Faliment. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Hotărâre nr. 484 din data de 28.09.2017
Pe rol fiind soluționarea cererilor conexate 457/110/2016/A2 și 457/110/2016/A4 având ca obiect contestații la tabelul preliminar formulate de contestatoarea HOMESCU ELENA, în calitate de administrator special al debitoarei O FSRL, în contradictoriu cu debitoarea O FSRL prin administrator judiciar T I SPRL și cu creditoarea intimată FARMEXIM SA vizând înscrierea creanței Farmexim SA, respectiv contestația formulată de contestatoarea F E DCI SRL în contradictoriu cu debitoarea O FSRL prin administrator judiciar T I SPRL și cu creditoarea intimată F E SA vizând înscrierea intimatei F E SA în tabelul preliminar, precum și privind înscrierea contestatoarei F E DCI SRL în tabelul preliminar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.09.2017 și pentru data de astăzi.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2017, sub nr. 457/110/2016/A2, contestatoarea H E, în calitate de administrator special al debitoarei O FSRL a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei O FSRL sub aspectul înscrierii creanței intimatei F E SA, solicitând diminuarea sumei cu care această intimată a fost înscrisă în tabelul preliminar.
În motivarea cererii, contestatoarea arată că intimata F E SA a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 841240,06 lei, compusă din suma de 146256,38 lei contravaloare marfă livrată și neîncasată, 52656,25 lei penalități contractuale, 639327,43 lei penalități contractuale și cheltuieli în cuantum de 3000 lei. Consideră că această sumă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, fiind înscrisă fără vreo verificare sau cenzură. Susține că în contabilitatea debitoarei creditoarea F E SA este înregistrată cu suma de 93600 lei, iar la deschiderea procedurii a solicitat o restanță în cuantum de 147456,40 lei, ulterior formulând un supliment la cererea de deschidere, pentru suma de 841240,06 lei, recunoscând că au mai fost efectuate plăți parțiale.
Afirmă că penalitățile contractuale au fost solicitate de două ori, suma de 639327,43 lei reprezentând penalități pentru perioada 16.12.2011-18.02.2016, respectiv de la semnarea ultimului contract de colaborare, nr. 745/16.12.2011 până la pronunțarea încheierii de deschidere a procedurii, motiv pentru care deduce că această sumă cuprinde și penalitățile solicitate separat, în cuantum de 52656,25 lei. Susține că o marte parte din perioada pentru care se solicită penalități contractuale a intrat sub incidența prescripției, toate sumele derivate din facturile scadente anterior datei de 28.03.2013 fiind prescrise. Arată că potrivit art. 14 din contract vânzătorul avea obligația să livreze marfa, iar în caz de neconcordanță să întocmească un proces-verbal. Menționează că în anul 2013 a observat diferențe foarte mari între sumele din contabilitatea sa și cele din contabilitatea creditoarei, cerând explicații și a aflat că medicamentele erau facturate pe O Ffără ca acestea să fie livrate efectiv, fiind o practică a agenților de vânzări pentru a-și atinge target-urile. Arată că în urma acestui diferend, în data de 17.12.2014 între părți a fost semnată o tranzacție, prin care au convenit să stingă amiabil debitul și diferendul și din care rezultă că soldul laacea dată era zero. Mai arată că la 19.03.2015 creditoarea F E SA i-a prezentat un extras de cont din care rezultă că la momentul 31.12.2014 contestatoarea figura cu debit zero.
Afirmă că nu pot fi solicitate penalități contractuale decât pentru perioada 01.01.2015-18.02.2016, iar raportat la maniera perfidă în care reprezentanții prezentau spre ștampilare mai multe facturi, fără a livra marfa, singura variantă de a afla care este debitul real datorat este efectuarea unei expertize contabile.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 din Legea 85/2014.
II. Intimata F E SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. Arată că a livrat în perioada 26.05.2015-18.08.2015 produsele comandate, facturile emise fiind acceptate la plată prin semnare și ștampilare, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, motiv pentru care a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 146256,38 lei. Arată că pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor de plată, părțile au convenit prin contractul nr. 745/16.12.2011 plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,50% pe zi de întârziere, cuantumul penalităților putând depăși cuantumul debitului principal, motiv pentru care a calculat și penalități de întârziere privind debitul emis și scadent înainte de data deschiderii debitoarei și neachitat de debitoare, în cuantum de 52656,25 lei, precum și privind debitele achitate cu întârziere de debitoare în perioada 07.07.2011-17.08.2015, în cuantum de 639327,43 lei. Susține că modalitatea de înregistrare a soldurilor în contabilitatea O FSRL nu îi poate fi opozabilă, efectuarea de punctaje fiind o practică recunoscută și acceptată din punct de vedere contabil pentru a se asigura conformitatea cu normele contabile. Susține că a luat în calcul efectuarea de plăți parțiale de către debitoare, inclusiv la calculul penalităților. Afirmă că se face o confuzie între penalităților calculate asupra facturilor emise și neachitate de contestatoare (calculate până la data deschiderii procedurii) și penalitățile calculate asupra facturilor achitate de către contestatoare, dar cu întârziere, acestea fiind calculate potrivit clauzei penale din art. 17 din contract. Arată că potrivit art. 2515 alin. 3 din Noul cod civil părțile au convenit un termen convențional de prescripție, respectiv în art. 11 teza ultimă, ca fiind de 5 ani, care curge nu mai devreme de data încetării contractului, nefiind fondată susținerea că o mare parte din sumă a intrat sub incidența prescripției. Susține că referirea la tranzacția din 17.12.2014 nu are relevanță, debitul care face obiectul cererii fiind din perioada 26.05.2015-18.08.2015, motiv pentru care faptul că la data de 31.12.2014 debitul reprezentând contravaloare marfă era zero nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei. Susține că tranzacția s-a perfectat tocmai pentru achitarea parțială a cuantumului penalităților calculate pentru facturile achitate în integralitate la acea dată, dar cu întârziere.
III. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.05.2016, sub nr. 457/110/2016/A4, contestatoarea F E DCI SRL, în calitate de creditor al debitoarei O FSRL a formulat contestație la tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei O FSRL sub aspectul înscrierii propriei creanțe în tabelul preliminar, precum și sub aspectul înscrierii creanței intimatei F E SA, solicitând diminuarea sumei cu care această intimată a fost înscrisă în tabelul preliminar.
