Contestaţie împotriva raportului de activitate
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. **** din data de 15.05.2017
Dosar nr. ***
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A VII A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.**
SEDINTA DE CAMERA DE CONSILIU DIN 15.05.2017
TRIBUNALUL COMPUS DIN:
PRESEDINTE -JUDECATOR SINDIC: ***
GREFIER: ***
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul **, în contradictoriu cu debitorul ** și intimatul **, având ca obiect contestație împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar - rap.de activitate nr.590/16.12.2016.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns reprezentantul convențional al lichidatorului judiciar, avocat cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestație.
Reprezentantul convențional al lichidatorului judiciar solicită respingerea contestației ca neîntemeiată pentru motivele din întâmpinare arătând că aceleași susțineri le-a avut contestatorul și în cadrul contestațiilor formulate împotriva rapoartelor de activitate pentru lunile septembrie, noiembrie și decembrie 2015 care au fost respinse în mod irevocabil.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
La data de 29.12.2016, **, în calitate de creditor bugetar majoritar al debitoarei **, în temeiul art. 21 alin. 3 din Legea 85/2006 a formulat contestație împotriva Raportului de activitate nr.** publicat în BPI nr.** întocmit de ** - lichidator judiciar al debitoarei **, prin care solicită anularea măsurii lichidatorului judiciar de menținere în continuare a unor angajați în cadrul debitoarei cu nerespectarea prevederilor legale, anularea măsurii de emitere a facturii fiscale nr.18/19.10.2016 în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale , respectiv anularea plăților în cuantum de 4.999 lei reprezentând salarii, impozit și contribuții salariale..
În motivare, arată că, din raportul de activitate contestat, reiese că lichidatorul judiciar a menținut în continuare 2 angajați - respectiv contabil și operator calculatoare, fără a fi respectate normele imperative ale Legii insolvenței.
Din cuprinsul raportului de activitate reiese că, plățile aferente acestor 2 salariați reprezentând salarii aferente lunii octombrie este de 4.999 lei.
În acest sens lichidatorul judiciar a emis factura fiscală nr.18/19.10.2016 în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale.
Referitor la nerespectarea dispozițiilor legale, lichidatorul nu a supus aprobării Comitetului creditorilor încheierea acestor contracte, astfel cum prevăd în mod imperativ dispozițiile art. 23 din Legea nr. 85/2006.
Menționează că lichidatorul judiciar a ignorat cu desăvârșire aceste dispoziții legale și a angajat persoane de specialitate fără a avea aprobarea comitetului creditorilor, totodată dispunând și cu privire la cuantumul remunerației acestora, ce au fost achitate începând din anul 2009 din averea debitoarei (contul unic de lichidare), fără aprobarea comitetului creditorilor.
Legea insolvenței prevede în mod expres că lichidatorul are posibilitatea de a desemna persoane de specialitate în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, însă pentru aceasta trebuie să solicite aprobarea prealabila a Comitetului Creditorilor în situația în care remunerația persoanelor de specialitate urmează a fi achitată din averea debitoarei, în cazul de față norma legală citată fiind una imperativă și de la care nu se poate deroga.
Onorariul persoanelor de specialitate reprezintă o cheltuială efectuată în cursul procedurii de insolvență și se achită cu prioritate față de celelalte creanțe înscrise la masa credală, motiv pentru care în situația în care acestea urmează a fi achitate din averea debitoarei, legiuitorul a impus aprobarea prealabilă a angajării acestora și a cuantumului în sarcina creditorilor, întrucât aceștia sunt direct vizați de a o asemenea cheltuială ce se deduce corespunzător din sumele de distribuit către creditori.
Or, în speță, lichidatorul judiciar nu numai că a procedat la achitarea unor sume cu titlu de cheltuieli de conservare și administrare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei fără a avea acordul creditorilor pentru adoptarea acestor masuri, dar nici nu a înștiințat creditorii cu privire la necesitatea adoptării unor masuri de conservare a bunurilor.
