Desemnarea administratorului judiciar provizoriu. prevalenţa cererii formulate de creditor în acest sens.

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 223A din data de 07.02.2018

Domeniu: Faliment - Insolvență.

Desemnarea administratorului judiciar provizoriu. Prevalența cererii formulate de creditor în acest sens.

Art. 45 alin. 1 lit. d teza a III-a din L 85/2014 prevede cu claritate că, atunci când atât debitorul, cât și creditorul, solicită desemnarea câte unui administrator judiciar, va avea prevalență cererea creditorului, fără alte distincții.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 223 A din 07.02.2018)

Prin încheierea din 06.11.2017, Tribunalul București a admis cererea debitoarei M-H SRL și, în temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitorului. În temeiul art. 66 alin.6 din Legea nr.85/2014 a dispus atașarea dosarului nr. 15999/3/2015 la dosarul nr. 37721/3/2017 și a calificat cererea formulată de creditorul A R A SA, prin lichidatorul judiciar KPMG R SPRL, drept declarație de creanță și a desemnat, la cererea creditoarei, administrator judiciar provizoriu pe E I SPRL, cu o remunerație de 3.000 lei din averea debitorului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii.

În ceea ce privește administratorul judiciar, în temeiul art.45 alin.1 lit. d din lege, potrivit cărora are prevalență cererea creditorului și reținând manifestarea de voință a creditorului A R A SA, a fost desemnat practicianul în insolvență propus de creditor, acesta fiind cel care a indicat în cadrul ofertei depuse suficiente elemente pentru a aprecia asupra disponibilității sale de timp și de resurse umane, precum și experiența necesară preluării dosarului, conform art.57 alin.1 din lege.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea, solicitând modificarea ei în parte, în sensul desemnării administratorului judiciar G G E, propus de către debitoare.

În motivare, a arătat apelanta că desemnarea administratorului s-a realizat cu încălcarea art. 45 alin. 1 lit. d, teza I din L 85/2014. În opinia apelantei, trebuia desemnat practicianul în insolvență propus de către debitor, dacă cererea îi aparține acestuia. Cererea creditorului A a fost conexată și recalificată ca fiind declarație de creanță, în temeiul art. 66 alin. 6 din lege.

Consideră apelanta că, prin modalitatea de reglementare, legiuitorul a înțeles să acorde prevalență soluționării cererii debitorului, întrucât numai dacă aceasta se respinge se vor soluționa cererile creditorilor ca cereri de deschidere a procedurii. În aceste condiții, apreciază apelanta, judecătorul ar fi obligat să se pronunțe numai în limitele acestei cereri, desemnând practicianul propus de către debitoare, cererea creditorului A nefiind analizată de judecătorul sindic.

În opinia apelantei, nu pot fi aplicate în speță dispozițiile art. 45 lit. d din L 85/2014, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres modul de soluționare în cazul pluralității de cereri de deschidere a procedurii. Declarația de creanță va face obiectul verificării conform art. 58 din L 85/2014, existând chiar posibilitatea ca aceasta să nu fie admisă la masa credală.

Intimata Societatea A-R A SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că desemnarea practicianului în insolvență s-a făcut în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 45 lit. D din L 85/2014.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a reiterat susținerea în sensul că dispozițiile citate de intimată nu sunt aplicabile, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres modalitatea de soluționare în cazul pluralității de cereri de deschidere a procedurii, înțelegând să acorde prioritate cererii debitorului.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.

Apelanta propune o interpretare eronată a prevederilor legale incidente în cauză.

Art. 45 alin. 1 lit. d teza a III-a din L 85/2014 prevede cu claritate că, atunci când atât debitorul, cât și creditorul, solicită desemnarea câte unui administrator judiciar, va avea prevalență cererea creditorului, fără alte distincții.

Recalificarea cererii creditorului ca declarație de creanță nu echivalează, astfel cum propune debitoarea, cu o înlăturare completă a analizării acesteia, judecătorul sindic fiind pe deplin învestit cu examinarea cererii creditorului de numire a administratorului judiciar propus de creditor, chiar dacă creanța nu este supusă analizei la acest moment.

Prin urmare, doar în lipsa unei cereri a creditorilor, va fi numit administratorul provizoriu propus de către debitor.

Această interpretare, adoptată de judecătorul sindic, este în deplină concordanță cu ansamblul prevederilor L 85/2014, întrucât potrivit art. 57 alin. 2 și 3, desemnarea administratorului judiciar definitiv este un drept exclusiv al creditorilor, fără ca legea să permită debitorului vreo opțiune în acest sens, indiferent de modalitatea în care procedura a fost deschisă.

Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr. civ., va fi respins apelul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Desemnarea administratorului judiciar provizoriu. prevalenţa cererii formulate de creditor în acest sens.