Arată că solicită înscrierea sa în tabel cu suma de 1115505,5 lei în grupa creanțelor care beneficiază de o cauză de preferință rangul I, creanță compusă din 514709,92 lei debit restant aferent facturilor ce trebuie achitate de debitoare, 550433,63 lei penalități de întârziere de 0,2% pe zi aferente debitului principal neachitat și / sau achitat cu întârziere, 50162 lei cheltuieli de judecată, 200 lei taxă de timbru înscriere creanță. Arată că solicită înscrierea F E SA cu suma reprezentând debitul real pe care îl deține împotriva debitorului cu rang garantat numai până la concurența valorii de evaluare a mobilelor asupra cărora acesta deține o ipotecă mobiliară sub condiția arătată la art. 103 din legea insolvenței, iar diferența cu rang de creditor chirografar. Susține în esență că garanția pretinsă nu este în legătură directă cu valoarea stocului existent si sau cu evaluarea bunurilor, faptul că debitoarea mai are sau nu pe scot marfă, fie cea vândută de societatea contestatoare, fie cea achiziționată din altă parte, nu prezintă importanță sub aspectul garantat al creanței ale, consideră că nu sunt incidente prevederile art. 103 din lege, valoarea creanței nefiind dată de evaluarea bunurilor dispusă de administratorul judiciar, ci de garanția constituită. Arată că prin contractul nr. 2018/06.11.2009 debitorul a înțeles să constituie garanție reală mobiliară pentru îndeplinirea obligației de plată rezultate ca urmare a relațiilor comerciale dintre părți, că accesoriile debitului principal sunt și trebuie să fie și ele creanțe garantate. Susține că în tabel a fost înscrisă în grupa creanțelor care beneficiază de o cauză de preferință alături de creanțele altor cinci creditori, motiv pentru care se impunea să se arate și rangul creanței respective. Solicită se i se stabilească rangul I de preferință, având în vedere că garanțiile constituite n favoarea sa sunt anterioare garanțiilor constituite în favoarea celorlalți doi creditori ale căror creanțe beneficiază de o cauză de preferință. Arată că prin contract s-a constituit în favoarea sa în temeiul legii 99/1999 un drept de garanție reală mobiliară asupra stocului de bunuri fungibile, produse farmaceutice și medicamente și asupra produselor obținute în urma valorificării acestora, aviz înscris la A. Mai arată că s-a instituit în favoarea sa și un privilegiu general și un privilegiu special asupra prețului bunului vândut.
Cu privire la neînscrierea în tabel a sumei de 550433,63 lei reprezentând penalități contractuale de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal neachitat și / sau achitat cu întârziere, arată că suma îndeplinește cerințele prevăzute de normele legale. Arată că penalitățile de întârziere au fost calculate conform fișei de calcul și stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare. Arată că în baza înțelegerilor contractuale (contractul de vânzare-cumpărare, contractele de tranzacție nr. 224 din 11.02.2015 și nr. 1687 din 03.09.2015) a fost emisă factura nr. FXPIS 31001813 din 24.11.2015 în cuantum de 462773 lei reprezentând penalități întârziere conform contract.
În ceea ce privește neînscrierea în tabelul de creanțe a sumei de 50162 lei reprezentând cheltuieli de judecată, arată că acestea provin din executarea silită împotriva debitoarei pentru titlurile executorii bilete la ordin ce fac obiectul dosarelor de executare nr. 413, 414, 415, 416/EXE/2015, în urma procedurilor de executare silită fiind efectuate o serie de cheltuieli, impunându-se să fie incluse în tabelul de creanțe și aceste sume.
În ceea ce privește neînscrierea în tabel a sumei de 200 lei taxă de timbru pentru înscrierea pe tabelul de creanțe, apreciază că este mai mul decât dovedită intenția administratorului judiciar.
Referitor la creanța F E SA, susține că această creditoare nu are o garanție reală mobiliară viabilă, că garanția aferentă contractului de ipotecă imobiliară trebuia înscreisă provizoriu, sub condiția aplicării art. 103 din Legea 85/2014, având în vedere că evaluarea nu a fost efectuată, că nu poate fi extrapolată garanția asupra penalităților de întârziere de vreme ce avizul de înscriere la AGERM are în vedere numai debitul principal, fiind necesară înscrierea diferenței cu rang chirografar.
IV. Prin întâmpinarea formulată F E SA a solicitat respingerea contestației F E DCI ca neîntemeiată, arătând în esență că niciuna dintre criticile formulate nu poate fi reținută.
V. Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea din 18.02.2016 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 457/110/2016 s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei O FSRL, fiind desemnat provizoriu administrator judiciar.
Tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei O FSRL a fost întocmit cu nr. 1072/25.04.2016, fiind publicat în BPI 8442/28.04.2016, în tabel fiind înscrise, alături de alți creditori, creditoarea F E SA cu o creanță în cuantum de 841240,06 lei în categoria creanțelor beneficiare ale unei cauze de preferință conform art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea 85/2014 și creditoarea F E DCI SRL cu o creanță în cuantum de 514709,92 lei în categoria creanțelor beneficiare ale unei cauze de preferință conform art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea 85/2014 și cu 0 lei creanță conform art. 161 alin. 1. Ambele creanțe menționate au fost contestate în prezentele contestații conexate.
În conformitate cu prevederile art. 111 alin. 1 din Legea 85/2014, "debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații față de tabelul de creanțe, cu privire la creanțele și drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar / lichidatorul judiciar în tabel";, acest text legal fundamentând contestațiile formulate în prezentele cauze conexate, respectiv contestația administratorului special privind înscrierea creditoarei F E SA, contestația creditoarei F E DCI SRL privind propria înscriere parțială și contestația creditoarei F E DCI SRL privind înscrierea creditoarei F E SA.
1. Cu privire la înscrierea creanței creditoarei F E SA, constată următoarele:
Creditoarea F E SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea O FSRL pentru suma de 147654,40 lei reprezentând debit principal contravaloare marfă livrată și neachitată, ulterior deschiderii procedurii formulând o cerere de majorare a pretențiilor în sensul că solicită înscrierea la masa credală cu suma totală de 841240,06 lei, din care 146256,38 lei contravaloare marfă livrată și neîncasată, creanță beneficiară a unor cauze de preferință, suma de 52656,25 lei penalități contractuale calculate asupra debitului scadent și neachitat la data deschiderii procedurii, creanță beneficiară a unor cauze de preferință, 639327,43 lei penalități contractuale calculate asupra facturilor emise pentru marfa livrată debitoarei și achitată de către aceasta cu întârziere în perioada 16.12.2011-18.02.2016, creanță beneficiară a unor cauze de preferință, 100 lei cheltuieli de judecată avansate, creanță beneficiară a unor cauze de preferință, 2500 lei contravaloare cheltuieli și onorarii executare silită, creanță beneficiară a unor cauze de preferință, 400 lei taxă de timbru cerere deschidere procedură, creanță beneficiară a unor cauze de preferință.
Prima critică formulată de administratorul special vizând creanța acestei creditoare, în sensul că, deși în contabilitatea debitoarei această creditoare ar figura cu suma de 93600 lei, totuși a cerut înscrierea cu o sumă mult mai mare, va fi înlăturată ca neîntemeiată, deoarece propria culpă a debitorului (constând în neînregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor la care participă sau a efectelor contractelor pe care le încheie sau pe care le acceptă) nu poate fi invocată pentru a obține protecția unui drept. De asemenea, conform art. 280 alin. 1 și 2 C.proc.civ, registrele profesioniștilor, dacă nu au fost ținute cu respectarea dispozițiilor legale (chestiune ce rezultă din cuprinsul raportului de expertiză ce atestă o sumă mult mai mare cu titlu de accesorii privind debitul principal pretins de creditoarea înscrisă), fac dovadă doar în contra celor care le-au ținut, și nu în favoarea acestora, astfel încât debitorul nu poate opune creditorului său o astfel de apărare.
Susținerea potrivit căreia penalitățile în cuantum de 52656,25 lei ar fi fost cerute de două ori, odată separat, odată prin includerea în suma de 639327,43 lei ce reprezintă tot penalități nu poate fi reținută, deoarece sumele reprezintă penalități aferente unor creanțe de două categorii, respectiv suma de 52656,25 lei reprezintă penalități de întârziere pentru facturi de debit principal neachitate până la data deschiderii procedurii, iar suma de 639327,43 lei a cărei înscriere a cerut-o creditoarea reprezintă penalități de întârziere pentru facturi de debit principal achitate cu întârziere, dar anterior deschiderii procedurii, aspect ce rezultă cu claritate atât din conținutul declarației de creanță formulate de creditoare, cât și din cuprinsul raportului de expertiză.