Aceste cheltuieli, sunt netemeinice și nelegale fiind efectuate cu nerespectarea prevederilor art. 23 și 86 din legea nr. 85/2006. În această fază a falimentului cheltuielile efectuate sunt inadmisibile, activitatea debitoarei fiind redusă conform art. 47 alin. 7 numai la operațiuni de lichidare. Astfel, art. 47 alin 7 din Legea nr. 85/2006 prevede în mod expres că "de la data intrării în faliment, debitoarea va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare operațiunilor de lichidare ".
Deși legea insolvenței îi acordă lichidatorului judiciar o posibilitate de a angaja personal de specialitate (în final obligația și responsabilitatea îndeplinirii activității de lichidare revenindu-i lichidatorului), o eventuală angajare a persoanelor de specialitate se face numai conform art. 23, ce reprezintă o regulă de strictă interpretare, respectiv numai cu aprobarea Comitetului creditorilor, aceștia având puterea de decizie asupra oportunității numirii și mai ales asupra nivelului remunerațiilor acestora.
De altfel, conduita nelegală a lichidatorului judiciar în sensul angajării acestor persoane de specialitate cu ignorarea dispozițiilor art. 23, a fost constatată și de către Curtea de Apel București, care într-o serie de dosare a dispus ca lichidatorul judiciar să returneze în patrimoniul debitoarei sumele plătite cu titlu de salarii, costuri salariate și servicii avocat.
În consecință, măsurile luate de lichidatorul judiciar sunt în mod vădit nelegale și au fost luate cu încălcarea dispozițiilor art. 23 din legea insolvenței.
De asemenea, remarcă faptul că în actuala fază a lichidării, pentru debitoare nu mai există decât o singură finalitate, aceea a lichidării și radierii, activitatea debitoarei fiind în totalitate oprită, nemairealizând niciun fel de venituri, nemaideținând nici măcar bunuri în proprietate, lichidatorul având obligația de a distribui toate sume existente în conturile de lichidare și întocmirea raportului final.
Totodată, măsura luată de lichidatorul judiciar în sensul că salariile lunii octombrie 2016, impozitele și contribuțiile aferente acestora să fie facturate către ** urmând a se solicita aceste costuri din distribuțiile viitoare efectuate către creditori, nu este de natură să acopere nerespectarea dispozițiilor art. 23 din Legea 85/2006.
Aceasta întrucât, atâta vreme cât se menționează că lichidatorul judiciar își va recupera aceste costuri la momentul distribuirii, înseamnă că, în toată această perioadă salariile impozitele și contribuțiile persoanelor de specialitate se cumulează și urmează a fi preluate de lichidatorul judiciar din patrimoniul debitoarei la momentul distribuirilor.
În fapt, nu este altceva decât o încercare a lichidatorului judiciar de a deturna atenția creditorilor de la ceea ce se întâmplă în procedură, și de a preîntâmpina eventuale contestații la rapoartele de activitate.
În altă ordine de idei, lichidatorul judiciar menționează în cuprinsul Raportului de activitate că va lua măsura de a recupera costurile generate de readucerea în patrimoniul debitoarei a salariilor / onorariilor plătite în mod nelegal din distribuirile viitoare efectuate către creditori.
Pentru toate aceste motive, având în vedere că lichidatorul judiciar nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale Legii insolvenței și refuză în continuare să se conformeze dispozițiilor legale încercând prin diferite tertipuri să achite în mod nelegal sume în detrimentul creditorilor înscriși la masa credală, solicită obligarea lichidatorului la readucerea in patrimoniul debitoarei a tuturor sumelor cheltuite fără aprobarea Comitetului creditorilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 21, art. 23 din Legea 85/2006.
***
Lichidatorul judiciar desemna în cauză, ** a formulat întâmpinare, la data de 20.02.2017, solicitând respingerea acesteia, având în vedere următoarele motive de fapt și de drept:
În fapt, ** a formulat contestație împotriva Raportului de activitate, solicitând instanței să dispună anularea măsurii lichidatorului judiciar de menținere în continuare a unor angajați în cadrul debitoarei anularea măsurii de emitere a facturii fiscale nr.18/19.10.2016 în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale, respectiv anularea plăților în cuantum de 4.999 lei reprezentând salarii, impozit și contribuții salariale..
Contestatoarea invocă chestiuni procedurale prevăzute în principal de dispozițiile art.23 din Legea nr. 85/2006, susținând că lichidatorul nu a supus aprobării Comitetului creditorilor încheierea contractelor pentru contabil și operator calculatoare.
