Contestaţie la tabelul preliminar de creanţe. natura creanţei fiscale înscrisă în tabelul preliminar de creanţe, a creanţei contestată în procedura administrativă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 173 din data de 26.05.2016
Prin sentința nr. 60 din 22 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația creditoarei Agenția Națională de Administrare Fiscală București, reținând, în esență, că creanța invocată de A.N.A.F. București rezultă din titluri executorii, contestate de debitoarea SC "A"; S.R.L., iar în urma Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-MC 237 din 27.08.2015 a fost emisă decizia de impunere nr. F-MC nr. 2122 din 28.08.2015 prin care au fost stabilite în sarcina debitoarei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 98.326.081 lei și împotriva cărora a formulat contestația nr. 3030 din 12.10.2015, suspendată până la soluționarea sesizării penale.
De asemenea, a reținut că, în mod corect practicianul în insolvență a apreciat creanța bugetară în cuantum de 98.323.081 lei ca fiind una litigioasă, existența acesteia putând fi certă doar după soluționarea contestației formulată de debitoare împotriva deciziei prin care a fost stabilită această creanță suplimentară, fiind justificată înscrierea acestei creanțe în tabelul preliminar ca fiind afectată de condiția suspensivă a soluționării definitive a contestației nr. 3030 din 12.10.2015, formulată de debitoare împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC 2122 din 22.08.2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-MC 237/27.08.2015.
Cu toate acestea, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost contestate pe cale administrativă, iar contestația nu a fost soluționată până în prezent, aceste titluri de creanță nu pot justifica înscrierea creanței suplimentare cu caracter definitiv în tabelul creditorilor, creanța pretinsă de creditorul bugetar face obiectul unei contestații, până la soluționarea acesteia și stabilirea cu caracter definitiv a împrejurării dacă respectiva sumă pretins a fi datorată către stat este reală, se impune, ca raportat la dispozițiile art. 105 alin.2 și art. 102 alin.4 din lege, A.N.A.F. București să fie înscrisă provizoriu cu sumele rezultate din titlurile menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea apelului, contestatoarea a precizat că sentința apelată este dată cu greșita interpretare a dispozițiilor legale aplicabile, fiind în contradicție cu dispozițiile legale în materie, din care rezultă că natura juridică a actului administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere constată o creanță pură și simplă, indiferent de formularea contestației administrative ori judiciare, împotriva acesteia și indiferent dacă aceasta a fost suspendată până la soluționarea plângerii penale.
Precizează că, rezultatele verificărilor inspecției fiscale au fost consemnate în decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MC 2122 din 28.08.2015 prin care au fost stabilite în sarcina debitoarei, obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 98.326.081 lei, sens în care a invocat art. 110 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, efectele deciziei de impunere rămân pe deplin valabile, întrucât nu a fost suspendată decizia, ci se suspendă doar soluționarea ei până la definitivarea plângerii penale, astfel că decizia de impunere este un titlu de creanță, ce constată o creanță anterioară deschiderii procedurii, cunoscută la data la care a fost înregistrată cererea de admitere a creanței și chiar dacă este litigioasă la momentul întocmirii tabelului preliminar al creanțelor, nu împiedică înscrierea ei la masa credală, chiar și sub condiție, care nu poate fi decât rezolutorie, întrucât actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate.
Subliniază că actul administrativ reprezintă o manifestare de voință care emană de la o autoritate a administrației publice, în temeiul puterii publice și care face ca acesta să fie obligatoriu și executoriu prin el însuși și este emis în vederea executării legii.
În acest context, înțelege să invoce practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal nr. 498/02.02.2010 și decizia Curții Constituționale a României nr. 257/2006.
În același timp arată că măsura contestării pe cale administrativă și/sau judiciară a unui act administrativ fiscal nu suspendă și nu anulează caracterul cert al creanței stabilite, dar creanța a fost stabilită prin raportul de inspecție fiscală și prin decizia de impunere, acte care nu au fost anulate ori suspendate până în prezent, iar formularea contestației de către debitoare nu are relevanță asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Apreciază că înscrierea creanței, atât provizoriu, cât și sub condiție suspensivă, nu are suport legal, iar efectele unei astfel de înscrieri au consecințele prevăzute de art. 102 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit căruia dreptul de vot și dreptul de distribuție ale titularilor creanțelor sub condiție suspensivă, se nas numai după îndeplinirea condiției respective, consecințe de natură să afecteze interesele instituției sale.
