Contestaţie la planul de distribuţie. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. 2471 din data de 11.03.2013
Dosar nr. 26696/3/2004/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2471
ȘEDINTA PUBLICĂ DE LA 11.03.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - JUDECATOR SINDIC: BAE
GREFIER: CV
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la planul de distribuție , întemeiată pe dispozițiile Legii 85/2006, formulată de creditoarea GS - în contradictoriu cu lichidatorul judiciar CNE .
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.03.2013 și la data de 11.03.2013 , când a pronunțat prezenta sentință.
TRIBUNALUL
Prin contestația înregistrată la data de 29.05.2012 creditoarea GS a solicitat refacerea Planului de distribuție a sumelor încasate din valorificarea bunurilor debitoarei GI întocmit de lichidatorul judiciar .
În motivare arată că Sumele înscrise in planul de distribuire sunt eronate , iar altele sunt fictive, după cum urmează:
-onorariul administratorului judiciar in suma de 3.500 lei/luna, nu are nici un temei legal;
-onorariul lichidatorului judiciar - nu este cel stabilit prin încheierea de ședința, iar comitetul creditorilor nu a fost de acord cu majorările solicitate;
-cheltuielile de executare aprobate de comitetul creditorilor au fost de 600 euro plus TVA si nu de 1.425 euro;
-cheltuielile de întreținere a apartamentului nu au nici nicio justificare;
-creanța AFP - nu este cea reala, intrucat s-a achitat si prin planul de
distribuire din 2007;
-creanța DITL - este eronata , suma reala fiind de 5.146,96 lei, astfel cum a fost acceptata prin sentința comercială nr. 697/2009 a Tribunalului București, hotărâre devenita irevocabila prin decizia comercială nr.1094R/2009 a Curții de Apel București. Prin aceleași hotărâri s-a admis si creanța sa in suma de 964.152,04 lei . Precizează că creanța I.T.M. de 271 lei a fost achitata prin Planul de distribuire întocmit la data de 29.10.2007, când s-a achitat din contul de lichidare și suma 19.945,3 lei.
În drept a invocat disp.art.122 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar desemnat în cauză, CNE a formulat la data de 19.11.2012 întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
- onorariul lichidatorului judiciar in procent de 7% din valoarea bunurilor lichidate a fost stabilit prin Sentința comerciala nr. 2615/23.10.2006, prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului si nu a fost modificat ulterior întrucât ședințele adunării creditorilor care au avut pe ordinea de zi un astfel de punct, au fost lipsite de cvorum;
- onorariul lichidatorului judiciar in suma de 3500 lei a fost dispus prin Sentința comerciala nr. 1945/22.04. 2008, pronunțata de Tribunalul București - Secția a VII a Comerciala in dosarul nr. 10604/3/2008, care a fost conexat la data de 27.10.2008 la dosarul nr.26696/3/2004;
- cheltuielile de executare in suma de 3.316,45 lei, reprezintă echivalentul sumei de 600 euro + tva si au fost aprobate de comitetul creditorilor. In planul de distribuție nu este inclusa nici o suma de 1425 euro cu titlu de cheltuieli de executare;
- cheltuielile de întreținere a apartamentului reprezintă obligații accesorii in pasivul dreptului de proprietate asupra imobilului;
- creditoarea AFP nu a fost inclusa in planul de distribuție din anul 2007 si nu s-a făcut nici o plata către aceasta;
- creditoarea DGITL a fost cuprinsa in planul de distribuție cu suma de 5.146,96 lei, reprezentând creanța dispusa prin Sentința Comerciala nr. 697/2009;
- creditoarea ITM nu a fost cuprinsa in planul de distribuție din data de 29.10.2007 si nu s-a făcut nici o plata către aceasta.
La data de 22.11.2012 creditoarea GS a formulat precizare la contestație , în raport de noul plan de distribuție depus la dosarul cauzei la data de 18.06.2012, sub aspectul sumei de 12.627 lei înscrisa în tabel de lichidatorul judiciar, ce provine din datoriile acumulate de fiul administratorului GI., care a locuit acolo in perioada 2009-2011 si neachitate către Asociația de proprietari, așa cum rezulta din cererea acestei Asociații, dar care nu constituie cheltuieli de procedura sau de întreținere a imobilului.
Mai mult, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat la BNP TAC, lichidatorul judiciar declara că datoriile la întreținere ale chiriașului fata de Asociația de proprietari sunt înscrise la masa credală, fără nici un temei legal, acea sumă neavând natura juridica a unei creanțe înscrise la masa credală, conform art. 65 din Legea nr. 85/2006.
