Contract comercial Evaluarea despăgubirilor Clauza penală Inadmisibilitatea cumulului penalităţilor de întârziere cu dobânda legală

C.A. Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, nr. 33 din 20.01.2003

Cumulul penalităţilor de întârziere cu dobânda legală nu este permisă atunci când ambele sancţiuni privesc acelaşi prejudiciu. Are prioritate voinţa părţilor exprimată în contract, prin evaluarea de comun acord a prejudiciului produs prin întârzierea în executarea obligaţiilor (penalităţile de întârziere).

Prin sentinţa nr. 1783/C din 25 octombrie 2002, Tribunalul Vâlcea a admis în parte cererea reclamantei SC C. SRL Râmnicu Vâlcea, a obligat pe pârâtă la plata sumelor de 56.021.881 lei penalităţi de întârziere şi 5.556.131 lei cheltuieli de judecată şi a respins capetele de cerere pentru plata garanţiei şi a dobânzilor legale.

Instanţa a reţinut că, în fapt, pârâta a plătit cu întârziere suma ce o datora reclamantei în baza contractului de antrepriză de lucrări şi tot cu întârziere a restituit garanţia depusă de reclamantă; că raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a stabilit valoarea penalităţilor de întârziere la suma de 56.021.286 lei, iar valoarea dobânzii legale la 53.048.073 lei; şi că părţile au încheiat un punctaj comun la 20 august 2002 prin care au stabilit că penalităţile datorate de pârâtă pentru întârzierea plăţii sunt cele cerute de reclamantă şi calculată prin expertiză.

S-a constatat, de asemenea, că a rămas fără obiect capătul de cerere pentru restituirea garanţiei, obligaţie care a fost îndeplinită şi că pretenţiile privind dobânda nu sunt fondate deoarece părţile au prevăzut în contract la art. VIII o clauză penală, prin care au evaluat întinderea despăgubirilor.

Curtea a constatat că recursul cu privire la neacordarea despăgubirilor şi sub forma dobânzii legale este nefondat. Reclamanta critică soluţia susţinând că dobânzile sunt datorate şi pot fi cumulate cu penalităţile.

Cercetând recursul, Curtea a constatat că părţile au stipulat în contract clauza penală potrivit căreia, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate, părţile datorează penalităţi de 0,20% pe zi de întârziere; şi că penalităţile convenite reprezintă despăgubirea stabilită de părţi pentru o eventuală neexecutare a obligaţiilor contractuale, în vederea acoperirii prejudiciului astfel cauzat, înlocuind astfel daunele-interese reprezentând dobânda, aceasta fiind evaluarea legală a prejudiciului care se aplică în lipsa clauzei penale.

Dobânda moratorie nu trebuie confundată cu dobânda compensatorie stabilită de părţi ca preţ al folosirii bunurilor, respectiv despăgubirea creditorului pentru lipsa de folosinţă a sumei de bani încredinţată debitorului.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract comercial Evaluarea despăgubirilor Clauza penală Inadmisibilitatea cumulului penalităţilor de întârziere cu dobânda legală