Faptele ulterioare deciziei de concediere, precum angajarea unui fost salariat la unitatea centrală, urmare a promovării unui concurs, nu produc efecte asupra deciziei de concediere şi implicațiilor acesteia
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 2096 din data de 04.11.2013
Reclamantul CVF a fost salariatul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA - Unitatea Administrare Galați Nord, până la data de 29.12.2011, când raporturile de munca au încetat în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii, concedierea fiind determinată de desființarea locului de muncă, astfel cum rezultă din decizia nr. 22/2011.
Prin OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare s-a înființat Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare prin reorganizarea Regiei Autonome Administrației Națională a Îmbunătățirilor Funciare. Potrivit art. 1 alin. 4, numărul maxim de posturi al Agenției și filialelor județene a fost stabilit la 1500. Pentru a se încadra în numărul de posturi prevăzut de actul normativ, ANIF RA a demarat procedura concedierii colective, printre cei disponibilizați fiind și reclamantul, pentru care s-au emis decizii de concediere. Simultan însă, au fost organizate și concursuri pentru ocuparea celor 1500 posturi.
Potrivit art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate anii 2009-2010 al ANIF RA, prelungit prin act adițional până la data de 31.12.2011, în vigoare la momentul încetării raporturilor de munca, în cazul concedierilor colective, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă. Astfel, pentru o vechime in sector mai mică de 3 ani se vor acorda 3 salarii de bază, iar pentru o vechime mai mare de 3 ani se vor acorda 7 salarii de bază. Această indemnizație se suportă din cheltuielile administrației și nu se acordă salariaților ce cumulează pensia cu salariul.
In cazul de față reclamantul, potrivit vechimii avute (7 ani), atestate de adeverința nr. 2313/28.12.2012 este îndreptățit să beneficieze de 7 salarii de bază compensatorii.
Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Clauzele contractelor colective de muncă la nivel de unitate produc efecte pentru toți angajații, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 133 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
Pe de altă parte, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta (art. 148 din Legea nr. 62/2011).
Întrucât, în cazul de față, pârâtele nu și-au îndeplinit obligația ce le reveneau, de plată a salariilor compensatorii, contrar dispozițiilor art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, văzând și dispozițiile legale mai sus invocate, instanța urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Nu pot fi reținute apărările pârâtelor referitoare la angajarea ulterioară a reclamantului.
Astfel, împrejurarea că reclamantul a fost angajat la unitatea centrală a ANIF, urmare a promovării unui concurs, fiind un fapt ulterior, nu produce efecte asupra deciziei de concediere și implicațiilor acesteia.
Dreptul reclamantului de a beneficia de compensația echivalentă cu 7 salarii de bază prevăzută de art. 12 alin. 3 din Cap. II la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate este cu atât mai evident cu cât în cuprinsul deciziilor de concediere se menționează această obligație contractuală a pârâtului la art. 2, deci dreptul este recunoscut.
Dreptul este prevăzut pur și simplu și se naște de la data concedierii neavând nicio relevanță în cauză dacă reclamantul s-a angajat în aceeași zi sau a doua zi după concediere, întrucât nu se impune nicio condiție în acest sens.
Dreptul salariatului la plățile compensatorii subzistă chiar și în condițiile în care acesta se reangajează întrucât textul art. 12 alin. 3 din Cap. II la contractul colectiv de muncă nu distinge, astfel că susținerile pârâtei depășesc cadrul legal.
Chiar dacă s-a dorit o reorganizare a angajatorului și o raționalizare a cheltuielilor, modalitatea aleasă, aceea de a dispune emiterea unor decizii de concediere și, ulterior, organizarea unui concurs de selecție, implică obligația contractuală a angajatorului de a achita plățile compensatorii tuturor salariaților concediați.
Pentru ca această obligație să fie limitată doar la cei care nu mai sunt reangajați, ar fi fost necesară parcurgerea procedurii de selecție anterior și emiterea deciziilor de concediere numai către o parte din salariați, aceia care nu ar fi fost selectați să lucreze în instituția nou înființată.
Sub aspectul actualizării sumei cu indicele de inflație și obligarea la plata dobânzii legale, cererea este de asemenea justificată, deoarece actualizarea privește înlăturarea efectelor devalorizării monetare în condițiile procesului inflaționist din economie, iar dobânda legală reprezintă folosul ce putea fi realizat prin utilizarea acelei sume.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Somaţie de plată. Jurisprudență Plăţi → |
|---|
