Eliberare cauţiune către partea îndreptăţită, dacă aceasta a formulat cerere în despăgubiri. art. 7231 alin. 3 c.pr.civ., art. 1357 c.civ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 532A din data de 15.03.2018
Domeniu - Societăți comerciale - Eliberare cauțiune către partea îndreptățită, dacă aceasta a formulat cerere în despăgubiri. Art. 7231 alin. 3 C.pr.civ., art. 1357 C.civ.
Fapta ilicită nu trebuie să întrunească elementele abuzului de drept procesual, prevederile art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 neindicând o astfel de condiționare. În materia suspendării executării silite, cauțiunea are rolul de garanție pentru prejudiciile pe care creditorul le suportă ca urmare a întârzierii executării silite, iar fapta ilicită a debitorului (intimata-pârâtă din prezenta cauză) constă în solicitarea, în mod nejustificat, a suspendării executării efectelor unui titlu executoriu valabil.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 532 A din 15.03.2018)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr.559/16.02.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr.21444/3/2016*, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC C SA prin lichidator judiciar AA T I SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC C C SA.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.6296/9.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010, pârâta C C SA a fost obligată la plata către reclamanta SC C SA a sumei de 3.350.844 lei cu titlu de contravaloare lipsă folosință și a sumei de 39.124,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.419/2.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de C C SA împotriva sentinței arătate.
În baza acestei sentințe a fost deschis dosarul de executare nr.797/2012 la BEJ D.C.D.
C C SA a formulat recurs și cerere de suspendare a executării sentinței și deciziei.
Prin încheierea din 04.04.2013, îndreptată prin încheierea din 18.04.2013, ambele pronunțate în dosarul nr.27017/3/2012/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de suspendare a executării sentinței civile nr.6296/9.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010, definitivă prin decizia civilă nr.419/2.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, până la soluționarea recursului.
Înalta Curte a reținut că petenta C SA a depus cauțiunea în sumă de 300.000 lei, stabilită prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 21.03.2013, consemnată prin recipisa nr.3436109/1/03.04.2016 emisa de CEC Bank SA Agenția Victoria.
Prin decizia civilă nr.2320/12.11.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de C C SA.
Instanța a redat prevederile art.7231 alin.3 și ale art.723 Cod proc.civilă, reținând că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 587.393,22 lei reprezentând despăgubiri aferente prejudiciului cauzat prin suspendarea executării sentinței civile nr.6296/9.05.2012. Reclamanta a arătat că prejudiciul pe care l-a suferit constă în lipsa de folosință a capitalului pentru perioada în care sentința civilă a fost suspendată. Prejudiciul a fost cuantificat de reclamantă prin raportare la prevederile OG nr.13/2011, la nivelul dobânzii legale penalizatoare, care are rolul de a sancționa neexecutarea la scadență a unei obligații de a plăti o suma de bani.
S-a mai reținut că reclamanta a depus un mod de calcul din care rezultă că a calculat dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 3.389.968 lei pentru perioada 18.04.2013-12.11.2015.
A constatat instanța că, în motivarea soluției de suspendare a executării, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că există motive temeinice de natură a impune și a justifica suspendarea, având în vedere că executarea hotărârii atacate ar putea avea repercusiuni grave asupra patrimoniului debitorului, existând riscul imposibilității reparării integrale a pagubei la o eventuală întoarcere a executării. Acestea au fost și motivele prezentate de debitoarea petentă C C SA în susținerea cererii de suspendare a executării.
În opinia instanței, reclamanta nu a demonstrat că pârâta debitoare și-a exercitat drepturile procesuale într-un alt scop decât cel legitim prevăzut de lege.
Instanța a redat prevederileart.1535 alin.1 Cod civil, reținând că, în cazul obligațiilor de plată a unei sume de bani, legiuitorul a prezumat că neplata la scadență produce creditorului un prejudiciu și a evaluat acest prejudiciu la nivelul dobânzii legale. În această situație, creditorul nu este ținut să dovedească existența prejudiciului.
S-a reținut că această situație este diferită de cea reglementată de art.7231 alin.3 Cod proc.civilă, care stă la baza pretențiilor reclamantei din cauza de față, potrivit căruia cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite. În opinia instanței, este vorba, în mod evident, despre prejudicii a căror existență și al căror cuantum legea nu le prezumă, pentru că dacă ar fi fost vorba despre prejudiciul produs prin simpla întârziere a plății, legea nu ar mai fi impus formularea de către beneficiarul cauțiunii a unei cereri distincte pentru admisibilitatea căreia reclamantul este ținut să dovedească întrunirea condițiilor răspunderii.
II. Apelul declarat:
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C SA prin lichidator judiciar AA T I SPRL, solicitând schimbarea sa în tot în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată prin cererea adițională și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a realizat o aplicare greșită a prevederilor art.7231 alin.3 Cpc, care reprezintă o aplicațiune specifică a răspunderii civile delictuale, întrucât particularitatea atragerii răspunderii în temeiul acestui text legal este reprezentată de împrejurarea că fapta ilicită constă tocmai în obținerea unei suspendări a titlului executoriu. Niciunde în textul legal nu se prevede că, pentru a se atrage această formă particulară de răspundere, suspendarea să fi fost solicitată și obținută într-un alt scop decât cel stabilit de lege. Această suspendare se dispune la cererea recurentului și pe riscul acestuia, însemnând că în ipoteza respingerii căii de atac a recursului, acesta este obligat să vină și să repare prejudiciul pricinuit prin întârzierea executării silite, cauzată de suspendarea obținută.
Raportat la condiția prejudiciului, învederează că nu prin toate hotărârile judecătorești se dispune obligarea unei părți la plata unei sume de bani, formularea art.7231 alin.3 Cpc prezentând trăsăturile unei norme abstracte, cu o aplicare generală, menită să se aplice în cazul suspendării oricărei hotărâri judecătorești. Însă, în cazul în care titlul executoriu înglobează o obligație de a da, în mod logic pierderea suferită echivalează în toate cazurile cu dobânda legală. În opinia sa, numai în ceea ce privește beneficiul nerealizat considerentul instanței cu privire la necesitatea probării pagubei și a legăturii de cauzalitate este corect, în privința pierderii suferite existând prevederi exprese prin care legea prezumă cuantumul prejudiciului ca fiind cel puțin egal cu dobânda legală, potrivit art.1535 alin.1 Cod civil.
În continuare, apelanta-reclamantă argumentează că și în cazul în care s-ar aprecia că dreptul la despăgubire s-ar naște doar în urma exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea, cererea tot ar fi întemeiată. În acest sens, învederează că scopul real al intimatei atunci când a solicitat suspendarea executării silite a fost acela de a-și crea posibilitatea ca pe parcursul suspendării să-și înstrăineze în mod fraudulos bunurile, pentru a îngreuna executarea silită a sentinței civile nr.6296/09.05.2012. Arată că în perioada în care titlul executoriu a fost suspendat, respectiv 04.04.2013-12.11.2015, intimata a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.500/19.03.2013 și promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr.501/19.03.2013, acte juridice ce vizau înstrăinarea unor bunuri ce făceau obiectul executării sentinței civile nr.6296/09.05.2012. Bucurându-se de efectul suspendării, intimata a încasat în temeiul menționatelor promisiuni de vânzare-cumpărare sume de bani, cu titlu de avans, care, după încetarea executării, nu au mai putut fi identificate și colectate în cadrul executării silite.
De asemenea, arată că, ulterior, în frauda apelantei-reclamante, intimata-pârâtă a încheiat convenția de dare în plată autentificată sub nr.3229/27.11.2015 de D.B. și D.B., acest aspect fiind invocat cu putere de lucru judecat ce decurge din sentința civilă nr.2660/28.06.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr.40479/3/2016, prin care s-a dispus inopozabilitatea față de SC C SA a acestei convenții.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 și urm. Cpc.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă.
III. Apărările formulate:
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, excepția lipsei de interes în promovarea apelului iar, pe fond, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, după expunerea cererilor și a măsurilor din dosarul primei instanței, intimata-pârâtă a arătat, în esență, că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că reclamanta nu a dovedit exercitarea de către intimata-pârâtă a drepturilor procesual-civile în alt scop decât cel prevăzut de lege și nici existența unui prejudiciu efectiv. Apreciază că acțiunea reclamantei este fără fundament juridic, fără temei de drept obiectiv, aceasta cerând mai multe chestiuni decât prevede legiuitorul prin acțiunea promovată.
Arată că în anexa la cererea adițională, în fața Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanta ar fi justificat un eventual prejudiciu depunând un calcul privind lipsa de folosință a capitalului social, ajungând la valoarea fabuloasă de 587.393,22 lei, pornind de la creanța închipuită de 3.389.968 lei, transformată imaginar în capital social, dar precizând că această sumă este stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.6296/09.05.2012. Or, potrivit acestei sentințe, cuantumul creanței este de 3.350.884 lei, iar nu suma indicată de reclamantă. Totodată, arată că potrivit actelor din dosarul de executare nr.797/2012, suma pusă în executare silită era de 3.592.597,04 lei.
În opinia intimatei-pârâte, nu au fost dovedite condițiile privind existența unui prejudiciu, fapta ilicită și vinovăția sa. Simplul fapt că a formulat o cerere de suspendare nu justifică pretențiile reclamantei. De asemenea, arată că executarea silită efectuată în perioada 2012-2016 de către BEJ D.C. a fost suspendată în mod legal de instanță și, ulterior, la data de 28.04.2016, Judecătoria Sectorului 2 București a dispus din nou anularea tuturor actelor de executare silită.
Mai arată că apelanta-reclamantă vorbește impropriu de o dobândă legală, deși pretențiile au fost arătate ca fiind dobânzi penalizatoare, și că celelalte argumente aduse sunt străine de prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a apelantei-reclamante în exercitarea apelului, intimata-pârâtă a învederat că, la data de 20.06.2017, SC C SA, prin lichidator judiciar AA T I IPURL, a cesionat creanța rezultată din titlul executoriu reprezentat de sentința nr.6296/2012 către G.M.R., conform procesului-verbal de adjudecare, astfel că cererea de apel, formulată la data de 20.11.2017, nu se mai justifică. Învederează, totodată, că s-a format un nou dosar de executare, cu nr.81 EP/2017, pe rolul BEJ P.E., fiind formulată contestație la executare și obținându-se suspendarea executării silite până la soluționarea acesteia.
În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile art.201 și urm. Cpc.
În probațiune, intimata-pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri.
IV. Aspecte procedurale în apel:
La data de 28.02.2018, s-a depus la dosar o cerere de către G.M.R., prin care acesta a solicitat, în temeiul art.30 alin.6 coroborat cu art.39 alin.2 Cpc, introducerea sa în cauză ca succesor cu titlu particular al creditoarei SC C SA, cerere care a fost respinsă în ședința publică din data de 01.03.2018, pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată.
La același termen de judecată, Curtea a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului apelantei-reclamante în formularea apelului, invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare.
În apel a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către intimata-pârâtă, Curtea respingând ca neconcludentă proba cu expertiză contabilă, solicitată de apelanta-reclamantă.
V. Soluția instanței de apel:
Cercetând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că apelul este fondat.
Din perspectiva situației de fapt, Curtea își însușește cele reținute de către prima instanță, reținând, la rândul său, că prin sentința civilă nr.6296/09.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010 (f.7-20 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), s-a dispus obligarea pârâtei SC C C SA la plata către reclamanta SC C SA a sumei de 3.350.844 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință imobil și a sumei de 39.124,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelul formulat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.419/02.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010 (f.21-26 dosar Judecătoria Sectorului 2 București).
SC C C SA a formulat recurs împotriva acestei decizii și cerere de suspendare a executării silite, iar prin încheierea din camera de consiliu din data de 04.04.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010/a1 (f.27-30 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 18.04.2013, pronunțată în același dosar (f.31-33 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), s-a dispus suspendarea executării silite a sentinței civile nr.6296/09.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010, definitivă prin decizia civilă nr.419/02.11.2012 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă, până la soluționarea recursului. Pentru obținerea suspendării executării, petenta SC C C SA a depus o cauțiune în cuantum de 300.000 lei, consemnată la CEC Bank, prin recipisa nr.3436109/1 din 03.04.2013 (f.38 dosar Judecătoria Sectorului 2 București).
Prin decizia civilă nr.2320/12.11.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010 (f.41 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC C C SA împotriva deciziei civile nr.419/02.11.2012 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă.
