Cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei

Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. 4183 din data de 22.04.2013

Dosar nr. 5693/3/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI-SECTIA A VII-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR: 4183

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.04.2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC: PN

GREFIER: ISA

Pe rol fiind soluționarea cauzei comerciale, având ca obiect cerere întemeiată pe dispozițiile L.85/2006, privind procedura insolvenței, privind pe creditoarea CSP în contradictoriu cu debitoarea RC

Dezbaterile in fond ale cauzei a avut loc in ședința publica de la data de 15.04.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceasta data, ce face parte integranta din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 22.04.2013.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acțiunii comerciale de față constată următoarele:

La data de 11 februarie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr. 5693/3/2013 cererea creditorului CSP care a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului RC, care se află în stare de insolvență și față de care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 463.044,07 lei.

În fapt creditorul arată că între Creditoare și Debitoare s-a încheiat contractul de lucrări nr. 315/23.05.2008 (Contractul), având ca obiect executarea de către creditor a lucrărilor de infrastructură - săpătură și piloți la obiectivul "Belvedere" (Obiectivul), în schimbul unui preț de 2.044.110 Euro plus TVA (19%).

Conform art.18 din Condițiile Generale din Contract părțile au convenit reținerea unui cuantum de 10% reprezentând garanție de bună execuție și de calitate din plata prețului, a cărei restituire urma a fi făcută după finalizarea lucrărilor prin încheierea unui proces-verbal de recepție finală.

Creditoarea și-a îndeplinit obligațiile asumate prin Contract conform celor agreate la art. 5 Condiții Generale din Contract în termenul stabilit conform art. 3 lit. c din Contract. Prețul Contractului a fost achitat de către Debitoare, mai puțin garanția de bună execuție în valoare de 463.044,07 lei, lucru confirmat chiar de către Debitoare în martie 2010, fapt ce în opinia creditorului constituie o insolvență a Debitoarei.

În opinia creditorului creanța sa este certă, lichidă și exigibilă și au trecut mai mult de 90 de zile fără ca datoria să fie plătită.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 3 pct. 6, art. 31 alin. 1 și următoarele ale Legii nr.85/2006, republicată și modificată.

Cererea a fost legal timbrată și a fost însoțită de copii de pe înscrisurile arătate în ea.

Conform art. 33 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta contestând starea de insolvență printr-o contestație depusă în termen și legal timbrată și în care arată că creanța nu îndeplinește condițiile pentru a fi admisă cererea. Prin contestație debitorul RC a solicitat și obligarea creditorului la plata unei cauțiuni de 10%, cerere la care ulterior a renunțat.

Analizând înscrisurile de la dosar judecătorul sindic reține că creditorul CSP, a efectuat debitorului RC o lucrare de construcție pe care debitorul a achitat-o în întregime, mai puțin garanția de bună execuție care se reține în astfel de situații. Se mai reține că între părți nu s-a semnat procesul verbal de recepție finală a lucrării.

Față de această situație de fapt tribunalul constată că cererea creditorului nu este întemeiată.

Pretinsa creanta nu indeplineste conditiile legale de admisibilitate in sensul in care nu este certa si nici exigibila.

Analiza de temeinicie a unei cereri de declansare a procedurii insolventei formulate de catre creditor, presupune intrunirea, cumulativ, a trei conditii, si anume:

1. Cuantumul creantei sa depaseasca valoarea prag instituita de lege;

2. Creanta creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii sa fie certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile.

3. Debitorul sa se afle in insolventa vadita.

Pretentiile ce stau la baza cererii introductive sunt reprezentate de restituirea garantiilor de buna executie constituite in baza contractului nr.315/23.05.2008 incheiat intre parti.

Intre RC, in calitate de antreprenor general, si pretinsa creditoare, in calitate de subantreprenor, a intervenit contractul de lucrari nr. 315 din data de 23.05.2008, avand ca obiect execuția lucrarilor de infrastructura - executie sapatura si forare piloti pentru obiectivul "Belvedere";, modificat prin Acte Aditionale ulterioare. Ori, conform dispozitiilor art.9 din contractul incheiat intre parti coroborate cu dispoztiile art .18.3 din Conditiile Generale de contractare, partile au convenit retinerea unui cuantum de 10% reprezentand garantie de buna executie, suma ce urma a fi retinuta din toate cererile de plata emise de catre subantreprenor, pe intreaga perioada de executie, si ce urma a fi restituita conform conditiilor generale de contractare, si anume in conformitate cu dispozitiile art.18.4: "Restituirea garantiei de buna executie de catre AG (antreprenorul general) catre SA (subantreprenor) se va face functie de restituirea garantiilor de catre investitor catre AG, in baza unui proces verbal dupa cum urmeaza: 70% din suma constituita, in termen de 15 zile de la data incheierii intre B (beneficiar) si AG a procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, in baza unui proces verbal de receptie intre AG si SA daca AG nu a ridicat pana la acea data pretentii asupra vreunei sume, iar riscul pentru vicii ascunse este minim si situatia finala de plata este acceptata; 30% din suma constituita, la expirarea duratei de garantare a lucrarilor executate, pe baza procesului verbal de receptive finala incheiat intre Investitor si AG, respective AG si SA.";

