Faliment – acţiune în anularea actelor frauduloase promovată în procedura insolvenţei (art. 79 şi 80 din legea nr. 85/2014). condiţii.
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 339 din data de 24.02.2016
Faliment - Acțiune în anularea actelor frauduloase promovată în procedura insolvenței (art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2014). Condiții.
Orice acțiune care îndeplinește cerințele expres menționate în art. 79 - și care nu se încadrează în categoriile prevăzute de art.80 - va putea fi formulată în procedura insolvenței, fiind de competența judecătorului sindic. Art.79 prevede o categorie generală de acte încheiate în dauna creditorilor, putând fi vorba de orice fel de acte deoarece producerea unei daune creditorilor poate interveni prin acte atât cu caracter patrimonial cât și nepatrimonial. În cazul art.80 legiuitorul a făcut și o enumerare a speciilor de acte avute în vedere în această categorie, enumerare care trebuie considerată limitativă, iar nu exemplificativă. Art.80 are în vedere exclusiv acte cu caracter patrimonial, și anume, constituirile și transferurile de drepturi către terți, realizate numai prin speciile de acte expres enumerate.
În cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art.80, pentru a fi admise, este suficient să se probeze elementele descriptive ale actului, astfel cum se regăsesc în textul de lege din alineatele articolului respectiv, precum și din paragraful 1, nepunându-se problema probării în mod expres, ci doar implicit a unei fraude.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 339 din 24.02.2016)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Civilă sub nr.1947/93/ 2013/a2, la data de 19.09.2013, reclamanta S.C. "Y I F"; SRL prin administrator judiciar S Q SPRL filiala București a chemat în judecată pe pârâții A G I SRL (fostă I E&S SRL) si Y.S., solicitând instanței de judecata anularea antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 la BNP G.I.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 22.11.2011, în calitate de promitentă vânzătoare, a încheiat cu pârâta I E & S S.R.L. (în prezent A G I SRL), în calitate de promitentă cumpărătoare, antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 de către Biroul Notarului Public G.I.
Prin contractul semnat, reclamanta a promis transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile identificate astfel: 1. imobilul situat în comuna Afumați, Șoseaua … nr…., DN 2 …, jud. Ilfov, cu numărul cadastral …, înscris în CF nr…. Afumați, compus din teren intravilan în suprafață de 4.650 mp (4.646,28 mp din măsurători), construcția edificată pe aceasta, compusă din C1 - hală depozit frigorific și de congelare în suprafață construită la sol de 2.389,85 mp, C2 - clădire birouri S+P+3E în suprafață construită la sol de 211,64 mp și C3 - cabină poartă în suprafață construită la sol de 6,06 mp.; 2. terenul intravilan în suprafață de 10.000 mp situat în orașul Voluntari, tarlaua … parcela …, jud. Ilfov, din care 2.500 mp categoria de folosință "arabil";, iar suprafața de 7.500 mp - categoria de folosință "curți construcții";, numărul cadastral …, intabulată în CF nr…. Voluntari.
Prețul la care s-a promis și s-a acceptat vânzarea a fost echivalentul sumei de 1.500.000 Euro, din care s-a reținut faptul că, la data semnării antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011, s-a achitat un avans în sumă de 174.432 lei (echivalentul sumei de 40.000 Euro), iar restul de preț, în sumă de 1.460.000 Euro, părțile au convenit să fie achitat integral la momentul autentificării contractului de vânzare - cumpărare cu privire la imobile contractate.
Totodată, părțile au convenit ca, în vederea autentificării contractului de vânzare - cumpărare, să se prezinte la biroului notarului public G.I. la data de 22.11.2016, ora 14.00.
În drept, a invocat prevederile art.79 din Legea nr.85/2006, precum și orice alte dispoziții legale incidente.
Pârâta A G I (fosta I SRL) a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea acțiunii in anulare a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 de către BNP G.I., ca fiind nemotivată și respingerea acțiunii în anulare ca fiind inadmisibilă. În subsidiar, pe fondul acțiunii în anulare s-a solicitat respingerea acesteia ca fiind vădit nefondată.