Cu privire la penalitățile de întârziere, tribunalul reține că potrivit art. 17 și următoarele din contract, "în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plata în termenul prevăzut, va plăti vânzătorului penalități de întârziere de 0,5% din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligației de plată, cuantumul penalităților putând depăși contravaloarea sumei asupra căreia a fost calculată. (…) Cumpărătorul se află de drept în întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de plată stabilit, penalitățile de întârziere urmând a fi datorate de la această dată fără a mai fi necesară vreo notificare, somație sau punere în întârziere în acest sens. Penalitățile pot fi facturate separat, iar imputația plății se va face potrivit dispozițiilor art. 1509 C.Civ. întâi asupra penalităților, apoi asupra debitului principal. Cumpărătorul se obligă să achite penalitățile astfel facturate în termen de 5 zile de la data facturării";.
Tribunalul va înlătura susținerea privind prescrierea unora dintre creanțe, deoarece aceasta este contrazisă de conținutul contractului asumat de debitoare și prelungit pe perioade de un an în condiții similare, potrivit clauzelor contractuale. Afirmația potrivit căreia nu s-ar fi prelungit contractul de vânzare-cumpărare nr. 745/16.12.2011 încheiat între părți nu poate fi reținută, raporturile dintre părți fiind guvernate în totalitate de efectele contractului încheiat. Potrivit art. 6 din contract, fila 84 dosar A2, vol I, privind durata contractului, prezentul contract se încheie pe o perioadă de un an și intră în vigoare la data semnării luni. Contractul se prelungește pe noi perioade, în condiții similare, dacă niciuna dintre părți nu solicită încetarea contractului, printr-o notificare scrisă, cu cel puțin 15 zile înainte de expirarea unei perioade contractuale. Debitoarea nu a pretins că ar fi formulat o astfel de notificare pentru a determina încetarea contractului, creditoarea de asemenea, ambele părți fiind profesioniști, contractul fiind încheiat în realizarea obiectului de activitate al fiecărei societăți, clauzele contractuale fiind obligatorii pentru părți conform art. 1270 alin. 1 și 2 C.civ. Având în vedere clauza enunțată mai sus, tribunalul constată că raporturile dintre părți au la bază contractul menționat, prelungit succesiv în conformitate cu prevederile contractuale.
Este de observat faptul că, raportat la data încheierii contractului, 16.12.2011, legea de drept substanțial ce guvernează raporturile dintre părți este Noul Cod Civil, iar nu Codul Comercial și Decretul privind prescripția extinctivă, contractul fiind încheiat după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.
În conformitate cu prevederile art. 11 parag. 4 din contract, "termenul de prescripție aplicabil dreptului la acțiunea având ca obiect creanțele izvorâte din obligațiile de plată conform prezentului contract, inclusiv penalități, este de 5 ani și curge nu mai devreme de data încetării prezentului contract";. Această clauză contractuală reflectă voința părților de a modifica durata termenului de prescripție și momentul de la care începe să curgă aceasta, în aplicarea dispozițiilor art. 2515 alin. 3 și 4 C.Civil, dispoziții care permit părților ca, prin acordul lor expres, precum în prezenta cauză, "să modifice durata termenelor de prescripție sau să modifice cursul prescripției prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz. Termenele de prescripție pot fi reduse sau mărite, prin acordul expres al părților, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de un an și nici mai mare de 10 ani, cu excepția termenelor de prescripție de 10 ani ori mai lungi, care pot fi prelungite până la 20 de ani";.
Noul Cod Civil materializează o schimbare a concepției legiuitorului privind modul de operare și efectele prescripției extinctive, dreptul de dispoziție al părților cu privire la aceste aspecte fiind consacrat legal, spre deosebire de reglementarea anterioară, ce nu permitea părților să deroge de la regimul juridic al prescripției extinctive.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul va înlătura susținerile administratorului special privind intervenția prescripției extinctive a dreptului de a cere realizarea creanțelor născute în perioada 16.12.2011-28.03.2013.
Cu privire la susținerea administratorului special, în sensul că înțelege să invoce pe cale de excepție prescripția dreptului de a cere realizarea unora dintre creanțe, instanța reține în primul rând că ceea ce invocă petenta nu este o veritabilă excepție procesuală în sensul Codului de procedură civilă, ci o apărare de fond, un motiv de nelegalitate a înscrierii în tabel a întregii creanțe. Excepțiile procesuale sunt mijloace de apărare prin intermediul cărora partea invocă, în condițiile legii, neregularități procedurale (privitoare la compunerea sau constituirea instanței, competența acesteia, ori la actele de procedură întocmite în cursul procesului civil), sau lipsuri referitoare la dreptul material la acțiune.
Scopul formulării excepțiilor procesuale de procedură sau de fond, conform art. 248 alin. 1 C.proc.civ, constă în întârzierea soluționării fondului litigiului sau în respingerea sau anularea cererii. Or, după cum se poate observa, prin invocarea prescripției nu se urmărește nici întârzierea soluționării contestației formulate, nici respingerea sau anularea contestației, ci, din contra, soluționarea pe fond a acesteia, în sensul admiterii sale și modificării înscrierii acestui creditor în tabelul preliminar. În aceste condiții, instanța constată că, deși invocată pe calea excepției, prescripția are caracterul unei apărări de fond invocate pentru a determina admiterea contestației la tabelul preliminar.
Tribunalul constată că s-a pretins încheierea unei tranzacții între părți, însă înscrisul intitulat tranzacție din 17.12.2014 fila 12 dosar A2 nu e semnat de niciuna dintre părți, astfel că nu i se poate da relevanță juridică pentru clarificarea raporturilor dintre debitoare și creditoare.
Tribunalul reține că în data de 19.03.2015 creditoarea F E SA a prezentat debitoarei un extras de cont nr. 2532/19.03.2015 confirmat din care rezultă că la momentul 31.12.2014 debitoarea figura cu debit zero lei față de creditoarea F E SA, iar la fila 17 dosar A2 se află un extras cont eliberat de F E SA nr. 2671/29.10.2015 din care rezultă că la data de 30.09.2015 debitoarea figura cu 206143,70 lei sold față de creditoarea F E SA. Important de subliniat pentru soluționarea cauzei este că, așa cum afirmă creditoarea însăși, la data de 31.12.2014 debitoarea figura cu sold zero în evidențele contabile ale creditoarei.
În prevederile art. 17 și următoarele privind penalitățile de întârziere din contract, se arată că penalitățile se facturează separat, scadența de plată a facturii de penalități fiind în cinci zile de la data facturării, imputația plății urmând a se face potrivit prevederilor art. 1509 C.civ, unde în alin. 2 se prevede că "în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora, și în final asupra capitalului, dacă părțile nu convin altfel";. Tribunalul concluzionează că penalitățile puteau și trebuiau a fi calculate pe toată durata executării contractului, și categoric la momentul emiterii extrasului de cont contabil cu sold zero. O calculare a penalităților în momentul emiterii extrasului de cont cu sold zero ar fi permis interpretarea propusă de creditoare în sensul că extrasul de cont ar fi vizat exclusiv debitul principal, însă nici măcar la momentul emiterii acestui extras creditoarea nu a pretins, nici calculat vreo sumă cu titlu de penalități de întârziere datorate de debitoare. De asemenea, nu rezultă că s-ar fi formulat vreo rezervă de către creditoare la încasarea cu întârziere a debitului principal aferent facturilor, deși prevederile contractuale permiteau calcularea de penalități și imputația plății cu prioritate asupra penalităților, iar nu a debitului principal, imputația plății fiind făcută de creditoare întotdeauna cu privire la debitul principal.