Menționează că a prezentat de mai multe ori situația creditorului majoritar, inclusiv în cadrul Comitetului creditorilor, creditoarea respingând de plano toate susținerile și propunerile lichidatorului.
Astfel, a învederat **faptul că dată fiind necesitatea continuării procedurii de faliment a **, debitoarei îi incumbă, printre altele, obligația legală de a ține contabilitatea și de a depune declarațiile fiscale și raportările contabile în termenele prevăzute de lege, în acord cu prevederile Legii nr. 82/1991 și ale reglementărilor secundare în materie, ale Codului Fiscal și ale altor acte normative aplicabile, atâta timp cât până la finalizarea lichidării activitatea va continua, pentru nevoile acesteia, potrivit Legii nr. 85/2006 și art 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce privește salariile achitate în octombrie 2016, impozitele și contribuțiile aferente acestora, au fost facturate către lichidatorul **, conform facturii nr.18/19.10.2016, urmând ca acesta să solicite recuperarea acestor costuri din distribuțiile viitoare efectuate către creditori.
Referitor la deciziile Curții de Apel București, prin care lichidatorul a fost obligat să restituie anumite sume în patrimoniul debitoarei, menționează că acestea nu cuprind nicio mențiune referitoare la desființarea contractelor de muncă, ci dimpotrivă, că deciziile nu afectează valabilitatea contractelor - susținerile contestatoarei fiind astfel neîntemeiate.
Nu în ultimul rând, precizează că creditorul majoritar este într-o eroare și în ceea ce privește stadiul procedurii de faliment a ** și că în patrimoniul băncii se află un bun imobil situat în str. ** și unele bunuri mobile.
În ultimii ani procedura a continuat, din motive independente de voința lichidatorului
judiciar, respectiv în principal datorită derulării litigiului privind imobilul situat în str. **.
Acest litigiu a fost început în anul 2005 și a parcurs mai multe cicluri procesuale, inclusiv casări cu trimitere spre rejudecare, declinări de competență, conflicte de competență și disjungeri de dosare. O serie de termene au fost acordate în dosar și datorită numărului mare de părți din dosar, ceea ce a condus la vicierea procedurii de citare, precum și datorită precizărilor/modificărilor cererii de chemare în judecată formulate de părțile adverse. Litigiul are la bază cererea de restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de mai multe persoane fizice, care au contestat decizia emisă cu privire la notificarea lor și au solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare prin care ** a devenit proprietara spațiului.
Așadar, litigiul privește însăși dreptul de proprietate al **ii asupra bunului imobil.
În primă instanță, prin Hotărârea nr. **, pronunțată în Dosarul nr. ** (disjuns din dosarul inițial), Judecătoria ** a respins cererea reclamanților privind constarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Împotriva acestei hotărâri a fost formulat recurs, respins, decizia pronunțată fiind atacată din nou cu recurs, ce face obiectul Dos. nr. **, aflat pe rolul Curții de Apel ** În dosarul inițial (având ca obiect contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001), judecata a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare.
Aceste aspecte sunt cunoscute creditorului majoritar din rapoartele de activitate depuse periodic, unde au fost detaliate toate etapele procesuale.
Menționează totodată, că lichidatorul a demarat procedura de valorificare a drepturilor
litigioase asupra imobilului situat în ** precum și a bunurilor mobile aflate în patrimoniul Debitoarei.
Pentru o reală posibilitate de valorificare a acestora, lichidatorul a propus metoda licitației publice, deschise, cu strigare, cu creșterea sau scăderea prețului de pornire, pe măsura acceptării sale de către ofertanți, prețul de pornire fiind valoarea de piață stabilită prin rapoarte de evaluare întocmite conform Standardelor de Evaluare ANEVAR 2014, iar prețul minim constituind valoarea de piață în cazul vânzării forțate, stabilită prin aceleași rapoarte de evaluare.