În motivare a arătat, cât privește excepția anularii acțiunii ca nemotivată, că potrivit dispozițiilor art.194 lit. d C.pr.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde "arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea";. Arătarea motivelor de fapt și de drept în cuprinsul cererii de chemare în judecată contribuie la determinarea cadrului în care se va desfășura întreaga activitate de soluționare a litigiului. Acțiunea în anulare a antecontractului de vânzare cumpărare, este nemotivată, în cuprinsul acesteia administratorul judiciar arătând că acest act s-a încheiat la data de 22.11.2011 la prețul de 1.500.000 Euro și pentru aceste motive solicită anularea lui, fără a indica în concret care sunt motivele de nulitate a contractului.
În această situație, se apreciază că în speța dedusă judecații sunt incidente dispozițiile art.196 alin.1 C.pr.civ.
În motivarea excepției inadmisibilității acțiunii se arată că acțiunea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.79 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, iar antecontractul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie. Imobilul ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită era și este ipotecat în favoarea C E B R SA, care în opinia pârâtei este singurul creditor care ar fi putut fi vătămat prin încheierea contractului.
Se mai adaugă că la momentul încheierii antecontractului, s-a solicitat C E B sa comunice acordul cu privire la încheierea acestui contract, acord care a fost exprimat prin adresa nr.800/22.11.2011 emisă de C E B, ceea ce înlătură orice presupunere de fraudare a creditorilor.
Mai mult prin acest antecontract imobilul ce a fost promis pârâtei nu a ieșit din patrimoniul debitoarei Y I F, creditorii acesteia nu au fost vătămați în niciun fel, antecontractul nu se circumscrie în sfera limitativ prevăzută de art.80 alin.1 și alin.2 din legea 85/2006, ceea ce face ca acțiunea să fie inadmisibilă.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătându-se că imobilele ce făceau obiectul antecontractului se aflau ipotecate în favoarea C E B, iar la momentul încheierii contractului s-a solicitat acordul băncii pentru încheierea tranzacției, acord ce a fost materializat prin adresa nr.800/22.11.2011.
La momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare a existat și decizia asociatului unic Y.S. de a încheia acest contract, pe cale de consecință nu se poate invoca lipsa acordului societar.
Se mai arată că specificul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art.79 - 80, constă în existenta unui concert fraudulos între debitor și pârâtă, cu intenția de a leza pe creditori prin sustragerea bunurilor de la urmărire, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, deoarece singurul creditor care ar fi putut fi prejudiciat (C E B) și-a dat acordul în privința încheierii contractului.
Prin Legea 85/2006 legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de fraudă în detrimentul creditorilor, aceasta trebuie dovedită. Dacă intenția de fraudare ar fi fost prezumată de lege, atunci sancțiunea aplicată actului era nulitatea absolută și nu relativă, iar cel care o invoca trebuie să demonstreze numai dubla calitate a acelei persoane, lucru pe care legiuitorul nu l-a dorit. Acest lucru rezultă și din prevederile art.85 alin.3 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei. Prezumția de fraudă nu se extinde la terțul dobânditor, în privința acestuia aceasta trebuie dovedită, lucru care nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
Din înscrisurile anexate de către administratorul judiciar în susținerea acțiunii în anulare, nu dovedește prin niciun mijloc de probă intenția de fraudare a creditorilor, acesta se rezumă la simplul fapt că actul a fost încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, or, așa cum s-a arătat, pentru anularea unui contract nu este suficient ca acesta să fie încheiat în perioada suspectă, fraudarea creditorilor trebuie dovedită prin mijloace de proba indubitabile.
Antecontractul încheiat între părți nu se circumscrie situațiilor arătate în mod expres și limitativ de dispozițiile art.79 și art.80 alin.1 și alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței și este nedovedită de către administratorul judiciar.
Prețul la care au fost promise bunurile este unul serios și real, în caz contrar nu ar fi primit acordul băncii - creditor garantat pentru încheierea antecontractului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.82 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de debitor in cursul desfășurării normale a activității sale curente, la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, debitoarea Y I F desfășura o activitate comercială normală, avea o cifră de afaceri impresionantă și așa cum rezultă din cererea introductivă, aceasta a întâmpinat probleme financiare începând cu luna mai a anului 2013.
Y I F SRL, prin administrator judiciar S Q SPRL, a formulat răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea apărărilor formulate ca fiind nefondate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare a arătat cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii că aceasta nu este o veritabilă excepție de procedură și vizează apărări pe fondul cauzei.