Având în vedere că în cauză sunt aplicabile prevederile Noului Cod Civil față de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de bunuri, sunt incidente dispozițiile art. 1766 C.civ referitoare la contractul de furnizare și cele ale art. 1771 C:civ, care impun aplicarea prevederilor de la contractul de vânzare-cumpărare în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul de furnizare. În lipsa unei prevederi speciale incidente situației de fapt în discuție, în care se contestă pretinderea penalităților de întârziere și stornarea unor discount-uri acordate urmare a plății cu întârziere a facturilor, tribunalul constată că prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 1539 C.civ., față de referirile din cuprinsul contestației la imposibilitatea perceperii de penalități pentru altă perioadă decât 01.01.2015-18.02.2016, respectiv perioada ulterioară extrasului de cont cu sold zero.
Contestatoare a criticat dreptul creditoarei de a pretinde penalități deși a emis un extras de cont cu sold zero ce atesta că debitoarea nu are datorii față de creditoare, instanța fiind ținută să aplice textele legale incidente în cauză chiar dacă nu s-a făcut referire explicit la acestea, ci doar la modul de operare sau efectul textului legal. În considerarea acestor referiri exprese la imposibilitatea de a se pretinde penalități ulterior emiterii un extras cu sold zero, atât în contestație, cât și în completarea la contestație, precum și a apărărilor din chiar cuprinsul întâmpinării formulate de creditoare la dispozițiile art. 1539 C.civ, în ședința din 27.10.2016 instanța a pus în discuția părț ilor aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 1539 alin. 2 C.civ, punând în vedere părților să formuleze apărări cu privire la acest aspect pus în discuție.
În conformitate cu dispozițiile art. 1539 C.civ, "creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației";.
Dispozițiile citate mai sus arată în teza finală că se poate pretinde deopotrivă executarea penalității stipulate în contract pentru neexecutarea obligațiilor la timp și executarea obligației principale doar în condițiile în care creditorul nu a renunțat la acest drept (ipoteză care presupune o renunțare expresă) și nu a acceptat, fără rezerve, executarea obligației principale (ipoteză care presupune o renunțare tacită la pretinderea penalităților).
În prezenta cauză înscrisul depus de administratorul special și care emană de la creditoarea însăși, respectiv confirmarea de sold nr. 2532/19.03.2015 cu sold zero în evidențele creditoarei, atestă în mod neechivoc faptul că în evidența contabilă a creditoarei F E SA debitoarea figura cu sold zero la finele anului 2014, 31.12.2014. Înscrisul menționat nu face referire la vreo penalitate datorată, nu atenționează debitoarea că se vor calcula penalități la facturile achitate cu întârziere, că ar exista intenția din partea creditoarei de a factura penalități de întârziere. Pe tot parcursul raporturilor contractuale, aproximativ 5 ani înaintea deschiderii procedurii insolvenței, nu s-a pretins și nu rezultă că s-ar fi emis vreo adresă sau notificare din partea creditoarei privind faptul că se intenționează valorificarea de către creditoare a dreptului de a pretinde penalități.
Nu este vorba despre o renunțare expresă, ci despre o renunțare tacită la acest drept de a pretinde penalități (măsură cu rol de a sancționa potrivit prevederilor contractuale conduita culpabilă constând în plata cu întârziere a facturilor acceptate).
Dacă s-ar accepta teza creditoarei în sensul că, indiferent de confirmarea de sold transmisă debitoarei, dreptul său de a pretinde penalități pentru facturi anterioare este neafectat, s-ar ajunge la inaplicabilitatea concretă a textului art. 1539 teza a II-a din Codul Civil, citat mai sus.
Legiuitorul a avut o schimbare de optică privind dreptul creditorului obligației de a pretinde penalități pentru întârzierea în executarea acesteia, pentru a stimula circuitul civil, determinând creditorul să acționeze, să iasă din pasivitate și să pretindă toate sumele pe care consideră că i le datorează debitorul său, nu să aștepte până spre împlinirea termenului de prescripție pentru a le pretinde, cu atât mai puțin să aștepte deschiderea procedurii insolvenței, favorizând insecuritatea raporturilor juridice. Tocmai ipoteze precum cea din prezenta cauză, în care, exemplificativ, factura nr. 334729 din 12.07.2011 scadentă în 08.01.2012 a fost integral achitată în 15.02.2012, (ordinea nr. 464 din anexa 7 la raportul de expertiză întocmit în cauză) iar creditoarea a pretins penalitățile pentru întârzierea de 38 zile în executarea obligației abia prin depunerea declarației de creanță la începutul anului 2016 (28.03.2016), s-au dorit a fi evitate de către legiuitor, prin reglementarea din teza finală a art. 1539 teza a doua C.civ.
Textul indicat se impune a fi aplicat ca atare, iar nu în sensul lipsirii sale de efecte juridice, astfel încât, raportat la situația de fapt expusă mai sus, tribunalul constată că prin emiterea unei confirmări de sold cu sold zero ce nu include penalități, nici nu face vreo rezervă cu privire la facturarea separată a penalităților, rezerve care nu au fost exprimate nici la încasarea contravalorii debitului principal, creditoarea a renunțat tacit la dreptul de a pretinde penalitățile aferente facturilor încasate cu întârziere anterior datei de 31.12.2014. Majorarea termenului de prescripție a dreptului de a cere penalitățile de întârziere și schimbarea momentului de la care începe să curgă acest drept nu au ca efect inaplicabilitatea textului legal citat, dimpotrivă, cele două texte se impune a fi corelate, un creditor care a renunțat tacit la dreptul de a pretinde penalități, prin manifestări de voință care, deși nu sunt exprese, sunt neechivoce în acest sens (respectiv acceptarea la plată a debitului principal fără rezerve, perioade semnificative de timp, cinci ani de derulare a contractului, extras de cont cu sold zero fără rezerve privind intenția de a calcula separat penalități și fără a avea anexat vreo factură de penalități) nemaiputând reveni asupra manifestării unilaterale și irevocabile de voință în sensul renunțării, chiar dacă termenul de prescripție nu este încă împlinit.
Constatând că prin emiterea confirmării de sold din 31.12.2014 creditoarea a renunțat tacit la dreptul de a pretinde penalități de întârziere aferente debitului principal achitat cu întârziere anterior acestei date constatat prin facturi anterioare datei menționate, tribunalul reține că afirmațiile contestatoarei sunt întemeiate în parte cu privire la întinderea creanței pretinse cu titlu de penalități de întârziere pentru facturi de debit principal achitate anterior deschiderii procedurii.
Creditoarea a solicitat cu acest titlu înscrierea în tabelul preliminar cu suma de 639327,43 lei penalități contractuale calculate asupra facturilor emise pentru marfa livrată debitoarei și achitată de către aceasta cu întârziere în perioada 16.12.2011-18.02.2016, însă potrivit argumentelor arătate în cele ce preced, are dreptul de a fi înscrisă doar cu suma reprezentând contravaloarea penalităților calculate pentru facturi de debit principal achitate cu întârziere în perioada 01.01.2015 (după data la care în extrasul de cont s-a menționat că soldul la zi este zero, respectiv 31.12.2014), până la data deschiderii procedurii.
Tribunalul reține că în anexa 7 la raportul de expertiză s-au calculat penalitățile datorate pentru facturi de debit achitate cu întârziere în toată perioada relevantă cerută de creditoare (16.12.2011-18.02.2016), însă prezenta hotărâre va avea în vedere doar penalitățile aferente facturilor emise după data menționată în extrasul de cont ca dată la care soldul creanței creditoarei F E SA era zero. Prin urmare, vor fi înscrise în tabelul preliminar doar penalitățile aferente facturilor emise ulterior datei de 01.01.2015 și achitate cu întârziere de debitoare până la data deschiderii procedurii, 18.02.2016, calculate de la scadența fiecărei facturi până la data deschiderii procedurii, conform raportului de expertiză, anexa 7, filele 1-17, fără a fi avute în vedere penalitățile calculate pentru facturi mai vechi de data de 01.01.2015, creanța urmând a fi diminuată corespunzător. Adunând doar sumele calculate de expert ca reprezentând penalități pentru facturi ulterioare datei de 01.01.2015 din toate paginile anexei 7 (sumele subliniate) rezultă suma de 12783,56 lei cu care creditoarea se cuvine a fi înscrisă în tabelul preliminar cu titlul de facturi achitate cu întârziere anterior deschiderii procedurii.
În ceea ce privește suma de 146256,38 lei pretinsă de creditoare cu titlu de contravaloare marfă livrată și neachitată conform facturilor din perioada 26.05.2015-18.08.2015, cu sublinierea că vizează debitul principal total neachitat până la deschiderea procedurii, tribunalul constată că nu se justifică criticile contestatoarei, așa cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, în mod corect au fost înscrise în tabelul preliminar și sumele reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 52656,25 lei datorate pentru facturi de debit principal neachitate până la data deschiderii procedurii, penalitățile fiind calculate de la scadența fiecărei facturi până la deschiderea procedurii.
Având în vedere că acestea au fost limitele în care s-au formulat critici de către contestatoare, administratorul special al debitoarei, în contestația A 2, tribunalul va admite în parte contestația promovată de administratorul special și va dispune înscrierea creditoarei F E SA în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei O FSRL în categoria creanțelor beneficiare ale unei cauze de preferință cu suma totală de 211696,19 lei, din care 146256,38 lei debit principal neachitat, 52656,25 lei penalități de întârziere privind facturile de debit principal neachitate până la data deschiderii procedurii, 12783,56 lei penalități de întârziere privind facturile de debit principal ulterioare datei de 01.01.2015 achitate cu întârziere, anterior deschiderii procedurii.
2. Cu privire la înscrierea creanței creditoarei F E SA contestată de creditoarea F E DCI:
Prima critică formulată de contestatoarea F E DCI SRL vizând înscrierea creditoarei F E SA are în vedere nevalabilitatea garanției reale mobiliare deoarece contractul nu a fost încheiat în forma prevăzută de lege, fiind necesară efectuarea unei distincții între contract și clauză, nu este întemeiată, întrucât ignoră posibilitatea de a insera două operațiuni juridice distincte în cadrul aceluiași înscris probator. Afirmația potrivit căreia în toate situațiile pentru validitatea ipotecii mobiliare sau a garanției reale mobiliare (sub imperiul vechiului Cod Civil) este necesară întocmirea unui instrument probator distinct de înscrisul ce materializează convenția ce dă naștere obligațiilor a căror executare este garantată prin încheierea ipotecii sau garanției nu are suport legal, nici distincția artificială între clauză și contract propusă de contestatoare prin contestație în ceea ce privește numărul instrumentelor probatorii ce ar trebui întocmite, părțile fiind libere să stabilească prin convenții întinderea drepturilor și obligațiilor reciproce și instrumentul probator aferent, cu respectarea condițiilor de formă ad probationem sau ad validitatem, acolo unde legea le impune.
Dispozițiile art. 2388 din Noul Cod Civil instituie obligativitatea încheierii contractului de ipotecă mobiliară în formă autentică sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute, în cauză cerințele menționate privitoare la forma contractului de ipotecă mobiliară fiind pe deplin respectate prin încheierea convenției prin înscris sub semnătură privată, respectiv contractul nr. 745/16.12.2011, între debitoare și creditoarea F E SA. Includerea contractului de ipotecă mobiliară și a contractului de furnizare mărfuri (vânzare cumpărare produse farmaceutice) în cuprinsul aceluiași înscris sub semnătură privată nu afectează valabilitatea fiecărei convenții, atâta timp cât regimul juridic specific fiecărei operațiuni încheiate a fost respectat, așa cum este cazul în prezenta speță, unde forma ad validitatem cerută pentru contractul de ipotecă mobiliară a fost respectată, prin încheierea unui înscris sub semnătură privată. Nu există niciun impediment legal pentru materializarea mai multor operațiuni juridice în cadrul aceluiași instrument probator, singura condiție fiind ca regimul juridic al fiecărei operațiuni să fie respectat. Prin urmare, numai dacă legea ar fi impus forma autentică exclusiv contractului de ipotecă mobiliară, înglobarea sa în același înscris sub semnătură privată ce include și contractul de furnizare (specie a contractului de vânzare-cumpărare reglementată de art. 1766 C.civ) ar fi atras sancțiunea nulității absolute a operațiunii juridice privind contractul de ipotecă mobiliară (evident, nu a ambelor operațiuni), deoarece ar fi fost încălcate cerințele privind forma ad validitatem.
Obligația garantată are un caracter determinabil în orice moment al executării contractului, contrar susținerilor contestatoarei, în orice moment pe durata executării contractului putându-se stabili care este întinderea obligației garantate prin raportare la valoarea facturilor emise de creditoarea furnizor de produse farmaceutice și neachitate de debitoarea cumpărător, dispozițiile art. 13 alin. 1 din contractul 745 arătând clar că ipoteca este constituită în vederea garantării obligației de plată în termenul agreat a prețului indicat în fiecare factură emisă de vânzător, iar obiectul asupra căruia poartă garanția este de asemenea identificat, fiind vorba despre creanțele bănești născute în baza contractului de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate.
În lipsa oricăror critici concrete privind pretinsa neîndeplinire a obligațiilor stabilite de lege la art. 2387 C.civ (potrivit cărora "ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă, însă ea produce efecte de la data la care obligația garantată ia naștere, iar constitutorul dobândește drepturi asupra bunurilor ipotecate";), în contestație nefiind arătat în ce ar consta pretinsa încălcare a acestui text legal, tribunalul nu poate aprecia din oficiu asupra incidenței acestui text, simpla sa indicare în cuprinsul contestației ca dispoziție legală încălcată nefiind suficientă pentru a permite un control judecătoresc asupra înscrierii făcute de administratorul judiciar.
Tribunalul va înlătura susținerea potrivit căreia ar fi trebuit înscrisă provizoriu ipoteca mobiliară în tabelul preliminar deoarece creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare conform art. 103 din Legea 85/2014, deoarece are la bază o confuzie între întocmirea tabelului preliminar și întocmirea tabelului definitiv.
Este lipsit de orice îndoială că dispozițiile art. 103 din Legea 85/2014 au în vedere întocmirea tabelului definitiv, așa cum rezultă explicit din chiar cuprinsul textului legal indicat, iar nu întocmirea tabelului preliminar, așa cum susține contestatoarea. Creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61, însă evaluarea nu se face prealabil întocmirii tabelului preliminar, ci procedura de inventariere și evaluare se derulează în paralel cu procedura verificării creanțelor și întocmirii tabelului preliminar, textul art. 112 alin. 1 din Legea 85/2014 arătând expres că numai după ce toate contestațiile la creanțe au fost soluționate (fiind vorba despre contestațiile la tabelul preliminar) și s-a predat raportul de evaluare a garanțiilor, administratorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal și va publica în BPI tabelul definitiv.