Așadar, restituirea garantiei este conditionata de:

- restituirea garantiei de buna executie de catre investitor catre antreprenorul general, in speta RC, in baza unui proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor, respectiv proces verbal de receptie finala, intre investitor si RC, in calitate de antreprenor general

- incheierea unui proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor, respectiv proces verbal de receptie finala, intre RC, in calitate de antreprenor general, si pretinsa creditoare, in calitate de subantreprenor

- antreprenorul general sa nu fi ridicat nicio pretentie asupra sumei constituita cu titlu de garantie.

- situatia finala de plata sa fi fost acceptata. Conform dispozitiilor art.17.6 din Conditiile generale de contractare, "Plata finala se face in termen de 60 zile de la incheierea PV de receptive la terminarea lucrarilor si va fi insotita de o situatie financiara finala.";

Pe de alta parte, art.18.4 prevede doua termene in functie de care restituirea garantiei de buna executie devine exigibila, si anume:

- un termen conditionat de incheierea procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, moment la care devine exigibila 70% din garantia de buna executie

- un termen conditionat de incheierea procesului verbal de receptive finala, moment la care devine exigibila 30% din garantia de buna executie

Ori în cauză, nu sunt indeplinite conditiile contractuale pentru deblocarea garantiei de buna executie, aceasta nefiind exigibila la momentul formulării cererii introductive.

In speta nu au fost incheiate procese verbale de receptie care sa ateste executia lucrarilor. Astfel, conform HG 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora, receptia este actul prin care se atesta faptul ca lucrarile au fost finalizate si constructia realizata si se incheie Proces Verbal la Terminarea Lucrarilor. In speta, conform contractului, prin semnarea procesului-verbal privind receptia la terminarea lucrarilor se atesta ca subantreprenorul si-a indeplinit obligatiile contractuale si lucrarile au fost executate, moment in care devine exigibila 70% din garantia de buna executie, urmat apoi de incheierea procesului verbal de receptie finala, dupa ce toate remedierile constatate se vor fi efectuat, moment in care devine exigibila 30% din garantia de buna executie, care insa, nu s-au incheiat.

Conform dispozitiilor art.31 alin.1 din Legea insolventei orice creditor indreptatit poate sa solicite deschiderea procedurii impotriva unui debitor prezumat in insolventa. In acceptiunea Legii termenul de "insolventa"; este definit ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Ori RC nu este in stare de insolvență, are sume de bani disponibile si bunuri in patrimoniu cu care sa isi poata acoperi creantele, de o valoare superioara pretinsei creante, activitatea curentă nu a fost stopată, avand in derulare o multitudine de contracte incheiate cu terti, a caror valoare depaseste cu mult nivelul creanței solicitate. In acest sens fiind depuse balantele aferente lunilor octombrie 2012, noiembrie 2012, decembrie 2012.

Suficienta disponibilitatilor banesti rezulta din extrasele de cont depuse de catre RC, demonstrand rularea unor sume de bani disponibile pentru plata datoriilor, respectiv să acopere obligațiile contractuale pe care le are.

Prezumtia instituita de art.3 pct.1 din Legea insolventei privind insolvabilitatea patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti este o prezumtie legala relativa, care poate fi rasturnata prin administrarea unei probe contrare, cum ar fi dovada suficientei fondurilor banesti disponibile.

Insolvență este acea stare a patrimoniului unei societăți, care exprima neputința societății de a plăti datoriile comerciale scadente din lipsa de lichidități, si intervine in momentul in care obligațiile de plata, debitele depășesc activele. Ceea ce nu s-a dovedit în cazul de față.

Procedura insolvenței nu este menită să fie utilizată ca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-și plătească datoriile "sub amenințarea cu falimentul", dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a plăti, cum este cazul de față.

În doctrina clasică a dreptului comercial s-a arătat că "încetarea plăților sau insolvența este starea patrimoniului unui comerciant, ce se manifestă în exterior, ce se găsește în neputința de a plăti pe creditori". În cauza de față este evident că debitoarea nu se afla în stare de insolvență, de incapacitate vădită de plată, de vreme ce nu se poate aprecia că este în încetare de plăți un comerciant care are disponibilități, însă refuză executarea de bunăvoie a obligației de plată.

Încetarea plăților nu este sinonimă cu insolvență, ce este definită ca absență a fondurilor bănești necesare plății obligațiilor scadente, debitorul putând să refuze sau amâne plățile pentru motive pe care le consideră întemeiate.

Față de aceste considerente instanța va admite contestația RCși va respinge cererea creditorului CSP ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația debitoarei RC - sector 3, București.

În baza art. 33 alin. 5 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, respinge, ca neîntemeiată, cererea creditorului CSP sector 2, București.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

Red. NP

3 ex./8 mai 2013

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenţei