Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată - cerere de revizuire.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2137 din data de 07.11.2013
Faliment - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - cerere de revizuire.
- Codul de procedură civilă, art. 322 alin. 1
Conform art. 322 alin. 1 C.pr.civ., revizuirea împotriva hotărârii instanței de recurs este admisibilă doar atunci când această hotărâre evocă fondul. O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul atunci când prin aceasta instanța, admițând recursul, modifică în tot sau în parte hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii sau respingerii cererii ce a făcut obiectul judecății în primă instanță.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. nr. 2137 din 7.11.2013)
Prin decizia civilă nr. 1119R/ 27.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Civilă s-a anulat ca netimbrată cererea de suspendare formulată de SC A SRL și s-au respins ca inadmisibile cererile de suspendare formulate de recurentele SC C S SRL, SC I C SRL, SC R S S M SRL și SC H I SRL I Filiala C N. Prin aceeași decizie, s-au respins recursurile formulate de recurentele creditoare SC H I SRL I Filiala C N, SC N S SRL, SC I C SRL, SC R S S M SRL, SC A SRL și SC C S SRL împotriva sentinței civile nr. 10148/09.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 75765/3/2011 în contradictoriu cu intimata debitoare SC B SA și intimatele creditoare SC P F SRL, SC M G SRL, ca nefondate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele :
Prin sentința civilă nr. 10148/09.10.2012 s-a respins ca tardivă contestația formulată de SC B SA la cererea creditoarei SC H I SRL și s-au admis contestațiile formulate împotriva cererilor creditorilor SC R S S M SRL, SC I C SRL, SC N S SRL, SC C S SRL, SC A SRL. Prin aceeași sentință s-au respins cererile creditoarelor privind deschiderea procedurii insolvenței ca neîntemeiate și au fost obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 167.865 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu privire la recursurile formulate, pe fondul cererilor de deschidere a procedurii insolvenței, s-a reținut că potrivit art. 31 raportat la art. 3 pct. 1 și pct. 6 din lege pentru promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței trebuie întrunite cumulativ două condiții, și anume titularul cererii să aibă calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea proceduri insolvenței, pe de o parte și aceea ca debitorul împotriva căruia s-a formulat cererea să se afle în stare de insolvență prezumată, pe de altă parte.
Creditorul îndreptățit a solicita deschiderea procedurii este creditorul care justifică o creanță împotriva patrimoniului debitoarei certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, acesta fiind îndreptățit a formula cererea doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată întrunește condițiile art. 3 pct. 12 din lege.
De asemenea, se cere întrunită condiția insolvabilității debitorului, temeiul esențial al procedurii constituindu-l lipsa fondurilor bănești necesare acoperirii datoriilor exigibile.
Analizând creanța pretinsă de SC H I SRL în cuantum de 862.723,99 lei, derivată din derularea contractului de subantrepriză nr. 151/07.10.2010 a rezultat că debitoarea opune la rândul său pretenții precum și convenția părților privind lichidarea datoriilor reciproce izvorâte din contract, așa cum s-a convenit prin procesul verbal nr. 5321/01.08.2011; existența creanței nu rezultă din acte care emană de la debitor sau din acte recunoscute de acesta, facturile invocate nepurtând semnătura debitoarei, iar situațiile de lucrări nu au fost confirmate și însușite de reprezentanții legali ai antreprenorului general.
Debitoarea a opus excepția de neexecutare pentru obiecțiuni pe care le-a considerat întemeiate, pretențiile SC B datorate nerespectării termenului de finalizare a lucrărilor conform contractului, fiind recunoscute de intervenienta creditoare fără rezerve.
Cu privire la creanța SC R S S M SRL în cuantum de 200 988,05 lei rezultată din derularea a două contracte de subantrepriză nr. 2449/07.02.2011 și 2456/05.04.2011, s-a reținut că aceasta nu întrunește cerințele art. 3 pct. 6 din lege și ale art. 379 alin. 1 C.pr.civ.
Debitoarea a susținut și probat că pe parcursul derulării contractului lucrările contractate nu au fost executate corespunzător, s-au înregistrat întârzieri semnificative față de termenul de finalizare convenit de părți, de 98 de zile, situație în care debitoarea a opus creanța sa în cuantum de 172 480,98 lei, reprezentând penalități de întârziere conform art. 68 din contract.
În ceea ce privește creanța SC I C SRL în valoare de 151.258,63 lei, de asemenea, s-a constatat ca neîntrunite cerințele art. 3 alin. 1 pct. 6 din lege și ale art. 379 alin. 1 C.pr.civ.
Refuzul la plată nu s-a datorat lipsei de lichidități, ci s-a întemeiat pe excepția de neexecutare.