Învederează că, prin înscrierea creanței sale sub condiție suspensivă, îi este afectat dreptul la vot și la distribuire, în conformitate cu art. 102 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, urmărindu-se excluderea instituției de la drepturile creditorilor până când se realizează condiția.
Precizează că punctul de vedere al instanței privind existența unei condiții suspensive, nu poate fi primit, întrucât ar presupune ca decizia de impunere, act administrativ fiscal, nu produce nici un efect, iar existența drepturilor și obligațiilor de natură fiscală ar fi suspendată, situație ce contravine dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Condiția soluționării plângerii penale nu poate fi calificată însă ca suspensivă, întrucât în dosarul penal se pun în discuție fapte și acte de natură penală și nu stabilirea unor sume înscrise în decizia de impunere, astfel încât eficacitatea obligației fiscale stabilite prin decizia de impunere, nu depinde de soluționarea dosarului penal.
Astfel, potrivit art. 45 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară, iar potrivit art. 215 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură civilă, formularea unei contestații nu suspendă titlul de creanță.
În această ordine de idei, rezultă că titlul de creanță, reprezentat de decizia de impunere, își produce efectele indiferent de formularea unei contestații.
Totodată, reține atenția asupra lipsei motivării hotărârii judecătorești apelate, în sensul că, instanța de fond deși a reținut susținerile sale cu privire la caracterul cert al creanței și caracterul executoriu al deciziei de impunere, nu s-a pronunțat cu privire la acesta, reținând doar că cererea este neîntemeiată în condițiile în care s-a formulat contestație administrativă împotriva actului administrativ fiscal, soluționarea fiind suspendată până la soluționarea plângerii penale.
Consideră că se impune admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței, cu consecința admiterii contestației și înscrierea la masa credală a sumei totale de 100.287.228 lei, din care suma de 99.452.780 lei admisă și înscrisă în tabelul preliminar de creanțe - în categoria creanțelor garantate și suma de 834.468 lei, în categoria creanțelor bugetare.
Prin întâmpinare, B. SPRL Suceava, în calitate de lichidator judiciar al S.C. "A"; S.R.L., a arătat că ANAF a formulat cerere de înscriere a creanței prin care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al S.C. "A"; S.R.L. cu suma totală de 100.218.659 lei, din care suma de 99.452.780 lei, cu rangul de preferință prevăzut de art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 (creanță garantată), 765.879 lei, cu rangul stabilit de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 (creanță bugetară), iar în urma verificărilor realizate în conformitate cu art. 105 și art. 106 din lege, creanța solicitată a fost înscrisă în Tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, în ceea ce privește suma de 97.323.081 lei, sub condiția suspensivă a soluționării definitive a contestației nr. 3030 din 12.10.2015, împotriva căruia a formulat contestație ANAF, solicitând să se constate nulitatea nelegalității măsurii înscrierii administratorului judiciar de înscriere a sumei de 98.323.081 lei sub condiție suspensivă, iar suma să fie menționată în tabel, prin declarația de creanță, respectiv, creanță garantată, pură și simplă.
În speță, creanța invocată de ANAF București, rezultă din titluri executorii care au fost contestate de debitoarea S.C. "A"; S.R.L, în urma căruia a fost emisă decizia de impunere nr. F-MC nr. 2122 din 28.08.2015 prin care au fost stabilite în sarcina debitoarei obligații fiscal suplimentare în sumă totală de 98.323.081 lei. Atât raportul cât și decizia de impunere au fost contestate cu nr. 3030/12.10.2015, contestație ce a fost suspendată până la soluționarea sesizării penale. În aceste condiții, practicianul în insolvență a apreciat litigioasă creanța bugetară în cuantum de 98.323.081 lei, existența acesteia putând fi certă doar după soluționarea contestației formulată de debitoare, fiind justificată înscrierea acestei creanțe în tabelul preliminar ca fiind afectată de condiția suspensivă a soluționării definitive a contestației. Cum raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost contestate pe cale administrativă, iar contestația nu a fost soluționată până în prezent, aceste titluri de creanță nu pot justifica înscrierea creanței suplimentare cu caracter definitiv în tabelul creditorilor, creanța este astfel afectată de o condiție suspensivă și nu rezolutorie.