Curtea observă că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de suma de 587.393,22 lei, solicitată de către reclamantă în temeiul art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 coroborat cu prevederile din materia răspunderii civile delictuale, reprezentând prejudiciu evaluat la nivelul dobânzii legale penalizatoare, conform OG nr.13/2011, ca urmare a solicitării și obținerii de către intimata-pârâtă a suspendării executării silite.
Din punctul de vedere al legislației aplicabile, Curtea reține că sunt incidente, pe de o parte, prevederile art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865, având în vedere că se solicită despăgubiri imputate asupra unei cauțiuni depuse într-un proces guvernat de acest act normativ, care formează obiectul dosarului nr. 27017/3/2010. Pe de altă parte, sunt incidente, în completare, și prevederile art.1357 din Codul civil din 2009, care reglementează răspunderea civilă delictuală, având în vedere că fapta ilicită imputată intimatei-pârâte, constând în solicitarea suspendării executării silite, a fost săvârșită la data de 03.01.2013, astfel cum reiese din încheierea din camera de consiliu din 04.04.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010/a1, dată ulterioară intrării în vigoare a noului cod civil (01.10.2011). Or, potrivit art.103 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.
Conform art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865, cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.
Acest text legal reprezintă o aplicație a răspunderii civile delictuale, astfel că se completează cu dreptul comun, reprezentat de dispozițiile art.1357 din Codul civil din 2009, potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu dintr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Din coroborarea acestor texte legale reiese că, pentru a fi admisă o acțiune în despăgubiri asupra cauțiunii consemnate, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, constând în solicitarea suspendării executării unui titlu executoriu care se dovedește valabil; existența unui prejudiciu; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția. Contrar celor reținute de către prima instanță, Curtea constată că în cauza de față sunt îndeplinite aceste condiții.
Raportat la fapta ilicită, Curtea reține că aceasta nu trebuie să întrunească elementele abuzului de drept procesual, prevederile art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 neindicând o astfel de condiționare. În materia suspendării executării silite, cauțiunea are rolul de garanție pentru prejudiciile pe care creditorul le suportă ca urmare a întârzierii executării silite, iar fapta ilicită a debitorului (intimata-pârâtă din prezenta cauză) constă în solicitarea, în mod nejustificat, a suspendării executării efectelor unui titlu executoriu valabil. Prin urmare, Curtea reține că, în această materie, pentru a fi în prezența unei fapte ilicite, este suficient ca debitorul să solicite și să obțină suspendarea executării silite a unei sentințe sau decizii, iar calea de atac împotriva acesteia să fie respinsă. Faptul că o instanță a analizat și s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite, admițând-o, nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei debitorului, întrucât analiza instanței este una sumară, bazată în principal pe susținerile solicitantului. Or, tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligația consemnării unei cauțiuni, aceasta fiind de natură a responsabiliza debitorul, care este ținut a suporta riscul acoperirii prejudiciilor produse creditorului prin întârzierea executării silite a unei hotărâri judecătorești legale și temeinice.
Curtea constată că este îndeplinită și condiția existenței prejudiciului, având în vedere că, prin întârzierea executării, creditoarea (apelanta-reclamantă din prezenta cauză), a fost lipsită de folosința sumei cuprinse în titlul executoriu. Contrar primei instanțe, Curtea apreciază că prevederile art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009 sunt compatibile cu materia despăgubirilor imputate asupra cauțiunii, potrivit art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865.
Conform art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
În primul rând, Curtea observă că aceste prevederi legale sunt incluse în Titlul V al Codului civil, intitulat "Executarea obligațiilor";, reieșind că sunt aplicabile indiferent de izvorul obligației puse în discuție.
Pe de altă parte, nicio prevedere legală nu exclude de la aplicare acest text legal. Este adevărat că art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 face vorbire despre necesitatea formulării de către persoana îndreptățită a unei cereri pentru plata despăgubirii cuvenite, însă această dispoziție nu face altceva decât să dea expresie principiului disponibilității care guvernează procesul civil, inclusiv în cazul unei cereri de despăgubiri întemeiate pe acest text legal, concluzia fiind aceea că, în lipsa unei astfel de cereri din partea creditorului, instanța nu poate acorda despăgubiri din oficiu. Totodată, pe lângă necesitatea formulării unei cereri de despăgubiri de către creditor, acordarea unor sume în temeiul art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 este condiționată de îndeplinirea celorlalte condiții din materia răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre aceasta și prejudiciu, vinovăția, astfel că, din nou, modul de formulare a textului legal nu îndreptățește concluzia că acesta ar fi incompatibil cu un prejudiciu prezumat.