Prețul la care s-a promis și s-a acceptat vânzarea, conform actului, a fost echivalentul sumei de 1.500.000 Euro, din care s-a reținut faptul că, la data semnării antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2412/22.11.2011, s-a achitat un avans în sumă de 174.432 lei (echivalentul sumei de 40.000 Euro), iar restul de preț, în sumă de 1.460.000 Euro, părțile au convenit să fie achitat integral la momentul autentificării contractului de vânzare - cumpărare cu privire la imobile contractate. În vederea autentificării contractului de vânzare - cumpărare, părțile au convenit să se prezinte la biroului notarului public G.I. la data de 22.11.2016.
Prin intermediul declarației de creanță, pârâta A G I SRL (fostă I E & S SRL) a solicitat, printre altele, înscrierea la masa credală a subscrisei cu suma de 40.000 Euro, reprezentând suma achitată cu titlu de avans, conform antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul 2412/22.11.2011, a cărui anulare o solicităm.
Se arată faptul că, în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, a fost înscrisă creanța pârâtei A G I SRL (fostă I E & S S.R.L.) în sumă de 174.432 lei (echivalentul sumei de 40.000 Euro).
Referitor la apărarea pârâtei, care indică acordul băncii C E B, în favoarea căreia erau ipotecate imobilele ce fac obiectul antecontractului de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită se arată că adresa de acord nr.800/22.11.2011, eliberată de Credit Europe Bank, act pe care pârâta îl apreciază semnificativ pentru răsturnarea prezumției de fraudă care planează asupra actului, aceasta este datată 22.11.2011, aceeași zi în care a și fost încheiat antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2412 de B.N.P. G.I.
În contextul în care în adresa citată se menționează la pagina 3 faptul că: "acordul băncii cu privire la ridicarea interdicției de înstrăinare se va elibera în următoarele condiții: a) banca va analiza oferta potențialului cumpărător; b) S.C. Y I F S.R.L. prezintă băncii draftul antecontractului de vânzare - cumpărare cu 5 (cinci) zile înainte de semnarea/autentificarea lui. (...)"; se înțelege, pe de o parte, faptul că banca nu a avut cunoștință nici de oferta potențialului cumpărător, la fel cum a fost în imposibilitatea de a analiza antecontractul de vânzare - cumpărare, anticipat cu 5 (cinci) zile înaintea semnării lui, data acordului (Adresa nr.800/ 22.11.2011) fiind și data semnării antecontractului autentificat sub nr.2412/22.11.2011 de B.N.P. G.I.
Cu privire la sarcinile cu care erau grevate imobilele ce fac obiectului actului a cărui anulare se solicită se subliniază că, numai asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 10.000 mp situat în orașul Voluntari, tarlaua … parcela …, jud. Ilfov era instituită o ipotecă de rang I pentru suma de 1.500.00 Euro.
Or, prețul stabilit prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2412/ 22.11.2011, atât pentru terenul intravilan în suprafață de 10.000 mp, cât și pentru imobilul situat în comuna Afumați, Șoseaua … nr…, DN 2 …, jud. Ilfov, compus din teren intravilan în suprafață de 4.650 mp (4.646,28 mp din măsurători), construcția edificată pe aceasta, compusă din C 1 - hală depozit frigorific și de congelare în suprafață construită la sol de 2.389,85 mp, C2 - clădire birouri S+P+3E în suprafață construită la sol de 211,64 mp și C3 - cabină poartă în suprafață construită la sol de 6,06 mp, era tot de 1.500.000 Euro.
Astfel, se apreciază că prețul transferului dreptului de proprietate, stabilit de părți la suma de 1.500.000 Euro, este mult inferior valorii de piață a bunurilor de fac obiectul tranzacției.
Societatea vânzătoare, prin vânzarea bunurilor imobile aflate în patrimoniul său, urmărește în mod evident obținerea unui profit, acesta fiind în sine scopul activității comerciale. Or, prin vânzarea promisă a se face la prețul stabilit în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 la BNP G.I., societatea Y I F SRL, în calitate de vânzătoare, urmează să fie prejudiciată nu doar o dată, prin încasarea unui preț cu mult inferior valorii de piață a bunurilor imobile ce fac obiectul tranzacției, ci și prin imposibilitatea de a susține în mod fezabil măsurile de reorganizare pe care urmează a le implementa, bunurile promise spre vânzare fiind de o importanță determinantă pentru reușita planului de reorganizare.
