Fraudă la lege. contract de împrumut fără dobândă încheiat între două societăți comerciale
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 19 din data de 18.01.2018
Rezumat:
Atât în doctrină cât și în practica judiciară (spre ex. decizia ÎCCJ nr. 1386/4.04.2014) s-a arătat că "frauda la lege"; reprezintă acea operațiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. Prin urmare, încheierea unui contract de împrumut între două societăți comerciale fără obligația de plată a unei dobânzi nu constituie, în lipsa altor elemente, o "fraudă la lege";.
(Decizia nr. 19 din 18.01.2018, dosar nr. 12/39/2012)
Hotărârea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. (...)/40/2010/a1 din 8 februarie 2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. SRL și S.C. C. S.R.L. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat între acestea la 26.10.2001, modificat prin actul adițional din 11.11.2005 pentru lipsa cauzei și fraudă la lege.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că suma de 230.000 euro nu a fost împrumutată debitoarei S.C. C. S.R.L., așa încât lipsește cauza proximă a contractului de împrumut încheiat între cele două pârâte la 26 octombrie 2001, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 968 Cod civil; că nu există nici un înscris care să ateste realitatea operațiunii de împrumut care ar fi fost realizat în baza contractului din 26 octombrie 2001 în afară de contractul în sine care este semnat de D. doar pentru societatea împrumutată, respectiv, debitoarea, în cauză fiind aplicată doar ștampila, fără nicio semnătură.
A solicitat, ca în cazul în care nu se va reține lipsa cauzei contractului de împrumut, să se constate nulitatea absolută a acestui contract deoarece operațiunea de împrumut a fost efectuată cu fraudarea legii, societatea neputând acorda împrumuturi fără dobândă, în condițiile în care societățile comerciale nu au aptitudinea legală de a face gratuități.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. B. SRL a solicitat respingerea acțiunii, în principal, pe excepția netimbrării și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, subliniind faptul că aceasta nu are calitate procesuală activă, întrucât nu justifică nici un interes legitim în promovarea acestei acțiuni neavând calitate de creditor în dosarul de soluționare a falimentului societății pârâte S.C. C. S.R.L.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, întrucât existența acordului de împrumut cât și realitatea transferului bancar pentru suma în cauză a fost deja supuse controlului de legalitate în fața judecătorului sindic care a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței date de acest înscris contestat de reclamantă.
Pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. a invocat, de asemenea, excepția netimbrării acțiunii precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, față de împrejurarea că aceasta nu are calitate procesuală activă, nu justifică un interes legitim în cauză și nu are calitatea de creditor al societății pârâte aflate în procedura insolvenței.
Pe fond pârâta a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât legalitatea existenței contractului de împrumut cât și realitatea transferului bancar aferent sumei menționate în contract a fost verificată de către judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenței, înscrisul fiind acceptat ca act doveditor al creanței înscrisă pe tabloul creditorilor.
Prin sentința nr. 2577 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâți și în consecință, a respins acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. SRL și S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E., pentru lipsă calitate procesuală activă a reclamantei,
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A. SRL, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția a II-a civilă sub nr. (...)/39/2014.
Prin încheierea de ședință din 26 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a civilă, în temeiul disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei față de împrejurarea că dosarul nr. (...)/40/2010/a4** aflat pe rolul Tribunalului Botoșani, ce avea ca obiect procedura insolvenței debitoarei S.C. C. S.R.L., prin care S.C. A. S.R.L. contestă neînscrierea în Tabelul definitiv consolidat actualizat a creanței în cuantum de 876.531 nu a fost soluționat definitiv și irevocabil, iar prin Decizia nr. 1116 din 9 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, s-a admis recursul, s-a casat încheierea recurată și s-a trimis cauza aceleași instanțe pentru continuarea judecății, reținând că dosarul pendinte (..../40/2010/a7) nu intră sub incidența legii speciale a insolvenței, neavând relevanță calitatea de creditor a reclamantei care formează obiectul judecății în procesul de faliment, aceasta dovedindu-și interesul în promovarea prezentei acțiuni în dreptul comun.
Prin decizia nr. 354 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC A. S.R.L., împotriva sentinței nr. 2577 din 25. 10.2011, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. (...)/40/2010, intimate fiind pârâtele SC B. S.R.L. și SC C. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E.; a desființat sentința civilă nr. 2577/25.10.2011 pronunțată de Tribunalul Botoșani, reținând cauza pentru judecarea în fond, față de împrejurarea că prin Decizia nr. 1116/9.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod irevocabil că reclamanta își justifică interesul promovării prezentei acțiuni în anulare prin urmărirea punerii în executare a sentinței nr. 13932/8.12.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. (...)/3/2008, executare ce nu poate fi efectuată din cauza deschiderii procedurii insolvenței împotriva S.C. B. S.R.L., în temeiul contractului de împrumut criticat.
Prin completările la concluziile scrise, reclamanta a solicitat să se aibă în vedere considerentele Deciziei nr.1116/09.06.2016 pronunțată de ICCJ - Secția a II-a civilă în dosar nr.(...)/39/2012/al, astfel că urmare a celor reținute de instanța de control judiciar consideră că în soluționarea prezentei cauze trebuie analizate doar expertiza si răspunsul la obiecțiuni ale experților desemnați, sentințele din aceste dosare neputând fi reținute in prezenta cauza, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a interveni autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care prezenta acțiune nu intră sub incidența legii speciale a insolvenței.
Referitor la dosarul penal nr. 55/P/2012, face precizarea că organele de urmărire penala au interpretat eronat, reținând că ar exista o similitudine între contractul în euro (care face obiectul prezentului dosar) și contractul în lei în valoare de 6.914.172.940 lei a cărui semnătura a fost legalizată la B.N. F., acest birou legalizând un contract în lei motivat de faptul că în octombrie 2001 în România nu era introdusă moneda euro, neexistând cadru legal pentru un contract in euro.
De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere și dispozițiile art. 28 din Codul de procedură penală in ce privește limitele autorității hotărârii penale in procesul civil.
Având în vedere toate înscrisurile de la dosar precum și susținerile apelantei formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei și completările aduse acestora, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut din 26.10.2001 și a Actului adițional, acestea fiind nule de drept, pentru lipsa semnătura împrumutat, existența a două xerocopii ale aceluiași pretins contract care diferă și ca scriere dar și ca acord părți; lipsa calității domnului D. de a încheia în nume propriu acest pretins contract, el nu avea calitate de asociat unic al firmei SC B.; diferența dintre semnăturile existente pe actele a căror nulitate o solicită este vizibilă și majoră față de specimenul de semnătură al domnului D. dat la notariatul Botoșani în 11.10.2004; pe viramentul bancar din 26.10.2001 nu exista trecută motivația transferului, deci nu există precizat că suma transferată reprezintă "Împrumut în baza contractului..."; în evidențele contabile ale lui B. cât și în cele de după fuziune ale SC C. (timp de 8 ani) viramentul efectuat in 26.01.2001 este înregistrat "ca și aport asociat" și nu a avut loc niciodată o reactualizare a sumei ca urmare a diferențelor de curs valutar și nici o dobândă anuală pentru sumele restante așa cum legea societăților comerciale și legea contabilității o impune; prin adresele BNR-ului, acesta precizează că "transferul în euro din 26.10.2001 s-a efectuat fără respectarea normelor BNR" și toate înscrisurile eliberate de BNR "nu pot fi considerate probe în fața instanței".
Solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxele judiciare de timbru.
Prin concluzii scrise, SC B. SRL, față de cererea de chemare în judecată promovată SC A. SRL, a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind nefondată.
Solicită să se rețină că reclamanta a cerut constatarea nulității absolute a contractului de împrumut din 26.10.2001, modificat prin actul adițional din 01,11.2005, încheiat între S.C. B. SRL și filiala din România de la acea vreme, ulterior absorbita de SC C. SRL, co-pârâtă în cauză, pentru lipsa cauză și frauda la lege.
Referitor la prima critică de nulitate - lipsa cauză - este de netăgăduit finalitatea urmărită prin finanțarea activității filialei S.C. B. SRL, fapt împlinit prin achiziție imobile cu destinație industriala. Realitatea transferului sumelor împrumutate, din Italia in România, este evidentă și dovedită și prin înscrierile efectuate în Registrul datoriei private externe de la Banca Naționala a României pentru filiala SC B SRL (in prezent, co-parata C.),
Din lucrările dosarului penal atașat reiese că operațiunile bancare au fost verificate și de către organele de cercetare penala, urmare unei plângeri formulată de reclamanta. Prin ordonanța de respingere s-au detaliat actele regăsite la instituțiile bancare competente, care certifică încă o dată transferul sumelor ele bani, care au fost ulterior folosiți pentru achiziția acelor bunuri imobile.
Rezumativ, existența acordului de împrumut cât și realitatea transferului bancar au făcut deja obiectul controlului de legalitate și în fața judecătorului-sindic, care a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței dat de acest înscris contestat prin cererea dedusă judecații.
Înțelege să reitereze aspectele ce confirmă situația prezentată: suma în cauză a fost virată la data de 23 octombrie 2001 de către banca italiana către România, respectiv la Banca ... - sucursala locală. In dosarul paralel, cu nr. (...)/40/2010/a4***, prin expertiza contabilă dispusă s-a constatat și reținut existența acestor operațiuni bancare.
