Faliment – procedura insolvenţei. termen de depunere a declaraţiei privind creanţa bugetară suplimentară conform art. 102 alin. (1) din legea nr. 85/2014)
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 215 din data de 04.02.2016
Faliment - Procedura insolvenței. Termen de depunere a declarației privind creanța bugetară suplimentară conform art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014)
Sunt creanțe anterioare deschiderii procedurii și creanțele bugetare constatate printr-un raport de inspecție fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecție fiscală vor efectua inspecția fiscală și vor întocmi raportul de inspecție fiscală. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanței în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, dacă este cazul.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 215 din 04.02.2016)
Prin sentința civilă nr. 1327/09.10.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a respins contestația formulată de DGRFP P pentru AJFP I împotriva măsurii administratorului judiciar al debitoarei SC V S SA de a respinge ca tardiv formulată cererea sa de înscriere în tabelul preliminar cu o creanță bugetară în sumă de 18.646.441 lei.
Prin încheierea din 22.07.2014 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Ialomița a admis cererea debitoarei SC V S SA și a deschis procedura generală de insolvență a acesteia. S-a fixat termenul limită de depunere a cererilor de creanță la 5.09.2014. Notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență a fost publicată în BPI nr.14480/7.08.2014. Inițial, creditoarea contestatoare s-a înscris în tabloul preliminar cu o creanță în cuantum de 4.144.602 lei conform art.161 pct.5 din Legea 85/2014, cerere aprobată de administratorul judiciar. Ulterior, în baza raportului de inspecție fiscală din 11.06.2015 creditoarea a solicitat înscrierea și a unei creanțe în cuantum de 18.646.441 lei, cerere respinsă de administratorul judiciar ca tardiv formulată.
Conform art.102 alin.1 din Legea 85/2014 creditorii bugetari depun cererea de admitere a creanței în termenul prevăzut de art.100 alin.1 lit.,,b"; (ceea ce s-a și întâmplat) urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în B.P.I. a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței dacă este cazul. Ori, în speță, acest supliment a fost depus de creditoare la 18.06.2015, cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de art.102 alin.1 teza finală.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 05.11.2015 Tribunalul Ialomița a respins cererea contestatoarei DGRF P de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 1327/09.10.2015 și ca inadmisibilă cererea formulată de DGRFP P de îndreptare a erorii materiale din cererea de apel nr. 114119/28.09.2015.
DGRFP P in reprezentarea AJFP a declarat apel împotriva sentinței nr.1327 F/09.10.2015 și a încheierii din data d e 05.12.2015. În motivare, apelanta arată că, în fapt, suma de 18.646.441 lei nu a fost înscrisa de către administratorul judiciar in tabelul preliminar ce cuprinde creanțe născute anterior deschiderii procedurii la categoria creanțelor bugetare potrivit prevederilor art.161, pct.5 din Legea nr.85/2014, întrucât cererea de creanța a fost apreciata ca fiind tardiv formulata.
In data de 11.06.2015 a fost încheiat de către S I F 2 din cadrul AJFP I Raportul de inspectie fiscala nr.246, respectiv Decizia de impunere nr. 246 prin care au fost stabilite sume suplimentare in cuantum de 18.646.441 lei, suma fiind defalcata astfel:
- Impozit pe profit = 5.699.534 lei;
- Dobânzi impozit pe profit = 3.641.262 lei;
- Penalități întârziere impozit pe profit = 1.376.513 lei; -TVA = 3.230.611 lei;
- Dobânzi si penalități TVA = 1.216.458 lei;
- Penalități de întârziere TVA = 422.244 lei;
- CAS angajator = 1.050.338 lei din care 349.587 lei reprezintă accesorii;
- CAS asigurați = 517.008 lei din care 172.339 lei reprezintă accesorii;
- Accidente si boli profesionale= 19.681 lei din care 6.561 lei reprezintă accesorii;
- Șomaj angajator = 24.596 lei din care 8.197 de lei reprezintă accesorii;
- Șomaj asigurați = 24.596 lei din care 8.197 de lei reprezintă accesorii;
- Fond garantare = 12.306 lei din care 4.103 lei reprezintă accesorii;
- Sănătate angajator = 255.863 lei din care 85.281 lei reprezintă accesorii; "
- Sănătate asigurat = 270.574 lei din care 90.189 lei reprezintă accesorii;
- Concedii si indemnizații = 4.275 lei din care 1.291 lei reprezintă accesorii;
- Impozit pe venituri din salarii = 656.582 lei din care 218.809 lei reprezintă accesorii;
- Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice = 224.000 lei.
Considera ca in mod eronat instanța de fond si-a insusit concluziile administratorului judiciar care a procedat nelegal la neinscrierea creanței DGRFP P - AJFP I ca fiind tardiv depusa, deoarece cererea de creanța a fost depusa in termenul legal, respectandu-se termenul de depunere, iar ulterior DGRFP P - AJFP I nu a făcut decât sa precizeze cuantumul creanței, sens in care solicita respingerea aprecierilor făcute de către administratorul judiciar, respectiv-decăderea DGRFP P - AJFP I din dreptul de a formula o noua cerere de creanțe prin cererea precizatoare a declarației de creanțe.
Cererea nr. 101159/18.06.2015 formulata pentru înscrierea la masa credala a creanței in cuantum de 18.646.441 lei este in fapt o cerere precizatoare, in accepțiunea legii "un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale", pentru care legiuitorul nu a prevăzut nicio sancțiune expresa.
In mod eronat instanța de fond a reținut ca creditoarea DGRFP P - AJFP I nu a respectat termenul de 60 de zile de la data publicării in BPI a notificării privind deschiderea procedurii, situație in care intervine sancțiunea decăderii, întrucât art.114 (1) din Legea 85/2014 se refera la nedepunerea cererii de admitere a creanțelor pana la expirarea termenului prevăzut la art. 100(1) lit.b, adică la termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii. Or, DGRFP P - AJFP I s-a înscris la masa credala in acest termen, cu cererea nr.874731 pentru suma de 4.144.602 lei.
Sancțiunea decăderii invocata de judecătorul sindic prin Sentința civila 1327 / 09.10.2015 se refera la formularea tardiva a cererii de admitere a creanței inițiale, in condițiile art. 100(1) lit.b din Legea 85 / 2014.
În subsidiar, apelanta solicită ca această creanță să fie plătită conform art. 102 alin. 6 din Legea nr.85/2014, în considerarea faptului că decizia de impunere este un titlu care stabilește o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În motivarea apelului împotriva încheierii pronunțate la data de 05.11.2015 DGRFP P arată că în mod eronat a fost respinsă cererea sa de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă apelată deoarece suma suplimentară de plată a fost stabilită prin decizia de impunere nr. 254/11.06.2015 și nu decizia 264/11.06.2015.
Intimata SC V S SA prin administrator judiciar SMDA M I SPRL a depus întâmpinare prin care a invocat tardivitatea formulării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1327/2015 și pe fond, a cerut respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Excepția tardivității a fost respinsă ca neîntemeiată pentru motivele reținute în practicaua sentinței.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a fost învestită de către creditoarea DGRFP P cu o contestație împotriva măsurii administratorului judiciar al debitoarei SC V S SA de a nu înscrie în tabelul preliminar creanța suplimentară în sumă de 18.646.441 lei, cerere considerată a fi tardiv formulată.
Curtea constată că prima instanță avea de verificat respectarea de către creditoarea contestatoare DGRFP P a termenelor prevăzute de legea nr.85/2014 pentru depunerea declarației privind creanța suplimentară în conformitate cu art. 102 alin.1 teza fială.
Astfel, în speța de față, prin încheierea pronunțată la data de 22.07.2014 Tribunalul Ialomița a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC V S SA și a fixat data de 05.09.2014 ca termen limită pentru depunerea cererilor de creanță de către creditori.