Prin Sentința civilă nr.2501/08.10.2015 pronunțată în dosarul nr.1947/93/2013/a2 Tribunalul Ilfov - Secția Civilă a admis acțiunea și a dispus anularea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 de BNP G.I. încheiat între debitoarea S.C. "Y I F"; SRL în calitate de promitent vânzător și S.C. "A G I"; SRL (fostă I E & S SRL) în calitate de promitent cumpărător, în sumă de 1.500.000 euro (TVA inclus), având ca obiect: 1) imobilul situat în com. Afumați, Șoseaua … nr…, DN 2 …, Jud. Ilfov, cu nr. Cadastral …, înscris în CF nr…. Afumați, compus din teren intravilan în suprafață de 4650 mp (4646,28 mp din măsurători), construcția edificată pe acesta compusă din C1 - hală depozit frigorific și de congelare în suprafață construită la sol de 2389,85 mp, C2 - clădire birouri S+P+3E în suprafață construită la sol de 211,64 mp și C3 - cabină poartă în suprafață construită la sol de 6,06 mp; și 2) terenul intravilan în suprafață de 10000 mp situat în Orașul Voluntari, tarla …, parcela …, Jud. Ilfov, din care 2500 mp - categoria de folosință "arabil";, iar 7500 mp - categoria de folosință "curți construcții";, nr. cadastral …, intabulat în CF nr…. Voluntari.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că potrivit art.79 din Legea nr.85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii";, iar potrivit art.80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: (…) b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.";
S-a indicat că pentru anularea transferurilor patrimoniale, legea prevede doua condiții ce trebuie a fi îndeplinite: 1) să fie încheiate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii și 2) prestația debitorului depășește vădit pe cea primită.
S-a reținut că prin încheierea nr.590/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr.1947/93/2013 s-a admis cererea debitorului Y I F SRL și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, iar prin sentința civilă nr.2087/30.07.2015 s-a dispus intrarea în faliment în procedură generală.
În fapt s-a mai reținut că între debitoarea Y I F SRL, în calitate de promitent vânzător și A G I SRL (fostă I E & S SRL) în calitate de promitent cumpărător s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2412/ 22.11.2011 de BNP G.I. încheiat având ca obiect: 1) imobilul situat în com. Afumați, Șoseaua … nr.86, DN 2 …, Jud. Ilfov, cu nr. Cadastral …, înscris în CF nr…. Afumați, compus din teren intravilan în suprafață de 4650 mp (4646,28 mp din măsurători), construcția edificată pe acesta compusă din C1 - hală depozit frigorific și de congelare în suprafață construită la sol de 2389,85 mp, C2 - clădire birouri S+P+3E în suprafață construită la sol de 211,64 mp și C3 - cabină poartă în suprafață construită la sol de 6,06 mp; și 2) terenul intravilan în suprafață de 10000 mp situat în Orașul Voluntari, tarla …, parcela …, Jud. Ilfov, din care 2500 mp - categoria de folosință "arabil";, iar 7500 mp - categoria de folosință ";curți construcții";, nr. cadastral …, intabulat în CF nr. … Voluntari. Totodată s-a stabilit prețul de vânzare la suma de în sumă de 1500000 euro (TVA inclus) din care promitenta vânzătoare a primit prin transfer suma de 174432 lei (echivalentul sumei de 40000 euro), urmând ca restul de 1460000 euro să fie achitată la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare.
În cauză s-au administrat ca probe înscrisuri și expertiza evaluatorie întocmită de d-na expert F.F. care a stabilit că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare valoarea de piață a imobilelor prin raportare la sarcinile ce le grevau era de 1894640 euro (8262200 lei) și s-a mai reținut că prețul contractual nu a fost integral achitat, iar bunurile se află în posesia promitentei vânzătoare.