Suma în cauza a fost acordată în vederea achiziției unui bun imobil - Pavilion social industrial și teren aferent, de la fosta SC G. SA; în acest sens s-a întocmit contract de vânzare - cumpărare, în forma autentică, iar plata prețului s-a făcut prin virament bancar cu ordin de plată. Mai mult decât atât, părțile confirmă și în fața notarului împrumutul și încheie și în formă autentică contractul de împrumut (Încheierea notarului public cu nr. (...) din 29.10.2001). In plus, ulterior, părțile fac o serie de înțelegeri prin care stabilesc noi scadențe pentru plata creditului cât și pentru alte astfel de credite, recunoscând și consfințind obligațiile dintre părți; fiind vorba despre actul adițional din noiembrie 2005, contractul de împrumut din 16.01.2008 (care rezuma toate înțelegerile anterioare).
Referitor la cea de-a doua cauză de nulitate invocată - frauda la lege - precizează că este de neînțeles de ce se critică demersul inițiat de o persoana juridică străină - S.C. B. SRL - care avea posibilitatea legală de a finanța/credita activitatea filialei sale, în temeiul art. 100 din Titlul VI din Legea nr. 99/1999.
De asemenea, arată că prevederile legale invocate de reclamantă în sprijinul cererii sale nu sunt relevante în speță, deoarece Decretul nr. 31/1954 (dreptul comun în materie) are aplicabilitate doar în situația persoanelor juridice romane care practică în mod frecvent astfel de împrumuturi către terți (ca obiect de activitate); or, în acest caz este evidentă intenția de finanțare a activității din România pentru filiala sa de la acea vreme.
În concluzie, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
S.C. C. SRL în faliment prin reprezentant legal lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanta S.C. A SRL ca nefondată.
Raportat la primul capăt, arată că societatea în anul 2001 și-a finanțat filiala în conformitate atât cu prevederile legale ale statului italian, cât și cele ale statului român. Și în 2001 și în prezent sunt clar prevăzute ca fiind corecte, legale sub toate aspectele, finanțările societăților mamă. Mai mult aceste finanțări, recunoscute și de SC A. SRL au fost transferuri bancare care au fost înregistrate și la BNR, au fost verificate și de organele de cercetare penală la solicitarea societății reclamante - s-au concretizat în achiziția de imobile.
S-a constatat de judecătorul sindic existența împrumutului financiar în baza contractului ce face obiectul acestui dosar la data când s-a aprobat deschiderea insolvenței (hotărâre rămasă definitivă, iar organele de cercetare penală au constatat existența acestui contract și a împrumutului financiar prin verificări la Banca ..., BNR și verificări la notar unde s-a perfectat acest contract în monedă lei. Pe de altă parte, în dosarul cu nr. (..)/40/2010/a4*** unde s-a dispus și expertiza contabila s-a constatat și reținut existenta acestor operațiuni bancare (hotărâre definitiva), precizând faptul că SC C. SRL - intimata în cauză - a preluat activul și pasivul Filialei B. prin fuziune cu absorbție.
Referitor la invocarea fraudei la lege, arată că cel care a împrumutat suma este firma din Italia care avea dreptul legal să finanțeze filiala și oricare altă societate din România și nu Filiala a împrumutat banii din Italia și nu Filiala B. a acordat împrumut firmei din Italia. În ce privește Decretul nr. 31/1954, arată că dispozițiile acestuia ar fi avut aplicabilitate doar în situația în care persoana juridica română ar fi practicat acordarea de împrumuturi financiare și astfel obiectul său de activitate s-ar fi transformat într-o activitate neautorizată. În speță, este dată situația în care o persoană juridică nerezidentă acordă un împrumut unei persoane juridice romane, și mai mult decât atât, o societate mamă acorda unei societăți fiică un împrumut accidental pentru achiziția unui imobil în vederea desfășurării activității pentru care s-a constituit Filiala în România. Raportat la OUG nr. 99/2006, precizează că dispozițiile acesteia nu pot fi luate in considerare pentru un contract din 2001, întrucât această ordonanță nu activează retroactiv dar și în această situație, această prevedere arata clar că sunt permise împrumuturi financiare între societăți în anumite condiții fără a fi autorizate pentru desfășurarea unei astfel de activități.
Raportat la prevederile legale aplicabile în octombrie 2001, la faptul ca împrumutul financiar a făcut obiectul verificării de BNR și la faptul ca tranzacțiile efectuate în baza acestui contract (care se regăsește la BNR și în forma autentificată în lei) sunt reale, corecte (au făcut obiectul verificării organelor de cercetare penala și în dosarul (...)/40/2010/a19**), a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Cu titlu preliminar, Curtea reține că, prin decizia nr. 354/12.10.2017 pronunțată în prezenta cauză, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2577/25.10.2011 a Tribunalului Botoșani, care a fost desființată, iar cauza a fost reținută pentru judecata în fond.
Pe cale de consecință, Curtea urmează a pronunța în fond asupra cererii de chemare în judecată aflată la filele 3-6 din dosarul de fond nr. (...)/40/2010/a1 al Tribunalului Botoșani.
Prin această cerere de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de împrumut din 26.10.2001, modificat prin actul adițional din 01.11.2005, încheiat între S.C. B SRL Italia, în calitate de împrumutător, și S.C. B. SRL Italia - Filiala .., absorbită prin fuziune de către debitoarea S.C. C. S.R.L., în calitate de împrumutat, societate aflată în procedura insolvenței judiciare.
Reclamanta a invocat două motive de nulitate absolută:
1. suma de 230.000 de euro nu a fost în realitate împrumutată debitoarei, fiind vorba de un contract fictiv, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei;
2. frauda la lege, rezultând din acordarea inițială a pretinsului împrumut fără dobândă
ceea ce contravine scopului lucrativ și principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice.
Curtea se va pronunța asupra cererii de chemare în judecată strict în baza celor două motive de nulitate invocate în fața primei instanțe, fără a analiza motivele invocate direct în fața instanței de apel, întrucât acestea reprezintă o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, lucru nepermis de dispozițiile art. 294 alin. 2 din fostul Cod de procedură civilă.
Cu privire la primul motiv de nulitate, respectiv caracterul fictiv al contractului de împrumut, prin sentința nr. 354/24 iunie 2015 a Tribunalului Botoșani s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că debitoarea SC B. SRL Filiala a încasat de la B. suma de 229.804,82 euro, documentul care confirmă această operațiune fiind extrasul de cont atașat raportului de expertiză întocmit în cauză. Recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 271/19.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. (...)/40/2010/a4***, irevocabilă, în motivarea căreia se reține că, potrivit raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, se atestă intrarea în contul debitoarei a sumei ce face obiectul contractului de împrumut.
Aceste două hotărâri judecătorești au efect pozitiv în prezenta cauză, în sensul că instanța nu mai poate pune în discuție cele reținute, respectiv realitatea contractului de împrumut.
Pe cale de consecință, primul motiv de nulitate, legat de lipsa cauzei, nu este dat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, Curtea apreciază că încheierea inițială a contractului de împrumut fără stabilirea unei dobânzi nu se încadrează la noțiunea de "fraudă la lege";. Atât în doctrină cât și în practica judiciară (spre ex. decizia ÎCCJ nr. 1386/4.04.2014) s-a arătat că "frauda la lege"; reprezintă acea operațiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. Prin fraudarea legii nu este încălcată litera legii de ordine publică, dar este nesocotit spiritul acesteia.
Din această perspectivă, încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, aplicabile în cauză, nu poate constitui o "fraudă la lege";, din moment ce textul prevede expres sancțiunea nulității pentru actele juridice ce nu sunt încheiate în vederea realizării scopului persoanei juridice stabilit prin lege, act de înființare sau statut.
De altfel, încheierea unui contract de împrumut fără dobândă între două persoane juridice nu încalcă, prin el însuși, nici dispozițiile art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, și nici principiul scopului lucrativ al societăților comerciale (obținerea de profit). Relațiile comerciale între două societăți, mai ales cum este cazul în speță, în care aveau același administrator iar una dintre societăți e asociat celeilalte, trebuie interpretate în ansamblul lor, și nu punctual, cu privire la fiecare contract în parte. Acest lucru înseamnă că, deși împrumutătorul nu obține un profit imediat din contractul de împrumut, care nu prevedea inițial o dobândă, poate avea interes și profit din simpla sprijinire a împrumutatului să-și continue sau să-și dezvolte activitatea, prin prisma ansamblului relațiilor comerciale dintre ei.
Concluzionând, în lipsa dovedirii clare a unor elemente intenționale din care să rezulte urmărirea altui scop decât cel stabilit prin lege, act de înființare sau statut, simpla încheiere a unui contract de împrumut între societățile în cauză fără a prevede inițial o dobândă, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, care să atragă sancțiunea nulității prevăzute de art. 34 alin. 2 din același text.
Pentru toate aceste motive, Curtea urmează a respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată.
| ← Societate comercială. reprezentarea în judecată | Contestaţie tabel suplimentar de creanţe. Jurisprudență... → |
|---|