Din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta creditoare nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, așa cum a rezultat din cuprinsul procesului verbal nr. 1/30.05.2011, înregistrând o întârziere de cel puțin 284 de zile raportat la termenul convenit pentru remedierea deficiențelor, debitoarea pretinzând conform art. 68 din contract, la rândul său o creanță în cuantum de 150 000 lei.
Cu privire la creanța pretinsă de SC N S SRL în valoare de 199 245,15 lei, solicitată în temeiul contractului de subantrepriză nr. 11196/24.05.2011, de asemenea, s-a constatat că aceasta nu constituie o creanță certă și exigibilă în sensul art. 3 pct. 6 din lege și art. 379 alin. 1 C.pr.civ.
Refuzul la plata s-a întemeiat pe excepția de neexecutare, debitoarea susținând existența a numeroase întârzieri în executarea lucrărilor, nerespectarea termenului final de predare a lucrării; au fost ridicate obiecțiuni și cu privire la nivelul calitativ al lucrărilor, care au trebuit refăcute integral, fapt ce a generat costuri suplimentare.
S-a învederat că pentru cele 88 de zile întârziere înregistrate se cuvin penalități de întârziere de 100.000 lei.
Referitor la cererea SC C S SRL prin care s-a invocat o creanță în cuantum de 100.000 lei, a rezultat că nu sunt întrunite cerințele de certitudine și exigibilitate, debitoarea opunând și în acest caz excepția de neexecutare ca temei al refuzului la plată.
Debitoarea s-a prevalat de cele conținute în corespondența părților din care rezultă un număr de 120 de zile întârziere pentru care sunt datorate penalități de întârziere în cuantum de 204.201,60 lei.
Cu privire la creanța SC A SRL, conform contractului de subantrepriză nr. 89/07.01.2011, în cuantum de 1.176.852,06 lei debit principal cu penalitățile aferente de 0,25% din valoarea facturilor scadente, s-a reținut că în argumentarea refuzului la plată debitoarea s-a referit la procesul verbal de recepție din data de 05.10.2011, invocat de reclamanta creditoare în dovedirea pretențiilor care probează neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de creditoare, înregistrarea unui nr. de 124 zile de întârziere față de termenul de finalizare al lucrărilor, pentru care debitoarea pretinde penalități de 809 565 lei.
S-a mai reținut că nici cea de a două condiție privind starea de insolvență nu a fost întrunită în cauză.
Din probatoriul administrat de către debitoare a rezultat că acesta este principalul antreprenor al lanțurilor K și P, că înregistrează încasări lunare de 10 000 000 lei, derulând contracte în valoare de 250 000 000 Euro.; societatea înregistrează profit semnificativ în fiecare an, susținere dovedită cu situațiile financiare publicate cu respectarea legii și totodată, conform scrisorii de referință emisă de Banca Română de Dezvoltare, beneficiază de o linie de credit de 10 000 000 Euro destinată finanțării activității curente și obligațiilor față de terți.
În concluzie, s-a apreciat că reclamantele creditoare nu își pot valorifica pretențiile în procedura reglementată de legea 85/2006, întrucât nu au probat existența unor creanțe certe și exigibile, nefiind constatate prin facturi acceptate la plată, conform art. 46 cod comercial, excepție făcând creanța SC C S SA în cuantum de100 000 lei, constatată prin factura nr. 2905/26.07.2012 acceptată la plată, în condițiile în care refuzul la plată nu s-a datorat lipsei de lichidități.
În ceea ce privește recursurile părților cu privire la soluția asupra cheltuielilor de judecată, s-a reținut similitudinea argumentelor invocate de către creditoare, precum și că în primă instanță, debitoarea a fost reprezentată de avocat I - B I M, de asemenea, contestațiile la cererile de deschidere a procedurii și concluziile scrise au fost redactate de Cabinet de Avocat L P, la dosarul cauzei fiind depusă factura LP F/24.09.2012, emisă pentru suma de 167 865 lei, conform contractului de asistență judiciară nr. 286571/20.02.2012, încheiat ulterior comunicării cererilor de deschidere a procedurii, precum și Ordinul de Plată nr. 1/25.09.2012 emis de SC B SA.
Cât privește momentul depunerii și obligația de comunicare a acestora, s-a reținut, pe de o parte, în considerarea caracterului consensual al onorariului de avocat, consfințit prin contract cât și în considerarea faptului că instanța se pronunță asupra cheltuielilor de judecată după închiderea dezbaterilor, în cadrul deliberării, la momentul pronunțării soluției, al stabiliri părții care a câștigat procesul și al celei care l-a pierdut, pe de altă parte, s-a apreciat că înscrisurile doveditoare se pot depune la dosarul cauzei până la închiderea dezbaterilor și nu sunt supse comunicării.