Înscrierea provizorie a creanțelor este reglementată în art. 111 alin. 6 și art. 112 alin. 3 din Legea insolvenței ca măsură ce poate fi luată de către judecătorul sindic pentru a împiedica stagnarea procedurii pe durata soluționării contestațiilor la tabelul preliminar a căror clarificare impune administrarea unui probatoriu mai amplu, și este vorba despre înscrierea provizorie a creanțelor în tabelul definitiv, iar nu în tabelul preliminar. În cauză această măsură a fost dispusă prin încheierea din 26.01.2017, ambele creanțe contestate fiind înscrise în tabelul definitiv la valoarea și rangul de preferință cu care au fost înscrise în tabelul preliminar, împotriva înscrierii provizorii nefiind formulate căi de atac.
Din moment ce legea instituie posibilitatea înscrierii provizorii doar în tabelul definitiv, cu scopul de a facilita întocmirea tabelului definitiv și continuarea procedurii, în ipotezele în care s-au formulat contestații la tabelul preliminar ce nu se pot soluționa fără administrarea unui amplu probatoriu, este exclus ca această instituție să fie utilizată la întocmirea tabelului preliminar, așa cum propune contestatoarea, neexistând nicio rațiune și nefiind invocată vreo dispoziție legală care să permită o astfel de înscriere în tabelul preliminar.
Chestiunile privind modul în care ar trebui făcute distribuțiile de sume în procedura lichidării (deși nu s-a dispus asupra vreunei treceri în faliment, debitoarea fiind în continuare în perioada de observație) invocate în contestație nu au legătură cu modul de înscriere a creanțelor, între creanțele beneficiare ale cauzelor de preferință nefiind stabilite ordini de preferință prin tabelul preliminar, pentru a se critica acest aspect. Tribunalul nu poate aprecia anticipat asupra modului în care s-ar impune a fi făcută distribuția de sume în contextul existenței unui pretins concurs de ipoteci mobiliare, ci numai în cadrul unei contestații la raportul de distribuție, însă în perioada de observație nu se întocmesc astfel de rapoarte și nu pot avea loc distribuiri de sume, doar în etapele ulterioare putând fi invocate astfel de critici.
În conformitate cu prevederile art. 2354 C:Civ, intitulat Întinderea creanței ipotecare, "ipoteca garantează cu același rang capitalul, dobânzile, comisioanele, penalitățile și cheltuielile rezonabile făcute cu recuperarea sau conservarea bunului";, textul citat consacrând limitele în care este garantată creanța ipotecară, fiind inclus nu doar capitalul (prețul mărfurilor potrivit facturilor emise), ci și dobânzile, comisioanele, penalitățile aferente acestuia, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile contestatoarei privind imposibilitatea "extrapolării"; garanției asupra penalităților de întârziere. Tribunalul observă și faptul că în contract se menționează în art. 13 alin. 2 că vânzătorul are dreptul de a executa garanția pentru o sumă maximă egală cu valoarea limitei de credit de bază (suma maximă garantată) și, în măsura permisă de lege, pentru orice daune suplimentare suferite de vânzător, afirmația contestatoarei în sensul că prin contract părțile ar fi instituit garanția exclusiv asupra debitului principal fiind contrazisă de clauza citată și prevederile art. 2354 C.civ la care această clauză face trimitere prin referirea la "în măsura permisă de lege";.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația promovată de creditoarea F E DCI SRL împotriva înscrierii creanței creditoarei F E SA în tabelul preliminar (unul dintre cele două capete de cerere ale contestației A 4).
3. Cu privire la înscrierea creanței creditoarei F E DCI SRL în tabelul preliminar:
Tribunalul reține că prin contractul nr. 2018/06.11.2009 de furnizare mărfuri (vânzare-cumpărare produse farmaceutice), fila 120 vol I, contest. A4, în art. 3.3 s-au stabilit penalități de întârziere în cuantum de 0,.2% pe zi din suma datorată și neachitată la scadență pentru fiecare zi de întârziere până la efectuarea integrală a plății, penalitățile urmând a se calcula începând cu data scadenței până la data plății efective și pot depăși valoarea debitului, imputația plății urmând a se face potrivit dispozițiilor art. 1111 C:civ, respectiv întâi asupra penalităților apoi asupra debitului principal, pentru fiecare factură fiscală, indiferent de mențiunile existente pe documentele de plată și începând cu data scadentă cea mai veche. În art. 6.2 se arată că pentru garantarea executării corespunzătoare a obligațiilor de plată, cumpărătorul (debitor garant) constituie în favoarea vânzătorului (creditor garant) o garanție reală asupra stocului de bunuri fungibile, produselor farmaceutice și medicamente, și asupra produselor obținute în urma valorificării acestora, în valoare egală cu valoarea limitei de credit de bază, conform art. 6.1, garanția reală constituindu-se fără deposedarea debitorului garant de bunul afectat garanției.
Având în vedere data încheierii contractului, tribunalul constată că aplicabile sunt prevederile Legii 99/1999, titlul VI, precum și cele ale Vechiului Cod Civil, în ceea ce privește contractul de furnizare.
Prin Actul adițional din 01.11.2010, părțile au modificat termenul de plată a prețului menționat pe facturi.
Prin actul adițional din 04.11.2010, anexă la condițiile generale nr. 2018/06.11.2009, se prelungește durata de valabilitate a contractului din 2009 de la 31.12.2010 până la 31.12.2011.
Prin actul adițional din 26.09.2011, anexă la condițiile generale, se modifică limita de credit și garanțiile de la art. 6.1, nu și cele de la art. 6.2, care rămâne neschimbat.
Prin actul adițional din 07.12.2011, fila 126, vol I A4, art. 3 din actul adițional arată că urmare a intrării în vigoare a Noului Cod Civil, se modifică contractul, iar art. 6.2 rămâne valabil și supus legii în vigoare la data încheierii, în timp ce art. 5 din actul adițional prelungește contractul din 31.12.2011 până la 31.12.2012.
Prin actul adițional din 24.02.2012 se arată că pentru garantarea executării obligațiilor se încheie o garanție conform contractului de ipotecă mobiliară anexat, fiind vorba despre o ipotecă mobiliară asupra stocului de bunuri fungibile și asupra produselor obținute în urma valorificării lor, dar și despre o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare prezente și viitoare ale contului debitoarei de la Trezoreria Bacău și asupra tuturor drepturilor de creanță născute din acestea, valoarea maximă a obligației garantate fiind valoarea limitei de credit 353632 lei, obligația garantată incluzând și penalitățile contractuale acumulate și neplătite privind obligația principală de plată a bunurilor și produselor.
