Debite intre societati comerciale. Jurisprudență Societăţi comerciale

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Tribunalul BACĂU Hotărâre nr. 403 din data de 14.07.2017

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de contestatoarea RYBVBA, societate de naționalitate belgiană, cu sediul social în B, Belgia, CUI, cu sediul ales la cabinet avocat Petru Ivașcu, în Bacău, XXXXXXXXXXX, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata R SA, cu sediul în BACAUjud. Bacău, J YYYYY, CUI YYYYY, prin administrator judiciar chv SPRL, cu sediul în București, str., intimata CHV GmbH, cu sediul social în Austria, Viena, p, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat Mihaela Peniuc în București, si comitetul creditorilor debitoarei, având ca obiect contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de a înlocui în tabelul preliminar contestatoarea RYB VBA cu intimata YYYYY HOLDING GmbH.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 12 iulie 2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Asupra cererii formulate, reține următoarele:

I. Prin cererea formulată la data de 12.06.2017 înregistrată sub nr. 3320/110/2016/a4, contestatoarea RYBVBA a chemat în judecată intimata-debitoare R SA prin administrator judiciar CITR FILIALA BUCUREȘTI SPRL și intimata YYYYY HOLDING GmbH, formulând contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de a înlocui în tabelul preliminar contestatoarea RYBVBA cu intimata YYYYY HOLDING GmbH.

În motivarea cererii arată că în data de 12.05.2016 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între YYYYY HOLDING GmbH în calitate de cedent, A C GmbH în calitate de cesionar și R SA în calitate de debitor cedat. Menționează că, deoarece noul creditor A C GmbH nu și-a respectat obligațiile izvorâte din contract, la 11.07.2016 s-a încheiat un nou contract de cesiune de creanță, părți fiind YYYYY HOLDING GmbH în calitate de fost creditor, A C GmbH în calitate de creditor cedent și RYBVBA în calitate de cesionar, acesta din urmă devenind creditorul debitoarei R SA în locul creditorului A C GmbH cu suma de 283903997,28 lei. Arată că la data încheierii contractului de cesiune asociat majoritar - 96,5141% din acțiuni - a devenit R, devenind conducător de facto al R SA. Afirmă că în aceste condiții a fost de acord cu înscrierea în contractul de cesiune a dispozițiilor art. 4 pct. 4 în sensul că "cesionarul se obligă să îi ofere fostului creditor, în termen de 30 de zile calendaristice de la data prezentului aviz, o scrisoare de garanție întocmită în mod corespunzător conform legii române care să menționeze răspunderea solidară a debitorului pentru decontările legate de preț și o garanție personală a domnului D G că va garanta pentru buna executare a acestui acord";. Precizează că D G semnează garanția personală în favoarea YYYYY Holding GmbH, fapt confirmat de aceasta prin semnătura reprezentantului legal I G . Susține că dispozițiile art. 4 pct. 4 au fost acceptate atât de cesionarul RYcât și de garantul D G , motivat de faptul că cesionarul deținea controlul asupra patrimoniului debitoarei și a conducerii acesteia ca efect al deținerii 96,5141% din acțiuni, având atât puterea, cât și voința, precum și dorința să elibereze o scrisoare de garanție pe seama R SA și în favoarea YYYYY H GmbH. Afirmă că la data de 27.10.2016, la două luni după încheierea contractului de cesiune, împotriva debitoarei se deschide procedura insolvenței, prin încheierea pronunțată de instanță în dosarul nr. 3320/110/2016.

Menționează că potrivit art. 57 alin. 1 lit. f din Legea 85/2014, care guvernează procedura insolvenței, administratorul judiciar conduce în parte activitatea debitoarei, drept pentru care voința pe care și-a manifestat-o cesionarul la încheierea contractului de cesiune precum și la asumarea dispozițiilor art. 4 pct. 4 din contract a fost înlăturată de un eveniment extern, imprevizibil, încadrându-se perfect în dispozițiile art. 1351 alin. 1 C.civ. cu privire la forța majoră. Consideră că datorită unui eveniment mai presus de voința sa nu a putut întocmi scrisoarea de garanție pe seama R SA în favoarea YYYYY H.

Arată că cesionarul nu se delimitează de obligațiile ce-i revin prin dispozițiile art. 4 pct. 4 din contract și prin scrisoarea adresată fostului creditor la data de 23.03.2017 își asumă angajamentul de a semna această scrisoare de garanție în favoarea acestuia în momentul când va prelua conducerea deplină a R respectiv după ieșirea din insolvență.

Afirmă că măsura administratorului judiciar de a înlocui din tabelul creditorilor creditoarea R- F-Y BVBA cu fostul creditor YYYYY H GmbH a fost efectuată abuziv, cu rea credință, cu încălcarea flagrantă a legii.

Invocă prevederile art. 102 din lege, susținând că pentru a fi înscris în tabel YYYYY H GmbH trebuia să depună cerere de creanță și nu cerere de înlocuire, cererea de înlocuire nefiind prevăzută de codul insolvenței. Susține că fostul creditor a fost scutit de obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 200 lei obligatorie pentru admisibilitatea cererii de creanță. În temeiul art. 105 alin. 1 teza a doua susține că singura modalitate unilaterală a tabelului preliminar de către administratorul judiciar se realizează când hotărârile judecătorești sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate în căile de atac și nu atunci când o parte o cere. Afirmă că YYYYY H GmbH trebuia să facă cerere de creanță și să atașeze documentele justificative ale acesteia ori să conteste în temeiul art. 113 alin. 1 teza a doua tabelul de creanțe în baza descoperirii unui titlu hotărâtor, contractul de cesiune rezoluționat, până atunci necunoscut. Susține că administratorul judiciar nu a respectat legea, nici învoiala părților.

Afirmă că din contractul de cesiune reiese că nu poate fi reziliat/rezoluționat/încetat nici de comun acord, nici de o parte unilateral, singura mențiune privind acest aspect fiind la art. 6 pct. 2 din contract, din care rezultă că rezilierea, încetarea, rezoluționarea contractului nu se poate face decât prin Curtea de Arbitraj Internațional din Londra, însă fostul creditor a încălcat această dispoziție și a reziliat, rezoluționat, încetat unilateral și abuziv contractul de cesiune.

Afirmă că reaua-credință a administratorului judiciar constă în aceea că prin analogie a făcut să se înțeleagă că tot contractul de cesiune se subordonează legii române, omițând să arate faptul că la art. 6 din contract există și punctul 2 care este întocmit conform alin. 3 din art. 2637 C:civ, părțile semnatare convenind ca numai o parte din contract, partea de executare a contractului, să se supună dispozițiilor legii române, iar partea cu privire la litigii, validitatea sau încetarea contractului de cesiune să fie rezolvate pe calea arbitrajului la Londra, respectiv legea Marii Britanii cu privire la acestea. Susține că administratorul judiciar încearcă prin invocarea dispozițiilor Codului civil cu referire la arbitraj să acrediteze ideea că rezoluțiunea unilaterală a contractului are caracter extrajudiciar, neimplicând un litigiu între părțile semnatare.

Susține că administratorul judiciar a ales părți din articolele care îl ajută, art. 1552 C:civ făcând referire la convenția părților, "atunci când părțile au convenit astfel";, o astfel de convenție neexistând.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 59 alin. 5 din Legea 85/201F.

În dovedirea susținerilor din cerere solicită administrarea probei cu înscrisuri.

II. Debitoarea prin administrator judiciar a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând în esență că înlocuirea în tabelul preliminar de creanțe a unui titular de creanță reprezintă o formalitate de diligență care nu schimbă natura și cuantumul creanțelor admise, nu s-a înregistrat / modificat o creanță nouă în tabelul preliminar, singura modificare fiind de înlocuire a unui titular de creanțe ca urmare a notificării de către fostul creditor a declarației de rezoluțiune unilaterală a contractului de cesiune.

Susține că procedura insolvenței împotriva debitoarei a fost deschisă prin încheierea din 27.10.2016, la aproximativ 5 luni de la data încheierii contractului de cesiune de creanță, mai precis, după expirarea termenului de 30 de zile lucrătoare în interiorul căruia cesionarul s-a angajat să furnizeze fostului creditor o scrisoare de garanție valabilă executată în conformitate cu legea românească care să ateste răspunderea comună a R SA pentru rambursările legate de preț.

Susține că nu se poate invoca caracterul intempestiv, surprinzător al deschiderii procedurii și al conducerii în parte a activității R SA de către administratorul judiciar, în condițiile în care însăși contestatoarea afirmă că "la data încheierii contractului de cesiune asociat majoritar - 96,51F1% - a devenit R -F - Y, fiind practic acționarul care controla debitoarea R SA, hotărând activitatea acesteia";. Arată că același acționar care controla societatea R SA și care hotăra activitatea acesteia, prin administratorul statutar care îi reprezenta interesele, a decis să solicite deschiderea procedurii insolvenței R SA, prin hotărârea de deschidere a procedurii s-a dispus păstrarea dreptului de administrare al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.

Menționează că apariția insolvenței s-a datorat propriei voințe a contestatoarei motivat poate și de faptul neîndeplinirii obligației de garanție în termenul de 30 de zile lucrătoare asumat la data încheierii contractului de cesiune de creanță cu fostul creditor.

Afirmă că susținerile contestatoarei că prin scrisoarea adresată fostului creditor își asumă angajamentul de a semna scrisoarea de garanție în momentul când va prelua conducerea deplină a R SA, respectiv după ieșirea din insolvență, nu pot fi luate în considerare, fiind total neadevărate raportat la contextul actual al procedurii. Arată că prin sentința civilă nr. 1F1/2017 s-a admis cererea de ridicare în parte a dreptului de administrare și indiferent de cele două modalități principale avute în vedere pentru valorificarea activelor (prin procedura falimentului sau prin procedura reorganizării prin lichidarea totală a patrimoniului debitoarei) este imposibil ca R - F - Y să preia conducerea deplină a R SA după ieșirea din insolvență.

Susține că nu a înregistrat o declarație de creanță ca urmare a notificării declarației de rezoluțiune a contractului de cesiune de creanță, ci a procedat la rectificarea/actualizarea tabelului preliminar de creanțe în sensul trecerii noului titular, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1552 C.civ.

III. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata YYYYY H GmbH a solicitare respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivare, arată în esență că textele invocate de contestatoare, art. 102, 105 alin. 1 și 113 alin. 1 din Legea 85/201F nu sunt aplicabile în cauză. Susține că în ipoteza rezoluțiunii contractului de cesiune, administratorul judiciar nu procedează la verificarea creanței în sensul art. 105 din Legea 85/201F, operațiune pe care a realizat-o la data înscrierii creanței în tabel, ci doar ia act de modificarea intervenită cu privire la titularul creanței. Susține că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 113 alin. 1 teza a II-a deoarece nu a solicitat radierea creanței din tabelul preliminar, nu a invocat o cauză de stingere a obligației de plată a debitoarei, ci a învederat că a intervenit o transmisiune a obligației.

Susține că nu este de competența instanței judecătorești verificarea legalității declarației de rezoluțiune întrucât părțile au inclus în contractul de cesiune de creanță o clauză compromisorie stabilind competența pentru soluționarea litigiilor în favoarea Curții de Arbitraj din Londra, fiind exclusă competența instanțelor judecătorești conform art. 553 C.proc.civ.

Solicită respingerea ca inadmisibile a motivelor privind valabilitatea declarației de rezoluțiune în cadrul contestației formulate în temeiul art. 59 alin. 5, deoarece rezoluțiunea nu a fost dispusă de administratorul judiciar, deci nu este consecința unei măsuri a acestuia, astfel încât desființarea contractului de cesiune nu poate fi contestată pe calea contestației reglementate de art. 59 alin. 5 din Legea 85/201F.

Afirmă că verificarea legalității declarației de rezoluțiune a unui act juridic încheiat între doi creditori excede atribuțiilor judecătorului sindic prevăzute de art. F5 din Legea 85/201F.

Afirmă că părțile au ales ca legea aplicabilă contractului să fie legea română, fără a limita aplicarea acestei legi doar unei părți a contractului, clauza compromisorie din art. 6 parag. 2 din contract nu înlătură aplicarea legii române fondului și formei contractului ci stabilește doar competența de soluționare a litigiilor în favoarea Curții de Arbitraj Internațional din Londra indiferent de obiectul neînțelegerii dintre părți, contestatoarea interpretând greșit clauza contractuală când susține că încetarea contractului nu poate interveni decât prin pronunțarea unei hotărâri arbitrale.

Susține că, fiind aplicabilă legea română, cauzele de încetare a contractului sunt cele prevăzute de Codul Civil Român, conform art. 1552 C.civ rezoluțiunea unilaterală fiind posibilă în trei ipoteze: când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere, când debitorul nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere, cazuri prevăzute alternativ.

Arată că prin notificarea transmisă în 03.03.2017 primită în 06.03.2017 YYYYY H a solicitat R F Y să își îndeplinească obligația în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării, însă, deși a fost pusă în întârziere, R F Y nu și-a îndeplinit obligația, astfel încât prin declarația din 17.03.2017 YYYYY H a emis declarația de rezoluțiune unilaterală a contractului în temeiul art. 1552 C.civ, declarația fiind primită în 22.03.2017, rezoluțiunea fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, contractul fiind desființat cu respectarea prevederilor legale.

Afirmă că nu poate fi primită apărarea că deschiderea procedurii ar fi un eveniment de forță majoră, deoarece în clauza art. F.2 din contractul de cesiune cesionarul declară că are cunoștință de situația tehnică și financiară a debitorului cedat, respectiv starea de insolvență, și de existența sechestrului asigurător instituit de administrația finanțelor publice asupra activelor societății, starea de insolvență nefiind imprevizibilă. Arată că la 11.07.2016 s-a încheiat și contractul de cesiune de acțiuni, începând cu această dată contestatoarea avea drept de administrare a debitorului cedat și cu toate acestea nu și-a îndeplinit obligația de a remite garanția în termen de 30 de zile conform clauzei contractuale. Precizează că prin contractul de cesiune de acțiuni R F Y și-a asumat obligația de a transfera către R SA suma de 2500000 euro pentru platadatoriilor certe, lichide și exigibile pentru a evita falimentul, însă nu și-a executat nici această obligație.

Arată că procedura a fost deschisă la cererea debitoarei, deci acționarul majoritar avea cunoștință de formularea cererii, iar prin hotărârea de deschidere nu a fost ridicat dreptul de administrare, acționarul majoritar a decis desemnarea sa în calitate de administrator special. Arată că în perioada 11 iulie - 27 octombrie 2016 R nu era supusă procedurii insolvenței însă R F Y nu și-a executat obligația de a-i remite garanția, nu a făcut demersuri pentru constituirea garanției.

Susține că părțile nu au stabilit că una dintre garanții ar fi mai importantă decât cealaltă și nici că remiterea uneia dintre garanții ar exonera cesionarul de obligația de a o remite pe cea de a doua, fiind falsă afirmația că nu ar fi solicitat niciodată până în martie 2017 executarea obligației de remitere a garanției, în perioada august-septembrie 2016 a solicitat în mod repetat cesionarului să își execute obligația. Afirmă că este neîntemeiată susținerea că o asemenea garanție ar fi avut valoare zero, deoarece dacă s-ar fi executat obligația ar fi avut un drept de creanță împotriva R SA pentru suma egală cu prețul contractului de cesiune și ar fi solicitat înscrierea în tabelul preliminar. Arată că din corespondența purtată în cursul negocierii contractului rezultă că R F Y avea reprezentarea faptului că remiterea garanției emisă de R reprezintă o obligație esențială pe care și-o asumă.

IV. Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin încheierea din 27.10.2016 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3320/110/2016 s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei R SA, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu AAAA FILIALA BUCUREȘTI SPRL, fiind stabilite următoarele termene limită: termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, care va fi 11 decembrie 2016; termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și publicare în BPI a tabelului preliminar de creanțe, care va fi 31 decembrie 2016. Prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenței a fost păstrat în integralitate dreptul de administrare al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de debitoarea însăși, pe baza unei hotărâri a adunării generale a asociaților, asociatul majoritar (procent din totalul acțiunilor 96,51F1%) fiind contestatoarea R - F- Y BVBA.

În data de 28.12.2016 a fost întocmit tabelul preliminar al creditorilor R SA, publicat în BPI nr. 23553/28.12.2016. În tabelul preliminar figurează la poziția nr. 2 în grupa I - creanțe beneficiare ale unor cauze de preferință, creditoarea R - F Y BVBA cu suma totală de 286903997,28 lei, din care 186817833,50 lei debit principal și 100086163,77 lei accesorii.

Prin sentința civilă nr. 1F1/2017 pronunțată în 16.03.2017 s-a dispus ridicarea în parte a dreptului de administrare la solicitarea sindicatului salariaților R SA, în sensul că dreptul de administrare al debitoarei R SA a fost ridicat în parte, exclusiv în ceea ce privește efectuarea plăților, stabilindu-se că dreptul de a efectua plăți din contul bancar și din casierie va fi exercitat cu avizul prealabil al administratorului judiciar AAAA FILIALA BUCUREȘTI SPRL. Solicitarea Sindicatului Rafinorul a fost motivată de faptul că numai o soluție de ridicare în parte a dreptului de administrare permite salariaților ale căror salarii nu au fost plătite de mai multe luni anterior deschiderii procedurii să recupereze parțial drepturile salariale restante prin accesarea fondului de garantare conform art. 19 alin. 3 din Legea 200/2006. În considerentele sentinței menționate, care a rămas definitivă prin neexercitarea căilor legale de atac, s-a constatat îndeplinită cerința din finalul art. 85 alin. 5 din Legea 85/201F, constând în dovedirea lipsei probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate, arătându-se următoarele: "Se cuvine subliniat în acest context faptul că lipsa probabilității unui plan rațional de activitate este motivată de lipsa premiselor pentru reluarea activității de bază a societății - repornirea rafinăriei, la acest moment, fapt ce nu exclude posibilitatea concretă de reorganizare pe baza unui plan de reorganizare.

Având în vedere pe de o parte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 85 alin. 5 din Legea insolvenței, iar pe de altă parte necesitatea ca salariații să recupereze măcar în parte salariile restante, în conformitate cu prevederile Legii 200/2006, tribunalul va admite cererea formulată și va dispune ridicarea în parte a dreptului de administrare, în sensul că, pe viitor, dreptul de a efectua plăți din contul bancar și din casierie urmează să fie exercitat numai cu avizul prealabil al administratorului judiciar.

Pentru pronunțarea acestei soluții s-a reținut și faptul că avizarea prealabilă a plăților efectuate din contul bancar și din casierie intră în conținutul noțiunii de supraveghere exercitată de administratorul judiciar conform prevederilor art. 5 pct. 66 din Legea 85/201F, limitarea dreptului de administrare vizând efectuarea plăților de către debitoare prin administrator special";.

Dreptul debitoarei de a dispune de bunurile din patrimoniul propriu sau de a încheia acte juridice nu a fost afectat prin sentința de ridicare în parte a dreptului de administrare, fiind afectată exclusiv modalitatea de efectuare a plăților din contul bancar și din casierie, în sensul că orice plată ulterioară pronunțării hotărârii va fi efectuată exclusiv cu avizul prealabil al administratorului judiciar desemnat, aspect ce rezultă cât se poate de clar și neechivoc din cuprinsul dispozitivului și considerentelor hotărârii enunțate, citate in extenso în cele ce preced. Controlul administratorului special (fostul administrator statutar, acționar majoritar, R - F- Y BVBA) asupra debitoarei R SA a suferit o limitare minimă prin hotărârea de ridicare în parte a dreptului de administrare, limitarea vizând numai necesitatea obținerii unui aviz prealabil al administratorului judiciar pentru efectuarea oricărei plăți bancare sau din casierie, în materializarea obligației administratorului judiciar de a supraveghea activitatea debitoarei.

Prin raportul administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor pentru societatea debitoare nr. 6073/31.05.2017, publicat în BPI 109F0/06.06.2017 s-a consemnat în esență că, urmare a cererii adresate administratorului judiciar de YYYYY H GmbH prin care s-a solicitat actualizarea tabelului preliminar de creanțe în sensul de a înlocui creditorul RYBVBA cu creditoarea menționată și analizării înscrisurilor anexate în susținerea solicitării, administratorul judiciar a procedat la actualizarea tabelului în sensul înlocuirii creditoarei R - F- Y BVBA cu creditoarea YYYYY H GmbH, arătându-se în detaliu argumentele avute în vedere de practician pentru măsura luată.

În data de 31.05.2017 a fost întocmit tabelul preliminar actualizat al creditorilor R SA, publicat în BPI nr. 10956/06.06.2017, în care, la poziția nr. 2 în grupa I - creanțe beneficiare ale unor cauze de preferință, figurează creditoarea YYYYY H GmbH cu suma totală de 286903997,28 lei, din care 186817833,50 lei debit principal și 100086163,77 lei accesorii, în locul creditoarei R - F Y BVBA.

Cu privire la admisibilitatea contestației împotriva măsurii administratorului judiciar de a înlocui creditoarea trecută inițial în tabel cu o altă creditoare:

Cu titlu prealabil, este de subliniat faptul că instanța este ținută să se pronunțe exclusiv în limitele învestirii, astfel cum au fost acestea conturate prin cererea de chemare în judecată, în aplicarea principiului disponibilității ce guvernează întregul proces civil, conform art. 9 alin. 2 raportat la art. 22 alin. 5 și 6 C.proc.civ.

În conformitate cu prevederile art. 59 alin. 5, 6, 7 din Legea 85/201F invocate ca temei al cererii de chemare în judecată, "debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Contestația trebuie să fie depusă în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a extrasului prevăzut la alin. 2. Judecătorul-sindic va soluționa contestația în termen de 15 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar și a comitetului creditorilor, putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate. Suspendarea se judecă în camera de consiliu, de îndată, fără citarea părților";.

Prin intermediul acestui mijloc procedural pot fi deduse analizei judecătorului sindic exclusiv măsurile luate de administratorul judiciar, iar nu și alte acte ce se îndeplinesc în procedură de către alte persoane (precum hotărârile adunării generale a asociaților sau hotărârile adunării generale a creditorilor), legea reglementând mijloace procedurale distincte pentru a pune în discuție diferitele acte de procedură îndeplinite pe parcursul derulării procedurii insolvenței.

În esență, contestația la raportul de activitate pune în discuție nemulțumirea persoanei îndreptățite (orice persoană interesată, în viziunea legiuitorului) față de măsurile a căror dispunere a fost menționată în raport de administratorul judiciar, vizând îndeplinirea atribuțiilor, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii și a celorlalte cheltuieli efectuate din fondurile debitorului pentru desfășurarea activității. În ipoteza în care dreptul de administrare al debitorului nu a fost ridicat, raportul va arătat în concret, ce activități a desfășurat administratorul judiciar, activități circumscrise atribuțiilor de supraveghere a activității debitorului.

Tribunalul constată că actualizarea tabelului preliminar sau a celui definitiv nu este interzisă de Legea insolvenței, dimpotrivă, dispozițiile art. 108 din Legea 85/201F fac referire explicită la necesitatea actualizării tabelelor. Identificarea unor ipoteze în care este imperativ necesară actualizarea în cuprinsul textului 108 (existența mai multor debitori solidari ai aceleiași creanțe) nu exclude posibilitatea actualizării tabelelor în alte situații, precum cea avută în vedere de art. 109 (plățile făcute de un fidejusor), acest din urmă text reflectând o particularizare legală a regulilor subrogației consacrate în art. 1593 și următoarele din Codul civil.

Orice tip de transmisiune sau transformare a obligației de plată a unei sume de bani asumată de debitoarea insolventă, obligație înscrisă în tabelul preliminar de creanțe, necesită o actualizare corespunzătoare a tabelului.

Legea insolvenței nu prevede un mijloc procedural special pentru contestarea tabelelor actualizate, ci doar mijloace procedurale speciale pentru contestarea tabelului preliminar și a tabelului definitiv. Orice altă măsură a practicianului în insolvență, precum (și fără a se limita la) actualizarea tabelului de creanțe poate fi contestată prin intermediul contestației reglementate de art. 59 citat mai sus, prin contestația avută în vedere de art. 59 neputându-se pune în discuție modul de analizare a unei declarații de creanță (pentru analizarea declarațiilor de creanță existând mijloacele legale expres reglementate - contestație la tabelul preliminar și contestație la tabelul definitiv, eventual contestație la tabelul suplimentar). În prezenta cauză, nu se pune în discuție dreptul de creanță înscris în tabelul preliminar, întinderea sau validitatea creanței înscrise, ci doar măsura practicianului de a da eficiență în procedură unei transmisiuni a creanței înscrise din patrimoniul creditorului înscris în patrimoniul altui creditor, prin înlocuirea creditorului inițial trecut în tabel cu creditorul în al cărui patrimoniu se află creanța înscrisă în prezent.

În condițiile în care legea nu reglementează un mijloc procedural special pentru a pune în discuție astfel de măsuri ale practicianului, nu sunt întrunite condițiile pentru respingerea contestației ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, tribunalul constată că este admisibilă contestația formulată, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.

Cu privire la fondul contestației:

Pentru analizarea legalității măsurii practicianului și a criticilor formulate în contestația de față se impune clarificarea prealabilă a situației de fapt și a efectelor acesteia asupra procedurii insolvenței în curs.

Prin cererea de admitere a creanțelor la masa credală a debitoarei R SA formulată de creditoarea R - F- Y BVBA în 08.12.2016 (data înregistrării la tribunal) s-a solicitat înscrierea creditoarei în tabelul preliminar cu următoarele creanțe:

- F5388200,56 USD debit principal în baza contractului de împrumut din 03.07.2008 încheiat între CORPOFIN SA (în calitate de împrumutător) și R SA (în calitate de împrumutat) și a contractului de cesiune de creanță din data de 11.07.2016 încheiat între YYYYY H GmbH (în calitate de fost creditor), A C GmbH (în calitate de cedent), R - F- Y BVBA (în calitate de cesionar) și R SA (în calitate de debitor)

- 2F316366,32 USD dobânda contractuală calculată în baza contractelor menționate mai sus

- 3380F90,2F EURO reprezentând debit principal în baza contractului de împrumut din 01.06.2015 încheiat între YYYYY H GmbH (în calitate de împrumutător) și R SA (în calitate de împrumutat) și a contractului de cesiune de creanță din data de 11.07.2016 încheiat între YYYYY H GmbH (în calitate de fost creditor), A C GmbH (în calitate de cedent), R - F- Y BVBA (în calitate de cesionar) și R SA (în calitate de debitor)

- 51073,28 EURO reprezentând dobânda contractuală calculată în baza contractelor menționate mai sus

Calitatea de creditor a R - F- Y BVBA a fost pretinsă și ulterior stabilită de practician în temeiul contractului de cesiune de creanță din data de 11.07.2016 încheiat între YYYYY H GmbH (în calitate de fost creditor), A C GmbH (în calitate de cedent), R - F- Y BVBA (în calitate de cesionar) și R SA (în calitate de debitor), conținutul acestui contract fiind pus în discuție în prezenta contestație la măsura practicianului, raporturile juridice dintre părți având la bază acest contract. Contractul a fost încheiat la Moscova în limba rusă și în limba engleză, între YYYYY H GmbH în calitate de creditor inițial, A C GmbH în calitate de cedent, R - F- Y BVBA în calitate de cesionar și R SA în calitate de debitor cedat.

Tribunalul a pus în discuția părților necesitatea clarificării traducerii în limba română a termenilor contractuali, constatând că traducerea autorizată depusă la dosarul cauzei în susținerea declarației de creanță nu reflectă înțelegerea părților și semnificația termenilor în limba engleză în ceea ce privește o clauză din contract (art. F.F) a cărei interpretare se cuvenea a fi făcută în prezenta cauză. În acest sens, a fost desemnat un traducător autorizat care s-a prezentat la ultimul termen de judecată, la acest termen final stabilindu-se pe baza discuțiilor din ședință publică sensul exact al termenilor contractuali.

În conformitate cu art. 7 parag. 5 din contract, contractul de cesiune a fost încheiat în trei exemplare originale în limba engleză și în limba rusă, câte o copie pentru fiecare parte, toate copiile având aceeași valoare juridică. În teza finală a clauzei menționate, se arată următoarele: "în caz oricăror neconcordanțe sau controverse, textul în limba engleză va prevala"; ("in case of any discrepancies and controversies, the English text shall prevail";). Având în vedere această clauză contractuală, tribunalul a constatat că se impunea clarificarea semnificației termenilor contractuali din varianta în limba engleză, aceasta fiind, potrivit convenției părților, cea care se impune a fi luată în considerare pentru clarificarea oricăror neconcordanțe sau controverse privind conținutul înțelegerii lor.

Prin contractul de cesiune de creanță din 11.07.2016 părțile s-au înțeles ca drepturile de creanță transmise de creditorul inițial YYYYY H GmbH către A C GmbH (cedent) să fie transmise cesionarului R - F- Y BVBA, cesionarul obligându-se să accepte creanța și să efectueze plata în favoarea creditorului inițial (fostul creditor, YYYYY H GmbH), așa cum rezultă din art. 2. În preambulul contractului (ultimul paragraf de pe prima pagină din exemplarul în limba engleză) se arată următoarele: "întrucât cedentul și cesionarul au semnat la data prezentului contract sau urmează să semneze contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni ale debitoarei (care în cele ce urmează va fi denumit "contractul de cesiune de acțiuni";). Vânzătorul nu își poate îndeplini obligațiile asumate inițial față de fostul vânzător prin contractul de cesiune acțiuni ale R SA PCH-10/05/2016-1 dd.10.05.201 de a restabili solvabilitatea debitorului și de a plăti fostului vânzător prețul acțiunilor, părțile au convenit în final următoarele: (…)";.

Creanțele transmise sunt următoarele (creanțele în baza cărora contestatoarea din prezenta cauză a solicitat înscrierea în tabelul preliminar):

- 2F316366,32 USD dobânda contractuală calculată în baza contractelor menționate mai sus

- 51073,28 EURO reprezentând dobânda contractuală calculată în baza contractelor menționate mai sus

Prețul cesiunii a fost stabilit de părți în art. 3 din contract ca fiind de 30000000 EUR, ce se va plăti în trei tranșe, în valoare de 10000000 EUR fiecare, care se achită în termen de 3, F și 5 ani, respectiv, de la data încheierii contractului, stabilindu-se dobânda contractuală și posibilitatea achitării prețului fie către fostul creditor YYYYY H GmbH, fie către VTB C Plc. (Londra), în aceeași sumă, în aceeași perioadă de timp.

În art. F din contract, intitulat garanții și obligații, la parag. 2 s-au menționat următoarele: "cesionarul garantează fostului creditor și cedentului că este conștient de situația tehnică și financiară a debitorului, în concret de insolvența debitorului și de măsurile asigurătorii luate de administrația finanțelor publice române asupra bunurilor sale"; ("the assignee guarantees to the Former creditor and to the Assignor that he is aware of the technical and financial condition of the Debtor, namely of the Debtor"s insolvency and of the freezing injunction of the Romanian public finance administration over its assets";).

În art. F.F părțile au convenit următoarele: "în vederea asigurării îndeplinirii obligațiilor cesionarului față de fostul creditor privind prețul contractului, cesionarul se obligă să furnizeze fostului creditor în 30 de zile calendaristice de la data prezentului o scrisoare de garanție întocmită în mod corespunzător conform legii române care să ateste răspunderea solidară a debitorului pentru rambursarea prețului și o fidejusiune (garanție personală) a domnului D G care să garanteze îndeplinirea corespunzătoare a acestui contract. Transferul creanței și înregistrarea garanțiilor asupra bunurilor debitorului în beneficiul cesionarului se va suspenda până la încheierea menționatei fidejusiuni și transmiterea sa către fostul creditor"; ("in order to secure the fulfilment of the obligations of the Assignee towards the Former creditor relating to the Price of the Agreement, the Assignee undertakes to provide de Former creditor within 30 (thirty) calendar days following the date hereof with a duly executed under the Romanian law Letter of Guarantee stating the joint liability of the Debtor for settlements related to the Price and a personal suretyship of Mr. D G shall be provided guaranteeing due performance of this Agreement. The transfer of the Claim and the registration of securing Pledge over the assets of the Debtor to the benefit of the Assignee shall be suspended till the execution of the said personal suretyship and delivery to the Former creditor";).

În conformitate cu art. 6, intitulat legea aplicabilă și arbitrajul, la parag. 1 se arată că "acest contract este guvernat de și va fi interpretat în conformitate cu legea română"; ("this agrement is governed by, and shall be construed in accordance with Romanian law";), iar la parag. 2 se arată că "orice neînțelegere derivată din sau în legătură cu prezentul contract, incluzând orice întrebare privind existența, validitatea sau încetarea sa, vor fi adresate către și în final soluționate prin arbitraj în conformitate cu Regulile Curții de Arbitraj Internațional de la Londra, reguli care sunt considerate a fi încorporate prin referință în această clauză, de trei arbitri desemnați potrivit regulilor menționate. Locul arbitrajului va fi Londra (UK). Limba arbitrajului va fi limba engleză"; ("any dispute arising out of or in connection with this contract, including any question regarding its existence, validity or termination, shall be referred to and finally resolved by arbitration under the London Court of International Arbitration Rules, which Rules are deemed to be incorporated by reference into this clause, by three arbitrators appointed according to the said Rules. The place of arbitration shall be London (UK). Language of the Arbitration shall be English";).

Prin contractul de fidejusiune încheiat între domnul D G în calitate de fidejusor (garant personal) și YYYYY H GmbH în calitate de creditor fidejusorul (garantul personal) și-a asumat în mod irevocabil și necondiționat obligația de plată independentă și abstractă de garanta creditorului executarea obligațiilor cesionarului din contractul de cesiune privind plata prețului, obligându-se în beneficiul creditorului ca în orice situație în care cesionarul nu plătește orice sumă în conformitate cu contractul de cesiune de creanță la termenele de scadență stabilite în contract, să plătească sumele respective într-un termen rezonabil de la solicitarea creditorului, însă nu mai târziu de o lună de la primirea unei astfel de solicitări.

În data de 03.03.2017, YYYYY H GmbH a transmis cesionarului R - F - Y o notificare, primită de cesionar în 06.03.2017, prin care a solicitat cesionarului executarea obligației de a-i transmite o scrisoare de garanție valabil încheiată în conformitate cu legea română care să ateste răspunderea solidară a R SA pentru rambursarea prețului contractului de cesiune în termen de 10 zile calendaristice de la primirea notificării.

În data de 17.03.2017, YYYYY H GmbH a declarat rezoluțiunea contractului de cesiune din 11 iulie 2016 ca urmare a neîndeplinirii obligației asumate conform art. F din contractul de cesiune până la data de 17.03.2017. Declarația notarială de rezoluțiune a fost înscrisă în AGERM.

Așa cum rezultă din corespondența părților, R - F- Y BVBA, cele două scrisori (notificarea de executare în termen de 10 zile a obligației și declarația de rezoluțiune) au fost primite de cesionar. Într-o scrisoare transmisă de cesionar creditorului său, YYYYY H GmbH, cesionarul face referire la cele două scrisori ale acesteia privind notificarea de executare și declarația de rezoluțiune, arătând că apreciază solicitarea ca fiind imposibil de îndeplinit motivat în esență de faptul că nu s-ar fi solicitat anterior această scrisoare de garanție, cea mai importantă solicitare fiind aceea de a încheia contractul de fidejusiune a domnului D G , că prin contract părțile au arătat că sunt conștiente de situația tehnică și financiară a debitoarei, anume de insolvența debitoarei și de măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor sale de organele administrației finanțelor publice române, situație în care părțile ar fi fost conștiente că valoarea acestei scrisori de garanție era zero la momentul respectiv și în special în prezent, când, din noiembrie, R SA este în insolvență, precum și de faptul că în cursul procedurii insolvenței R nu este administrată de R - F- Y BVBA, ci împreună de lichidator și administrator și semnarea unei astfel de scrisori de garanție nu este în puterea cesionarului.

Urmare a cererii formulate de YYYYY HODLING GmbH de înlocuire a creditorului R- F- Y în tabelul preliminar cu YYYYY H GmbH, motivată de rezoluțiunea contractului de cesiune de creanță încheiat între părți transmisă administratorului judiciar în 28.03.2017, acesta din urmă a procedat la înlocuirea creditorului inițial înscris în tabel cu creditoarea intimată din prezenta cauză, fiind întocmită o actualizare a tabelului preliminar.

Măsura de înlocuire este contestată în prezenta cauză cu următoarele critici: ar fi fost efectuată cu încălcarea legii, art. 102, 105 alin. 1 teza a II-a 106 alin. 1 și 3, 113 ali.n. 1 din Legea 85/201F, respectiv fără formularea unei declarații de creanță legal timbrate, fără a exista un document justificativ sau o sentință sau încheiere sau o hotărâre arbitrală, ar fi fost efectuată cu încălcarea prevederilor contractuale dintre părți și a dispozițiilor ce reglementează rezoluțiunea.

Critica privind nelegalitatea măsurii motivat de faptul că ar fi fost luată cu ignorarea prevederilor art. 102 din Legea 85/201F nu este întemeiată, deoarece transmiterea unei creanțe născute anterior deschiderii procedurii și înscrise în tabelul preliminar oricând după întocmirea tabelului preliminar pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței nu necesită formularea unei noi declarații de creanță, nici achitarea unei noi taxe de timbru aferente declarației de creanță. Creditorii ale căror creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii în sensul art. 102 din legea insolvenței au obligația de a depune cerere de admitere a creanțelor care să fie supuse verificării administratorului judiciar potrivit art. 105 din lege, însă această obligație a fost îndeplinită de către titularul creanței în termenul stabilit de judecătorul sindic, R - F- Y BVBA formulând declarație de creanță și creanța sa fiind înscrisă în tabel, așa cum s-a arătat în prima parte a prezentelor considerente. Schimbarea titularului creanței înscrise în tabelul preliminar ulterior întocmirii și publicării în BPI a tabelului preliminar, indiferent din ce cauză (transmisiune, transformare a obligației, fiind incluse în categoriile menționate cesiunea de creanță, subrogația, preluarea datoriei, novația) nu poate determina promovarea unei noi declarații de creanță, cu consecința obligației administratorului judiciar de a analiza legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea creanței.

Verificarea declarațiilor de creanță are loc în termenul stabilit de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii și limitele acestei verificări sunt conturate expres de dispozițiile art. 106 din Legea 85/201F, administratorul judiciar având obligația de a verifica fiecare cerere de admitere a creanței în mod amănunțit pentru a stabili, așa cum indică textul art. 106, legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, eventuala incidență a prescripției extinctive (prin derogare de la prevederile art. 2512 și următoarele din Codul Civil). Tot în această etapă are loc verificarea timbrajului declarației de creanță. Toate aceste verificări au avut loc deja și s-au materializat prin înscrierea creanței pretinse de R - F - Y BVBA în calitate de cesionar în tabelul preliminar. Transmisiunea ulterioară a creanței către un alt titular, fie el cedentul (ca o consecință a rezoluțiunii și principiului repunerii părților în situația anterioară urmare a rezoluțiunii), fie el un terț (căruia i s-a transmis creanța printr-o nouă cesiune, sau care a achitat creanța și se pretinde creditor în temeiul subrogației, sau care a înlocuit titularul inițial prin intermediul unei novații prin schimbarea creditorului) nu poate repune în discuție legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea creanței înscrise inițial, nefiind admisibil ca aceste chestiuni odată tranșate în procedură (și necontestate prin promovarea vreunei contestații la tabelul preliminar în termenul legal prevăzut) să fie repuse în discuție la fiecare nouă transmisiune a creanței.

Principiul securității raporturilor juridice și regulile de desfășurare a procedurii insolvenței stabilite de Legea 85/201F împiedică reluarea etapelor anterioare ale procedurii insolvenței la fiecare schimbare intervenită cu privire la titularul unei creanțe înscrise, întinderea creanței (care poate fi diminuată pe parcursul procedurii prin plăți potrivit unui plan de reorganizare, prin executarea garanțiilor terților, etc). Așa cum rezultă din art. 102 alin. 9 din Legea 85/201F, "toate creanțele prezentate a fi admise și înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile și corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar și creditori";, precum și din art. 11F alin. 1 din același act normativ, creanțele anterioare deschiderii procedurii, înscrise în tabelul preliminar și necontestate, nu pot fi criticate ulterior pretinzându-se reverificarea legitimității, valorii exacte și priorității, etapa verificării declarațiilor de creanță fiind epuizată.

În mod eronat se consideră de către contestatoare că ar fi aplicabile prevederile art. 102, 105 și 106 din Legea 85/201F după ce etapa formulării și verificării declarațiilor de creanță și a întocmirii tabelului preliminar s-a finalizat, dispozițiile enunțate având aplicare în faza inițială a procedurii insolvenței, iar nu oricând pe parcurs.

Dispozițiile art. 105 alin. 1 teza a doua au în vedere o situație premisă care nu se regăsește în prezenta speță, respectiv creanțele anterioare deschiderii procedurii constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii, stabilindu-se în teza întâi din același articol faptul că administratorul judiciar nu are atribuția de a verifica și creanțele stabilite prin hotărâri judecătorești sau arbitrale executorii, prevedere legală ce își are rațiunea în imposibilitatea cenzurării hotărârilor judecătorești sau arbitrale în altă manieră și în alt cadru decât cel determinat de promovarea căilor legale de atac. În condițiile în care creanța cu care contestatoarea a fost inițial înscrisă în procedură nu își are izvorul într-o hotărâre judecătorească sau arbitrală executorie, rezultând fără echivoc faptul că temeiul declarației de creanță îl constituie convențiile părților (împrumuturile acordate debitoarei cedate de fostul creditor și cesiunea creanțelor din contractele de împrumut către cesionar prin contractul de cesiune de creanță), textul citat nu este incident în prezenta cauză.

Prin urmare, acest text legal inaplicabil în cauză nu poate justifica afirmația potrivit căreia aceasta ar fi singura ipoteză avută în vedere de legea insolvenței în care un creditor ar putea fi înlocuit cu altul în tabelul creanțelor. Concluzia contrară, că legea insolvenței nu numai că nu interzice, ci permite și în alte ipoteze înlocuirea unui creditor în tabel rezultă fără echivoc din conținutul art. 108 și 109 din Legea insolvenței, actualizarea tabelului prin includerea creditorilor care au devenit titularii creanței ulterior întocmirii tabelului preliminar din diverse cauze fiind explicit avută în vedere de textele citate, precum și de textul art. 113 alin. 1 (care arată, de asemenea expres, explicit, faptul că orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință "în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate";, în ipotezele indicate de textul citat).

Înainte de a se analiza efectele declarației unilaterale de rezoluțiune a contractului și limitele în care o astfel de analiză poate fi efectuată de judecătorul sindic, tribunalul constată că se impune a se sublinia faptul că ceea ce se contestă nu este măsura de rezoluțiune a contractului, aceasta nefiind luată de administratorul judiciar pentru a putea face obiect de contestație în temeiul art. 59 din Legea 85/201F, ci măsura de înlocuire în tabel a titularului creanței înscris inițial cu noul titular, judecătorul sindic fiind învestit cu analizarea legalității măsurilor practicianului în procedură în baza textului citat. Din acest motiv, analizarea legalității și a temeiniciei măsurii de a rezoluționa unilateral contractul luată de un terț (fost creditor al debitorului cedat) împotriva unui creditor înscris în tabel (cesionar al creanței cedate) nu poate intra în sfera de analiză a judecătorului sindic în procedura de insolvență a debitorului cedat.

Este de asemenea deosebit de important să se sublinieze că prin încheierea unui contract de cesiune de creanță se nasc raporturi juridice distincte, între cedent și cesionar, între oricare dintre aceștia și debitorul cedat, iar în cazul unui contract care implică și înlocuirea unui cedent (precum cel din prezenta cauză), raporturi distincte între acesta și cedentul inițial (fostul creditor) și cesionar.

Tribunalul constată că numai raporturile dintre cedent sau cesionar și debitorul cedat pot face obiect de analiză a judecătorului sindic în cadrul unei contestații la măsura înlocuirii unui titular al creanței cu altul sau al unei contestații la tabel, acestea fiind și limitele în care administratorul judiciar poate realiza o verificare, raporturile dintre cedent și cesionar neputând fi puse în discuție în procedura insolvenței debitorului cedat, drepturile și obligațiile asumate de cedent și cesionar în contractul de cesiune de creanță fiind independente de raportul juridic născut inițial între cedent și debitorul cedat. Practic, dacă s-ar fi pus în discuție efectuarea de plăți către cesionar anterior declarației de rezoluțiune, eventuale compensări, toate aceste chestiuni ar fi vizat în mod direct întinderea creanței cedate și ar fi putut fi analizate de administratorul judiciar și ulterior, în limitele promovării unei contestații, de judecătorul sindic. Desigur, nu aceasta este situația din speță, unde motivele contestației nu pun în vreun fel în discuție creanța cedată.

Controlul exercitat de judecătorul sindic în procedura insolvenței vizează activitatea administratorului judiciar și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, așa cum arată textul art. F5 alin. 2 teza întâi din Legea 85/201F, raportul dintre cedent și cesionar fiind un raport de drept privat care nu intră în sfera proceselor aferente procedurii insolvenței în contextul în care nici cedentul, nici cesionarul, nu sunt debitori supuși acestei proceduri.

Dispozițiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/201F arată că valorificarea creanțelor asupra averii debitorului se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, fiind suspendate acțiunile judiciar, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, nefiind afectat în vreun fel raportul juridic născut din contractul de cesiune de creanță între creditorul inițial cedent și cesionar.

Prin urmare, orice acțiuni, litigii privind drepturile și obligațiile născute din contractul de cesiune între creditorul inițial (cedent inițial), cedentul A , cesionarul R - F- Y, nu sunt afectate de deschiderea procedurii insolvenței debitorului cedat, putând fi soluționate fără impedimente, art. 75 alin. 1 din Legea 85/201F afectând doar valorificarea creanțelor asupra averii debitorului, adică în contradictoriu cu debitorul cedat.

Judecătorul sindic este competent să analizeze legalitatea actelor întocmite și măsurilor dispuse de practician, nu raporturile dintre persoane care nu sunt în insolvență și care își dispută calitatea de titular al unei creanțe împotriva debitorului în insolvență, fiind deosebit de relevant să se sublinieze că în speță creanța, existența, validitatea sa, nu este contestată, fiind disputată doar calitatea de titular al dreptul de creanță înscris în tabel, izvorâtă dintr-un contract de cesiune de creanță, debitoarea fiind debitor cedat. Art. 75 din Legea 85/201F are în vedere suspendarea acțiunilor vizând realizarea creanțelor împotriva debitorului, valorificarea acestor drepturi putând fi făcută doar în procedura insolvenței, per a contrario toate celelalte acțiuni care nu vizează realizarea creanțelor împotriva debitorului (precum litigii generate de cesiunea unei astfel de creanțe în raporturile dintre cedent și cesionar) nu sunt supuse suspendării, neputând fi tranșate de judecătorul sindic, ci de instanțele de drept comun / arbitrale, așa cum rezultă și din art. 75 alin. 2 lit. b care arată clar că nu sunt supuse suspendării de drept acțiunile îndreptate împotriva codebitorilor și sau terților garanți. Evident că aceste acțiuni ale creditorilor pot conduce indirect la o modificare a tabelului de creanțe, fie sub aspectul întinderii creanței, fie sub aspectul persoanelor care o pot pretinde în calitate de titular, pentru că un codebitor executat silit sau un terț garant se subrogă de drept în drepturile creditorului urmăritor împotriva debitorului pentru partea din creanță cu care a fost executat. Raporturile respective se decid de instanțele de drept comun sau arbitrale, în această categorie incluzându-se și raportul dintre cedent, creditorul inițial și cesionar, care nu intră în sfera de analiză a judecătorului sindic, dacă nu se pune în discuție existenta, validitatea creanței pretinse împotriva debitorului cedat în insolvență.

Concluzionând, disputa, neînțelegerea, dintre creditorul inițial (cedent inițial) și cesionar privind modul de operare a rezoluțiunii unilaterale vizează exclusiv raporturile cedent-cesionar, independent de orice analiză a creanței cedate, neintrând în sfera de atribuții a judecătorului sindic, ci urmând a fi tranșată de instanțele de drept comun sau de instanțele arbitrale, dacă în contract a fost prevăzută o clauză compromisorie, așa cum este cazul în prezenta speță.

Tribunalul va înlătura ca fiind în contradicție cu conținutul clauzelor contractuale afirmațiile contestatoarei în sensul că nu tot contractul de cesiune se subordonează legii române, ci doar partea de executare a contractului, partea cu privire la litigii, validitatea sau încetarea contractului fiind guvernată de legea Marii Britanii. Așa cum rezultă în mod clar, neechivoc din cuprinsul art. 6, intitulat legea aplicabilă și arbitrajul, în care se arată la parag. 1 că "acest contract este guvernat de și va fi interpretat în conformitate cu legea română"; ("this agrement is governed by, and shall be construed in accordance with Romanian law";), iar la parag. 2 că "orice neînțelegere derivată din sau în legătură cu prezentul contract, incluzând orice întrebare privind existența, validitatea sau încetarea sa, vor fi adresate către și în final soluționate prin arbitraj în conformitate cu Regulile Curții de Arbitraj Internațional de la Londra, reguli care sunt considerate a fi încorporate prin referință în această clauză, de trei arbitri desemnați potrivit regulilor menționate. Locul arbitrajului va fi Londra (UK). Limba arbitrajului va fi limba engleză";. Tribunalul constată că legea aplicabilă contractului, raportului de drept substanțial dintre părți, este legea română, în tot ceea ce privește existența, validitatea, interpretarea, efectele, încetarea sa, legea Marii Britanii (common law) nefiind menționată nicăieri în contract ca fiind legea care guvernează contractul. Regulile aplicabile litigiilor născute din încheierea contractului, fie ele privind existența, validitatea, încetarea sa, sunt acelea ale Curții de Arbitraj Internațional de la Londra, locul arbitrajului fiind Londra, limba arbitrajului fiind limba engleză. Fără dubiu, în art. 6 se stabilește la parag. 1 legea aplicabilă contractului ca fiind legea română, iar la parag. 2 regulile aplicabile litigiilor derivate din contract (sub toate aspectele, existență, validitate, încetare) sunt cele ale Curții de Arbitraj Internațional de la Londra, concluzia contestatoarei în sensul că existența, validitatea sau încetarea acestuia ar fi guvernată de legea Marii Britanii neavând suport în convenția părților.

Tribunalul va înlătura susținerea contestatoarei potrivit căreia rezoluțiunea contractului nu s-ar putea face decât prin Curtea de Arbitraj Internațional de la Londra, deoarece legea aplicabilă contractului, respectiv Codul Civil român, permite rezoluțiunea unilaterală în art. 1550, 1552 C.civ. Potrivit art. 1550 C.civ, "rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită. De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept";, iar potrivit art. 1552 C:civ, "rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. Declarația de rezoluțiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripție prevăzut de lege pentru acțiunea corespunzătoare acestora. În toate cazurile, declarația de rezoluțiune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terților. Declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. 1";.

Părțile nu au inserat în contract pacte comisorii, nici nu au derogat în vreun fel de la prevederile legii civile române aplicabile contractului în materia rezoluțiunii.

Cu privire la distincția între reziliere și rezoluțiune și traducerea corectă a termenului rescission din limba engleză în limba română, la care se face referire în contestație, tribunalul constată că în dreptul civil român rezoluțiunea este un remediu oferit creditorului în cazul neexecutării contractului sinalagmatic cu executare dintr-o dată, rezilierea fiind un remediu oferit creditorului în cazul neexecutării contractului sinalagmatic cu executare succesivă. Diferențele între cele două vizează categoria de contracte căreia i se aplică fiecare instituție, respectiv contracte cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă, precum și efectele (încetarea contractului cu executare dintr-o dată cu efecte retroactive în cazul rezoluțiunii și încetarea contractului cu executare succesivă numai pentru viitor în cazul rezilierii), fiind vorba despre o cauză de încetare a contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor. Termenul rescission din limba engleză reflecta traducerea ambelor noțiuni din limba română (rezoluțiune sau reziliere), urmând a se stabili care dintre termenii din limba română este aplicabil în funcție de categoria de contracte vizată (cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă). Prin urmare, susținerea contestatoarei în sensul că traducerea corectă în limba română a termenului ar fi reziliere ignoră faptul că termenul în limba engleză desemnează remediul pentru neexecutarea culpabilă a oricărui contract. Noțiunea de "termination"; la care se face referire în art. 6 din contractul de cesiune vizează încetarea contractului (toate cauzele de încetare), nu doar rezoluțiunea.

În acest context se impune a se sublinia faptul că disputa dintre cedent (creditorul inițial) și cesionar privind modul de operare a rezoluțiunii contractului de cesiune de creanță nu poate fi soluționată de judecătorul sindic învestit cu procedura insolvenței debitorului cedat, nefiind vorba despre un litigiu aferent procedurii insolvenței debitorului cedat, ci despre un litigiu între creditorii acestuia care nu pune în discuție existența, validitatea sau întinderea creanței cedate, ci doar titularul creanței, ce poate fi tranșat prin sesizarea instanțelor de drept comun (dacă nu ar exista clauză compromisorie) sau instanței arbitrale desemnate (din moment ce există clauză compromisorie). Clarificarea semnificației termenilor contractuali în limba română însă se impune a fi realizată și în prezenta cauză, pentru a se verifica modul în care administratorul judiciar a avut în vedere contractul dintre părți și conduita acestora ulterioară contractului în analizarea solicitării de înlocuire a titularului creanței. De asemenea, se impune a se verifica din perspectiva legalității măsurii practicianului dacă s-a dat eficiență unui remediu pentru neexecutare prevăzut de lege sau de contract adoptat de o parte, sau unui remediu contractual neprevăzut de lege și în afara cadrului contractual.

Tribunalul nu poate primi afirmația contestatoarei potrivit căreia dreptul român, Codul Civil, exclude posibilitatea rezoluțiunii unilaterale a contractului atunci când părțile nu au prevăzut expres această posibilitate în contract, deoarece Noul cod civil (aplicabil contractului de cesiune față de data încheierii acestuia) are o concepție nouă asupra remediilor pentru neexecutarea contractului, dând posibilitatea creditorului de a opta nu doar pentru remediile stabilite de art. 1516 C.civ, ci și pentru o nouă opțiune atunci când se pune problema tipului de rezoluțiune pe care intenționează să o invoce.

În conformitate cu prevederile art. 1270 alin. 1 C.civ, "contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege";. Printre cauzele autorizate de lege de încetare a acordului părților se numără rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea, ca motiv de încetare a contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor.

În conformitate cu prevederile art. 1550 C.civ, "rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită. De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept";, iar potrivit prevederilor art. 1552 C.civ "rezoluțiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. Declarația de rezoluțiune sau de reziliere trebuie făcută în termenul de prescripție prevăzut de lege pentru acțiunea corespunzătoare acestora. În toate cazurile, declarația de rezoluțiune sau de reziliere se înscrie în cartea funciară ori, după caz, în alte registre publice, pentru a fi opozabilă terților. Declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. 1";.

Creditorul obligației neexecutate are dreptul de a opta între rezoluțiunea judiciară sau rezoluțiunea unilaterală extrajudiciară, aceasta din urmă putând opera în una dintre următoarele trei situații, conform art. 1552 alin. 1 C.civ: când părțile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere, când debitorul nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere. Cele trei ipoteze sunt alternative, ultimele două neavând drept premisă prima ipoteză, așa cum propune contestatoarea.

Fără a face vreo speculație cu privire la aplicarea acestor prevederi legale citate mai sus în ipoteza din speță, deoarece modul de operare a rezoluțiunii și criticile privind rezoluțiunea contractului pot fi deduse judecății numai într-un litigiu potrivit dreptului comun, iar nu judecătorului sindic ce analizează legalitatea măsurilor și actelor practicianului în insolvență, tribunalul constată că noua concepție a legiuitorului rezultă din chiar conținutul art. 1552 alin. 1 C.civ, care nu prevede ca situație premisă pentru ultimele două prima situație, ci alternativ, trei situații de rezoluțiune unilaterală extrajudiciară.

Deși în mod obișnuit nu se utilizează referiri doctrinare la redactarea hotărârilor judecătorești, tribunalul constată că se impune în prezenta hotărâre să se arate acele considerente teoretice care justifică fără echivoc concluzia că rezoluțiunea unilaterală este permisă chiar dacă părțile nu au prevăzut expres în contract această posibilitate, urmând a se arăta în cele ce urmează că noutatea concepției legiuitorului a fost subliniată și doctrinar. Aceste considerente teoretice și citate din doctrină vor fi avute în vedere numai pentru clarificarea susținerilor contestatoarei ce intră în sfera de analiză a judecătorului sindic privind lipsa oricărui temei legal al măsurii administratorului de a da eficiență unei declarații de rezoluțiune unilaterală dacă nu există convenție expresă a părților care să instituie această posibilitate.

Astfel, așa cum arată profesorul Gabriel Boroi în lucrarea "Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod Civil";, publicată la editura Hamangiu în 2012, la un an după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, la pag. 181-18F, "în funcție de modul de operare, așa cum rezultă din art. 1550 C.civ, se poate distinge între rezoluțiunea judiciară, care se dispune, la cerere, de către organul de jurisdicție, rezoluțiunea unilaterală, care operează prin declarația de rezoluțiune a părții interesate, rezoluțiunea de plin drept, care intervine fie în cazurile expres prevăzute de lege, fie atunci când părțile au convenit astfel"; (pag. 181), "(…) pentru creditorul obligației neexecutate culpabil, mai avantajoasă decât rezoluțiunea judiciară este rezoluțiunea unilaterală, adică acea rezoluțiune care nu mai presupune sesizarea instanței, ci doar notificarea scrisă pe care creditorul o comunică debitorului. Potrivit art. 1552 alin. 1 C.civ, rezoluțiunea unilaterală poate interveni în următoarele trei situații: când părțile au convenit astfel, dacă debitorul se află de drept în întârziere, când debitorul nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere"; (pag.185).

Așa cum arată profesorul Ionuț Florin Popa în lucrarea "Tratat elementar de drept civil. Obligațiile";, publicată de editura Universul Juridic în 2012, la pag. 285-288, "adevărata inovație a noului cod în raport cu vechea reglementare rezidă în dreptul creditorului obligației neexecutate de a opta între două tipuri de rezoluțiune a contractului, un pandant al opțiunii consacrate de art. 1516 C.civ. Odată ce creditorul a ales să invoce rezoluținea, el poate opta între două tipuri de rezoluțiune: rezoluțiunea judiciară și rezoluțiunea unilaterală extrajudiciară. Posibilitatea de alegere a creditorului este evidențiată de redactarea art. 1550 alin. 1 C.civ, conform căruia (…). Dacă dreptul de opțiune ale creditorului între remediile posibile ale neexecutării pare să fie limitat și cenzurabil, dimpotrivă, dreptul creditorului de a opta între cele două tipuri de rezoluțiune este pur potestativ (am putea spune, discreționar), neputând fi limitat decât în condiții de excepție, printr-o eventuală clauză contractuală care limitează dreptul creditorului la rezoluțiunea judiciară sau printr-o eventuală dispoziție legală care prohibește rezoluțiunea unilaterală. Acest drept de opțiune constituie o noutate absolută în peisajul juridic românesc"; (pag. 285-286), "Rezoluțiunea unilaterală reprezintă o premieră pentru dreptul pozitiv românesc și trebuie salutată ca un mare câștig. În esență, acest tip de rezoluțiune presupune posibilitatea creditorului, chiar și în lipsa unui pact comisoriu expres, de a invoca rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, fără a apela la foruri judiciare sau la orice autoritate exterioară propriei voințe, în manieră unilaterală și extrajudiciară. Această posibilitate presupune respectarea unor condiții specifice în vederea invocării (desprinse din art. 1550, 1551 și 1552 C.civ), dar este independentă cu desăvârșire de apelul la instanța de judecată. Este vorba despre o rezoluțiune extrajudiciară. Rolul potențial la instanței de judecată este acela de a controla a posteriori corectitudinea (putem să îi spunem și oportunitatea) invocării rezoluțiunii. Legat însă de oportunitatea rezoluțiunii unilaterale, trebuie să reținem că utilizarea acestei maniere de desființare a contractului presupune un risc semnificativ pentru cel care o invocă. Creditorul, invocând acest tip de rezoluțiune, își asumă o răspundere semnificativă"; (pag. 287).

Rezoluțiunea unilaterală consacrată de Codul Civil poate fi exclusă sau limitată prin convenția părților în acest sens, normele de drept substanțial menționate având caracter supletiv, iar nu imperativ, principiul libertății contractuale dând părților posibilitatea de a deroga de la regulile dreptului comun prin convenții.

Judecătorul sindic nu poate aprecia asupra modului de operare a rezoluțiunii din perspectiva propusă de contestatoare (prin verificări pentru a vedea dacă neexecutarea se datorează sau nu unui eveniment de forță majoră, dacă obligația neexecutată era sau nu importantă în ansamblul obligațiilor asumate contractual), substituindu-se instanței de drept comun sau arbitrale, însă, la analizarea legalității măsurii practicianului, are îndatorirea de a verifica dacă măsura acestuia excede sau nu cadrului legal, implicit dacă declarația de rezoluțiune are sau nu un suport legal pentru a produce efectele scontate și materializate în măsura practicianului de a înlocui titularul creanței în tabel. Dacă prin convenția lor părțile ar fi înțeles să limiteze modul de operare al rezoluțiunii, să deroge în orice manieră de la prevederile legale ce consacră rezoluțiunea contractelor sinalagmatice, inclusiv în sensul de a exclude posibilitatea rezoluțiunii unilaterale, judecătorul sindic era ținut să verifice dacă măsura practicianului a ținut cont de convenția părților.

În prezenta cauză, părțile nu au inserat în contract nicio clauză referitoare la desființarea contractului în caz de neexecutare culpabilă, acolo unde părțile nu au dispus fiind aplicabile prevederile dreptului comun, respectiv cele ale Codului Civil Român, ales de părți ca legea care guvernează contractul.

Prin urmare, singurele verificări pe care practicianul le putea face și instanța este ținută să verifice dacă au fost efectuate, erau acelea privind analiza conținutului convenției (pentru a stabili dacă părțile au inclus sau nu clauze speciale privind rezoluțiunea), privind existența unei notificări de punere în întârziere a debitorului obligației neexecutate, existența unei declarații scrise de rezoluțiune notificată debitorului obligației neexecutate, înscrierea acesteia din urmă în registrele de publicitate. În plus, se impunea a se verifica dacă nu cumva obligația a fost îndeplinită până la comunicarea declarației de rezoluțiune (acest aspect nu este disputat de părți, atât contestatoarea, cât și intimatele arătând că nu a fost executată obligația de a emite o scrisoare de garanție valabilă potrivit legii române care să ateste răspunderea solidară a debitorului cedat pentru rambursarea prețului, disputa dintre părți vizând motivele neexecutării obligației, care însă excede sferei de analiză a legalității măsurii practicianului și limitelor controlului judecătoresc în procedura insolvenței).

Tribunalul constată că aceste verificări au fost efectuate de administratorul judiciar, contractul neconținând vreo clauză privind rezoluțiunea culpabilă, existând o obligație asumată de cesionar prin contractul de cesiune care nu a fost executată în termenul prevăzut prin notificarea de punere în întârziere (termenul convenit contractual pentru executarea obligației fiind împlinit anterior deschiderii procedurii) primită de debitorul obligației, adică cesionarul RYBVBA, existând o declarație unilaterală a creditorului obligației (YYYYY H GmbH de rezoluțiune a contractului de cesiune primită de debitorul obligației, adică cesionarul, înscrisă în registrele de publicitate.

Având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus, administratorul judiciar nu era ținut să clarifice fondul raportului juridic dintre creditorul inițial, cedent și cesionar din contractul de cesiune de creanță, nici să verifice motivele de neexecutare invocate de debitorul obligației neexecutate (cesionarul), cu atât mai puțin caracterul însemnat sau nu al obligației în economia contractului de cesiune, acesta fiind exclusiv atributul instanțelor judecătorești (sau arbitrale) învestite cu un litigiu privind modul de operare al rezoluțiunii unilaterale extrajudiciare, tribunalul constată că în mod legal administratorul judiciar a luat măsura înlocuirii titularului creanței cedate în tabelul preliminar al debitorului cedat.

În ipoteza în care, a posteriori, instanța arbitrală sau instanțele de drept comun ar aprecia ca nelegală sau nejustificată declarația de rezoluțiune unilaterală, cesionarul poate pretinde reînscrierea în tabel în locul cedentului, pe baza hotărârii arbitrale sau a hotărârii judecătorești, având posibilitatea de a pretinde inclusiv înscrierea sub condiție suspensivă (până la desființarea declarației de rezoluțiune unilaterală de către instanța arbitrală sau judecătorească) a creanței, însă ar trebui să dovedească intentarea acțiunii în fața instanței arbitrale sau judecătorești. Până la o eventuală constatare a nelegalității sau netemeiniciei declarației de rezoluțiune unilaterală de către instanța judecătorească sau arbitrală, dreptul creditorului inițial din contractul de cesiune YYYYY H de a pretinde de la debitorul cedat executarea creanței cedate nu este afectat, condiția desființării declarației sale fiind o condiție rezolutorie (ipotetică până la promovarea unei acțiuni în fața instanței arbitrale sau judecătorești) în ceea ce îl privește. Contestatoarea nu a pretins că ar fi formulat o astfel de acțiune în fața instanței arbitrale sau a instanțelor de drept comun.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 59 alin. 7 din Legea 85/201F, judecătorul sindic va respinge excepția inadmisibilității contestației invocată din oficiu și va respinge ca neîntemeiată contestația împotriva măsurii administratorului judiciar AAAA FILIALA BUCUREȘTI SPRL de a înlocui creditoarea R - F- Y BVBA în tabelul preliminar cu creditoarea YYYYY H GmbH menționată în raportul administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor pentru societatea debitoare nr. 6073/31.05.2017, publicat în BPI 109F0/06.06.2017.

În conformitate cu dispozițiile art. F3 alin. 2 din Legea 85/201F, prezenta hotărâre este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la măsura administratorului judiciar invocată din oficiu.

Respinge ca neîntemeiată contestația împotriva măsurii administratorului judiciar de a înlocui creditoarea R - F- Y BVBA în tabelul preliminar cu creditoarea YYYYY H GmbH menționată în raportul administratorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor pentru societatea debitoare nr. 6073/31.05.2017, publicat în BPI 109F0/06.06.2017, formulată de contestatoarea RYBVBA, societate de naționalitate belgiană, cu sediul social în B, Belgia, CUI, cu sediul ales la cabinet avocat Petru Ivașcu, în Bacău, XXXXXXXXXXX, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata R SA, cu sediul în BACAU jud. Bacău, J YYYYY, CUI YYYYY, prin administrator judiciar AAAA FILIALA BUCUREȘTI SPRL, cu sediul în București, , , intimate YYYYY H GmbH, cu sediul social în Austria, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat Mihaela Peniuc în București; SI comitetul creditorilor debitoarei.

Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Tribunalului Bacău - Secția a II-a Civilă și de contencios Administrativ și Fiscal, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1F.07.2017.

← Nulitate act juridic. Jurisprudență Societăţi comerciale		Contestaţie împotria hotărârii adunării creditorilor →

Debite intre societati comerciale. Jurisprudență Societăţi comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Debite intre societati comerciale. Jurisprudență Societăţi comerciale