CONTRACT ADMINISTRATIV. AJUNGERE LA TERMEN. NATURA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR. COMPETENŢĂ.
| Comentarii |
|
CONTRACT ADMINISTRATIV. AJUNGERE LA TERMEN.NATURA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR.COMPETENŢĂ.- art. 2 lit.c şi art.8 din Legea nr.554/2004- art.1414 şi 1431 din Codul civil
Contractul de transmitere temporară a unor terenuriforestiere din domeniul public către o societate comercială este uncontract administrativ care, prin ajungere la termen, naşte însarcina părţilor drepturi şi obligaţii de natura celor la care sereferă art.1431 din Codul civil.
Reclamantul ce a transmis folosinţa bunurilor nu esteţinut să-şi dovedească dreptul de proprietate, întrucât invocă undrept personal derivat din contract.
Competenţa de soluţionare a unei astfel acţiuni revineinstanţei de contencios şi nu celei comerciale.
( Curtea de Apel Piteşti - s.c.c.a.f., decizia nr. 1171/R-C/17decembrie 2008)
Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 2007, reclamantaR.N.P. - R.- prin D.S.Rm.Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta SC C.F.SA pentru a fi obligată să-i predea terenul în suprafaţă de 0,1277 ha., dinfondul forestier proprietate publică a statului U.P.I, u.a. 189C\%, U.P.III,u.a. 65C\%, U.P. IV, u.a. 73C\%, U.P. V, u.a. 88A\%, u.a. 101C\% şi u.a.20b\%, în condiţii apte pentru împădurire.
În motivare s-a arătat că, între părţi a intervenit un contractde transmitere temporară a unor terenuri forestiere, contract ce a fostprelungit printr-un act adiţional până la 31 decembrie 2005, dată la carepârâta trebuia să predea terenurile primite în aceeaşi stare în care îifuseseră transmise, respectiv acte pentru împădurire.
Prin sentinţa civilă nr.5868/2007, Judecătoria Rm.Vâlcea aadmis acţiunea aşa cum a fost ea precizată şi a obligat-o pe pârâtă săpredea reclamantei suprafaţa de 0,0527 ha., teren forestier proprietateapublică a statului, situat în U.P. I Călineşti u.a. 189, în condiţii aptepentru împădurire.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, între părţi aintervenit, la 10 iulie 1996, contractul nr.226 prin care reclamanta atransmis pârâtei pentru folosire temporară o suprafaţă de 0,8633 ha.ocupată de cabaze forestiere, convenţie ce a fost prelungită printr-un actadiţional încheiat de părţi până la 31 decembrie 2005.
Cu ocazia efectuării expertizei s-a constatat că reclamanta maipoate solicita doar suprafaţa de 0,0527 ha., aşa cum de altfel a şi precizatîn concluziile scrise, întrucât diferenţa a fost predată obştilor şi deci nu semai află în posesia pârâtei.
Cu privire la acest teren, însă, ce face parte din fondulforestier proprietate publică a statului şi se află situat în Parcul NaţionalCozia, s-a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă, întrucât elnu a fost încă retrocedat şi tot acolo se află situat şi sediul sectorului deexploatare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, cale deatac înregistrată iniţial la Secţia civilă a Tribunalului Vâlcea, iar în urmaîncheierii nr.28 din 13 martie 2008, l-a Secţia comercială şi de contenciosadministrativ a aceleiaşi instanţe.
Prin decizia nr.8/2008, Tribunalul Vâlcea a admis calea deatac calificată drept apel, a anulat sentinţa şi a reţinut cauza sprecompetentă soluţionare, în primă instanţă, la Tribunalul Vâlcea -Completul specializat al secţiei comerciale.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că obiectul cauzeieste reprezentat de obligaţii contractuale şi deci cererea este neevaluabilăîn bani, apreciere faţă de care s-a impus calificarea căii de atac şiaprecierea că pricina revine în primă instanţă spre soluţionare tribunaluluiîn baza art.2 alin.1 pct.1 lit.a din codul de procedură civilă şi art.4 şi 56din Codul comercial.
Cu ocazia judecăţii în fond, Tribunalul Vâlcea a pronunţatsentinţa nr.908/2008, prin care a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtăsă predea reclamantei suprafaţa de 0,0527 ha. teren forestier situat înperimetrul Ocolului Silvic Cornet U.P. I u.a.189, în condiţii apte deîmpădurire.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a avut în vedereraportul de expertiză tehnică prin care a fost identificat terenul întrebornele 433, 434 şi 435 din zona Parcul Naţiona Cozia", teren ceaparţine fondului forestier proprietate publică a statului şi faptul că, prinacţiunea introductivă, nu s-a pus în discuţie dreptul de proprietate alreclamantei, aceasta formulând o acţiune personală derivată din contract.
Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta.
Cu prioritate, în condiţiile art.137 din Codul de procedurăcivilă şi art.84 din acelaşi act normativ, instanţa a pus în discuţia părţilornatura juridică a litigiului şi calea de atac formulată împotriva sentinţeicriticate.