Tribunalul reține că privilegiile sunt cauze de preferință acordate de lege unui creditor în considerarea calității creanței sale, acordând creditorului privilegiat numai dreptul de a fi plătit cu prioritate din prețul obținut în urma vânzării bunului grevat, fără a conferi un drept de urmărire a bunului. Privilegiile sunt garanții legale, izvorul lor fiind numai legea, așa cum rezultă din art. 2333 alin. 1 C.civ,
Având în vedere caracterul legal al privilegiilor, tribunalul constată că prin convenția părților este exclusă consacrarea altor cauze de preferință sau a altor privilegii, în alte condiții decât acelea expres reglementate de legislația în vigoare. Privilegiul de la art. 2339 lin. 1 lit. a C.civ al vânzătorului asupra bunului mobil vândut vizează exclusiv situația în care cumpărătorul este persoană fizică, creanța nu este privilegiată atunci când cumpărătorul dobândește bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi. Tribunalul reține că prin Actul adițional din 22.10.2012 se completează art. 6 cu art. 6.3 și 6.4, se păstrează garanția mobiliară (care este prelungită), iar părțile au stabilit că "prin derogare de la dispozițiile art. 2339 alin. 1 lit. a C.civ cumpărătorul înțelege să constituie un privilegiu asupra prețului bunului vândut pentru vânzător, cunoscând calitatea acestuia de comerciant, persoană juridică, și totodată înțelegând a aplica dispozițiile textului de lege privind privilegiul special în mod expres acestuia. De asemenea cumpărătorul înțelege să mențină acest privilegiu special, și în consecință calitatea vânzătorului de creditor privilegiat, chiar și după înstrăinarea, transformarea sau pieirea bunurilor ce fac obiectul vânzării";. De asemenea, prin acest act adițional s-a prelungit durata de valabilitate a contractului inițial de la 31.12.2012 la 31.12.2013.
Prin clauza citată mai sus din actul adițional părțile au instituit un nou privilegiu, deși legea prevede expres caracterul legal al privilegiilor și izvorul lor, în art. 2333 alin. 1 C.civ. Cu privire la aplicabilitatea noului Cod Civil acestui act adițional din 22.10.2012 și privilegiului constituit de părți "prin derogare de la dispozițiile art. 2339 alin. 1 lit. a C.civ";, tribunalul reține incidența dispozițiilor art. 102 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, potrivit cărora "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Modificarea contractului se face cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data modificării. În privința elementelor ce nu fac obiectul modificării, sunt aplicabile dispozițiile alin. 1";, precum și a dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod Civil, potrivit cărora "constituirea, conținutul și opozabilitatea privilegiului sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data când s-au născut";. Concluzia care se impune este că modificarea contractului prin actul adițional din 22.10.2012 prin care s-a constituit și acest privilegiu special trebuia făcută cu respectarea întrutotul a prevederilor legale în vigoare la data încheierii actului adițional și, respectiv, nașterii privilegiului, adică a Noului Cod Civil, inclusiv a textului art. 2333 alin. 1 ce excludeau posibilitatea constituirii prin convenția părților a altor privilegii decât acelea expres reglementate de lege.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că prin derogarea de la textul art. 2339 alin. 1 lit. a C.civ din convenția părților s-a instituit un privilegiu al vânzătorului neplătit chiar și în ipoteza în care cumpărătorul este persoană juridică ambele părți fiind profesioniști, cumpărătorul dobândind bunurile pentru exploatarea unei întreprinderi în realizarea propriului obiect de activitate, cu încălcarea caracterului legal al privilegiilor, clauza menționată fiind lovită de nulitate absolută, întrucât normele privind privilegiile și caracterul legal al acestora sunt de ordine publică. Acest privilegiu putea fi constituit numai dacă cumpărătorul era persoană fizică, situație evident neincidentă în speță.
Așa cum rezultă din art. 2333 C.civ, or prin convenția lor părțile nu pot institui alte tipuri de garanții decât acelea expres prevăzute de lege. deci nu puteau constitui un privilegiu special al vânzătorului deoarece vânzătorul si cumpărătorul sunt profesioniști, nu persoane fizice.
Tribunalul constată că nu poate fi stabilită în acest moment preferința în concursul dintre creditorii cu cauze de preferință înscriși în tabel, fiind vorba despre concursul dintre ipoteci mobiliare și imobiliare, iar până când nu se verifică existența unui stoc de marfă, sau a produselor obținute în urma valorificării stocului, nu se poate stabili o ordine de preferință, mai ales in contextul în care nu se arată față de care garanții ar fi preferită garanția F E DCI SRL, în tabel fiind înscriși mai mulți creditori cu cauze de preferintă, nu doar F E DCI SRL și F E SA. În condițiile în care nu s-a pus în discuție ordinea de preferință și rangul fiecărei cauze de preferință, privind toate creanțele înscrise în această categorie în tabel, tribunalul constată că nu se poate stabili o ordine de preferință între doar doi dintre creditorii înscriși (creditorul contestatar și creditorul a cărui creanță a fost contestată în prezenta contestație), motiv pentru care concluzionează că în mod corect au fost înscriși în aceeași categorie creditorii menționați, rangul urmând a se stabili în funcție de stocurile identificate și valoarea garanției la întocmirea tabelului definitiv. Tribunalul reține că în funcție de rangul înscrierii, criteriul propus de contestatoare pentru determinarea ordinii de preferință, ordinea de prioritate nu poate fi stabilită decât prin raportare la toți creditorii cu cauze de preferință înscriși în tabel, iar nu doar la doi, astfel încât în lipsa oricăror referiri la celelalte creanțe înscrise în aceeași categorie și momentul constituirii cauzei de preferință a fiecărei creanțe, nu se poate realiza determinarea rangului înscrierii de către judecătorul sindic în prezenta contestație.
Garanțiile reale mobiliare și ipotecile mobiliare constituite în favoarea creditoarelor F E DCI SRL și F E SA vizează stocul de bunuri fungibile și produsele rezultate obținute în urma valorificării acestora, prin urmare pentru a se stabili rangul înscrierii ar fi necesar să se tină cont numai de data înscrierii la A a ipotecii / garanției reale mobiliare, pentru că nu se poate identifica precis stocul de bunuri vândut de fiecare furnizor, decât dacă în facturi se menționează exact seria fiecărei cutii de medicamente și produse farmaceutice în parte, iar nu doar tipul de produs.
Prin urmare, revine administratorului judiciar obligația de a stabili, după inventarierea patrimoniului debitoarei și identificarea bunurilor ce fac obiect al fiecărei garanții, să stabilească rangul înscrierii fiecărei creanțe beneficiare a unei cauze de preferință în tabelul definitiv și ordinea de prioritate a fiecăreia, cu luarea în considerare a prezentelor considerente referitoare la inexistența valabilă a unui privilegiu special al vânzătoarei F E DCI SRL.
Cu privire la situația de fapt, tribunalul mai reține că prin actul adițional din 17.12.2012 s-a majorat limita de credit, inclusiv în privința clauzelor referitoare la garanții., prin actul adițional din 01.10.2013, s-a prelungit termenul de plată a creanțelor stabilit anterior.
Prin actul adițional din 18.12.2013 se prelungește cu un an durata contractului, stabilindu-se că ulterior contractul se va prelungi automat, pe durate succesive, egale cu durata inițială, afară de cazul în care părțile decid altfel, apoi se instituie din nou același privilegiu special asupra prețului bunului vândut în favoarea vânzătorului deși această clauză este în contradicție cu prevederile art. 2333 alin. 1 C.civ, ambele părți fiind profesioniști, cumpărătorul dobândind bunurile pentru exploatarea unei întreprinderi în realizarea propriului obiect de activitate, iar prin art. 4 din actul adițional se instituie un privilegiu general asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei.
