Societate comercială. reprezentarea în judecată
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 571 din data de 30.01.2018
Rezumat:
Conform art. 85 alin.3 C.pr.civ. împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei.
Decizia asociatului unic al societății prin care este împuternicit asociatul unic să reprezinte societatea pentru încheierea acestui contract de asistență juridică nu produce nici un fel de efecte juridice în cauză sub aspectul reprezentării societății reclamante întrucât, pe de o parte, acesteia nu i s-a asigurat publicitatea prin înscrierea în registrul comerțului, iar pe de altă parte, societatea este reprezentată doar prin administratorul numit prin actul constitutiv sau de adunarea generală cu asigurarea publicității corespunzătoare pentru a fi opozabilă terților.
(Decizia nr. 571 din 30.01.2018, dosar nr. 11178/193/2016)
Hotărârea:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 27.07.2016, reclamanții SC A. SRL și B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. au solicitat anularea a șase acte administrativ-fiscale emise de aceasta, respectiv: adresa nr. IV/2.406/23.11.2015, adresată reclamantei persoană juridică, adresa nr. IV/2.406/23.11.2015 adresată reclamantului persoană fizică, raportul de inspecție fiscală nr. F.BT 291/25.11.2015, decizia de impunere nr. F - BT 368/25.11.2015, dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/7.697/27.11.2015, anunțul individual nr. IV/2.457/02.12.2015.
Prin Sentința nr. 7006/2016, Judecătoria Botoșani a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani, reținându-se că, deși cererea expediată prin poștă a fost adresată Tribunalului Botoșani, aceasta, din eroare, a fost primită pe rolul Judecătoriei Botoșani, care a dispus citarea părților.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, primind termen de judecată la data de 11.01.2017.
Prin sentința nr. 147 din 1 februarie 2017, Tribunalul Botoșani a anulat acțiunea, pentru lipsa puterii de reprezentare a titularilor acțiunii formulată de reclamanții SC A. SRL și B. în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.
Împotriva acestei sentințe, pe care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în termen legal, au promovat recurs reclamanții SC A. SRL și B.
Prin Decizia nr. 1455 din data de 20 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a fost admis recursul declarat de reclamanții A.S.R.L. și B. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar 11178/193/2016*.
Prin sentința nr. 1551 din 5 octombrie 2017 Tribunalul Botoșani a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la următoarele acte contestate: Adresa nr. IV/2406/23.11.2015, Raportul de inspecție fiscală nr. F.- BT 291/25.11.2015, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV//7697/27.11.2015 și Anunțul individual nr. IV/2457702.12.2015 și a respins contestația formulată cu privire la aceste acte contestate, ca inadmisibilă.
A respins excepția inadmisibilității raportată la tardivitatea formulării contestației administrative împotriva Deciziei de impunere nr. F - BT nr. 368/25.11.2015, ca neîntemeiată.
A admis în parte, acțiunea formulată de reclamanții A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice.
A anulat în parte, Decizia de soluționare a contestației nr. 3754 din data de 12.09.2016 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice cu privire la soluționarea contestației administrative a Deciziei de impunere nr. F - BT nr. 368/25.11.2015.
A obligat pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice să soluționeze contestația administrativă pe fond, cu privire la contestația administrativă a Deciziei de impunere nr. F - BT nr. 368/25.11.2015.
Totodată a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta DGRFP prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și reclamanții SC A SRL și B.
În motivarea recursului formulat, întemeiat în drept pe dispozițiile art.488 pct.6 și 8 C.p.c., pârâta DGRFP prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a arătat în esență faptul că instanța de trimitere nu a respectat Decizia nr. 1455 din data de 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava prin care a fost admis primul recurs declarat de reclamanții A. S.R.L. și B. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în sensul că tribunalul nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra calității procesuale active a reclamanților și nici cu privire la posibilitatea reprezentării convenționale în procesul de față a debitoarei reclamante. Totodată, recurenta a arătat că în cauză sunt întemeiate atât excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, cât și excepția imposibilității de reprezentare în proces a reclamantei.
Reclamanții SC A. SRL și B. au formulat întâmpinare ala recursul declarat în cauză de către DGRFP Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Astfel, cu privire la justificarea calității procesuale active, petenții au arătat că obiectul acțiunii acesta este contestație împotriva actelor administrative fiscal emise de organul fiscal.
In perioada 17.11.2015 - 23.11.2015 organul fiscal a efectuat un control la A. S.R.L. în urma căruia au fost emise toate actele contestate, acte destinate atât lui B. cât și lui A. S.R.L.
La data de 22.04.2016 au formulat contestație împotriva tuturor actelor, contestație adresata organului fiscal emitent.
Având în vedere faptul ca la contestația adresata organului fiscal emitent, într-o primă fază, nu au primit niciun răspuns, reclamanții au înaintat pe rolul instanței acțiune având ca obiect anularea actelor administrative emise.
După introducerea acțiunii, organul fiscal a emis decizia nr. 3754/12.09.2016 privind soluționarea contestației introduse de societate și petent. In aceste condiții, reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată cu un nou capăt de cerere.
Astfel, arată petenții, acțiunea a fost formulată de societate, în nume propriu, cât și de asociatul unic al acesteia, tot în nume propriu.
Prin urmare, susțin petenții, în prezenta cauză ne aflăm în fața unei coparticipări procesuale active, acțiunea fiind formulată de două subiecte de drept total distincte.
Au invocat în drept dispozițiile art. 205 și art.212 VCPF, precum și art.8 din Legea nr.554/2004.
În ce privește reprezentarea convențională în cauza a SC A. S.R.L, precizează că organul fiscal susține că, în fapt, contractul de asistenta juridica încheiat de A S.R.L ar fi fost încheiat de B., care începând cu data de 14.10.2014 nu mai deținuse calitatea de reprezentant legal al societății A. S.R.L.
In ceea ce privește această susținere a organului fiscal, petenții arată că aceasta este reală numai în parte, și anume în sensul în care începând cu data de 14.10.2014 B. nu mai deținute calitatea de administrator unic al A. S.R.L., aceasta fiind deținută de D. SA.
Însa, arată faptul ca organul fiscal este în eroare, neavând o reprezentare clară a situației reale, susținând faptul că contractul de asistență juridică a fost încheiat de către B.
Astfel, susține că, așa cum a învederat instanței de judecata și prin adresa pe care au transmis-o la dosarul cauzei ca răspuns la comunicarea emisă la data de 07.09.2017, contractul de asistență juridică nr. 1479243/ 22.04.2016, nu este semnat exclusiv de către B., acesta fiind încheiat de către persoana juridica A. S.R.L pe de-o parte, cat si de către B, persoană fizică, pe de altă parte, ambii în calitate de clienți.
In vederea încheierii contractului de asistență juridică în numele A. S.R.L, cât și în vederea reprezentării intereselor societății în cadrul prezentei cauze, a fost împuternicit subsemnatul B., conform Deciziei Asociatului Unic nr. 01/18.04.2016, decizie care se regăsește la dosarul cauzei.
Nu în ultimul rând, precizează faptul că și în ipoteza în care instanța de recurs ar admite prezenta cale de atac, promovată de către organul fiscal, aceasta nu ar putea dispune, în rejudecare, anularea întregii acțiuni având în vedere faptul că aceasta este formulată de către două parți, o persoană fizică și o persoană juridică, iar în ceea ce privește cererea de anulare a acțiunii formulată de către persoana fizică, aceasta este nemotivată.
Pentru toate aceste motive va solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea recursului formulat în comun, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct.5 și 8 c.p.c., reclamanții SC A. SRL și B. au arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că actele solicitat a fi anulate în prezenta cauză nu sunt acte administrative. Ori, aceste acte sunt întocmite de organele fiscale și au stat la baza emiterii deciziei de impunere prin care s-au stabilit anumite obligații fiscale în sarcina A. S.R.L. În lipsa unor astfel de acte, organul fiscal nu ar fi putut emite niciodată vreo decizie de impunere în ceea ce o privește pe reclamantă.
Recurenții precizează că, potrivit art. 218 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură fiscală, deciziile emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta, in condițiile legii.
Sintagma "în condițiile legii" semnifică aplicarea regulilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competenta sa se pronunțe si asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ dedus judecații.
Astfel, din punctul de vedere al recurenților actele din prezenta cauză sunt acte care se circumscriu noțiunii de "operațiuni administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ dedus judecații", întrucât, astfel cum a reținut si prima instanța, toate aceste acte au stat la baza deciziei de impunere prin care organul fiscal a stabilit anumite obligații in sarcina A. S.R.L.
Or, în aceste condiții, devine evident ca prima instanța avea posibilitatea verificării legalității acestor acte, chiar daca acestea nu reprezentau acte administrativ fiscale, motiv pentru care soluția de admitere a excepției de inadmisibilitate in ceea ce privește contestarea acestora apare ca fiind nelegala si neîntemeiată.
În ceea ce privește soluția instanței de fond de a obliga organul fiscal la analizarea pe fond a contestației îndreptata împotriva deciziei de impunere, recurenții consideră că aceasta este nelegala si neîntemeiata, invocând dispozițiile art. 205 alin. 1, art. 210 alin. 1 și 2, art. 218 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură fiscală, precum și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Din interpretarea coroborata a tuturor normelor juridice anterior menționate, rezultă că instanța de contencios administrativ este obligată să analizeze pe fond acțiunea privind nelegalitatea unui anumit act administrativ, în situația in care a fost deja parcursa etapa contestației prealabile.
Din interpretarea coroborata a acelorași norme nu rezultă că instanța de contencios administrativ are posibilitatea, ca anulând decizia emisă de organul fiscal în soluționarea contestației îndreptată împotriva unui act administrativ fiscal, să dispună obligarea organului fiscal la soluționarea, din nou, a contestației.
Față de aceste împrejurări, devine evident că soluția primei instanțe de a obliga organul fiscal la analizarea pe fond a contestației îndreptată împotriva deciziei de impunere este nelegala si neîntemeiată.
Mai mult, aceasta soluție echivalează cu o necercetare pe fond a cauzei, întrucât prima instanța nu a analizat, in niciun fel, motivele de nelegalitate invocate în ceea ce privește decizia de impunere.
Recurenții mai arată că actele au fost întocmite de un organ fiscal necompetent. Astfel, potrivit art. 33 alin. l din Vechiul Cod de Procedură Fiscala competența teritorială a organului fiscal este determinată de locul unde se află domiciliul fiscal al contribuabilului. Or, începând cu data de 11.07.2014 A. S.R.L. și-a mutat sediul social în București.
Potrivit art. 31 alin. 33 din Vechiul Cod de Procedură Fiscală organul fiscal era obligat sa emită, din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal, de îndată ce constată că domiciliul fiscal era diferit de sediul social.
Organul fiscal nu și-a îndeplinit această obligație și nu a emis, din oficiu, decizia de modificare a domiciliului fiscal al A. S.R.L., deși reclamanta își modificase sediul social cu mai mult de 1 an de zile anterior efectuării controlului.
În ceea ce privește data schimbării domiciliului fiscal, recurenții consideră ca aceasta a operat la data de 21.08.2014, când organul fiscal le-a declarat societatea inactivă, adică chiar la momentul la care organul fiscal a avut cunoștința de schimbarea sediului social si i s-a născut obligația de a emite, din oficiu, decizia privind schimbarea domiciliului fiscal.
Or, în condițiile în care începând cu data de 21.08.2014 organul fiscal nu a mai avut competenta teritorială în ceea ce privește reclamanta A. S.R.L., devine evident ca toate actele întocmite în urma controlului efectuat la sfârșitul anului 2015 sunt lovite de nulitate, fiind întocmite de un organ fiscal necompetent.
Recurenții mai precizează că, potrivit art.101 alin. l VCPF, înainte de efectuarea inspecției fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul, în legătura cu acțiunea care urmează să se desfășoare, prin intermediul unui transmiterii unui aviz de inspecție fiscala, comunicarea avizului de inspecție fiscala realizându-se potrivit regulilor impuse de art.44 VCPF.
Întrucât codul de procedura fiscala nu cuprinde nicio mențiune cu privire la locul unde se transmite avizul de inspecție fiscala, prin raportarea la trimiterea realizata de art. 2 alin.3 VCPF, se aplica prevederile art.155 alin.l pct.3 NCPC, potrivit cărora avizul trebuia comunicat reclamantei la sediul social.
Trebuie subliniat că, potrivit legii si practicii constante a Curții Constituționale a României, comunicarea actelor administrativ fiscale prin publicitate, se poate realiza numai in situația in care comunicarea nu s-a putut realiza prin predarea directa a actelor sau prin transmiterea acestora cu poșta.
În speță, în mod nelegal s-a procedat la comunicarea avizului de inspecție fiscala prin publicitate, potrivit celor menționate de organele fiscale, întrucât acestea nu au încercat, in prealabil, să comunice avizul nici prin predare directa si nici prin transmiterea acestuia prin posta. În acest sens, eventuala comunicare a avizului de inspecție fiscala prin publicitate este lovita de nulitate, motiv pentru care aceasta nu poate produce niciun fel de efect juridic, ceea ce echivalează cu lipsa întocmirii si comunicării legale a unui aviz de inspecție fiscală.
Se mai precizează că înainte de emiterea actelor contestate prin prezenta, organul fiscal avea obligația de a asigura reclamantei dreptul de a fi ascultată, astfel cum rezulta din interpretarea art.9 alin.l C.proc.fiscală. Obligația de a de informa contribuabilul este reiterata de legiuitor si prin prevederile art. 107 alin.l si 2 VCPF, aplicabile direct in cazul întocmirii unui raport de inspecție fiscala.
Organul fiscal a încălcat aceste norme juridice întrucât nu a asigurat, in niciun fel, dreptul reclamantei de a fi ascultată si de a își expune punctul de vedere cu privire la motivele, de fapt si de drept, care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscala si a actelor subsecvente.
Cu titlu preliminar se mai arată că, toate obligațiile fiscale stabilite prin actele contestate au fost fundamentate de organele fiscale în lipsa actelor financiar-contabile ale reclamantei. Din chiar cuprinsul raportului de inspecție fiscala rezulta ca organele fiscale au stabilit obligațiile fără a avea la dispoziție actele financiar-contabile ale reclamantei.
În concluzie recurenții solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 Cod procedură civilă precum si normele juridice invocate în cadrul prezentului.
Prin întâmpinare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanții SC A. SRL și B. ca nefondat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii cu referire la o parte din actele contestate în cadrul procesului, pârâta a arătat că, actul administrativ fiscal este reglementat la art.41 V.C.proc.fiscală si reprezintă actul emis de organul fiscal competent privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale.
Potrivit art. 109 C.proc.fiscală, raportul de inspecție fiscală este un act în care se prezintă constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal, deci prin el nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi si obligații fiscale, rolul său fiind acela de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Prin urmare, raportul de inspecție fiscala precum si celelalte acte enumerate mai sus sunt rezultatul unei operațiuni administrative prealabile emiterii actului administrativ fiscal reprezentând decizia de impunere, astfel ca nu sunt aplicabile prevederile art.43 și 46 C.proc.fiscală.
În cauză, prin adresa nr. .IV /2406/23.11.2015 nu s-au stabilit impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului de stat și nu s-au luat măsuri de virare la acest buget a unor sume de bani, astfel că acest înscris nu este act administrativ fiscal in accepțiunea art.2,lit.c din Legea nr.554/2004, ci doar o operațiune materială tehnică și nu poate fi contestat în procedura contenciosului.
Pe cale de consecința, raportat la cele menționate anterior, rezulta ca raportul de inspecție fiscala nu produce efecte juridice prin el însuși, adică nu stabilește drepturi si obligații fiscale, acest atribut fiind recunoscut doar titlurilor de creanță (împotriva titlului de creanță se poate formula contestație potrivit legii) în sensul prevederilor art. 21 și următoarele Cod procedură fiscală, astfel că solicită instanței să admită excepția inadmisibilității cererii privind anularea Raportului de inspecție fiscala nr.F BT 192/31.05.2014.
În acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.4839 din 18.12.2014.
Cu privire la motivele de nelegalitate si netemeinicie arătate de recurentă referitor la obligarea organului fiscal la soluționarea pe fond a contestației îndreptate împotriva deciziei de impunere pârâta arată următoarele:
Obiectul cercetării în contencios administrativ îl reprezintă decizia emisă în soluționarea contestației de către organul fiscal competent potrivit art.218 Cod procedură fiscală. Împotriva deciziei de impunere se poate formula contestație administrativă în conformitate cu dispozițiile art.205 Cod procedura fiscala iar organul fiscal competent se pronunța prin decizie .
Prin urmare, întrucât instanța de fond a analizat excepția de procedură privind tardivitatea contestării deciziei de impunere de către contribuabil se impune ca organul competent să procedeze la analiza pe fond a contestației, așa cum prevede OG nr. 92/2003.
Cu privire la susținerile recurentei privind obligațiile de plata reprezentând profit, dobânzi si penalități stabilite de organul de inspecție fiscală, pârâta arată următoarele:
Situația obligațiilor fiscale înregistrate de societatea comerciala rezultă în urma inspecției fiscale, prin Raportul de inspecție fiscală nr. F BT nr.368/25.11.2015. Așadar, reprezentantul legal al societății nu a dat curs invitațiilor trimise de organele de inspecție fiscala și a refuzat primirea avizului de inspecție fiscala nr. F BT nr.138 din 02.11.2015, astfel că inspecția fiscala s-a desfășurat doar pe baza informațiilor existente în baza de date ANAF si a informațiilor primite de la AJFP E. -AIF.
Astfel s-a constatat că SC A. SRL a efectuat tranzacții fără să îndeplinească în termen procedurile declarative prevăzute de lege .
Urmare conduitei fiscale neconforme cu prevederile legale, respectiv nedepunerea declarațiilor fiscale, societatea comercială a fost declarata inactivă la data de 21.08.2014, în baza Ordinului nr.819/2009.
Pe cale de consecință, debitoarea a fost declarată insolvabilă prin procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.11912/03/02/24.03.2016, iar prin referatul nr. 23829/ 03/03/24.05.2016 s-a constatat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii solidare, respectiv reaua credința a contestatorului.
În concluzie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a criticilor invocate în petiția de recurs formulată de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu titlu prealabil, curtea constată că deși prin cererea de recurs formulată pârâta și-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.488 pct.6 și 8 C.p.c, totuși, argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii, se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.5 C.p.c. astfel încât curtea va analiza recursul pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin raportare la acest din urmă temei legal.
Astfel, potrivit art.488 pct.5 C.p.c. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentat în cauză pentru reclamanta SC A. S.R.L. București, curtea consideră că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art.209 alin.1 și 2 cod civil persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
Au calitatea de organe de administrare, în sensul alineatului anterior, persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.
De asemenea, potrivit art.197 din legea nr.31/1990 societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală, iar potrivit art.71 alin.1 din același act normativ, aplicabil și societății cu răspundere limitată, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.
Prin urmare, sub un prim aspect, din coroborarea dispozițiilor legale anterior enunțate, curtea reține că o societatea comercială cu răspundere limitată este reprezentată în raporturile cu terții prin administratorul său numit în condiții legale prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
Pe de altă parte, sub aspect procesual, potrivit art.80 c.p.c. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară, iar potrivit art.84 alin.1 c.p.c. persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
Conform art.85 alin.3 c.p.c. împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei.
De asemenea, potrivit art.194 lit.b) c.p.c. cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. (…)Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151 c.p.c. se va alătura cererii.
Potrivit art.151 c.p.c., când cererea este formulată prin reprezentant, mandatarul va alătura procura în original sau în copie legalizată; avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii; reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale; reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor; organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei asociații, societăți ori alte entități fără personalitate juridică, înființată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul care atestă dreptul său de reprezentare în justiție.
Totodată, potrivit art.126 alin.1 din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită.
Așadar, sub un al doilea aspect, procesual, curtea reține că în cauza de față, referitor la argumentul cercetat, cererea de chemare în judecată este formulată de SC A. S.R.L. București prin reprezentant convențional avocat.
Așa fiind, era necesar ca în cauză să fie făcută, pe de o parte, dovada reprezentării legale a persoanei juridice de către administrator prin depunerea, în copie, a unui extras din registrul public în care este menționată împuternicirea sa, iar pe de altă parte, dovada reprezentării convenționale a persoanei juridice de către avocat prin depunerea împuternicirii avocațiale emisă în temeiul contractului de asistență juridică încheiat cu persoana juridică în cauză prin reprezentantul ei legal.
Or, în cazul de față la dosar a fost depus actul constitutiv și extrasul eliberat de oficiul registrului comerțului din care rezultă că reprezentantul legal al SC A. S.R.L. București este D. SA, persoană juridică de naționalitate beliză, prin reprezentant F., cetățean român.
Pe de altă parte, contractul de asistență juridică în temeiul căruia s-a emis împuternicirea avocațială depusă la dosar de către reprezentantul convențional avocat a fost încheiat de acesta cu SC A. S.R.L. București prin asociat unic B..
Însă, față de dispozițiile legale anterior evocate, pentru a fi valabilă reprezentarea convențională prin avocat a SC A. S.R.L. București era necesar ca acel contract de asistență juridică (seria B nr.1479243 din 22.04.2016 - înregistrat sub nr.243/22.04.2016) în temeiul căruia s-a emis împuternicirea avocațială depusă la dosar să fie încheiat de avocat cu SC A. S.R.L. București prin administrator D. SA reprezentată de F.
Sub un alt aspect, curtea reține că în cauză se încearcă justificarea valabilității reprezentării convenționale a reclamantei SC A. S.R.L. București prin depunerea la dosar în faza rejudecării de către tribunal a două decizii ale asociatului unic nr.1/18.04.2016 și nr.1/22.09.2017.
Prin decizia asociatului unic nr.1/18.04.2016 se dispune împuternicirea asociatului unic Ungureanu Alexandru să semneze contractul de asistență juridică cu G. și Asociații SPARL în numele SC A. S.R.L. București, cu alte cuvinte este împuternicit asociatul unic B. să reprezinte societatea pentru încheierea acestui contract de asistență juridică.
Prin decizia asociatului unic nr.1/22.09.2017 se arată că SC A. S.R.L. București își însușește cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față întrucât G. SPARL este mandatată să reprezinte interesele societății, respectiv să desfășoare activități de asistență juridică și reprezentare potrivit contractului de asistență juridică nr.1479243 din 22.04.2016 încheiat de către A S.R.L. prin asociat unic/împuternicit B.
Față de aceste aspecte, curtea reține că potrivit art.212 alin.2 cod civil față de terți hotărârile și deciziile luate în condițiile legii, ale actului de constituire sau ale statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, în afară de cazul în care se face dovada că aceștia le-au cunoscut pe altă cale.
Totodată, potrivit art.218 alin.3 cod civil clauzele sau dispozițiile actului de constituire ori ale statutului, precum și hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.
În fine, după cum s-a arătat anterior, potrivit art.209 alin.1 și 2 cod civil persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
În raport de dispozițiile legale anterior enunțate, curtea consideră că decizia asociatului unic nr.1/18.04.2016 prin care este împuternicit asociatul unic să reprezinte societatea pentru încheierea acestui contract de asistență juridică nu produce nici un fel de efecte juridice în cauză sub aspectul reprezentării societății reclamante întrucât, pe de o parte, acesteia nu i s-a asigurat publicitatea prin înscrierea în registrul comerțului, iar pe de altă parte, așa cum s-a subliniat mai sus societatea este reprezentată doar prin administratorul numit prin actul constitutiv sau de adunarea generală cu asigurarea publicității corespunzătoare pentru a fi opozabilă terților.
În acest context, curtea subliniază faptul că pentru a fi valabilă reprezentarea societății de către asociatul unic trebuia modificat actul constitutiv ale acesteia prin revocarea administratorului și/sau desemnarea unui nou administrator cu putere de reprezentare în persoana asociatului unic B., cu asigurarea publicității corespunzătoare, o reprezentarea ad hoc a unei persoane juridice de drept privat nefiind permisă.
Decizia asociatului unic nr.1/22.09.2017 prin care se arată că SC A. S.R.L. București își însușește cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului de față nu produce efecte juridice întrucât ratificarea nu a fost făcută de către reprezentantul statutar al societății, ci de către asociatul unic care nu are calitatea de reprezentant.
Față de toate aceste considerente, curtea consideră că este întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei și, în raport de dispozițiile art.82 alin.1 teza finală C.p.c. va anula cererea de chemare în judecată formulată în numele SC A. S.R.L. București.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B., curtea consideră că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art.36 teza I C.p.c. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Or, în cauza de față, prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul B. a solicitat anularea următoarelor acte: adresa nr. IV/2.406/23.11.2015, raportul de inspecție fiscală nr. F.BT 291/25.11.2015, decizia de impunere nr. F - BT 368/25.11.2015, dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV/7.697/27.11.2015, anunțul individual nr. IV/2.457/02.12.2015.
Din analiza acestor acte, curtea constată că toate privesc SC A. S.R.L.
Este real că în cuprinsul lor este menționat și B. însă acesta nu apare în nume propriu în acte ci doar în calitatea sa de fost reprezentant al SC A. S.R.L., înscrisurile de referință nevizând raporturi fiscale personale ale reclamantului, ci raporturi fiscale ale SC A. S.R.L.
Față de aceste considerente, curtea consideră că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. și, în raport de dispozițiile art.36 teza I c.p.c., va respinge cererea de chemare în judecată formulată de B. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Având în vedere soluția ce se va pronunța de către curtea cu privire la recursul declarat în cauză de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., raportat și la motivele pentru care este găsit întemeiat acest recurs, curtea consideră că recursul declarat în cauză de către A. și B. este neîntemeiat motiv pentru care va dispune respingerea acestuia.
| ← Procedura insolvenței. ordinea de distribuire în cazul... | Fraudă la lege. contract de împrumut fără dobândă... → |
|---|