Având în vedere această situație de fapt, instanța a constatat că tranzacția părților a fost încheiată în condițiile art. 80 alin.1 lit. b și c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv: 1) prestația debitorului depășește vădit pe cea primită în condițiile în care prețul stabilit de părți este inferior valorii de piață a bunurilor ce fac obiectul tranzacției, iar suma efectiv încasată este derizorie; și 2) operațiunea a fost efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Pentru aceste considerente instanța a admis cererea reclamantului Y I F SRL prin practicianul în insolvență S Q Filiala București SPRL și s-a dispus anularea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 de BNP Gabriela Ivan încheiat între debitoarea Y I F SRL în calitate de promitent vânzător și S.C. "A G I"; SRL (fostă I E & S SRL) în calitate de promitent cumpărător, în sumă de 1.500.000 euro (TVA inclus), având ca obiect: 1) imobilul situat în com. Afumați, Șoseaua … nr…., DN 2 …, Jud. Ilfov, cu nr. Cadastral …, înscris în CF nr…. Afumați, compus din teren intravilan în suprafață de 4650 mp (4646,28 mp din măsurători), construcția edificată pe acesta compusă din C1 - hală depozit frigorific și de congelare în suprafață construită la sol de 2389,85 mp, C2 - clădire birouri S+P+3E în suprafață construită la sol de 211,64 mp. și C3 - cabină poartă în suprafață construită la sol de 6,06 mp; și 2) terenul intravilan în suprafață de 10000 mp situat în Orașul Voluntari, tarla …, parcela …, Jud. Ilfov, din care 2500 mp - categoria de folosință "arabil";, iar 7500 mp - categoria de folosință "curți construcții";, nr. cadastral …, intabulat în CF nr…. Voluntari.
Pe cale de consecință a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în anulare invocată de pârâta A G ISRL (fostă I E & S SRL) prin întâmpinare.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 10 decembrie 2015 a declarat apel pârâta A G I, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Civilă la data de 07 ianuarie 2016.
Prin apelul declarat apelanta - pârâtă a solicitat în principal, admiterea apelului, anularea în tot a sentinței civile apelate și, rejudecând, în fond acțiunea, respingerea acesteia ca inadmisibilă, iar în subsidiar, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanta prezintă situația de fapt și arată că, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anulare în raport de acordul exprimat de creditorul ipotecar, iar tribunalul a respins excepția fără, însă a motiva această soluție.
Plecând de la prevederile art.79, art.80 și art.82 din legea insolvenței, apelanta arată că legiuitorul a urmărit desființarea actelor frauduloase încheiate de debitor, în perioada suspectă, în dauna creditorilor, și nu a actelor curente, în baza cărora se desfășura activitatea normală a debitorului.
Subliniază apelanta - pârâtă că potrivit art.79 - 80 condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale sunt: actul juridic a cărui anulare se solicită să fie fraudulos, caracterul fraudulos al actului trebuie dovedit, iar actul juridic a cărui anulare se solicită trebuie să aibă ca efect prejudicierea creditorilor. Se mai adaugă că în practica judiciară s-a statuat că promisiunea de vânzare a unui bun nu este un act juridic care intră în sfera de incidență a dispozițiilor art.79-80, deoarece aceasta nu reprezintă un act translativ al dreptului de proprietate.
Susține apelanta că actele avute în vedere de art.79-80 sunt acte juridice prin care se realizează o manifestare de voință a debitorului cu intenția de a produce efecte juridice în contra dispozițiilor legale și care afectează patrimonial creditorii debitorului.
Mai arată apelanta - pârâtă că antecontractul a fost încheiat la prețul stabilit de creditorul ipotecar C E B, chiar la data la care acest creditor a emis acordul pentru încheierea antecontractului. Apelanta a fost promitent de buna credință și diligentă, a făcut demersurile pentru aflarea situației juridice a terenurilor, a constatat că bunurile erau ipotecate și a refuzat încheierea oricărui act cu debitoarea anterior emiterii acordului de către creditorul ipotecar.
Se subliniază că specificul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art.79 și art.80 constă în existența unui concert fraudulos între debitor și co-contractant, cu intenția de a leza pe creditori prin sustragerea bunurilor de la urmărire, ceea ce nu este cazul în speța de față deoarece singurul creditor care ar putea fi prejudiciat este creditorul ipotecar, însă acesta și-a dat acordul la încheierea actului.
Apelanta-pârâtă susține că prin Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de fraudă în detrimentul creditorilor, aceasta trebuind a fi dovedită. Dacă intenția de fraudă ar fi fost prezumată de lege, atunci sancțiunea aplicată actului ar fi fost nulitatea absolută, și nu cea relativă, iar cel care o invocă trebuie să demonstreze numai dubla calitate a acelei persoane, lucru pe care legiuitorul nu l-a dorit.
Mai arată apelanta că motivarea instanței de fond în sensul că în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art.80 lit. b și lit. c nu poate fi primită deoarece actele avute în vedere de prevederile art.80 lit. b sunt cele cu caracter comutativ și lezionare (disproporție vădită între contraprestații), iar nu orice act în care disproporția de valoare între contraprestații este lipsită de relevanță.
