închiderea procedurii insolvenţei. existenţa unor bunuri în averea debitoarei. demersuri necesare.

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 327 din data de 23.06.2016

Închiderea procedurii insolvenței. Existența unor bunuri în averea debitoarei. Demersuri necesare.

Lichidatorul judiciar trebuie să ia măsurile prevăzute de Legea nr.85/2006 în vederea valorificării bunurilor mobile și imobile aflate în averea debitorului, procedura insolvenței neputându-se închide în ipoteza neefectuării acestor demersuri.

- Articolul 131 din Legea nr. 85/2006

Închiderea procedurii insolvenței în baza articolului 131 din Legea nr. 85/2006 nu putea fi dispusă de judecătorul-sindic doar în baza unor simple presupuneri că bunul imobil nu mai există și fără efectuarea unor demersuri minime din partea lichidatorului judiciar pentru identificarea și valorificarea bunurilor aflate în averea debitorului.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.327 din 23.06.2016)

Prin Sentința civilă nr.2433/06.04.2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Civilă în dosarul nr.53274/3/2010**, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 s-a închis procedura insolvenței împotriva debitorului SC Z.C. SRL, s-a dispus radierea debitorului, în temeiul art.135 din lege s-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii D.G.F.P.B. și ORC București de pe lângă Tribunalul București pentru efectuarea mențiunii și s-a dispus plata către lichidatorul judiciar D.I.SPRL a sumei de 3.089,05 lei reprezentând remunerație/cheltuieli de procedură din fondul prevăzut la art. 4 al.4 din lege.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele :

"Procedand la rejudecarea cauzei după a doua casare cu trimitere, instanta a dat curs dispozițiilor cuprinse in hotărârea Curții de Apel București , efectuând in mod direct adrese către P. comunei L. județ V. și către OCPI V. pentru a comunica actualul proprietar al bunului imobil reprezentând stație distribuție carburanți situat în comuna L. număr cadastral 13 și pentru a depune eventuale copii ale actelor de înstrăinare.

De asemenea, s-a emis adresă către lichidatorul judiciar, punându-i-se în vedere acestuia efectuarea demersurilor solicitate de către instanță de recurs, respectiv notificarea reprezentanților debitoarei în vederea predării documentelor contabile și a bunurilor din averea debitoarei, iar în cazul înstrăinării unor bunuri, prezentarea de documente justificative, efectuarea analizei eventualelor acte de înstrăinare raportat la incidenta dispozițiilor art.79-80 din Legea 85/2006, precum și efectuarea de demersuri pentru valorificarea bunurilor în cazul în care, din verificările efectuate rezulta că în patrimoniul debitoarei exista bunuri mobile sau imobile.

La data de 29.10.2015 a fost depus la dosar răspunsul transmis de OCPI V. cuprinzând Cartea Funciară a imobilului și înscrisurile aferente deținute de OCPI V., respectiv contract de vânzare cumpărare nr.4187/19.08.2003, plan cadastral, încheiere cadastrală, adresa privind intabularea dreptului de ipoteca asupra imobilului de către B.C.C.SA Suc. București și act adițional nr.1/2006 la contractul de garanție imobiliară încheiat intre bancă și debitoare.

La data de 16.12.2015, s-a depus la dosar adresa emisa de P. comunei L. judetul V., comunicându-se că aceasta nu deține documente aferente debitoarei Z.C.SRL.

Au fost depuse la dosar de asemenea înscrisuri privind verificările efectuate de lichidatorul judiciar, cu privire la identificarea administratorului societății debitoare și obținerea contractului de proprietate al imobilului reprezentând stație distribuție carburanți.

Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 02.12.2015, lichidatorul judiciar a menționat că din verificările efectuate la P.L. a rezultat că, după preluarea bunului de către debitoare, administratorul statutar al acesteia nu a depus la primărie nici un document doveditor, astfel încât în baza de date nu figurează relații privind bunul.

De asemenea, a menționat lichidatorul judiciar că a solicitat debitoarei printr-o adresă emisa depunerea actelor financiar contabile și a contractului de proprietate al bunului imobil, însă nu a primit niciun raspuns.

A arătat lichidatorul judiciar că a luat legătură cu numitul P. N., fostul administrator al SC G.O.SRL, societate de la care debitoarea a cumpărat bunul imobil reprezentand statie carburanti, însă acesta nu a vrut sa colaboreze în vederea identificarii administratorului societății debitoare, sustinand că nu il cunoaste și nu are nicio legătură cu el, discuția având loc la telefon, facandu-se afirmatia că administratorul debitoarei "oricum este plecat din țară și nu va fi găsit";.

La termenul de judecată din 06.04.2016 a fost depus un nou raport de activitate de către lichidatorul judiciar, solicitandu-se inchiderea procedurii conform art.131 din Legea 85/2006, arătându-se că din verificările efectuate rezulta că societatea debitoare nu poseda în patrimoniu bunuri mobile sau imobile, administratorul statutar al debitoarei nefiind identificat, nereușindu-se intrarea în posesia documentelor bunului reprezentând stație carburanți.

A mai menționat lichidatorul judiciar că în referire la posibilitatea formulării acțiunii în anulare, aceasta nu poate fi realizata, întrucât termenul prevăzut de lege a expirat, transferul dreptului de proprietate pus în discuție de către creditorul B.C. fiind anterior anului 2008, an în care societatea debitoare nu mai avea personalitate juridica și nu mai putea sa întocmească contracte de vânzare cumpărare, fiind dizolvata prin încheierea nr 70858/29.09.2008 de către ORCB.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit art.131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

În speță, în urma verificărilor amănunțite efectuate atât de către instanță prin demersuri proprii, cât și de către practicianul în insolvență conform atribuțiilor conferite acestuia de lege, a rezultat că în patrimoniul debitoarei SC Z.C. SRL nu se află în prezent nici un bun mobil sau imobil, care sa poată fi valorificat în vederea achitării creanțelor ce constituie masa credala.

Cu privire la bunul imobil reprezentând stație distribuție carburanți situat în comuna L. județul V., instanța reține că în urma verificărilor efectuate nu s-a putut stabili actualul proprietar al acestuia, neexistând evidente în acest sens nici la P. L., nici la OCPI V., administratorul statutar al societății debitoare nefiind găsit, comunicându-i-se lichidatorului judiciar că acesta nu se afla în țară, neputându-se astfel obține relații de la debitoare în referire la bunul menționat.

Mai mult, în cauza termenul de promovare al unei posibile acțiuni în anulare pentru aducerea în patrimoniul debitoarei a acestui bun (în cazul în care ar fi fost identificați proprietarii actuali) este împlinit, debitoarea nemaidesfășurând activitate de la data dizolvării sale, conform încheierii nr 70858/29.09.2008 a ORCB, bunul putând fi înstrăinat de debitoare prin încheierea unui contract doar anterior acestei date, acțiunea în anulare putând fi introdusa cel mai tarziu în termen de 16 luni de la data deschiderii procedurii, procedura fiind deschisa în speță la data de 20.04.2011, termenul expirand la 20.08.2012.

Având în vedere imposibilitatea formularii unui demers juridic legal prin care sa poata fi readus în patrimoniul debitoarei un bun cu privire la care institutiile abilitate nu dețin niciun fel de informatie, cel mai probabil fiind o statie de benzina abandonată, constituita garantie la bancă, iar ulterior dezafectată, reprezentantul societății plecând din țară, ținând seama și de faptul că alte bunuri nu exista în patrimoniul debitoarei, este nejustificata continuarea unei proceduri de insolvență, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.

Pentru aceste motive, instanța în baza art 131 din Legea 85/2006 va inchide procedura insolvenței impotriva debitoarei SC Z.C. SRL și va dispune radierea acesteia.

Față de lipsa disponibilităților din contul debitorului va dispune plata către lichidatorul judiciar, din fondul prevăzut la art. 4 alin 4 din lege, a sumei reprezentând renumerația și cheltuieli de procedură";.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea B.C.C. SA prin S.B.B., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate în sensul continuării procedurii falimentului împotriva debitoarei SC Z.C. SRL.

În motivare s-a arătat că recurenta a adus la cunoștința lichidatorului judiciar faptul că în patrimoniul societății debitoare există un bun imobil ipotecat în favoarea B.C.C. SA, precum și o serie de bunuri mobile gajate în favoarea băncii, respectiv :

- stație de carburant compusă din magazin în suprafața construită la sol de 36,40 mp și stație pompă în suprafață construită la sol de 8 mp, împreună cu terenul în suprafață de 568,25 mp (atribuit în folosință) situat în intravilanul com.L., jud.V., având nr.cadastral 13 și identificat în CF nr.35252 la Biroul CF al Judecătoriei Horezu, proprietatea SC Z.C. SRL

- echipamente și utilaje auto (aparat reglat faruri, textier motor, macara girafă)

- utilaje (presa, cilindru de tras, recuperator, robot pornire, aparate sudură)

- 2 elevatoare cu 2 coloane

- 2 rezervoare de combustibil bicompartimentate de 45 și 50 mc (accesorii la stația de distribuție combustibili)

- 2 pompe de distribuție carburanți (accesorii la stația de distribuție combustibili).

S-a menționat că lichidatorul judiciar a comunicat recurentei o adresă din partea com.Lăpușata din care ar rezulta că bunurile ar figura proprietatea SC G.O.SRL, beneficiarul contractului de credit garantat cu bunurile menționate mai sus.

S-a susținut că acest lucru este contrazis de evidențele OCPI V. din care rezultă că unicul proprietar al bunurilor imobile din categoria ";construcții"; este debitoarea SC Z.C. SRL.

S-a indicat că recurenta a întreprins demersurile necesare eliberării unui extras de carte funciară actualizat cu scopul de a dovedi că în prezent imobilul identificat în CF nr.35252 L. este proprietatea debitoarei.

În drept, s-au invocat dispozitiile art.8 și art.12 din Legea nr.85/2006.

În baza art.411 al.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

III. În faza recursului s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

IV. Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele:

1). Trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și Legea nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012.

Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.

Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

În cauză, cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 04.11.2010, iar procedura insolvenței a fost deschisă la data de 20.04.2011, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).

Prin urmare, conform art.3 al.2 din Legea nr.76/2012, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 și Legea nr.85/2006 în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012.

2). Criticile recurentei - creditoare referitoare la hotărârea primei instanțe sunt întemeiate.

Curtea apreciază că judecătorul - sindic nu putea să închidă procedura insolvenței întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006.

Această dispoziție legală stabilește că, în orice stadiu al procedurii, judecătorul - sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Prin urmare, pentru a se închide procedura insolvenței trebuie îndeplinite doua condiții cumulative:

- în averea societății debitoare nu există bunuri sau bunurile existente în averea debitoarei sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative

- și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită prima condiție.

În ceea ce privește bunurile imobile, așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4187/19.08.2003 de BNP A. Ș., debitoarea SC Z.C.SRL a cumpărat de SC G.O.SRL o stație de distribuție carburanți situată în intravilanul com.L., jud.V., având nr.cadastral 13, înscrisă în CF nr.14 a com.L., jud.Ilfov, compusă din magazin în suprafață construită la sol de 36,40 mp și stație pompă în suprafață construită la sol de 8 mp, împreună cu terenul în suprafață de 568,25 mp pe care este situată stația, teren atribuit în folosință (f.11 - 14 dosar nr.53274/3/2010** al Trib. București).

Din actul adițional nr.1/12.06.2006 la contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr.4757/26.10.2004 de BNP Ș. A. rezultă că ipoteca de rang I constituită de debitoarea SC Z.C.SRL în favoarea recurentei - creditoare B.C.C. SA prin S.B.B. are ca obiect imobilul constituit din stație de distribuție carburanți compusă din magazin în suprafață construită la sol de 36,40 mp și stație pompă în suprafață construită la sol de 8 mp, împreună cu terenul în suprafață de 568,25 mp pe care este situată stația, teren atribuit în folosință (f.16 - 19 dosar nr.53274/3/2010** al Trib. București).

Din extrasul de Carte funciară comunicat de OCPI V. la data de 29.10.2015 rezultă că (f.7 - 10 dosar nr.53274/3/2010** al Trib. București) :

- terenul în suprafață de 568 mp figurează ca fiind proprietatea numiților P. G. și P. N.

- magazinul și stația pompă figurează ca fiind proprietatea debitoarei SC Z.C.SRL

- figurează înscrisă o interdicție de înstrăinare a terenului, magazinului și stației pompă în favoarea recurentei - creditoare B.C.C. SA prin S. B. B..

În consecință, sunt neîntemeiate susținerile judecătorului - sindic potrivit cărora nu se poate stabili actualul proprietar al stației de distribuție carburați și că instituțiile statului nu ar deține niciun fel de informație în acest sens.

Din actele existente la dosar rezultă cu evidență că debitoarea SC Z.C.SRL a dobândit în patrimoniu prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4187/19.08.2003 de BNP A. Ș. :

- un drept de proprietate asupra stației de distribuție carburanți situată în intravilanul com.L., jud.V., având nr.cadastral 13, înscrisă în CF nr.14 a com.L., jud.Ilfov, compusă din magazin în suprafață construită la sol de 36,40 mp și stație pompă în suprafață construită la sol de 8 mp

- un drept de folosință asupra terenul în suprafață de 568,25 mp pe care este situată stația.

În aceste condiții, lichidatorul judiciar trebuia să ia măsurile prevăzute de Legea nr.85/2006 în vederea valorificării bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei SC Z.C. SRL compus din :

- un drept de proprietate asupra stației de distribuție carburanți situată în intravilanul com.L., jud.V., având nr.cadastral 13, înscrisă în CF nr.14 a com.L., jud.Ilfov, compusă din magazin în suprafață construită la sol de 36,40 mp și stație pompă în suprafață construită la sol de 8 mp

- un drept de folosință asupra terenul în suprafață de 568,25 mp pe care este situată stația.

Cu toate că avea această obligație legală, lichidatorul judiciar a precizat în ultimul raport de activitate depus pentru termenul din data de 06.04.2016 că nu a putut să valorifice bunul imobil întrucât nu l-a identificat pe administratorul societății debitoare și nu a reușit să intre în posesia documentelor bunului.

Aceste susțineri ale lichidatorului judiciar nu pot fi reținute întrucât :

- la dosar există contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4187/19.08.2003 de BNP A. Ș. prin care debitoarea SC Z.C.SRL a cumpărat de SC G.O.SRL stația de distribuție carburanți compusă din magazin în suprafață construită la sol de 36,40 mp și stație pompă în suprafață construită la sol de 8 mp, împreună cu terenul în suprafață de 568,25 mp pe care este situată stația, teren atribuit în folosință (f.11 - 14 dosar nr.53274/3/2010** al Trib. București)

- imposibilitatea identificării administratorului societății debitoare nu împiedică valorificarea bunului imobil din moment ce la dosar există contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4187/19.08.2003 de BNP A. Ș. prin care debitoarea SC Z.C.SRL a cumpărat bunul imobil.

Totodată, Curtea nu poate reține susținerile lichidatorului judiciar și ale judecătorului - sindic potrivit cărora stația de benzină ar fi dezafectată sau că nu ar mai exista fizic.

La dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte :

- că lichidatorul judiciar s-ar fi deplasat în vederea identificării stației de carburanți

- starea în care se află în prezent stația de distribuție carburanți (fotografii etc.)

- că stația de carburanți (magazin și stație pompă) nu mai există fizic.

Judecătorul - sindic nu putea închide procedura insolvenței :

- doar în baza unei simple presupuneri că stația de carburanți ar fi fost dezafectată, fără a avea o dovadă în acest sens

- fără a pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace Adunarea creditorilor pentru a le comunica care sunt dovezile din care ar rezulta că bunul imobil nu mai există / a fost dezafectat și nu mai poate fi valorificat

- fără a solicita relații de la creditorul garantat B.C.C SA prin S.B.B. cu privire la eventuala ofertă de cumpărare a bunului imobil indicată în adresa nr.RE4175/02.03.2016 comunicată la dosarul de fond

- fără a exista o expertiză tehnică din care să rezulte că nu mai este posibilă valorificarea bunului imobil și care sunt motivele acestei imposibilități.

Referitor la bunurile mobile, prin contractul de garanție reală mobiliară nr.6/01/06.06.2007, societatea debitoare SC Z.C. SRL și SC G.O. SRL au consimțit la constituirea, în favoarea recurentei - creditoare B.C.SA, a unei garanții reale mobiliare fără deposedare asupra unor echipamente și utilaje (dosar creanțe fond).

Acest contract de garanție reală mobiliară a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr.00002748282256 - AQS/05.06.2007.

Din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar rezultă că acesta nu a putut identifica bunurile mobile întrucât nu au fost predate de reprezentanții societății debitoare.

Cu toate acestea, la dosar nu există nicio adresă / notificare din care să rezulte că lichidatorul judiciar ar fi solicitat reprezentanților societății debitoare predarea bunurilor aflate în patrimoniul societății sau explicații cu privire la modalitatea în care aceste bunuri au ieșit din averea debitoarei.

Singura dovadă depusă de lichidatorul judiciar la dosar este o adresă comunicată către D. pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru a obține datele de identificare ale administratorului statutar P.A.N. (f.24 dosar nr.53274/3/2010** al Trib. București).

La dosar au fost depuse relații cu privire la numitul P.N., fără ca judecătorul - sindic să observe că această persoană are alte date de identificare față de cele ale administratorului statutar P.A.N. (ex : dată de naștere 24.12.1952 față de 22.08.1980).

În aceste condiții, Curtea apreciază că este necesară continuarea procedurii insolvenței pentru ca lichidatorul judiciar să efectueze următoarele demersuri :

- să efectueze adresă la D. pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru a obține relații cu privire la domiciliul actual al P.A.N. cu indicarea datei și locului nașterii acestuia - 22.08.1980 București (aceste informații se regăsesc în relațiile de la ORC - f.10 dosar nr.53274/3/2010 al Trib. București - Secția a VII a Civilă)

- să notifice reprezentanții societății debitoare în vederea predării documentelor contabile și a bunurilor din averea debitoarei, iar în cazul înstrăinării unor bunuri să prezinte documente justificative

- să depună la dosar toate notificările efectuate

- să efectueze demersurile prevăzute de Legea nr.85/2006 pentru valorificarea bunului imobil dobândit în patrimoniu de către debitoare SC Z.C. SRL prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.4187/19.08.2003 de BNP A. Ș. sens în care va trebui să identifice bunul imobil, inclusiv prin efectuarea unei expertize de tehnice prin care să se stabilească dacă este posibilă valorificarea bunului imobil și care este valoarea de circulație, iar în cazul nu mai este posibilă valorificarea să se indice care sunt motivele acestei imposibilități

- va solicita relații de la creditorul garantat B.C.C. SA prin S. B. B. cu privire la eventuala ofertă de cumpărare a bunului imobil indicată în adresa nr.RE4175/02.03.2016 comunicată la dosarul de fond

- în cazul în care identifică alte bunuri în patrimoniul debitoarei să efectueze demersurile prevăzute de Legea nr.85/2006 pentru valorificarea acestora

- să convoace Adunarea creditorilor pentru :

 a comunica care sunt dovezile din care ar rezulta că bunul imobil nu mai există / a fost dezafectat și nu mai poate fi valorificat, în cazul în care identifică astfel de probe

 a pune în discuție oportunitatea formulării unei cereri întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 în cazul în care nu introduce o astfel de acțiune.

Totodată, Curtea pune în vedere judecătorului - sindic că are obligația de a respecta și aduce la îndeplinire îndrumările din deciziile de casare, sens în care :

- va comunica lichidatorului judiciar că trebuie să efectueze în mod corespunzător toate demersurile indicate în prezenta decizie, precum și altele pe care judecătorul - sindic le consideră necesare soluționării cauzei

- va verifica modalitatea în care lichidatorul judiciar aduce la îndeplinire toate obligațiile stabilite în sarcina sa și va lua măsurile prevăzute de Legea nr.85/2006 în cazul în care practicianul în insolvență nu îndeplinește în mod corespunzător demersurile fixate prin prezenta decizie.

Pentru toate aceste motive, în baza art.11 al.1 și art.12 din Legea nr.85/2006 coroborat cu dispozițiile art.312 al.2 - 5 Cod de procedură civilă de la 1865, Curtea a admis recursul declarat de recurenta - creditoare B.C. C. SA prin S.B.B., a casat în tot sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru continuarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Z.C. SRL.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre închiderea procedurii insolvenţei. existenţa unor bunuri în averea debitoarei. demersuri necesare.