Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor

Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. 4731 din data de 21.05.2015

deciziei de impunere, precum și condiția clarificării inadvertențelor constatate cu privire la calculul bazei de impunere și a determinării valorii certe a creanței suplimentare.

În drept, s-a invocat art. 111 alin. 5 din Legea nr. 85/2014.

În probațiune, intimata a atașat un set de înscrisuri (filele 17-20).

La termenul de judecată de astăzi, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a reținut contestația spre soluționare.

Analizând contestația formulată, prin raportare la materialul probator administrat în cauză, tribunalul reține:

În fapt, prin cererea de admitere a creanței din data de 13.02.2014, contestatoarea-creditoare a solicitat înscrierea la masa credală a intimatei-debitoare cu suma de 390.943 lei, reprezentând TVA, amenzi, CAS angajator, șomaj angajator și sănătate angajator (fila 29, înscrisuri în dovedirea cererii, filele 30-34, 55-57). Creanța aceasta a fost înscrisă de administratorul judiciar în tabelul preliminar al creanțelor în categoria creanțelor bugetare (tabel, fila 37).

Ulterior, la 06.04.2015, contestatoarea-creditoarea a formulat o cererea de înscriere la masa credală cu o creanță suplimentară, în sumă de 5.055.501 lei, constituind TVA și impozit pe profit, creanță stabilită prin decizia de impunere nr. F-DJ 167/31.03.2015, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-DJ 167/31.03.2015 (cerere, fila 28). Contestatoarea a fost înscrisă în tabelul preliminar rectificat, publicat în BPI nr. 6698/14.04.2015, cu această creanță suplimentară, însă sub condiția suspensivă "a clarificării inadvertențelor față de înregistrările din contabilitatea societății debitoare"; (tabel, fila 47).

Debitoarea, prin administrator special, a comunicat administratorului judiciar că intenționează să depună contestație împotriva deciziei de impunere menționată, ce va viza atât competența organului de control, cât și calculul efectiv al creanței (adresă, fila 17), iar administratorul judiciar a notificat contestatoarea-creditoare cu privire la înscrierea sub condiție suspensivă, în notificare fiind expuse motivele pentru care se va contesta decizia de impunere (notificare, fila 19, confirmare de primire, fila 18).

În drept, conform art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2014: "Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanțelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Sunt creanțe anterioare și creanțele bugetare constatate printr-un raport de inspecție fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecție fiscală vor efectua inspecția fiscală și vor întocmi raportul de inspecție fiscală, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanței în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, dacă este cazul.";

Alin. 5 al aceluiași articol prevede că dreptul de vot și dreptul la distribuție ale titularilor creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanțelor a căror valorificare este condiționată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiției respective

Art. 105 alin. 1 și alin. 2 din același act normativ stabilește că toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

Administratorul judiciar are obligația, potrivit art. 106 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, să verifice, de îndată, fiecare cerere și documentele depuse și sa efectueze o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.

Art. 110 alin. 1 și alin. 4 din aceeași lege, prevede:

"(1) Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va întocmi și va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului cu mențiunile prevăzute la art. 5 pct. 68. […]

(4) Odată cu publicarea tabelului în BPI, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va trimite de îndată notificări creditorilor, ale căror creanțe sau drepturi de preferință au fost trecute parțial în tabelul preliminar de creanțe sau înlăturate, precizând totodată și motivele.

Art. 111 din Legea nr. 85/2014 instituie dreptul creditorilor de a formula contestații cu privire la creanțele trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe, în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.

În speță, administratorul judiciar nu a făcut nici până la acest termen de judecată dovada înregistrării contestației la decizia de impunere nr. F-DJ 167/31.03.2015, prin care s-a stabilit creanța bugetară suplimentară. Prin urmare, nu s-a probat niciun impediment în a înscrie creanța bugetară suplimentară în tabelul preliminar rectificat ca fiind o creanță pură și simplă.

De asemenea, decizia de impunere produce efecte până la soluționarea definitivă a unei eventuale contestații, calea de atac nefiind suspensivă de executare, conform art. 215 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.

Aspectele privind competența organului care a efectuat controlul fiscal, stabilirea bazei de impunere și corectitudinea calculului impozitului pe profit și a TVA în baza documentelor contabile ale debitoarei sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză. Aceste motive de nelegalitate a actului administrativ urmează a fi analizate în cadrul unei eventuale contestații și nu pot constitui condiții suspensive, în sensul de modalitate a actului juridic.

Condiția suspensivă reprezintă, conform art. 1.400 din Codul civil, acea condiție de care depinde eficacitatea obligației, în timp ce condiția rezolutorie este, potrivit art. 1.401 alin. 1 din Codul civil, condiția a cărei îndeplinire determină desființarea obligației. Motivele de nelegalitate a actului administrativ fiscal învederate de către administratorul judiciar nu sunt condiții suspensive, de natură să afecteze eficacitatea actului administrativ fiscal. Actul produce efecte în virtutea prevederilor art. 215 alin. 1 din Codul de procedură fiscală până la pronunțarea unei soluții definitive de desființare a acestuia, dacă respectivele motive vor fi considerate întemeiate. Deci, condiția desființării actului ca urmare a admiterii eventualei contestații a debitoarei este o condiție rezolutorie, nu una suspensivă.

În lumina acestor considerente, tribunalul va admite contestația și va dispune înscrierea creanței creditoarei, în sumă de 5.055.501 lei, ca fiind pură și simplă, iar nu sub condiție suspensivă, în tabelul creanțelor întocmit de administratorul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de către contestatoarea-creditoare DGRFP, cu sediul în București, în contradictoriu cu intimata-debitoare 3CBRCS, cu sediul în București, prin administrator judiciar DUA SPRL cu sediul în București.

Dispune înscrierea creanței creditoarei, în sumă de 5.055.501 lei, ca fiind pură și simplă, iar nu sub condiție suspensivă, în tabelul creanțelor întocmit de administratorul judiciar.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență. Cererea de apel va fi depusă la Tribunalul București, secția a VII-a civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2015.

Președinte, Grefier,

Red./tehn./L.I.M./09.06.2015/3 ex.

Comunicat la B.P.I. 1 ex. ……………………………

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor