Faliment. procedura de insolvenţă. legea nr. 85/2006 valorificarea creanţelor născute în timpul procedurii de insolvenţă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 15 din data de 14.01.2016
Faliment. Procedura de insolvență. Legea nr. 85/2006
Valorificarea creanțelor născute în timpul procedurii de insolvență.
Calea procedurală de urmat pentru creditoare, pentru valorificarea oricărei creanțe considerate ca fiind născută după data deschiderii procedurii, era de a adresa o cerere administratorului judiciar, care era ținut să formuleze răspuns și să indice o măsură adoptată (admiterea sau respingerea la plată), și, doar dacă creditoarea ar fi fost nemulțumită de măsura dispusă, avea posibilitatea de a se adresa instanței cu contestație împotriva acesteia, potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 15 din 14.01.2016)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr. 256 din data de 05.05.2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr. 712/122/2012/A1*, instanța a respins acțiunea în despăgubiri și cererea de admitere și plată a creanței formulată de creditoarea SC F S C SRL în contradictoriu cu debitoarea SC I M SRL, precum și cererea debitoarei de obligare a creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin încheierea pronunțată în data de 21.03.2012 de Tribunalul Giurgiu, s-a deschis procedura insolvenței debitorului SC I M SRL. S-a stabilit termen limită pentru declararea creanțelor la data de 30.04.2012, pentru întocmirea tabelului preliminar al creanțelor la 15.05.2012, pentru eventualele contestații la 30.05.2012 și pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat la 10.06.2012.
Astfel cum rezultă din fila 825 din dosarul de fond, notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4294 din data de 23.03.2012.
În Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6580/09.05.2012 a fost publicat tabelul preliminar, în care, la cap. III creanțe chirografare, este trecută la poziția 8 și SC F S C SRL, cu suma solicitată 311.401,55 lei și suma examinată și admisă 311.401,55 lei.
Tabelul preliminar rectificat a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 7744 din data de 30.05.2012 (așa cum rezultă din fila 830 dosar fond).
În tabelul definitiv rectificat (fila 1052 dosar fond) la cap. IV creanțe chirografare, este trecută la poziția 8 și SC F S C SRL, cu suma solicitată 311.401,55 lei și suma examinată și admisă 311.401,55 lei. Și în tabelul definitiv rectificat la data de 05.12.2012 (fila 1082), creditoarea figurează cu suma solicitată de 35.024,10 lei.
S-a apreciat că din actele dosarului rezultă că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 86 al. 2 din Legea nr. 85/2006.
Se știe că, la data deschiderii procedurii, debitorul se află de cele mai multe ori, sub aspect economic, într-o rețea de raporturi contractuale în curs de executare. Menținerea acestor contracte poate fi utilă și chiar vitală, în cazul reorganizării. Pe de altă parte, continuarea executării unor contracte ar putea majora pasivul debitorului. Datorită acestei diversități de situații, contractele în curs de executare nu continuă automat, după deschiderea procedurii, ci continuarea depinde de opțiunea administratorului judiciar/lichidatorului.
Astfel, conform art. 86 al. 1 din Legea nr. 85/2006, denunțarea contractului se poate realiza sau din inițiativa administratorului judiciar, sau din inițiativa părții contractante.
Termenii textului ("menținere"; și "denunțare";) nu sunt întâmplători. Înlocuirea rezilierii cu denunțarea se explică prin neîndeplinirea cerințelor Codului civil pentru reziliere, deoarece debitorul nu și-a îndeplinit și nu este în măsură să-și îndeplinească propria obligație. Prin subterfugiul denunțării se oferă administratorului judiciar o scuză legitimă de a rupe relația contractuală neconvenabilă, iar prin menținere, același administrator judiciar își impune propria voință de a continua executarea contractului.
Creditoarea din prezenta cauză nu a recurs însă la denunțarea contractului conform art. 86 din Legea nr. 85/2006, ci a procedat la rezilierea contractului începând cu data de 04.05.2012 (după deschiderea procedurii), anunțând debitoarea despre aceasta prin notificarea din data de 03.05.2012.
De asemenea, creditoarea nu se află nici în situația prevăzută de art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006 (în baza căruia solicită creanța principală 2), după cum nu este întemeiată nici cererea de a i se admite creanța subsidiară.
Creditoarea nu invocă că nu ar fi fost notificată despre deschiderea procedurii. Chiar și în această ipoteză, în care nu ar fi fost notificată, conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 103 C.pr.civ., creditoarea avea la dispoziție un termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, pentru depunerea cererii, cu obligația de a arăta și motivele care au împiedicat-o să depună cererea în termen. Creditoarea nu a arătat care ar fi aceste motive iar din notificarea pe care chiar SC F S C SRL a comunicat-o către SC I M SRL la data de 03.05.2012, și în care arată creditoarea că debitoarea este în insolvență, reiese clar că la data de 03.05.2012 creditoarea avea cunoștință că debitoarea este în insolvență.
Deci, și în această ipoteză, creditoarea putea face cerere de admitere a creanței în 15 zile de la data de 03.05.2012. Or, cererea creditoarei a fost înregistrată la instanță la data de 14.06.2012, după expirarea celor 15 zile.
Creditoarea solicită practic aceeași sumă (403.457,67 lei), dar încearcă să obțină un tratament preferențial față de ceilalți creditori, calificând creanța ca reprezentând ba un prejudiciu determinat de neexecutarea culpabilă a obligațiilor, ba un debit principal constând în chirie și alte costuri de utilizare ale spațiului închiriat, la care adaugă și penalități.
Or, creditoarea a fost înscrisă în tabelul preliminar și în tabelul definitiv (și nu a formulat contestație), deci nu este un creditor ulterior deschiderii procedurii.
Chiar și dacă s-ar fi aflat în această situație, este de reținut faptul că creditorii ulteriori deschiderii procedurii au dreptul la un tratament echitabil pe toată perioada de reorganizare, condițiile impuse creanțelor născute în perioada de reorganizare fiind aceleași, respectiv să fie certe, lichide și exigibile. Or, creanțele reclamate de creditoare nu îndeplinesc aceste condiții, fiind contestată înscrierea acesteia în tabelul definitiv, astfel cum rezultă din contestația depusă de debitoare la data de 09.07.2012 (filele 907-910 dosar de fond).
Se mai reține și faptul că la data formulării acțiunii creditoarei nu era confirmat un plan de reorganizare, astfel că, și dacă ar fi fost vorba de o creanță născută anterior procedurii, nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 41 al. 4 din Legea nr. 85/2006, care prevede că nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât și a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat. (în speță, așa cum rezultă din buletinul procedurilor de insolvență nr. 8077/09.05.2013-fila 1269 din dosar, SC F S C SRL se numără printre creditorii convocați pentru aprobarea planului de reorganizare, planul de reorganizare a fost confirmat prin sentința nr. 391/05.06.2013, iar creditoarea nu a formulat contestație la acest plan).
Acest aspect reprezintă un argument în plus că prezenta creditoare nu este un creditor titular al unei creanțe născute după data deschiderii procedurii, deoarece art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006 îi "scutește"; pe creditorii titulari de astfel de creanțe și de dreptul de a vota asupra unui plan de reorganizare, de a face parte din comitetul creditorilor, de a vota cu privire la conduita viitoare a întreprinderii debitorului, deoarece "nu este necesară înscrierea la masa credală"; care ar îndreptăți un creditor să participe la procedură.
II. Recursul declarat:
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea SC F S C SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, recurenta a arătat în esență că la data de 13 iunie 2012, a formulat în cadrul dosarului 712/122/2012 acțiunea de despăgubire (în cuantum de 243.189 RON), întemeiată pe prevederile art. 86, alin. (2) din Legea nr. 85/2006 și de obligare a debitorului la plata creanțelor în cuantum total de 160.286,67 RON, în temeiul art. 64, alin. (6) din Legea nr. 85/2006 și, în subsidiar, înscrierea la masa credală cu suma de 403.457,67 RON.
Prin cererea depusă la 10 octombrie 2012 în cadrul dosarului 712/122/2012/al creditorul F S C a înțeles să modifice cuantumul debitului principal, parte din creanța principală nr. 2, respectiv cuantumul debitului principal din structura creanței subsidiare. Prin urmare, față de cererea introductivă, debitul principal se modifica din suma de 47.458,41 RON în suma de 35.024,10 RON potrivit regularizărilor realizate de către creditoare ca urmare a încetării contractului de închiriere, celelalte sume, parte din obiectul cererii, nesuportând nicio modificare.
Arată că prin notificarea din data de 3 mai 2012 locatorul a reziliat contractul de închiriere încheiat anterior intre F S C în calitate de locator și I M SRL în calitate de locatar începând cu data de 4 mai 2012, în temeiul prevederilor art. 15.3.1 din Anexa I - Termeni și condiții Generale - a contractului de închiriere, în același timp F solicitând și eliberarea spațiului la data de 4 mai 2012, obligație la care fostul locatar nu s-a conformat, iar I M SRL a ocupat în mod abuziv spațiul comercial inclusiv până la data de 8 iunie 2012, dată la care părțile au încheiat procesul - verbal de predare primire al spațiul comercial deținut în temeiul Contractului de închiriere.
Mai mult decât atât, de vreme ce față de I M SRL a fost deschisă procedura insolvenței încă din data 21 martie 2012 iar administratorul judiciar desemnat nu a procedat la denunțarea contractului de închiriere, în acord cu prevederile cuprinse în art. 86, alin l din Legea 85/2006, rezultă faptul că, vizavi de contractul de închiriere încheiat de către I M SRL cu F, administratorul judiciar a optat pentru menținerea acestuia în vigoare. Astfel, asumarea contractului presupune însă o impecabilă executare a obligațiilor debitorului pe viitor [...]. Este opțiunea, dar și asumarea răspunderii administratorului judiciar pentru eventualele consecințe. Optând pentru "menținerea" contractului, administratorul alege executarea contractului în integralitatea clauzelor sale, a căror respectare este garantată prin lege. În aceste condiții consideră că, după ce administratorul judiciar a optat pentru menținerea contractului, cealaltă parte contractantă poate uza de toate remediile puse la dispoziție, atât de dreptul comun cu privire la executarea contractului, dar și de prevederile (inclusiv clauzele penale) cuprinse în respectivele contracte.
În ceea ce privește cele reținute de către instanța de fond cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 64 alin. 6, deși (în mod greșit) administratorul judiciar a procedat la înscrierea în tabelul preliminar și ulterior în tabelul definitiv a recurentei în calitate de creditor, scopul acțiunii promovate de către F, tocmai în considerarea faptului că suma solicitată a devenit scadentă ulterior deschiderii procedurii insolvenței, era de a beneficia de facilitățile puse la dispoziție de art. 64 alin. 6 din Legea 85/2006.
Astfel, în raport de data de 21 martie 2012 - dată la care, față de I M SRL, a fost declarată deschisă procedura insolvenței, toate și oricare dintre sumele solicitate de către F au devenit scadente după data de 1 aprilie 2012, după cum urmează:
- creanța principală 1, solicitată în temeiul art. 86 alin 2 din Legea 85/2006, în cuantum de 243.189 RON reprezintă clauza penală negociata de către părți prin intermediul contractului de închiriere și datorată de către I M SRL pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor acesteia asumate prin contractul de închiriere, în situația încetării contractelor în curs de derulare din culpa debitorului.
- creanța principală 2, solicitată în temeiul art. 64, alin. 6 se compune din: debit principal constând în chirie și alte costuri de utilizare ale spațiului închiriat, în cuantum total de 35.024,10 RON; penalități pentru întârzierea la plată a debitului principal calculate conform art. 2 din cadrul Anexei D "Termeni și condiții speciale" la contractul de închiriere în cuantum de 49,11 RON conform facturii P FLI/ 74 emise în dată de 23 aprilie 2012; penalități pentru neîndeplinirea condițiilor de readucere a garanției la cuantumul prevăzut de art. 9.1.1 din Anexa I la contractul de închiriere ca urmare a diminuării acesteia, calculate conform art. 9 din Anexa I la contractului de închiriere, în cuantum de 32.344,35 RON conform facturii P FLI/ 73 emise în dată de 3 aprilie 2012; penalități pentru ocuparea abuzivă a spațiului comercial calculate conform art. 13.3.1 din Anexa I la contractul de închiriere în cuantum de 80.416,8 RON.
Apreciază că atât creanța principală 1 cât și creanța principală 2 reprezintă, respectiv sunt formate din sume ce au devenit scadente ulterior deschiderii procedurii insolvenței.
De asemenea, interesul și scopul acțiunii promovate este de a obține plata sumelor solicitate cu titlu de "plăți curente" - cu atât mai mult cu cât sumele înscrise pentru F în tabelul de creanțe și ulterior în planul de reorganizare nu au fost incluse în planul de plăți aprobat, F numărându-se printre creditorii chirografari ai I M SRL.
În drept, a invocat dispozițiile art. 8, art.41, art. 64, art. 86 din Legea nr. 85/2006 și ale art. 304, pct.7, pct. 8 și pct.9, cât și ale art. 304 l din Vechiul Codul de Procedură Civilă.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
III. Apărările formulate:
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, ci note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, învederând în esență că nu se poate regăsi corespondența nemulțumirilor exprimate la adresa hotărârii judecătorești cu motivele de recurs invocate. A arătat că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cpc.
A învederat intimata că în tabelul definitiv rectificat, publicat la data de 05.12.2012, creditoarea figurează cu suma solicitată, în cuantum de 35.024,10 lei, iar paralel cu solicitarea de a fi înscrisă această creanță, creditoarea a înțeles să formuleze o cerere de despăgubire, acțiune care este inadmisibilă, deoarece aceasta este întemeiată numai atunci când administratorul sau lichidatorul judiciar denunță contractul de închiriere aflat în derulare. Or, din actele de la dosar rezultă că creditoarea este cea care a notificat rezilierea contractului, motiv pentru care acțiunea este una în realizarea unei creanțe, căreia îi este aplicabil art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Susține că recursul nu poate fi admis întrucât reclamanta și-a precizat cuantumul creanței, cu care a și fost înregistrată în tabelul definitiv. De asemenea, arată că creditoarea a fost convocată în vederea aprobării sau nu a planului de reorganizare, ce a fost confirmat prin sentința civilă nr. 391/05.06.2013, iar creditoarea nu a înțeles să formuleze o contestație la acest plan.
IV. Soluția instanței de recurs:
Astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, recurenta-creditoare a formulat două categorii de pretenții: pe de o parte, suma de 243.189 lei, reprezentând penalități pentru reziliere, conform art. 15.3.2 din Anexa 1 la contractul de închiriere, solicitată în temeiul art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006; pe de altă parte, suma de 160.268,67 lei, precizată ulterior, cu titlu de creanță născută în timpul procedurii, solicitată conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere că prin prezentul recurs se pune în discuție, în esență, modalitatea în care prima instanță a aplicat aceste prevederi legale raportat la solicitările creditoarei, Curtea constată că criticile recurentei se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În privința creanței de 243.189 lei, reprezentând penalități pentru reziliere, conform art. 15.3.2 din Anexa 1 la contractul de închiriere, Curtea reține că, potrivit art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în cazul denunțării unui contract, o acțiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către cocontractant împotriva debitorului.
Regimul juridic de denunțare sau menținere a contractelor aflate în derulare la momentul deschiderii procedurii este reglementat de alineatul 1 al aceluiași text de lege, din cuprinsul căruia reiese că noțiunea de "denunțare"; este diferită de sancțiunea rezilierii, prevăzută de Codul civil.
Astfel, conform acestui text de lege, contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat. Contractul se consideră denunțat: a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului de denunțare a contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu răspunde; b) la data notificării denunțării de către administratorul judiciar/lichidator.
