Contract de vânzare-cumpărare. Proces verbal de constatare
Comentarii |
|
Apelul pârâtei este nefondat dacă din procesele verbale de constatare nu rezultă care sunt cantităţile lipsă sau depreciate din marfă şi nici valorile acestora.
(Secţia comercială, decizia nr. 330/1990)
Prin acţiunea înregistrată Ia Tribunalul Teleorman, reclamanta S.E.P.P.L. Harghita a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “T.” - SA. Alexandria, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 12.492.500 lei, contravaloare cherestea livrată; 485.000 lei, cu titlu de dobândă; 365.000 Iei, penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 854 din 20.12.1994, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea, astfel cum a fost restrânsă, obligând pârâta la 911.134 lei, cu titlu de preţ al mărfurilor vândute, la 83.000 lei, cu titlu de dobândă şi la 61.500 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi la 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială, a respins apelul, cu motivarea că din procesele verbale de constatare a lipsurile cantitative şi calitative a cantităţilor de cherestea livrate pârâtei nu rezultă care sunt cantităţile lipsă şi depreciate şi nici valoarea acestora.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 945/1995 a Curţii Supreme
de Justiţie - secţia comercială.
← Contract de vânzare-cumpărare. Preţ. Penalităţi de... | Contract de vânzare-cumpărare. Punerea în întârziere a... → |
---|