Referitor la primul motiv de apel, precizează că, potrivit disp. art. 105 alin. 2 din Legea insolvenței, administratorul judiciar trebuie să procedeze la verificarea creanțelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu contestat, iar în ceea ce privește legitimitatea creanței cuprinsă în decizia de impunere, apreciază că administratorul judiciar nu are căderea de a se pronunța asupra legalității calculului creanței compusă din TVA datorat bugetului de stat, impozit pe dividende și accesorii aferente, stabilită prin decizia de impunere.
Învederează că Decizia de impunere nr. F-MC 2122 din 28.08.2015 nu are caracter cert, întrucât organul fiscal a considerat că decizia este parțial nelegală în ceea ce privește suma de 571.728 lei, reprezentând TVA și accesorii și cum diferența de creanță este contestată în continuare, întreaga sumă imputată debitoarei ar fi înlăturată prin anularea deciziei de impunere.
Precizează că până la finalizarea laturii penale, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu se poate investi cu soluționarea pe fond a cauzei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. 3 din OG nr. 92/2003, astfel că organul fiscal are dubii asupra caracterului cert al creanței cuprinse în Decizia de impunere nr. F-MC 2122 din 28.08.2015. Concluzia se desprinde din afirmația conform căreia numai organele de cercetare și urmărire penală, pot stabili dacă operațiunile comerciale au fost derulate conform documentelor prezentate de societate, respectiv, dacă documentele justificative evidențiate în contabilitatea contestatoarei reflectă realitatea operațiunilor
Se desprinde concluzia așadar, că însuși organul fiscal nu este sigur de aspectele menționate în decizia de impunere contestată, așteptând soluția care va fi pronunțată în dosarul penal, pe de o parte, datorită faptului că penalul are prevalență față de civil, iar pe de altă parte, pentru a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii în faza administrativ jurisdicțională și în procesul penal, în cauză fiind vorba despre dosarul penal nr. 925/P/2015/IML aflat pe rolul IPJ - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Pe cale de consecință, cum organul fiscal nu este sigur de constatările din decizia de impunere și prejudiciul constatat, suspendând soluționarea contestației până la adoptarea unei soluții în dosarul penal, cu atât mai mult, administratorul judiciar sau judecătorul sindic nu pot să aprecieze legalitatea sumelor contestate prin decizia de impunere, deoarece o astfel de competență o au doar instanțele de contencios administrativ, astfel că soluția corectă este cea de înscriere a creanței sub condiție suspensivă până la soluționarea definitivă a contestației administrative și a căilor de atac împotriva acestora.
Totodată arată că, S.C. "A"; S.R.L. a contestat în contencios administrativ decizia de impunere nr. F-MC 2122 din 28.08.2012, acțiune ce face obiectul dosarului nr. 269/39/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că, caracterul cert al creanței urmează să fie stabilit în funcție de soluția ce va fi adoptată în dosarul penal, sau de către instanțele de contencios administrativ, astfel încât, creanța ANAF este sub condiție suspensivă.
Referitor la faptul că atâta timp cât nu este dispusă suspendarea executării deciziei de impunere aceasta este executorie, a solicitat să se rețină dispozițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr.85/2014, conform cărora, orice executare silită se suspendă de drept de la data deschiderii procedurii insolvenței. De altfel, arată că o societate în insolvență nu poate solicita suspendarea unui act administrativ în baza art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la susținerea conform căreia condiția suspensivă a creanței ANAF afectează dreptul de vot și la distribuție al creditorului și că în realitate condiția sub care trebuia înscrisă creanța este una rezolutorie iar nu suspensivă, aceasta este neîntemeiată, întrucât nu există posibilitatea legală ca o creanță să fie înscrisă în vreun tabel sub condiție rezolutorie, iar Legea nr.85/2014 nu reglementează posibilitatea înscrierii unei creanțe sub condiție rezolutorie, ci doar sub condiție suspensivă.