Lichidatorul a avut în vedere și faptul că întrucât litigiile privind bunul imobil nu sunt încă finalizate, nu se poate realiza vânzarea imobilului situat în **, aflat în proprietatea băncii, ci doar vânzarea drepturilor litigioase asupra acestuia. De aceea, eventualele persoane interesate dobândesc dreptul de proprietate doar asupra bunurilor mobile, iar în ceea ce privește bunul imobil, dobândirea dreptului de proprietate depinde de modul în care vor fi soluționate litigiile cu privire la acesta, motiv pentru care prețul ce s-ar putea obține în mod realist ar putea fi chiar mai mic decât prețul minim propus.
Creditorul majoritar **nu a fost însă de acord cu această propunere și a solicitat organizarea a 10 licitații publice la fiecare 2 săptămâni, cu prețul de pornire la valoarea de piață, iar în cazul în care după organizarea celor 10 licitații nu se va reuși valorificarea la valoarea de piață, urmează a fi convocată o nouă adunare. în vederea stabilirii unei noi strategii de valorificare. în acest sens a fost și Hotărârea Adunării creditorilor din data de **. Până în prezent au fost organizate zece licitații la care nu s-a prezentat niciun ofertant.
Subliniază că lichidatorul nu are niciun interes să prelungească procedura, dimpotrivă, este evident și prin prisma faptului că din anul 2009 până în prezent, lichidatorul a încasat un onorariu în valoare de 4.833 lei. Singurele onorarii ce ar mai putea fi eventual încasate ar fi din vânzarea unicul activ rămas - imobilul din **, ceea ce duce la concluzia că de fapt lichidatorul are toate motivele să desfășoare procedura cu celeritate.
În concluzie, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea măsurilor lichidatorului judiciar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C.pr.civ., art.4 alin. (1), art.21 din Legea nr. 85/2006.
***
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator existent în cauză, judecătorul sindic reține următoarele:
Potrivit art. 21 din legea 85/2006 la fiecare termen de continuare a procedurii administratorul/lichidatorul judiciar va prezenta judecătorului sindic un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificarea a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică , oricare dintre creditori , precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administrator.
Creditoarea ** a formulat contestație împotriva Raportului de activitate nr.**2016 publicat în BPI nr.** întocmit de ** - lichidator judiciar al debitoarei **, solicitând anularea măsurii lichidatorului judiciar de menținere în continuare a unor angajați în cadrul debitoarei cu nerespectarea prevederilor legale, anularea măsurii de emitere a facturii fiscale nr.18/19.10.2016 în sumă de 5.999 lei reprezentând cheltuieli salariale , respectiv anularea plăților în cuantum de 4.999 lei reprezentând salarii, impozit și contribuții salariale..
Analizând conținutul raportului judecătorul sindic constată că toate criticile aduse de creditoarea ** sunt neîntemeiate, deoarece, plățile reprezentând salarii, impozit și contribuții salariale, aferente lunii octombrie 2016, au fost achitate de lichidatorul judiciar ** . Lichidatorul judiciar a procedat în acest fel, tocmai în considerarea deciziilor pronunțate în dosarele invocate de contestatoare.
În același timp, în ceea ce privește legalitatea contractelor de muncă, încheiate de lichidatorul judiciar cu persoane de specialitate, reprezintă aspecte legate de oportunitatea încheierii și menținerii lor, care nu pot fi analizate de instanță, atribuțiile judecătorului limitându-se la controlul de legalitate și nu de oportunitate; de altfel nimic nu împiedică menținerea acestora , atâta timp cât lichidatorul judiciar consideră că serviciile respective sunt absolut necesare în îndeplinirea atribuțiilor lui și suportă cheltuielile generate de ele, în măsura în care creditorii nu au aprobat încheierea acestora.
Indiferent de punctul de vedere al lichidatorului judiciar exprimat în cauză cu referire la aceste cheltuieli dispozițiile legale sunt fără echivoc, în sensul că este necesar acordul creditorilor pentru a putea fi achitate din contul de insolvență, în caz contrar acestea urmând a fi suportate de practicianul în insolvență; intenția legiuitorului, prin impunerea acestei aprobări, fiind aceea de a proteja averea falitei.