Se subliniază că art.80 lit. b se referă la existența unei disproporții vădite de valoare, iar nu a unei disproporții discutabile între prestațiile reciproce, iar pe de altă parte, că între părți s-a încheiat un antecontract care nu este un act translativ de proprietate deoarece acesta dă naștere la un drept de creanță și nu la un drept de proprietate.
Mai arată apelanta că tribunalul nu a ținut seama de marja de negociere a părților la momentul încheierii actului, de evoluția pieței imobiliare și nici de aspectul că nici un bun nu se valorifică la valoarea stabilită printr-un raport de evaluare.
Apelanta mai critică sentința de fond și prin prisma faptului că judecătorul sindic reține și incidența prevederilor art80 lit. c din legea insolvenței, fără, însă, a motiva în vreun fel incidența acestor dispoziții.
Se arată că pentru exercitarea acțiunii în anulare prevăzută de acest text de lege se cere ca administratorul judiciar sau lichidatorul să facă dovada participării la fraudă a co-contractantului, deoarece în ceea ce îl privește pe debitor frauda este prezumată. Cum în speță nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă intenția părților de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori, se apreciază că nici acțiunea întemeiată pe acest text de lege nu poate fi admisă.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ. și art.8 din Legea nr.85/2006.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru.
Intimatele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare, însă intimata - debitoare, prin administrator judiciar, a fost reprezentantă în fața instanței de apel, formulând concluzii asupra apelului.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N. C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
1. Criticile referitoare la nemotivarea și greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, nu sunt fondate.
Apelanta-pârâtă A G I a invocat, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, la data de 19.11.2013, inadmisibilitatea acțiunii, motivând, în esență, că antecontractul a cărui anulare se solicită a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, iar acesta nu se înscrie în sfera actelor prevăzute de art.80 alin.1 și alin.2 din legea insolvenței. Potrivit încheierii de ședință din data de 18.03.2014, judecătorul sindic a calificat această excepție ca fiind o apărare de fond, ce urma a fi avută în vedere la pronunțarea hotărârii.
În opinia Curții soluția judecătorului sindic este corectă. Inadmisibilitatea apare ca un fine de neprimire, intervenind atunci când partea uzează de o cale procedurală ce nu i-a fost pusă la îndemână de lege. În cauza de față administratorul judiciar a uzat de o cale permisă de lege - acțiunea în anularea actelor frauduloase reglementată de art.79 - art.80 din Legea nr.85/2006, iar posibilitatea de a anula un antecontract pentru motivele invocate prin cererea de chemare în judecată sunt chestiuni care vizează temeinicia cererii, iar nu admisibilitatea acesteia.
Contrar celor arătate de apelanta - pârâtă, prin întâmpinare și prin cererea de apel, art.79 și art.80 din legea insolvenței au în vedere anularea actelor frauduloase încheiate de debitor, respectiv anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale, sfera actelor a căror anulare se poate solicita nefiind restrânsă numai la cele care privesc transferuri de drepturi patrimoniale. După cum a indicat chiar apelanta, prin antecontractul în discuție s-a constituit un drept de creanță, drept patrimonial, a cărei constituire poate fi analizată prin prisma prevederilor art.80 din Legea nr.85/2006.
Pe de altă parte, odată ce excepția inadmisibilității invocată de apelanta - pârâtă prin întâmpinare a fost calificată drept o apărare de fond, judecătorul sindic nu mai era obligat să se pronunțe distinct asupra excepției, iar prin motivarea soluției de admitere a acțiunii a răspuns indirect și susținerilor referitoare la neîncadrarea actului în sfera celor avute în vedere de art.79-80, precum și celor referitoare la încheierea actului cu respectarea prevederilor legale.
Este corectă susținerea apelantei în sensul că potrivit art.425 lit. b C.pr.civ. hotărârea trebuie să cuprindă expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlătura cererile părților, însă Curtea atrage atenția asupra faptului că, deși judecătorul este obligat să motiveze soluția asupra fiecărui capăt de cerere, acesta nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea respectivelor capete de cerere.
Din simpla lectură a sentinței civile apelate rezultă că prima instanță a analizat acțiunea, prin raportare la cererea de chemare în judecată și a pronunțat o soluție în raport de modul în care judecătorul a înțeles să aprecieze probatoriul. În motivarea sentinței judecătorul sindic a menționat aspectele pe care le-a apreciat relevante în susținerea soluției, iar faptul că nu a motivat amplu înlăturarea apărărilor pârâtei, nu echivalează cu lipsa motivării.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 CEDO impune instanței să examineze cauza sub toate aspectele, însă nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor aduse de părți, atât timp cât din considerentele hotărârii rezultă cu claritate motivele pentru care anumite cereri au fost apreciate ca a fi nefondate.
