Faliment -cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. capacitate procesuală. regulamentul (ue) 848/2015.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 526A din data de 15.03.2018
Domeniu - Faliment -Cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Capacitate procesuală. Regulamentul (UE) 848/2015.
Pârâta sucursală a unei societăți cu sediul în străinătate nu are capacitatea procesuală de folosință de a dobândi calitatea de debitoare în cadrul unei proceduri de insolvență.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 526 A din 15.03.2018)
Prin sentința civilă nr.6683/20.11.2017, pronunțată în dosarul nr.38687/3/2017, Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a E C. P S.A. Grecia - Sucursala România și a respins cererea creditoarei D G R F P B în reprezentarea A F P S 2, în contradictoriu cu E C. P S.A. Grecia - Sucursala România ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că legislația romană prevede că sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică a societății comerciale (art.43 din Legea nr.31/1990), astfel încât nu beneficiază de un patrimoniu propriu, distinct de cel al societății mamă, care să poată fi supus procedurii insolvenței separat de patrimoniul societății mamă. Prin urmare, toate datoriile înregistrate în urma activității comerciale desfășurată de către E C. P S.A. Grecia - Sucursala România se transferă societății mamă din Turcia, care are personalitate juridică, patrimoniu și este beneficiară a veniturilor realizate prin sucursala sa, fiind obligată să le achite.
Având în vedere că E C. P S.A. Grecia - Sucursala România este o sucursală a unei societăți mamă cu sediul în Grecia, care are sediul principal situat pe teritoriul unui stat care este membru al Uniunii Europene, sunt incidente în cauza de față normele comunitare cu privire la insolvență.
Întrucât sucursala pârâtă nu are personalitate juridică aceasta nu are capacitate de folosință și deci nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic și nu poate sta în judecată în nume propriu.
Față de cele ce preced, judecătorul sindic a admis excepția lipsei capacității de folosință și a respins cererea creditorului ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta D G R F P B în reprezentarea A F P S 2 la data de 08.12.2017, înregistrat la data de 19.12.2017 sub nr.38687/3/2017 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 843.465 lei, iar hotărârea atacată este nelegală față de dispozițiile art.1889 alin.3 C.civ., conform cărora societatea dobândește personalitate juridică prin și de la data înmatriculării în registrul comerțului, dacă prin lege nu se dispune altfel. Personalitatea juridică reprezintă aptitudinea unei persoane juridice de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații, încheind acte juridice în calitate de subiect de drept, prin reprezentanții săi legal. Personalitatea juridică se dobândește de către o societate comercială prin înmatricularea la registrul comerțului și se pierde prin radierea din acest registru. Or, pârâta este înregistrată în registrul comerțului, având atribuit număr de înregistrare și cod unic de înregistrare. În plus, chiar pârâta a susținut că a încheiat diverse contracte, astfel că avea personalitate juridică întrucât încheia acte juridice ce își produceau efectele, fiind astfel greșită soluția în sensul că debitoarea nu ar avea personalitate juridică, că nu ar putea participa în nume propriu la circuitul juridic și că nu poate sta în judecată în nume propriu.
În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ., Legea nr.85/2014.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.
Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.01.2018, intimata E C. P S.A. Grecia - Sucursala România a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că sunt relevante prevederile art.43 și art.44 din Legea nr.31/1990, conform cărora societățile comerciale străine pot înființa în România, cu respectarea legii române, sucursale, care sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică și nu beneficiază de un patrimoniu propriu distinct de cel al societății mamă, care să poată fi supus procedurii insolvenței separat de patrimoniul societății mamă. Sucursala nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă datorită lipsei de personalitate juridică și, implicit, de patrimoniu propriu, dat fiind specificul procedurii insolvenței.
Neavând personalitate juridică proprie, nici patrimoniu și fiind dependentă economic total de societatea mamă, sucursala nu poate face obiectul unei proceduri de insolvență, care are ca principiu maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor.
În drept, sunt invocate prevederile art.43 și art.44 din Legea nr.31/1990.
Intimata nu a depus înscrisuri noi în apărare.
În ședința publică din data de 15.03.2018, Curtea a constatat că apelanta este decăzută din dreptul de a administra proba cu înscrisuri, conform art.470 alin.3 C.pr.civ., coroborat cu art.194 lit.e C.pr.civ., față de împrejurarea că nu a atașat cererii de apel înscrisurile noi solicitate, și a luat act că intimata nu a depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu a solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.
Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta D G R F P B în reprezentarea A F P S 2, Curtea constată că apelul declarat împotriva sentinței civile nr.6683/20.11.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.38687/3/2017, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă apelată a fost respinsă pentru lipsa capacității procesuale de folosință cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de către creditoarea D G R F P B în reprezentarea A F P S 2 în contradictoriu cu debitoarea E C. P S.A. Grecia - Sucursala România, în temeiul Legii nr.85/2014, reținându-se, în esență, că debitoarea este o sucursală, un dezmembrământ fără personalitate juridică și fără patrimoniu propriu.
Curtea constată că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este legală și temeinică, fiind conformă dispozițiilor legale incidente și probatoriului administrat.