Neavând nici natura juridica a unei creanțe a Asociației de proprietari înscrisă la masa credală si nici, cheltuiala de procedură, rezultă că lichidatorul judiciar a înscris în mod eronat în planul de distribuire aceasta sumă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată de la 25.02.2013 contestatorul a arătat că solicită refacerea planului de distribuție numai sub aspectul onorariului lichidatorului judiciar și al sumei de 12.627 lei care nu constituie cheltuieli de procedura sau de întreținere a imobilului.
Analizând materialul probator existent în cauză judecătorul sindic reține următoarele:
Prin planul de distribuire întocmit în cauză lichidatorul judiciar a distribuit din totalul sumei de 183.540 lei încasată din valorificarea imobilului apartament aflat în proprietatea debitoarei, onorariu administrator judiciar 3.500 lei conform art. 123 pct.1 din Legea nr.85/2006; onorariu lichidator judiciar 7% plus TVA- 15.931,27 lei conform art. 123 pct.1 din Legea nr.85/2006 ; cheltuieli întreținere apartament 12.627 lei conform art. 123 pct.1 din Legea nr.85/2006.
Sub aspectul onorariului administratorului/lichidatorului judiciar și al cheltuielilor de procedură cuvenite acestuia , judecătorul sindic reține că prin sentința comercială nr.2615/23.10.2006 pronunțată în dosarul nr.26696/3/2004 judecătorul sindic a dispus plata onorariului administratorului judiciar CNE în sumă de 2.000 lei și a stabilit un onorariu de 7% din valoarea bunurilor lichidate, sentință definitivă și irevocabilă. Mai mult, creditorii nu au stabilit în adunarea creditorilor un alt onorariu decât cel menționat de judecătorul sindic..
În raport de aceste dispoziții lichidatorului judiciar urmează să îi fie distribuite doar sumele de 2.000 lei cu titlu de onorariu cuvenit în perioada de observație, respectiv 7% din valoarea obținută din valorificarea imobilului, conf. disp.art. 123 pct.1 din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, suma menționată în planul de distribuție de 3.500 lei cu titlu de ";onorariu administrator judiciar"; nu are nici o justificare, aceasta fiind stabilită printr-o sentință comercială pronunțată într-un dosar ce a fost conexat la prezenta cauză.
Sub aspectul plății TVA-ului aferent sumei de 7% , judecătorul sindic reține că nici această sumă nu este justificată și nu poate fi inclusă în cheltuielile prev. de art.123 pct.1 din lege..
Astfel, judecătorul sindic stabilește remunerația lichidatorului judiciar, în temeiul prevederilor art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvență.
La art.37 din O.U.G. nr.86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență este prevăzut dreptul acestora la onorarii pentru activitatea desfășurată, sub formă de onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora. În continuare, la alin.4 al textului de lege s-a prevăzut că obligația calculării și vărsării, în condițiile legii, a impozitului aferent sumelor acordate drept onorarii revine practicienilor în insolvență. Nu se face mențiune despre obligativitatea menționării modului de suportare a taxei pe valoarea adăugată, care reprezintă o taxă fiscală, iar actele normative în acest domeniu prevăd modalitatea în care se achită această taxă de către contribuabili. Rezultă că remunerația pe care o stabilește judecătorul sindic este una fixă, fără a mai fi adăugate taxele și alte diverse cheltuieli pe care le suportă practicianul în desfășurarea activității sale.
În ceea ce privește suma de 12.627 lei , reprezentând cheltuieli de întreține pentru apartamentul valorificat, judecătorul sindic reține că nu reprezintă o cheltuială de procedură în sensul legii, pentru a putea fi distribuită în condițiile art. 123 pct.1 din lege..
Din nici un înscris nu rezultă că lichidatorul judiciar ar fi avansat această din fondurile proprii pentru a putea fi considerată ca și cheltuială cu procedura.
De altfel, asociația de proprietari ar fi trebuit să formuleze declarație de creanță pentru suma de 12.627 lei, reprezentând contravaloarea întreținerii apartamentului, ceea nu s-a întâmplat.
În consecință, în raport de aceste considerente, va admite contestația și va dispune refacerea planului de distribuire în sensul înlăturării sumei de 12.627 lei cheltuieli de întreține a apartamentului și a recalculării onorariului administratorului/lichidatorului judiciar, reținând că acestuia i se cuvine suma de 2.000 lei și 7% din valoarea bunurilor lichidate, fără TVA. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată de creditoarea GS în contradictoriu cu lichidatorul judiciar CNE al debitoarei GI.
Dispune refacerea planului de distribuție în sensul înlăturării sumei de 12.627 lei cheltuieli de întreținere și a recalculării onorariului administrator/lichidator judiciar (onorariu administrator judiciar 2.000 lei; onorariu lichidator judiciar 7% din valoarea bunurilor lichidate).
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
AEB VC
← Anularea hotărârii AGA. Competenţa teritorială. | Cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei → |
---|