Prin urmare, Curtea constată că în mod legal apelanta-reclamantă a calculat prejudiciul suferit în urma suspendării executării silite prin raportare la dobânda legală penalizatoare, reglementată de OG nr.13/2011, un astfel de prejudiciu fiind prezumat, conform art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, rezultând din lipsa de folosință a sumei cuprinse în titlul executoriu.
Cât privește modul de calcul înfățișat de către reclamantă la fila 105 din dosarul Judecătoriei Sectorului 2 București, Curtea notează, pe baza susținerilor intimatei-pârâte din ședința publică din 01.03.2018, că nu au fost contestați indicii de dobândă utilizați de către apelanta-reclamantă, acesta fiind și motivul pentru care proba cu expertiză contabilă, solicitată de către aceasta din urmă, s-a dovedit a fi inutilă.
Totodată, evaluând modul de calcul menționat, Curtea constată că acesta este corect. Astfel, perioada avută în vedere este 18.04.2013-12.11.2015, în condițiile în care suspendarea executării a fost dispusă la data de 04.04.2013 și a operat până la 12.11.2015, când recursul a fost respins ca nefondat.
Corectă este și baza de calcul utilizată de către apelanta-reclamantă, respectiv suma de 3.389.968 lei, având în vedere că, potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.6296/09.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010, pârâta nu a fost obligată doar la plata debitului principal în cuantum de 3.350.844 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință imobil, ci și a sumei de 39.124,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reieșind astfel că valoarea la care au fost calculate dobânzile reprezintă tocmai cumulul celor două sume cuprinse în titlul executoriu. Prin urmare, apărările intimatei-debitoare din această perspectivă sunt neîntemeiate.
Nefondate sunt și susținerile intimatei-pârâte conform cărora apelanta-reclamantă ar fi realizat un calcul al dobânzilor prin raportare la o sumă considerată capital social. Astfel cum reiese din modul de calcul înfățișat, apelanta-reclamantă a menționat efectuarea calculului prin raportare la suma de 3.389.968 lei reprezentând capital, nicăieri în cuprinsul acestui act nefiind utilizată noțiunea de "capital social";, specifică materiei societăților. În realitate, denumirea de "capital"; semnifică debitul principal asupra căruia se aplică dobânda legală, neavând nicio legătură cu capitalul social la care intimata-pârâtă a făcut referire.
Deopotrivă, nu are relevanță nici suma care a format obiectul dosarului de executare, întrucât în cauză nu se pune problema dobânzii aplicate asupra acelei sume, ci asupra celor stabilite prin titlul executoriu.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în contextul OG nr.13/2011, dobânda penalizatoare este o dobândă legală, astfel cum reiese cu evidență din chiar denumirea actului normativ, respectiv "Ordonanța privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești";, precum și din dispozițiile art.1 alin.4, conform cărora dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. Pe cale de consecință, sunt eronate susținerile intimatei-pârâte din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora se vorbește impropriu despre o așa-zisă dobândă legală, deși pretențiile au fost arătate ca fiind dobânzi penalizatoare.
Curtea constată că este îndeplinită și condiția legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Astfel, urmare a suspendării executării silite, a fost întârziată recuperarea de către apelanta-reclamantă, în calitate de creditoare, a sumelor menționate în titlul executoriu, pe perioada cât a operat suspendarea aceasta fiind lipsită de folosința respectivelor sume, ceea ce a determinat un prejudiciu evaluat la nivelul dobânzii legale penalizatoare.