De altfel, lichidatorul judiciar a supus aprobării Comitetului creditorilor și Adunării creditorilor din data de 27.02.2015, selecția persoanelor care să îndeplinească serviciile de contabilitate și informatică pentru **A precum și aprobarea remunerației acestora din averea băncii și încheierii contractelor corespunzătoare, însă **a votat împotriva desemnării unei societăți care să preia serviciile de contabilitate și informatică pentru debitoare, iar Comitetul creditorilor a respins propunerea lichidatorului, fără a oferi o soluție în vederea respectării dispozițiile legale.
Legea nu îl obligă pe lichidator la mai mult decât conducerea activității, deoarece pentru efectuarea oricăror operațiuni ce compun desfășurarea în limite curente a activității de lichidare, operațiuni care țin de conservare active și administrarea curentă a activității, inclusiv contabilitate, lichidatorul este îndreptățit să primească un suport din cadrul averii debitoarei pentru prestarea activităților necesare îndeplinirii obligațiilor legale ale debitoarei în cursul lichidării; însă tot legea reglementează la art.23 că numirea si nivelul remunerațiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi achitate din averea debitoarei .
Referitor la deciziile Curții de Apel București, invocate de contestatoare, prin care lichidatorul a fost obligat să restituie anumite sume în patrimoniul debitoarei, se reține că acestea nu cuprind nicio mențiune referitoare la desființarea contractelor de muncă, ci dimpotrivă, că deciziile nu afectează valabilitatea contractelor - susținerile contestatoarei fiind astfel neîntemeiate.
Judecătorul sindic constată că, contestatoarea **S este într-o eroare și în ceea ce privește stadiul procedurii de faliment a **. Astfel, procedura a continuat, din motive independente de voința lichidatorului judiciar, respectiv în principal datorită derulării litigiului privind imobilul situat în str**. Acest litigiu a fost început în anul 2005 și a parcurs mai multe cicluri procesuale, inclusiv casări cu trimitere spre rejudecare, declinări de competență, conflicte de competență și disjungeri de dosare. Lichidatorul a demarat procedura de valorificare a drepturilor litigioase asupra imobilului situat în **, iar creditorul majoritar, adică contestatorul din prezenta cauză, **, a solicitat organizarea a 10 licitații publice la fiecare 2 săptămâni, cu prețul de pornire la valoarea de piață, iar în cazul în care după organizarea celor 10 licitații nu se va reuși valorificarea la valoarea de piață, urmează a fi convocată o nouă adunare. în vederea stabilirii unei noi strategii de valorificare( în acest sens a fost și Hotărârea Adunării creditorilor din data de **). Până în prezent au fost organizate zece licitații la care nu s-a prezentat niciun ofertant.
Nu în ultimul rând, judecătorul sindic atrage atenția contestatoarei **, care are calitate de creditor majoritar, că are obligația să participe plenar și responsabil la luarea deciziilor, iar în măsura în care nu este de acord cu propunerile lichidatorului judiciar să vină cu alte soluții; altfel, prin atitudinea sa expune debitoarea unor sancțiuni ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale (cum ar fi cele privind obligațiile de ținere a contabilității).
În consecință, în raport de aceste considerente, judecătorul sindic va respinge contestația formulată de creditoarea ** ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatorul ** în contradictoriu cu debitorul ** și intimatul ** ca neîntemeiată.
Cu recurs.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi 15.05.2017.
PREȘEDINTE GREFIER
Adina Elena Bojincă Sandu Andreea-Teodora
Contract de leasing - necesitatea emiterii facturii fiscale pentru stabilirea exactă a debitului. Stabilirea caracterului cert al creanței-administrarea de probatorii. Incompatibilitatea administrării probei cu expertiză contabilă cu procedura de deschidere a insolvenței.
O creanță al cărei cuantum nu poate fi precizat cu certitudine ca fiind superior valorii-prag impusă de Legea nr.85/2014 nu poate întemeia deschiderea procedurii. Creditoarea își întemeiază susținerile pe dispozițiile contractului de leasing, or necesitatea emiterii facturii fiscale rezultă din chiar contractul clamat de aceasta.
În analiza cererii de deschidere a procedurii speciale simpla constatare a faptului că se impun probe complexe în vederea stabilirii creanței va împiedica deschiderea procedurii. Principiul celerității procedurii de insolvență, coroborat fiind cu principiul siguranței circuitului civil ce presupune ca incertitudinea asupra capacității de plată a unui posibil partener contractual să nu persiste, nu permite creditorului, ce solicită deschiderea procedurii, administrarea unui probatoriu complex.
De asemenea, suma pretinsă în temeiul clauzei penale, deși, aparent, stabilită corect fiind de către creditoare, în acord cu dispozițiile legii speciale, nu poate întemeia deschiderea procedurii, pentru că nu poate fi stabilită numai prin simpla verificare a contractului de leasing.
În cadrul acestei proceduri execuționale colective nu se poate realiza o analiză aprofundată, pentru stabilirea caracterului cert al creanței invocate de către creditoare fiind necesar a se administra probatorii (expertiză contabilă) care sunt incompatibile cu procedura de deschidere a insolvenței, căci caracterul cert al creanțelor exhibate trebuie să rezulte neîndoielnic din actele prezentate în susținerea cererii și să nu necesite verificări care ar conduce la transformarea cererii de insolvență într-un litigiu de drept comun pentru determinarea pretențiilor bănești reclamate de creditor.
(TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7287/18.11.2016
judecător Nedelea Roxana)
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII- a Civilă la data de 01.08.2016, sub nr. ** creditoarea ** a formulat în temeiul art. 65 coroborat cu art. 70 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență cerere de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței debitoarei ** având în vedere faptul că datorează suma de 421.221,96 lei, precum și numirea, în calitate de lichidator judiciar, a **.
În motivarea, în fapt creditorul a învederat, că între părți s-au încheiat contractele de leasing financiar nr. 35296/24.12.2010 și 35337/29.12.2010, în temeiul cărora debitoarea a beneficiat de folosința în sistem de leasing financiar a două autovehicule, iar în schimbul folosinței acestor autovehicule, debitoarea avea obligația să achite ratele de leasing, conform planului de eșalonare, obligație ce nu a fost respectată de către aceasta, astfel, că datorită nerespectării obligațiilor de achitare a facturilor emise, a reziliat de plin drept contractele de leasing, pentru a diminua cât mai mult prejudiciul creat societății, calculând sumele datorate de către debitoare în contabilitate, în temeiul art. 13 din contractele de leasing financiar încheiate de părți cât și a prevederilor art. 10 lit. d, din O.G. 51/1997 republicată, ce instituie următoarea obligația a utilizatorului: "să achite tonte sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul si la termenele menționate în contract.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, , ale O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, și ale Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare.
Cererea a fost legal timbră cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 ( fila nr. 5).
În susținere s-au depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, între creditoarea ** în calitate de finanțator și debitoarea **în calitate de utilizator s-au încheiat contractele de leasing financiar nr. ** și **, în temeiul cărora debitoarea a beneficiat de folosința în sistem de leasing financiar a două autovehicule, iar în schimbul folosinței acestor autovehicule, debitoarea avea obligația să achite ratele de leasing, conform planului de eșalonare, obligație ce nu a fost respectată de către aceasta.
În baza acestor contracte, creditoarea a calculat că debitoarea îi datorează în total suma de 421.221,96 lei compusă din:
a. contractul de leasing financiar înregistrat nr. **
- suma de 87.930,33 lei reprezentând valoarea ratelor de leasing pe care le mai avea de plătit debitoarea până la ajungerea la maturitate a contractului ;
- suma de 12.809 lei reprezintă dobânda , astfel cum este prevăzută în contractul de leasing, calculată la ratele de leasing pe care debitoarea le mai avea de achitat, în temeiul art.13 din condițiile de leasing;
- suma de 35.526,8 lei reprezintă facturi neachitate;
- suma de 8365,29 lei asigurări achitate de finanțator;
- suma de 262.664,17 lei reprezintă penalități la facturi neachitate, calculate în conformitate cu prevederile art.10.9.1 din contractul de leasing.