Creditoarea contestatoare DGRFP P a depus declarație de creanță pentru suma de 4.144.602 lei în termenul limită fixat potrivit art. 100 alin. 1 lit. b din lege, fiind înscrisă în tabelul preliminar conform art. 161 pct. 5din Legea nr.85/2014.
Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr.85/2014, cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanțelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Sunt creanțe anterioare și creanțele bugetare constatate printr-un raport de inspecție fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a debitorului. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecție fiscală vor efectua inspecția fiscală și vor întocmi raportul de inspecție fiscală, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanței în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, dacă este cazul.
În cauza de față, apelanta a depus cererea pentru înscrierea creanței suplimentare constatate în baza raportului fiscal din 11.06.2015 la data de 18.06.2015, peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 alin. 1 teza finală.
Susținerea apelantei în sensul că decăderea creditorului din dreptul de înscriere în tabelul preliminar operează exclusiv cu privire la cererea inițială de înscriere la masa credală, nu și cu privire la cererea suplimentară întocmită ulterior efectuării inspecției fiscale nu poate fi primită, întrucât potrivit art. 101 alin. 1 lit. b și art.114 din Legea nr.85/2014 depunerea declarațiilor de creanță împotriva averii debitoarei se face în termenul limită stabilit prin hotărârea de deschiderea procedurii (05.09.2014, în cauza de față) și conform art. 102 alin. 1 din lege, dacă este cazul, pentru creditorii bugetari, în termen de 60 de zile de la notificarea deschiderii procedurii insolvenței (BPI nr. 14480/07.08.2014) se pot formula declarații de creanță suplimentare în urma unor rapoarte fiscale întocmite ulterior deschiderii procedurii insolvenței. Or, și intervalul de 60 de zile prevăzut pentru creditorii bugetari de a formula cerere suplimentară pentru înscrierea creanței suplimentare constatate în urma raportului fiscal întocmit după deschiderea procedurii în cele 60 de zile ulterioare este tot un termen procedural a cărui nerespectare se sancționează cu decăderea din dreptul de exercitare în caz de nerespectare.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca pentru creditorii bugetari creanțele suplimentare stabilite în urma unor rapoarte fiscale să poată fi înscrise oricând în timpul procedurii nu ar fi stabilit termenul de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței.
Nici cea de a doua susținere invocată de către apelantă în sensul de a înscrie creanța suplimentară în temeiul prevederilor art. 102 alin. 6 din Legea nr.85/2014 nu poate fi primită, întrucât textul de lege se referă în mod expres la creanțe născute după deschiderea procedurii, în perioada de observație sau în procedura de reorganizare judiciară, ceea nu este cazul în speță, pentru ca suma de 18.646.441 lei reprezintă creanțe anterioare deschiderii procedurii insolvenței.
În concluzie, Curtea în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 C.p.c va respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr.1327/09.10.2015 ca nefondat.
Cât privește apelul formulat de apelanta DGRF P Ploiești împotriva încheierii pronunțate în data de 05.11.2015 Curtea reține că apelanta a cerut îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința atacată referitor la numărul raportului fiscal din data de 11.06.2015 ca fiind 254 în loc de 246, dar că la dosar a depus raportul fiscal nr. 246/11.06.2015 (f.14-32) iar în dosarul de fond nu s-a depus decât raportul fiscal nr. 246/11.06.2015 și prin urmare, în mod corect instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 442 c.p.c a reținut că atât în contestația formulată de creditoare cât și actele depuse în susținere s-a făcut vorbire doar de raportul fiscal și decizia de impunere nr. 246/11.06.2015.
Considerând corectă și legală respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale astfel cum a fost formulată, Curtea va respinge ca nefondat apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 05.11.2015, conform art. 480 alin. 1 C.p.c.
← Faliment - contestaţie. . Jurisprudență Faliment | Contestaţie la tabelul preliminar de creanţe. natura creanţei... → |
---|