Raportat la probele administrate în cauză, Curtea mai observă că nu s-a făcut dovada vreunor acte de executare efectuate de către apelanta-reclamantă în perioada pentru care s-a calculat prejudiciul, respectiv 18.04.2013-12.11.2015. Deopotrivă, nu se poate reține nici faptul că împiedicarea executării silite în această perioadă s-a datorat cesiunii realizate de către apelanta-reclamantă. Astfel, deși din actele dosarului reiese că, într-adevăr, a operat o astfel de cesiune către cesionarul G.O.O., încheiată la data de 07.06.2012, motiv pentru care cesionarul a figurat ca parte în dosarul de executare nr.797/2012, aflat pe rolul BEJ D.D.G., Curtea constată că, la data de 09.04.2013, apelanta-reclamantă, prin administrator judiciar E I SPRL, a adresat executorului judecătoresc o cerere (f.66-67 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), prin care i-a adus la cunoștință că, la data de 08.04.2013, în temeiul art.86 alin.1 din Legea nr.85/2006, contractul de cesiune de creanță încheiat cu G.O.O. a fost denunțat în mod expres. Cum nu s-a făcut dovada contrară celor ce rezultă din acest înscris, Curtea reține că, începând cu data de 08.04.2013 - dată anterioară momentului de debut al calculului prejudiciului pretins în prezenta cauză (18.04.2013) - apelantei-reclamante i-a revenit dreptul de a solicita ea însăși executarea silită a titlului executoriu, care însă a fost împiedicată, până la data de 12.11.2015, tocmai de faptul că s-a dispus suspendarea acesteia.
Mai reține Curtea că hotărârile judecătorești depuse la dosar de către intimata-pârâtă, potrivit cărora actele de executare au fost anulate, nu sunt de natură a influența caracterul întemeiat al cererii reclamantei din prezenta cauză. Astfel, actele de executare inițial efectuate la cererea cesionarului au fost anulate pe motiv că acesta nu deține calitatea de creditor, atât timp cât s-a dispus anularea contractului de cesiune de creanță, după cum reiese din sentința civilă nr.4798/03.06.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr.16202/303/2013 (f.52-55 dosar Judecătoria Sectorului 2 București), precum și din sentința civilă nr.3812/28.04.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr.16202/303/2013* (f.14-19 dosar Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă). Iar cât privește sentința civilă nr.9885/21.11.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr.17663/303/2016 (f.32-38 dosar Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă), Curtea constată că prin aceasta s-au anulat actele de executare efectuate după rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr.3812/28.04.2016, reieșind că este vorba de acte de executare ulterioare datei la care suspendarea executării, dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a încetat.
Pe cale de consecință, nu s-a dovedit că, pe perioada dedusă judecății, 18.04.2013-12.11.2015, apelanta-reclamantă, în calitate de creditor, ar fi fost împiedicată să procedeze la executarea silită de alte impedimente decât măsura suspendării executării silite dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu nu este afectată.
Nu în ultimul rând, Curtea consideră îndeplinită și condiția vinovăției. După cum deja s-a reținut, pentru angajarea răspunderii în temeiul art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 nu este necesară existența unui abuz de drept procesual, astfel că vinovăția poate îmbrăca, potrivit prevederilor de drept comun reprezentate de art.1357 din noul Cod civil, și forma culpei. Or, în cauză, intimata-pârâtă putea să evalueze caracterul nefondat al propriilor critici aduse prin cererea de recurs, precum și caracterul legal și temeinic al titlului executoriu, astfel că, atunci când a formulat cererea de suspendare a executării silite, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii unui prejudiciu creditoarei, determinat de întârzierea executării silite.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.7231 alin.3 Cod procedură civilă din 1865 coroborat cu art.1357 din Codul civil din 2009 pentru acordarea de despăgubiri reclamantei, astfel că, în temeiul art.480 alin.2 Cpc, Curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelantă, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă și al obligării pârâtei la plata către aceasta a sumei de 587.393,22 lei cu titlu de despăgubiri calculate la nivelul dobânzii legale penalizatoare, pentru perioada 18.04.2013-12.11.2015, sumă ce s-a imputat asupra cauțiunii consemnate la CEC Bank, prin recipisa nr.3436109/1 din 03.04.2013.
Curtea nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată din prezenta cauză, având în vedere că, în ședința publică din data de 01.03.2018, ambele părți au învederat că nu solicită astfel de cheltuieli.
| ← Faliment -cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.... | Faliment -perioada de observaţie. domeniu de aplicare. art. 46... → |
|---|