Astfel, sub acest aspect se apreciază că instanţa a fostînvestită cu soluţionarea unei acţiuni personale derivată dintr-un contractadministrativ al cărui obiect a fost transmiterea folosinţei unui teren ceaparţinea domeniului public al statului.
Potrivit art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, sunt asimilateactelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice careau ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, iar încondiţiile art.8 alin.2 din aceeaşi lege, competenţa de soluţionare alitigiilor legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şiîncetarea contractului administrativ revine instanţei de contencios.
În această ordine de idei se apreciază şi că, deşi convenţiapărţilor este anterioară reglementărilor legale precitate (dar şi Legiinr.219/1998) o astfel de calificare a contractelor încheiate de autorităţilepublice cu privire la bunurile din domeniul public a fost dată şi anterior,însă numai pe cale de interpretare a altor dispoziţii legale, fără o calificareexpresă cum se face prin Legea contenciosului administrativ.
De altfel, acţiunea este formulată după intrarea în vigoare aLegii nr.554/2004 şi de aceea, competenţa ei revine instanţei decontencios-administrativ.
Este adevărat că, judecând prima cale de atac de cătreTribunalul Vâlcea, a făcut aplicarea dispoziţiilor procedurale cu privire lacompetenţă, dispoziţii ce se aplicau litigiilor comerciale.
Pentru considerentele de mai sus, o astfel de calificare nupoate fi primită, însă, se apreciază că nu se impune casarea sentinţei şitrimiterea cauzei spre rejudecare ca o consecinţă a aplicării dispoziţiilorart.304 pct.3 din Codul de procedură civilă.
Această concluzie este susţinută de faptul că pricina decontencios administrativ revenea în competenţa de soluţionare a Secţieispecializate din cadrul Tribunalului Vâlcea şi se judeca în compunere deun judecător.
Sentinţa criticată a fost pronunţată în această compunere deun judecător al secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi s-afăcut aplicarea unor dispoziţii de drept material ce se constituie într-unsediu de materie pentru problema de drept pusă în discuţie, comuncontractelor civile, comerciale şi administrative.
Aşadar, se apreciază că nu a existat o încălcare a competenţeide soluţionare a instanţei, cu ocazia pronunţării hotărârii criticate,hotărâre care, faţă de dispoziţiile art.20 din Legea nr.554/2004, poate fiatacată cu recurs şi nu cu apel.
Pentru aceste raţiuni, prezenta cale de atac a primit o astfel decalificare şi se apreciază, că motivele invocate sunt încadrabile îndispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 din Codul de procedură civilă.
Aşa cum s-a arătat mai sus, cauza juridică a acţiunii formulateeste reprezentată de contractul încheiat între părţi, contract ce a expirat şiîn temeiul căruia pârâta trebuia să restituie bunul pe care îl primise înfolosinţă pe durată determinată.
Contractul are aspectul unui contract de locaţiune (art.1414Cod civil), iar locatarului îi revine obligaţia instituită de art.1431 din cod,respectiv să restituie lucrul în starea în care l-a primit la încetareaconvenţiei.
În cazul acţiunilor derivate din contract, cum este cazul înspeţă, în care nu se invocă dreptul real, ci obligaţiile contractuale,reclamantul locator nu este ţinut să dovedească că este proprietarulbunului, ci doar că a dat acest bun în folosinţă şi a expirat termenulconvenţiei.
Probându-se că reclamanta a fost aceea care a dat pârâtei înfolosinţă terenul de 0,0527 ha., iar convenţia a ajuns la termen, deci aexpirat termenul locaţiunii, sunt îndreptăţite pretenţiile de a solicitafostului locatar, actuala pârâtă, să restituie bunul în condiţiile în care l-aprimit.
Aspectele invocate în actuala cale de atac sunt lipsite derelevanţă atunci când ele pun în discuţie chestiuni ce exced cadruluiprocesual cu care instanţa a fost învestită. Faptul că pe teren s-ar aflaanumite construcţii, că ele ar fi înscrise într-un anumit capital social sau,aşa cum s-a susţinut la fond, că pârâta nu mai deţine terenul ca efect alunor retrocedări, nu sunt de natură să influenţeze pretenţiile dedusejudecăţii.
Reclamanta-intimată are legitimare procesuală activă în asolicita pârâtei-recurente să restituie terenurile pe care i le-a dat înfolosinţă temporară la momentul la care perioada convenită a expirat,întrucât cererea sa are la bază contractul părţilor şi dispoziţiile art.1431din Codul civil.
Faţă de aceste considerente, curtea a apreicată că recursul estenefondat şi, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se impune a fi respins.
| ← Litigiu comercial evaluabil în bani. Competenţă materială | CONTENCIOS ADMINISTRATIV. TERMENUL ÎN CARE SE POATE REVOCA... → |
|---|