După cum s-a menționat mai sus din simpla lectură a sentinței pronunțate de tribunal, Curtea constată că poate exercita controlul de legalitate și temeinicie asupra soluției, iar în considerarea prevederilor art.79-80 din legea insolvenței care permit anularea actelor frauduloase și a constituirilor de drepturi patrimoniale, constată că nu se impune schimbarea soluției prin prisma inadmisibilității invocată de apelanta - pârâtă.
2. Criticile relative la greșita admitere a cererii de chemare în judecată sunt fondate.
Cu titlu preliminar Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost depusă la tribunal la data de 19.11.2013, debitoarea Y I F SRL prin administrator judiciar a solicitat în contradictoriu cu A G I anularea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011 invocând dispozițiile art.79 și art.80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006.
În atare condiții, mențiunile judecătorului sindic referitoare la incidența prevederilor art.80 alin.1 lit. c din lege și îndeplinirea condițiilor impuse de acest text depășesc limitele investirii tribunalului, motiv pentru care urmează să fie înlăturate.
Având în vedere cererea formulată de administratorul judiciar, soluția pronunțată de judecătorul sindic, precum și criticile formulate prin cererea de apel Curtea reține că potrivit art.79 din Legea nr.85/2006 "administratorul judiciar (…) poate introduce la judecătorul - sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii";, iar potrivit art.80 alin.1 lit. b "administratorul judiciar (…) poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin (…) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii";.
Plecând de la aceste prevederi legale se constată că în cazul art.79 legiuitorul a descris, prin criteriile menționate, categoria de gen a actelor vizate în acest caz prin acțiuni în anulare, fără a le mai enumera fie și exemplificativ. Prin urmare orice acțiune care îndeplinește cerințele expres menționate în textul respectiv - și care nu se încadrează în categoriile prevăzute de art.80 - va putea fi formulată în procedura insolvenței, fiind de competența judecătorului sindic. Art.79 prevede o categorie generală de acte încheiate în dauna creditorilor, putând fi vorba de orice fel de acte deoarece producerea unei daune creditorilor poate interveni prin acte atât cu caracter patrimonial cât și nepatrimonial.
Totodată se impune a se menționa că pentru admiterea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art.79 trebuie să se probeze cele două condiții de fond care rezultă expres din text (încheierea în mod fraudulos și producerea unei daune creditorilor) precum și intervenirea actului în perioada de trei ani anteriori deschiderii procedurii.
În cazul art.80 legiuitorul a descris, de asemenea, categoria de gen a actelor și operațiunilor vizate în acest caz prin acțiuni în anulare, dar, în continuare, a făcut și o enumerare a speciilor de acte avute în vedere în această categorie, enumerare care trebuie considerată limitativă, iar nu exemplificativă. Prin urmare, vor putea fi formulate în procedură, în competența judecătorului sindic numai acele acțiuni în anulare care vizează speciile de acte și operațiuni astfel cum sunt enumerate în textul de lege în discuție și se încadrează totodată și în categoria descrisă în paragraful întâi al textului. În concret art.80 are în vedere exclusiv acte cu caracter patrimonial, și anume, constituirile și transferurile de drepturi către terți, realizate numai prin speciile de acte expres enumerate.
În cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art.80, pentru a fi admise, este suficient să se probeze elementele descriptive ale actului, astfel cum se regăsesc în textul de lege din alineatele articolului respectiv, precum și din paragraful 1, nepunându-se problema probării în mod expres, ci doar implicit a unei fraude.
În ceea ce privește proba, atât în cazul art.79 cât și în cazul art.80, se vor avea în vedere dispozițiile dreptului comun, în măsura în care sunt compatibile, potrivit art.149 din lege, cu mențiunea că în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.80 se vor avea în vedere în primul rând dispozițiile art.83 și art.84.
Aplicând aceste considerente teoretice la speța de față se constată, în primul rând, faptul că prin acțiune s-a solicitat anularea unui antecontract de vânzare - cumpărare, în care debitoarea are calitatea de promitent - vânzător. Obiectul antecontractului îl reprezintă două terenuri aparținând debitoarei, ipotecate în favoarea C E B, iar prețul vânzării a fost stabilit la suma de 1.500.000 euro, din care s-a achitat un avans în cuantum de 40.000 euro.