Cu privire la întinderea creanței F E DCI SRL, tribunalul reține că între părți s-a încheiat contractul de tranzacție nr. 224/11.02.2015 fila 148 A4, iar la data semnării tranzacției debitoarea a recunoscut un debit cert lichid și exigibil de 1433228 lei, din care 496834 lei contravaloare facturi neachitate, 936394 facturi ce nu sunt încă scadente dar au fost emise și acceptate la plată, penalități de întârziere de 393531 lei penalități pe facturi achitate cu întârziere și pe facturi neachitate, părțile stabilind plata eșalonată până la 31.08.2015 a acestor sume. În art. 5 din tranzacție se arată în esență că, sub condiția îndeplinirii la termen și întocmai a oricăror obligații rezultate din prezentul contract și oricare alte contracte dintre părți, vânzătorul renunță la suma de 360000 lei din cuantumul total al penalităților de întârziere de 393531 lei.
Ulterior, prin contractul de tranzacție nr. 1687/03.09.2015, debitoarea a recunoscut un debit total de 1651894 din care 899327 facturi neachitate de debit principal și penalități de întârziere contractuale de 488217,01 lei, penalități pe facturi achitate cu întârziere și penalități pe soldul neachitat de 264350 lei, iar părțile au convenit eșalonarea obligației de plată până la 31.03.2016.
Față de aceste acte încheiate între părți tribunalul constată că în mod nelegal s-a înlăturat de către administratorul judiciar din cuantumul total al pretențiilor contestatoarei F E DCI cuantumul penalităților de întârziere, raportat la convențiile părților nu poate fi vorba despre vreo renunțare la dreptul de a percepe penalități, dimpotrivă, în tranzacții se menționează clar că vânzătorul nu renunță la nici un drept și că scadențele rămân nemodificate, că tranzacția vizează și penalități, nu doar debit principal.
Cu privire la întinderea obligației de plată a penalităților, tribunalul constată că experții au stabilit în concluziile din raportul de expertiză că au fost corect calculate penalitățile în cuantumul pretins de contestatoarea F E DCI SRL prin declarația de creanță, motiv pentru care tribunalul va admite în parte contestația F E DCI SRL împotriva înscrierii parțiale a propriei creanțe, al doilea capăt de cerere din contestația A4, după cum urmează: 514709,92 lei debit restant neachitat până la data deschiderii procedurii, 550433,63 lei penalități de întârziere calculate pentru facturi achitate cu întârziere și facturi neachitate până la data deschiderii procedurii.
Cu privire la cheltuielile de judecată privind executarea silită din dosarele de executare 413, 414, 415, 416/EXE/2015 ale BEJ C C, cele din urmă dosare fiind conexate la 413, tribunalul constată că s-au depus încheierile privind conexarea dosarelor de executare si de constituire a dosarelor de executare silită, precum și facturi avocat și chitanțe, însă nu s-a depus procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită, care să arate că s-au stabilit cheltuieli de executare constând în onorariu avocat, motiv pentru care reține că nu s-a dovedit efectuarea acestor cheltuieli în cursul și pentru finalizarea executărilor silite conexate. Cheltuielile de executare silită se stabilesc prin încheiere executorie de către executorul judecătoresc, în cuprinsul acestei încheieri se impune menționarea separată a onorariului de avocat în cursul executării silite, așa cum arată expres dispozițiile art. 670 alin. 3 C.proc.civ, astfel încât în lipsa încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare în fiecare dosar de executare sau în dosarul la care sau conexat toate celelalte, nu puteau fi înscrise sume cu acest titlu în tabel, reținând și faptul că într-adevăr au fost depuse în format ilizibil inclusiv în fața instanței copiile de pe facturile emise de avocat, este imposibilă verificarea acestor cheltuieli și înscrierea lor în tabelul preliminar.
Tribunalul constată că în mod justificat a fost înlăturată de către administratorul judiciar suma de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru din totalul sumei pretinse de creditoare, deoarece nu este vorba de o creanță născută anterior deschiderii procedurii, ci de o creanță născută ulterior deschiderii procedurii, admiterea cererii de deschidere a procedurii dând naștere dreptului creditoarei la cererea căreia s-a deschis procedura să pretindă cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cererii de deschidere (inclusiv taxele de timbru aferente) de la debitoare. Având în vedere că este vorba despre o creanță născută ulterior deschiderii procedurii, sunt aplicabile prevederile art. 146 alin. 4 din Legea 85/2014, ce reglementează includerea acestor creanțe în tabelul suplimentar, iar nu în tabelul preliminar.
Tribunalul reține că s-a criticat o pretinsă înscriere sub condiție a creanței acestui creditor, însă din lecturarea tabelului preliminar rezultă că această creanță a fost înscrisă parțial, e adevărat, întinderea înscrierii fiind modificată prin prezenta soluție, însă în tabel nu a fost înscrisă sub condiție creanța pretinsă, susținerea contestatoarei din această perspectivă neavând suport faptic.
Pentru considerentele expuse anterior la pct. 1, 2, 3 din prezenta hotărâre, tribunalul va admite în parte contestația promovată de administratorul special al debitoarei în dosarul 457/110/2016/a2 vizând creanța F E SA, va respinge ca neîntemeiată contestația promovată de creditoarea F E DCI SRL împotriva înscrierii creanței F E SA și va admite în parte contestația promovată de creditoarea F E DCI SRL împotriva înscrierii parțiale a propriei creanțe (ambele contestații fiind promovate în dosarul 457/110/2016/a4) în conformitate cu dispozițiile de mai sus.
În ceea ce privește calea de atac, se reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 46 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 2 din Legea 85/2014, potrivit cărora împotriva hotărârii pronunțate se poate declara apel în termen de 7 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea H E, în calitate de administrator special al debitoarei O FSRL, în contradictoriu cu debitoarea O FSRL prin administrator judiciar T I SPRL și cu creditoarea intimată F E SA.
Dispune înscrierea creditoarei F E SA în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei O FSRL în categoria creanțelor beneficiare ale unei cauze de preferință cu suma totală de 211696,19 lei, din care 146256,38 lei debit principal neachitat, 52656,25 lei penalități de întârziere privind facturile de debit principal neachitate până la data deschiderii procedurii, 12783,56 lei penalități de întârziere privind facturile de debit principal ulterioare datei de 01.01.2015 achitate cu întârziere.
Respinge ca neîntemeiată contestația promovată de contestatoarea F E DCI SRL în contradictoriu cu debitoarea O FSRL prin administrator judiciar T I SPRL și cu creditoarea intimată F E SA vizând înscrierea intimatei F E SA în tabelul preliminar.
Admite în parte contestația promovată de contestatoarea F E DCI SRL în contradictoriu cu debitoarea O FSRL prin administrator judiciar T I SPRL privind înscrierea contestatoarei în tabelul preliminar.
Dispune înscrierea contestatoarei F E DCI SRL în tabelul preliminar al debitoarei O FSRL în categoria creditorilor beneficiari ai unor cauze de preferință, cu următoarele sume: 514709,92 lei debit restant neachitat până la data deschiderii procedurii, 550433,63 lei penalități de întârziere calculate pentru facturi achitate cu întârziere și facturi neachitate până la data deschiderii procedurii.
Dispune întocmirea tabelului definitiv cu menționarea priorității fiecărei creanțe beneficiare a unei cauze de preferință urmare a evaluării garanțiilor, conform art. 112 alin. 1 din Legea 85/2014, cu respectarea dispozițiilor prezentei hotărâri.
Executorie.
Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău Secția a II-a Civilă și de contencios Administrativ și Fiscal, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ, astăzi, 28.09.2017.
| ← Debite . Jurisprudență Contracte economice | Nulitate act juridic. Jurisprudență societăţi comerciale → |
|---|
