei astfel de activități și fără a justifica deținerea veniturilor necesare achitării contravalorii respectivelor bunuri.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.312 C.pr.civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta M.M., împotriva sentinței civile nr.17/22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr.1210/116/2009*, în contradictoriu cu intimații CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. și M.I.C. în calitate de administrator al debitoarei S.C. G S S.R.L.
Totodată, în temeiul art.274 C.pr.civ., ținând seama de soluția de respingere a recursului de față și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei, Tribunalul a obligat pe aceasta la plata către intimatul CII VA lichidator al S.C. G S S.R.L. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocațial, conform chitanței nr.9/27.05.2013.
| ← Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere... | Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere... → |
|---|
