Faliment - procedura insolvenţei. insolvenţa prezumată. plata creanţei creditorului care a formulat cererea introductivă. consecinţe.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 190A din data de 01.02.2018
. Domeniu: Faliment - procedura insolvenței. Insolvența prezumată. Plata creanței creditorului care a formulat cererea introductivă. Consecințe.
A. Pentru a influența soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, plata creanței creditorului care a formulat cererea introductivă trebuie să fie realizată până la închiderea dezbaterilor în primă instanță. Or, în cauza de față, plata a fost realizată ulterior acestui moment.
B. Plata creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței nu poate răsturna, prin ea însăși, această prezumție, fiind necesar a se corobora cu restul probatoriului administrat în cauză. Astfel, situația creanțelor pe care apelanta le deține împotriva propriilor debitori nu poate fi luată în considerare, întrucât, astfel cum rezultă din textul legal anterior menționat, trebuie analizate fondurile bănești disponibile, iar nu sumele neîncasate, iar din înscrisurile depuse la dosar de către apelanta-debitoare reiese că aceasta înregistrează datorii într-un cuantum mai mare decât cel al veniturilor, astfel că nu a fost răsturnată prezumția de insolvență instituită de art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014
art.5 pct.72, art. 38 alin.2 lit. d), art. 72 alin.5 si alin. 6 din Legea nr.85/2014.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 190 A din 01.02.2018)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr.4872/19.09.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.18348/3/2017, instanța a admis cererea creditoarei A F M și, în temeiul art.145 alin.1 rap. la art.72 alin.6 din Legea nr.85/2014, a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei SC E SRL, dispunând măsurile prevăzute de lege în acest sens.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că creanța creditoarei este certă, fiind constatată prin înscrisurile de la dosar, este lichidă, câtimea ei fiind determinată prin însuși actul de creanță, și este exigibilă, deoarece termenul de plată a expirat, iar pentru plata acesteia creditorul poate obține intervenția coercitivă a forței publice, având un cuantum superior valorii prag prevăzute de lege.
S-a reținut că neplata la scadență a creanței este efectul incapacității debitoarei de a plăti datoria cu fondurile bănești disponibile, cerința de încetare a plăților de către debitoare fiind îndeplinită, deoarece durează de cel puțin 60 de zile.
Astfel, instanța a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.72 alin.6 rap. la art. 38 alin.2 lit. d și art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014.
II. Apelul declarat:
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea SC E SRL, solicitând închiderea procedurii de insolvență ca urmare a achitării integrale a debitului către creditoare iar, în secundar, să fie respinsă cererea creditoarei ca neîntemeiată.
În motivare, apelanta-debitoare a arătat, în esență, că societatea are un debit către creditoare de aproximativ 50.000 Euro, iar sumele de încasat în următoarele zile depășesc 400.000 Euro, astfel că până la termenul de judecată va dovedi, cu document bancar, atât încasarea sumelor, cât și plata integrală către creditoare.
Susține că au fost încălcate prevederile art.72 din legea specială, întrucât societatea are patrimoniu suficient, îndestulător pentru a acoperi acest debit, fiind foarte facil ca debitul să fi fost recuperat pe calea executării silite.
Totodată, învederează că prima instanță nu a respectat dispozițiile procesual civile cu privire la încuviințarea și administrarea probelor. Astfel, în condițiile în care nu a fost prezentă la termenul de judecată, nu s-au discutat probele în contradictoriu, exista obligația ca, după încuviințare, să fie înștiințată pentru a administra aceste probe, luând în considerare și aspectul că nu a solicitat judecarea doar în baza înscrisurilor de la dosar.
Apelul nu a fost motivat în drept.
La apelul formulat au fost anexate înscrisuri.
III. Apărările formulate:
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare la dosar.
IV. Aspecte procedurale în apel:
Prin încheierea din 14.12.2017, Curtea a admis cererea de suspendare a executării sentinței apelate, depusă de apelanta-debitoare la data de 09.10.2017, și s-a dispus suspendarea executării sentinței până la soluționarea cererii de apel.
În apel a fost încuviințată și administrată pentru apelanta-debitoare proba cu înscrisuri, luându-se act că intimații nu au solicitat probe noi.
V. Soluția instanței de apel:
Cercetând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că aceasta este temeinică și legală, apelul fiind nefondat.
O critică de ordin procedural adusă de către apelanta-debitoare hotărârii primei instanțe se referă la faptul că nu a fost înștiințată în vederea administrării probatoriului, după încuviințarea acestuia. Critica este nefondată, întrucât nicio prevedere legală nu impune instanței obligația ca, după încuviințarea probatoriului, să citeze o parte cu mențiunea de a depune înscrisurile pe care dorește să le administreze. Dimpotrivă, potrivit art.10 alin.1 Cpc, cu care se completează Legea nr.85/2014, părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. De altfel, Curtea remarcă faptul că apelanta-debitoare nu a indicat vreun text de lege pretins nesocotit de către prima instanță.
În ceea ce privește creanța avută în vedere la deschiderea procedurii insolvenței, aparținând creditoarei A F M, Curtea constată că, în apel, debitoarea a depus o dovadă de plată, respectiv ordinul de plată nr.1/17.01.2018, emis pentru suma de 254.000 lei. Curtea reține însă că această dovadă de plată nu poate fi valorificată potrivit art.72 alin.5 din Legea nr.85/2014, conform căruia în cazul achitării, până la închiderea dezbaterilor, a creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii, judecătorul-sindic va respinge cererea ca rămasă fără obiect. Din aceste prevederi legale reiese că, pentru a influența soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, plata creanței creditorului care a formulat cererea introductivă trebuie să fie realizată până la închiderea dezbaterilor în primă instanță. Or, în cauza de față, plata a fost realizată ulterior acestui moment, respectiv la 17.01.2018.
Nu în ultimul rând, Curtea apreciază nefondate și criticile referitoare la inexistența stării de insolvență.
Potrivit art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata creanțelor certe, lichide și exigibile: a) insolvența debitorului se prezumă atunci când aceasta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă.
În cauza de față, Curtea constată că apelanta-debitoare nu a răsturnat prezumția relativă de insolvență instituită de acest text legal. Plata creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței nu poate răsturna, prin ea însăși, această prezumție, fiind necesar a se corobora cu restul probatoriului administrat în cauză. Or, celelalte înscrisuri depuse la dosar de către apelanta-debitoare nu dovedesc existența unor disponibilități bănești suficiente pentru plata datoriilor exigibile. Astfel, situația creanțelor pe care apelanta le deține împotriva propriilor debitori nu poate fi luată în considerare, întrucât, astfel cum rezultă din textul legal anterior menționat, trebuie analizate fondurile bănești disponibile, iar nu sumele neîncasate.
Pe de altă parte, din situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și din contul de profit și pierdere din 30.06.2017, rezultă că societatea debitoare a înregistrat o pierdere de 4.429.636 lei. Deopotrivă, din aceleași înscrisuri mai reiese că debitoarea a deținut în casă și în conturi la bănci sume în cuantum total de 1.066.847 lei, că valoarea totală a activelor circulante este de 19.947.256 lei, în vreme ce valoarea datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an este de 24.585.163 lei. Totodată, nici balanțele de verificare nu dovedesc existența unor disponibilități bănești suficiente pentru plata datoriilor exigibile ale societății.
Prin urmare, din înscrisurile depuse la dosar de către apelanta-debitoare reiese că aceasta înregistrează datorii într-un cuantum mai mare decât cel al veniturilor, astfel că nu a fost răsturnată prezumția de insolvență instituită de art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014. Consecutiv, motivul de apel formulat de către apelantă din această perspectivă nu poate fi socotit întemeiat.
În ceea ce privește critica referitoare la posibilitatea creditoarei de a iniția executarea silită a creanței avute în vedere prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, Curtea o găsește, de asemenea, nefondată, întrucât niciun text de lege nu impune unui creditor obligația de a parcurge, în prealabil, procedura executării silite, și abia apoi să apeleze la Legea nr.85/2014, ambele căi procedurale fiind, deopotrivă, deschise acestuia.
Pentru toate aceste considerente, constatând că soluția primei instanțe de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei este legală și temeinică, în temeiul art.480 alin.1 Cpc, Curtea a respins apelul ca nefondat.
| ← Desemnarea administratorului judiciar provizoriu. prevalenţa... | Faliment declaratie de creanţă. cerere de repunere in termen. → |
|---|