Au fost înlăturate susținerile privind nedovedirea achitării onorariului de avocat convenit, precum și cele privind încălcarea principiului contradictorialității.
Cu privire la aplicare dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., s-a constatat că legiuitorul consacră prerogativa instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, în contextul determinării culpei procesuale, cuantumul onorariului avocațial, raportat la amplitudinea și complexitatea activității depuse, sens în care s-au reținut și cele dispuse prin Decizia nr. 401/2005 pronunțată de Curtea Constituțională și Hotărârea CEDO Raicu c. României.
În cauză a rezultat că apărarea a presupus formularea a șase contestații la cererile de deschidere având ca obiect creanțe în cuantum de peste 5 milioane de lei, cenzurarea în detaliu a opt contracte de subantrepriză, a situațiilor de lucrări și a facturilor emise în temeiul acestora, și de asemenea, formularea de concluzii scrise.
În raport cu munca prestată s-a apreciat că suma solicitată cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat întrunește caracteristicile unor cheltuieli necesare, efectuate în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.
Cu privire la aplicarea greșită a art. 277 C.pr.civ. potrivit căruia dacă sunt mai mulți reclamanți vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar potrivit cu interesul ce are fiecare sau cu felul raportului dintre ei, raportat la art. 1371 și art. 1445 NCC invocate de părți, s-a constatat că în cauză sunt incidente art. 1446 NCC (fost art. 42 cod comercial) ce reglementează prezumția de solidaritate între debitorii unei obligații contractate în exercițiul unei întreprinderi, apreciindu-se că această prezumție nu a fost înlăturată.
Pentru aceste considerente, recursurile au fost respinse ca nefondate.
La data de 07.06.2013, SC C S SRL a formulat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C.p.c, solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii recursului pe capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Motivul pentru care se cere revizuirea deciziei civile nr. 1119 este acela că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra capătului 2 din cererea de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată pe care societățile creditoare trebuie să le achite în solidar către debitoare.
Revizuenta susține că în raport de obiectul pricinii - deschiderea procedurii insolvenței -, faptul că au fost 6 creditori care au formulat cerere introductivă împotriva debitoarei și de munca depusă de avocat care nu a fost una foarte mare deoarece s-a prezentat doar la ultimele trei termen de judecată și mai precis, avocatul nu a redactat nici un înscris, a solicitat două termene de amânare și a depus aceleași înscrisuri pentru toate părțile, onorariul solicitat este foarte mare.
Se mai susține că în cazul în care debitoarea nu a depus la dosar dovada achitării onorariului, suma nu este datorată și, în plus, solidaritatea achitării cheltuielilor de judecată în cuantum de 167.865 lei face imposibilă executarea silită a sentinței nr. 10148, deoarece această solidaritate nu există având în vedere individualitatea fiecărei cereri de deschidere a procedurii insolvenței care ulterior au fost conexate.
Revizuenta arată că dispozițiile art. 277 C.p.c. prevăd că în cazul pluralității reclamanților instanța va obliga să plătească cheltuielile în mod egal, proporțional sau în solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare parte.
La termenul din 07.11.2013, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității revizuirii și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
Excepția este întemeiată și va admisă pentru argumentele următoare:
Prin decizia civilă nr. 1119/ 27.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Civilă s-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele SC C S SRL, SC H I SRL I Filiala C N, SC A SRL, SC N S SRL, SC I C SRL și SC R S S M SRL împotriva sentinței civile nr. 10148/09.10.2012 a Tribunalului București Secția a VI-a Civilă.
SC C S SRL a formulat cerere de revizuire a acestei decizii în temeiul prevederilor art. 322 pct. 2 C.p.c., pentru motivul că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs referitor la reducerea cheltuielilor de judecată.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară care, potrivit art. 322 alin. 1 C.p.c., privește hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
O hotărâre a instanței de recurs care evocă fondul este aceea care admițând recursul, modifică în tot sau în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că admite sau respinge cererea ce a făcut obiectul judecății în primă instanță.
În cauza de față, instanța de recurs a respins recursurile ca fiind nefondate și, prin urmare, decizia pronunțată nu se încadrează în categoria acelor hotărâri ale instanței de recurs ce pot fi atacate cu revizuire.
Ca o consecință a admiterii excepției inadmisibilități, Curtea în conformitate cu prevederile art. 322 alin. 1 C.p.c., a respins revizuirea ca inadmisibilă.
| ← Faliment - contestaţie – hotărâre care să ţină loc de... | Condiţii de exercitare. Termen de prescripţie..... → |
|---|