Analizând acțiunea în anulare din perspectiva art.79 din Legea nr.85/2006 Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege, pentru a se dispune în cadrul acțiunii de față anularea antecontractului.
Astfel, în ceea ce privește data încheierii actului (22.11.2011) se constată că antecontractul a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței (20.06.2013).
În schimb în ceea ce privește încheierea actului în mod fraudulos și producerea unei daune creditorilor, prin raportare la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, aceste două condiții nu pot fi reținute ca fiind dovedite.
Prin acțiune administratorul judiciar se limitează să afirme că perfectarea antecontractului s-a făcut în dauna creditorilor, fără a prezenta nici o dovadă în acest sens. Este adevărat că actul a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, însă nu s-a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că la acea dată existau indicii că societatea Y I F SRL ar putea intra în insolvență.
Mai mult, părțile au solicitat acordul creditorului ipotecar cu privire la înstrăinarea imobilului, acord pe care l-au primit, iar până în prezent acesta nu a ridicat vreo obiecție în ceea ce privește valabilitatea acordului ori al antecontractului încheiat între apelantă și societatea debitoare.
În atare condiții, analizând valabilitatea antecontractului, prin prisma prevederilor art.79 din legea nr.85/2006, se constată că administratorul judiciar nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte încheierea actului în mod fraudulos și producerea unei daune creditorilor.
Analizând antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011, din punctul de vedere al prevederilor art.80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006, se constată că suntem în prezența unei operațiuni comerciale efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, iar prețul convenit de părți prin antecontract, 1.500.000 euro, este inferior valorii de piață a imobilului stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză (1.894.640 euro).
Art.80 alin.1 lit. b făcând referire la prestația debitorului care depășește vădit pe cea primită, reglementează o situație similară leziunii din dreptul comun însă numai sub aspectul prejudiciului, care este egal cu disproporția de valoare dintre contraprestații, cu diferența că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă asupra creditorilor.
Cu toate acestea nu orice diferență de valoare dintre contraprestații conduce la anularea actului, ci numai o disproporție vădită, adică numai acea disproporție de natură să conducă la ruperea echilibrului contractual dintre părți.
În cauza de față se constată că există o diferență între prețul negociat de părți și valoarea de piață a imobilelor indicată de expertul desemnat în cauză, însă Curtea apreciază că nu suntem în prezența unei disproporții vădite. În acest sens este avut în vedere faptul că terenurile ce fac obiectul antecontractului erau grevate de două ipoteci constituite în favoarea unei bănci. Deși expertul desemnat în cauză indică faptul că ipotecile nu influențează valoarea de piață a imobilelor, totuși aceste garanții pot constitui un element avut în vedere de promitentul cumpărător la negocierea prețului. De asemenea, Curtea apreciază că părțile pot negocia în anumite limite prețul vânzării/ cumpărării unui imobil, iar această negociere poate conduce la o diferență a prețului față de valoarea de piață a imobilului, fără a ridica probleme din punctul de vedere al prevederilor art.80 lit. b din legea insolvenței.
În concluzie, având în vedere prețul negociat de părți - 1.500.000 euro, situația juridică a imobilelor, precum și valoarea de piață a acestora, astfel cum a fost determinată prin expertiza efectuată în dosarul de fond - 1.894.640 euro, Curtea apreciază că în cauză nu suntem în prezența unei prestații a debitorului care să depășească vădit contraprestația creditoarei A G I.
Prin urmare, având în vedere toate considerentele arătate mai sus, Curtea apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune anularea antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2412/22.11.2011, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.79 și art.80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006 și art.480 alin.2 și alin.3 C.pr.civ., a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelantă și a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Totodată, având în vedere soluția de mai sus, în temeiul art.451 - 453 C.pr.civ. Curtea a obligat intimata - reclamantă Y I F prin administrator judiciar, la plata cheltuielilor de judecată avansate de apelanta - pârâtă A G I în cuantum total de 5.600 lei, din care: 100 lei reprezintă taxa judiciară de timbru aferentă prezentului apel, 4.500 lei, onorariu de avocat achitat conform chitanței nr.132/19.02.2016, iar 1.000 lei, onorariu expert aferent expertizei efectuată în dosarul de fond.
← Obligaţie de a face. Jurisprudență Contracte economice | Ridicarea suspendării şi valorificarea imediată a bunului → |
---|