Curtea constată că judecătorul sindic a interpretat și aplicat în mod corect legea atunci când a făcut distincție între noțiunea de "denunțare"; și cea de "reziliere";, reținând în mod judicios că termenii utilizați de art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu sunt întâmplători, iar textul legal este menit să confere o scuză legitimă administratorului judiciar al debitorului pentru a rupe legătura contractuală, independent de existența vreunei culpe.
Pentru ca textul de lege invocat de către recurenta-creditoare în susținerea acestei creanțe să fie aplicabil, trebuie să existe o denunțare din partea administratorului/lichidatorului judiciar a unui contract, fie în mod expres, fie în mod tacit, în condițiile art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Or, în cauza de față, nu se regăsește această ipoteză, întrucât contractul de închiriere a fost reziliat de către creditoare, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale debitoarei, iar nu denunțat.
Prin urmare, în mod legal și temeinic a apreciat prima instanță că solicitarea creditoarei de obligare a debitoarei la plata sumei de 243.189 lei, în temeiul art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, este nefondată.
În ceea ce privește cea de-a doua creanță, reprezentând, conform susținerilor creditoarei, creanță născută în timpul procedurii, au fost invocate prevederile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, conform cărora creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment.
Conform art. 20 alin. 1 lit. k din Legea nr. 85/2006, printre principalele atribuții ale administratorului judiciar se numără verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum și întocmirea tabelelor creanțelor.
Reiese că, în cadrul procedurii insolvenței, orice cerere de creanță trebuie să fie adresată administratorului judiciar, care va proceda la verificarea sa și la adoptarea unei măsuri corespunzătoare. Prevederile legale se aplică, deopotrivă, și creanțelor născute în timpul procedurii, art. 64 alin. 6, anterior redat, neconținând vreo derogare de la regula instituită de art. 20 alin. 1 lit. k.
Astfel, calea procedurală de urmat pentru creditoare, pentru valorificarea oricărei creanțe considerate ca fiind născută după data deschiderii procedurii, era de a adresa o cerere administratorului judiciar, care era ținut să formuleze răspuns și să indice o măsură adoptată (admiterea sau respingerea la plată), și doar dacă creditoarea ar fi fost nemulțumită de măsura dispusă, avea posibilitatea de a se adresa instanței cu contestație împotriva acesteia, potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În cauză, recurenta-creditoare nu a urmat această cale legală ci, astfel cum reiese din actele de la dosar, precum și din chiar susținerile sale din cuprinsul cererii de repunere pe rol, s-a adresat direct și numai instanței. Or, potrivit art. 11 din Legea nr. 85/2006, printre atribuțiile judecătorului sindic nu se numără și cea de verificare preliminară a creanțelor. Orice cerere formulată în acest sens de către un creditor trebuie adresată administratorului judiciar, iar nu direct judecătorului sindic, regulile în materie de insolvență stabilind o delimitare clară între atribuțiile acestor participanți la procedură.
Ca atare, în mod legal prima instanță a respins și această solicitare, judecătorul sindic neavând atribuția de a dispune nici admiterea și plata creanței, solicitate în mod principal prin cererea de chemare în judecată, și nici admiterea creanței și înregistrarea acesteia în tabelul creanței, astfel cum s-a solicitat în mod subsidiar, în afara cadrului legal instituit de Legea nr. 85/2006, fără o verificare prealabilă din partea administratorului judiciar și independent de existența unei contestații formulate conform art. 21 din Legea insolvenței. A admite cererea creditoarei în această privință ar echivala cu nerespectarea competențelor atribuite de lege participanților la procedura insolvenței.
Curtea reține, deci, că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cpc. Iar cât privește motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 Cpc, Curtea constată că acestea au fost invocate de către recurentă doar în mod formal, neavând corespondent în criticile menționate în cuprinsul cererii de recurs, care nu fac trimitere la modul în care prima instanță a motivat hotărârea și nici la vreo interpretare eronată a unui act juridic.
Recursul a fost respins, astfel, ca nefondat.
| ← Acțiune în anulare. Jurisprudență Faliment | Cerere de deschidere a procedurii. transmiterea calităţii... → |
|---|