Sub aspectul situației de fapt, trebuie observat că niciuna dintre părți nu a contestat faptul că intimata pârâtă E C. P S.A. Grecia - Sucursala România este sucursala societății E C. P S.A. Grecia și că este lipsită de un patrimoniu propriu. Conform furnizării de informații nr.715657/03.11.2007 emise de către O R C T B (filele 111 - 118 din vol.II al dosarului de fond), societatea E C. P S.A. Grecia - Sucursala România este înmatriculată în registrul comerțului având sediul în mun.București, str.V… nr…, bl…., sc…., et…., ap…., sector …, număr de înregistrare J40/…/…., cod unic de înregistrare ….., fiind o sucursală a societății mamă E C. P S.A. cu sediul în Grecia, A…, K…, km… A…. O…, … K...
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că este legală și temeinică soluția pronunțată de judecătorul sindic în sensul că pârâta sucursală nu are capacitatea procesuală de folosință de a dobândi calitatea de debitoare în cadrul unei proceduri de insolvență.
În conformitate cu art.3 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, procedura insolvenței se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art.3 alin.2 din Codul civil, cu excepția celor care exercită profesii liberale, precum și a celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor. Potrivit art.5 pct.29 din lege, insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
De asemenea, sunt relevante prevederile art.43 din Legea nr.31/1990 a societăților, conform cărora sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa. În temeiul art.44 din aceeași lege, societățile străine pot înființa în România, cu respectarea legii române, filiale, precum și sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.
Regulamentul (UE) nr.848/2015 al Parlamentului și al Consiliului privind procedurile de insolvență dispune la art.3 parag.1 că deschiderea procedurii de insolvență este în competența "instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale debitorului. Centrul intereselor principale este locul în care debitorul își administrează în mod obișnuit interesele și care este verificabil de către terți."; Art.34 din regulament se referă la procedurile secundare de insolvență, stabilindu-se că "în cazul în care procedura principală de insolvență a fost deschisă de o instanță dintr-un stat membru și recunoscută în alt stat membru, o instanță din acel alt stat membru care este competentă în temeiul articolului 3 alineatul 2 poate deschide proceduri secundare de insolvență în conformitate cu dispozițiile prevăzute în prezentul capitol. În cazul în care procedura principală de insolvență impune ca debitorul să fie insolvent, insolvența debitorului nu se reexaminează în statul membru în care poate fi deschisă o procedură secundară de insolvență. Efectele procedurii secundare de insolvență se limitează la activele debitorului situate pe teritoriul statului membru unde au fost deschise aceste proceduri";.
Din prevederile legale menționate rezultă că, pornind de la specificul și finalitatea procedurii insolvenței, nu există posibilitatea ca împotriva unei sucursale să poată să fie deschisă o astfel de procedură, atât timp cât sucursala este un dezmembrământ al societății mamă, fără personalitate juridică și, mai ales, fără un patrimoniu propriu care să poată fi valorificat în cadrul unei proceduri de insolvență. Cu alte cuvinte, verificarea stării de insolvență a patrimoniului debitoarei se poate face prin raportare la societatea mamă, deoarece aceasta este titulara unui patrimoniu, iar nu sucursala.
În schimb, potrivit regulamentului comunitar menționat, există posibilitatea deschiderii unei proceduri de insolvență pe teritoriul României, însă aceasta poate fi solicitată numai în contradictoriu cu societatea mamă, persoană juridică greacă, și în condițiile stricte prevăzute de normele comunitare, în scopul valorificării eventualelor bunuri ale societății mamă existente pe teritoriul românesc.
Or, în cauza de față, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost introdusă împotriva societății sucursală, iar nu împotriva societății mamă, astfel că în mod just s-a stabilit că intimata pârâtă nu are folosința drepturilor procesuale în cadrul unei cereri întemeiate pe prevederile Legii nr.85/2014, lipsind condiția esențială a existenței unui patrimoniu propriu care să poată fi supus valorificării în procedura colectivă a insolvenței.
Motivele de apel sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac. Astfel, împrejurarea că apelanta se consideră creditoarea societății pârâte cu o creanță certă, lichidă și exigibilă nu este suficientă pentru admiterea cererii și nu probează existența capacității de folosință a presupusei debitoare, fiind esențial ca procedura de insolvență să poată fi deschisă în contradictoriu cu titulara patrimoniului supus valorificării.
De asemenea, indicarea prevederilor art.1889 C.civ. este lipsită de relevanță, atât timp cât normele speciale cuprinse în art.43 și art.44 din Legea nr.31/1990 stabilesc regimul juridic al unei sucursale deschise pe teritoriul României de către o societate persoană juridică străină.
Nici împrejurarea că intimata pârâtă este o societate înregistrată în registrul comerțului, având număr și cod unic de înregistrare, nu reprezintă un argument în sensul existenței capacității procesuale de folosință, atât timp cât îndeplinirea formalităților de înmatriculare a sucursalei nu conferă acesteia un patrimoniu propriu distinct de cel al societății mamă și nici personalitate juridică.
Tot astfel, faptul că societatea intimată pârâtă este parte în raporturi juridice civile nu justifică folosința drepturilor procesuale, ci semnifică situația în care societatea mamă i-a acordat mandatul necesar pentru a dobândi drepturi și a-și asuma obligații în numele său, pe plan civil, pe teritoriul României, iar nu și pe plan procesual civil.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta D G R F P B în reprezentarea A F P S 2 împotriva sentinței civile nr.6683/20.11.2017, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.38687/3/2017, în contradictoriu cu intimata E C. P S.A. Grecia - Sucursala România.
Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
| ← Ordonanţă de plată. Jurisprudență Societăţi comerciale | Eliberare cauţiune către partea îndreptăţită, dacă... → |
|---|