Din debit total s-a procedat la scăderea sumei obținute din vânzarea bunului, obiect al contractului, in valoare de 88.473,41 lei, rezultând un debit final de 318.822,92 lei.
b. contractul de leasing financiar înregistrat nr. **
- suma de 50.311,93 lei reprezentând valoarea ratelor de leasing pe care le mai avea de plătit debitoarea până la ajungerea la maturitate a contractului ;
- suma de 7734,65 lei reprezintă dobânda , astfel cum este prevăzută în contractul de leasing, calculată la ratele de leasing pe care debitoarea le mai avea de achitat, în temeiul art.13 din condițiile de leasing;
- suma de 6967,47 lei reprezintă facturi neachitate;
- suma de 6597,84 lei asigurări achitate de finanțator;
- suma de 437,89 lei reprezintă diferențe de curs valutar;
- suma de 4.098 lei reprezintă penalități la facturi neachitate, calculate în conformitate cu prevederile art.10.9.1 din contractul de leasing.
Din debit total s-a procedat la scăderea sumei obținute din vânzarea bunului, obiect al contractului, in valoare de 35.679,98 lei, rezultând un debit final de 102.399,04 lei.
În ceea ce privește condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanță instanța consideră că cererea formulată de creditoare este nejustificată.
În cauză, existența creanței reclamate este discutabilă din punct de vedere juridic, astfel că, sumele înscrise în documentele creditoarei nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 662 Cod Procedură Civilă și art. 5 pct. 20 din Legea 85/2014.
Astfel, instanța reține că în speță creditoarea a pretins că bunurile care au făcut obiectul contractelor de leasing financiar nr. 35296/24.12.2010 și 35337/29.12.2010 încheiate între părți au fost valorificate la data de 14.01.2013 și 30.01.2013, fără să depună vreun înscris din care să rezulte data la care a fost achitată contravaloarea autoturismelor. Totodată, instanța reține că în art. 13 din contracte se stipulează că ";în cazul în care debitul utilizatorului față de finanțator nu este acoperit în totalitate de suma de bani obținută din valorificarea bunului sau bunul nu poate fi valorificat în termen de 15 zile de la data încetării contractului, utilizatorul va plăti întreaga diferență în termen de 5 zile de la emiterea facturii de către finanțator";. Se constată că în speță creditoarea nu a depus la dosar nicio factură fiscală din care să rezulte suma facturată cu titlu de diferența rămasă de achitat de către debitoare după momentul valorificării bunului, acest calcul fiind efectuat abia la data de 7.07.2016, după aproximativ 3 ani, ceea ce a determinat o majorare considerabilă a penalităților de întârziere, dobânzilor, acestea fiind calculate în raport de întreaga sumă datorată și nu în raport de suma rezultată în urma scăderii contravalorii autoturismului. Odată ce părțile au stabilit în mod expres, prin contract semnat și ștampilat, că în caz de vânzare a bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing pentru o sumă ce nu acoperă întregul debit, finanțatorul are obligația de a emite o factură fiscală, lipsa acestui document nu poate fi considerată a fi lipsită de relevanță.
Creditoarea își întemeiază susținerile pe dispozițiile contractului de leasing, or necesitatea emiterii facturii fiscale rezultă din chiar contractul clamat de aceasta. Mai mult, prevederile exprese ale art.13 stabilesc și faptul că debitul ar trebui achitat în termen de 5 zile de la data emiterii facturii, existând astfel, în lipsa respectivului document, o serie de dubii relative la exigibilitatea creanței.
Cum aspectul certitudinii creanței nu s-a confirmat, instanța consideră că în cadrul acestei proceduri execuționale colective nu se poate realiza o analiză aprofundată, constatând în incertitudinea cuantumului debitului, a penalităților de întârziere; pentru stabilirea caracterului cert al creanței invocate de către creditoare sunt necesare administrarea de probatorii (expertiză contabilă) care sunt incompatibile cu procedura de deschidere a insolvenței, căci caracterul cert al creanțelor exhibate trebuie să rezulte neîndoielnic din actele prezentate în susținerea cererii și să nu necesite verificări care ar conduce la transformarea cererii de insolvență într-un litigiu de drept comun pentru determinarea pretențiilor bănești reclamate de creditor. Prin urmare, in lipsa unei creanțe certe, ca una din condițiile obligatorii declanșării procedurii Legii nr. 85/2014, cererea introductivă urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 886/15.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr. 29047/3/2016 hotărârea instanței de fond a devenit definitivă, prin respingerea apelului ca nefondat.
| ← Contesataţie la tabelul preliminar modificat. Jurisprudență... | Acţiune în anularea transferului fraudulos. Jurisprudență... → |
|---|