În aceste condiții, invocă prevederile art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003, potrivit cărora titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut prin lege, iar potrivit disp. art. 215 alin. 1, introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, însă potrivit legii insolvenței, sunt exceptate de la procedura de verificare de către administratorul judiciar, doar creanțele bugetare dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de lege, administratorul judiciar având obligația de a verifica creanța bugetară pretinsă doar în cazul contestării titlului executoriu.
În ultimă instanță, arată că, necontestarea titlului de creanță în termen, determină definitivarea acestuia în planul căilor administrative și generează exceptarea de la verificarea administratorului judiciar și a judecătorului sindic în cadrul procedurii insolvenței. În aceste condiții, judecătorul sindic nu are căderea de a se pronunța asupra legalității calcului creanței.
În speță, însă titlul de creanță ce constituie titlu executoriu a fost contestat de către debitoare, contestația fiind suspendată până la pronunțarea organelor de cercetare penală, aceste titluri de creanță nu pot justifica înscrierea creanței cu caracter definitiv în tabelul creditorilor. În consecință, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor invocate, Curtea constată următoarele :
În prealabil, se impune a se observa faptul că prezentul apel se rezumă la critica adusă de către apelantă cu privire la înscrierea condiției suspensive pentru creanța de 98.223.081 lei.
Normele relevante în analiza acestui apel sunt reprezentate de dispozițiile art. 1400 Cod civil, potrivit cărora "Condiția este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației.";, de dispozițiile art. 110 alin. 3 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, potrivit cărora "Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere;…";, de disp. art. 215 din același act normativ, potrivit cărora : "(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal; (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei; (3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.";
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 se arată că : "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate; (2) Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților; (3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă și de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător; (4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare; (5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă; (6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive; (7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării";.
Cum Legea nr. 85/20014 nu definește noțiunea de condiție suspensivă în cazul creanțelor solicitate a fi înscrise la masa credală, definirea acesteia este dată de disp. art. 1400 cod civil anterior citat.
Eficacitatea obligației la care face trimitere art. 1400 Cod civil are în vedere rezultatul transformărilor acesteia - prin realizarea condiției suspensive - a conținutului raportului juridic într-unul specific unei obligații simple. Datoria debitorului se naște la momentul îndeplinirii condiției, concomitent născându-se și dreptul subiectiv corelativ.
Însă, în cazul creanțelor fiscale, nașterea obligației are loc la data emiterii deciziei de impunere, aceasta constituind titlu de creanță, în conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. 3 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, o eventuală contestare a deciziei de impunere neafectând valabilitatea creanței fiscale în raport de prevederile art. 215 din O.G. nr.92/2003. De asemenea, debitorul are posibilitatea de a obține suspendarea executării actului administrativ fiscal în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă, în cauză, nu s-a relevat pronunțarea de către instanță a unei astfel de suspendări.
Rezultă cu suficientă evidență faptul că obligația stabilită printr-o decizie de impunere, chiar contestată, este o obligație simplă, neafectată de o condiție suspensivă, aceasta născându-se la data emiterii actului administrativ fiscal, iar nu la data soluționării contestației.
Susținerea administratorului judiciar referitoare la dispozițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ce suspendă orice executare silită sau acțiune îndreptată împotriva debitorului insolvent și care ar fi făcut de prisos sesizarea instanței de contencios administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi primită întrucât cererea de înscriere a creanței în tabelul preliminar de creanțe reprezintă tocmai aplicarea principiului cuprins în acest text, o atare cerere neputând fi asimilată unei cereri individuală de chemare în judecată sau unei executări silite.
Or, înscriind o creanță fiscală ce a fost contestată, dar nu suspendată în conformitate cu disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 în tabelul preliminar de creanțe sub condiție suspensivă este contrară prevederilor art. 110 alin. 3 lit. a) și art. 215 din O.G. nr. 92/2003, legiuitorul înțelegând să ofere o reglementare strictă a acestor creanțe, astfel că lipsind creditorul fiscal de drepturile prev. la art. 140 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 s-ar ajunge la încălcarea normelor anterior citate.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată și în rejudecare, în limitele învestirii din apel, va admite contestația formulată de D.G.A.M.C., înscriind suma de 98.323.081 lei drept creanță neafectată de condiții.
| ← Faliment – procedura insolvenţei. termen de depunere a... | Faliment - procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere... → |
|---|
