Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2232 din data de 15.11.2013
Faliment - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
- Legea nr.85/2006, art. 52
Nu sunt îndeplinite condițiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 pentru a se constata intervenită compensarea datoriilor debitorului cu cele ale creditorului, întrucât la data deschiderii procedurii insolvenței nu există întrunite condițiile compensării, respectiv creanțe reciproce exigibile.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2232 din 15.11.2013)
Constată că prin sentința nr.2294 din 06.03.2013 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă a fost respinsă cererea formulată de SC T SA împotriva debitoarei SC G T C SRL.
Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat că SC T SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC G T C SRL, sub motiv că aceasta îi datorează suma de 580.451,54 lei pe care nu i-a achitat deși au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenței, și că debitul este cert și lichid fiind stabilit prin hotărârea arbitrală nr.79 din 29.07.2010.
Judecătorul-sindic a mai constata că pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece reclamanta nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă; că în dosarul de insolvență nr.2325/121/2008 în care este deschisă procedura insolvenței față de reclamantă, pârâta este înscrisă în tabloul creditorilor cu suma de 458.307,34 lei; și că, de asemenea, reclamanta mai datorează pârâtei suma de 83.645,93 lei, conform facturilor depuse la acest dosar.
Judecătorul-sindic a mai constatat, de asemenea, că prin sentința civilă nr.3377 din 19.03.2012 tribunalul a respins excepția netimbrării cererii iar pe fond a respins cererea creditoarei ca neîntemeiată; și că prin decizia nr.1785/22.10.2012 a Curții de Apel București a fost admis recursul, casată sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru că nu a fost analizată existența creanțelor reciproce și nu a argumentat nici modalitatea în care poate opera compensarea legală.
Analizând cererea judecătorul-sindic a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.52 din Legea nr.85/2006 și art.1616 și art.1617 alin.2 din Noul Cod Civil; că cele două părți dețin creanțe reciproce astfel că prin aplicarea regulilor arătate sunt întrunite condițiile compensării de drept a creanțelor iar suma rămasă de plată pentru debitoare, de 38.498,27 lei, este mai mică decât pragul minim de 45.000 lei prevăzut pentru deschiderea procedurii insolvenței.
La 19.04.2013 SC T SA a declarat recurs criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Sentința instanței de fond nu este motivată.
Se susține că instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei cu toate că aceasta a invocat îndeplinirea condițiilor prevăzute de regulile art.3 alin.1 lit.a alin.6, art. 12 și art.31 din Legea nr.85/2006; și că a reținut greșit faptul că poate fi compensată creanța de 458.307,34 lei deținută de G față de T fără să observe că o creanță înregistrată în tabloul creditorilor nu mai poate fi compensată.
2. Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămuri și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se arată că fără nici un argument judecătorul-sindic a reținut că în speță a intervenit compensarea de drept a creanțelor și că suma rămasă de plată pentru debitoare este mai mică decât pragul minim de 45.000 lei.
3. Greșit instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în materia compensării legale.
Se susține că judecătorul-sindic a reținut aplicarea art.1616 și art.1617 C. civ., care sunt reguli generale fără a observa că în materia insolvenței sunt aplicabile regulile speciale ale compensării creanțelor, prevăzute de art.52 din Legea nr.85/2006.
La 11.11.2013 SC G T C SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Se susține că nu sunt fondate criticile recurentei deoarece intimata este creditoare a recurentei cu suma totală de 541.953,27 lei, din care 458.307,34 lei reprezintă suma cu care aceasta este înscrisă în tabloul creditorilor recurentei, în calitate de debitoare aflată în insolvență, și restul de 83.645,93 lei reprezentând valoarea a 3 facturi fiscale; că prin pronunțarea hotărârii nr.79/2010 de Curtea de arbitraj recurenta a devenit creditoarea intimatei cu suma de 580.451,54 lei astfel că din acest moment trebuie să fie compensate aceste creanțe, recurenta rămânând creditoare doar cu restul de 38.489,27 lei.
Se mai susține că deoarece intima nu poate solicita compensarea în dosarul de insolvență în care recurenta este debitoare este aplicabil art.1616 C. civ. făcând astfel posibilă invocarea compensării de către intimată.
În fine, se arată că în urma compensării intimata rămâne cu o datorie de 38.489,27 lei sumă aflată sub pragul prevăzut de lege pentru a se putea admite cererea de deschidere a procedurii de insolvență.
Recursul este fondat.
Sunt fondate criticile recurentei care, în esență, vizează nelegalitatea sentinței pentru aplicarea greșită a legii, potrivit art.304 pct.9 C. pr.civ.
Mai întâi curtea constată că în speță nu se aplică regulile Noului cod civil deoarece obiectul litigiului este o creanță exigibilă în iulie 2010, ca urmare a pronunțării sentinței arbitrale nr.79 din 29.07.2010, Noul Cod civil intrând în vigoare la 01.10.2011 (art.220 din Legea nr.71/2011).
Pe fond curtea constată că intimata-debitoare nu a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii insolvenței în termen legal astfel că ea nu mai poate contesta starea de insolvență (art.3 pct.6 și 12 și art.33 alin.6 din Lega nr.85/2006) ci doar existența celorlalte condiții legale privind datoriei față de creditoare.
În recurs intimata a recunoscut creanța de 580.451,54 lei și caracterul ei cert, lichid și exigibil însă susține că aceasta s-ar compensa cu o creanță de 458.307,34 lei cu care este înscrisă în tabloul creditorilor recurentei; și că, în plus, la dosarul arătat a mai depus trei facturi, două din 30.11.2008 și una din 31.01.2009, în total valoarea acestora fiind de 83.645,93 lei.
Intimata susține astfel că nu sunt întrunite condițiile insolvenței deoarece creanța sa se compensează cu cea a recurentei aceasta rămânând cu un rest de creanță de 38.498,27 lei, sumă insuficientă pentru a se putea solicita intrarea în insolvență.
În principiu, potrivit art.1143-1145 C. civ. două creanțe existente în același timp se pot compensa până la limita celei mai mici dintre ele. Trebuie să verificăm dacă acest mijloc de stingere a datoriilor reciproce poate fi aplicabil având în vedere împrejurările litigiului.
Particular în speță este faptul că recurenta se află în insolvență și la data deschiderii acestei proceduri, sentința nr.960 din 08.10.2008, ea era debitoare față de intimat cu suma de 458.307,34 lei, sumă înscrisă în tabloul de creanță (f.26 dos. trib.).
Cu privire la cele trei facturi, invocate de intimată, Curtea observă că acestea au fost emise ca urmare a executării unui serviciu de aceasta față de recurentă, respectiv închirierea în lunile noiembrie și decembrie 2008 a unor vagoane. Având în vedere data executării serviciului, curtea constată că aceste creanțe s-au născut în perioada în care recurenta se afla în perioada de observație și că în consecință aceste pretenții trebuie să fie formulate în dosarul de insolvență și să fie recunoscute de judecătorul - sindic din acea procedură căci, potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.";
Așa fiind curtea constată că intimata nu are posibilitatea de a invoca aceste pretenții în această cauză singura cale fiind cea a cererii adresate judecătorului-sindic din dosarul nr.2385/121/2008.
Cu privire la pretenția intimatei de compensare a creanței sale de 458.307,34 lei, înregistrată în tabloul creditorilor recurentei în dosarul nr.2385/121/2008.
Așa cum a fost arătat mai sus, după deschiderea procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile (..) extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra bunurilor debitorului. În aceste condiții intimata nu poate pretinde compensarea creanței sale, arătată mai sus, cu datoria pe care recurenta insolventă o are față de intimată. Pentru a fi posibilă o astfel de compensare era necesar ca la data deschiderii insolvenței recurentei (08.10.2008) să existe condițiile compensării (creanțe reciproce exigibile).
În acest sens, potrivit art.52 din aceeași lege, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
În consecință, în speță nu sunt întrunite condițiile compensării creanței de 458.307,34 lei căci aceasta a devenit exigibilă la doi ani după ce creanța intimatului față de recurent a fost exigibilă.
De altfel, în condițiile în care creanța de 83.645,93 lei nu poate fi compensată face inutilă orice discuție privind compensarea creanței de 458.307,34 lei căci și în cazul în care această din urmă creanță ar fi compensabilă nu poate fi împiedicată deschiderea procedurii insolvenței intimatului, cuantumul creanței recurentului fiind mai mare de 45.000 lei.
În concluzie, sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC G T C SRL.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.5 C. pr.civ. s-a admis recursul, s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru deschiderea procedurii.
| ← Condiţii de exercitare. Termen de prescripţie..... | Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere... → |
|---|
