Insolvenţa. Închiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, rolul activ/susţineri ale recurentei pentru prima dată  în recurs.

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1164 din data de 30.05.2013

Insolvența. Închiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, rolul activ/susțineri ale recurentei pentru prima dată în recurs.

- Art. 132 din Legea nr. 85/2006, art. 129C.proc.civ., . 316 raportat la art. 294 alin.1 C.proc.civ. .

Potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin.1 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula alte cereri noi. În consecință, în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care judecătorul sindic a aplicat legea în soluționarea pricinii sau cu privire la situația de fapt reținută în raport de probele administrate.

(…)Or, în speță, prin motivele de recurs invocate, în esență, reclamanta a criticat soluția pronunțată, cea de închidere a procedurii dar a susținut și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, fiind întemeiată în opinia sa cererea de atragere a răspunderii fostului administrator.

Cum prin hotărârea recurată judecătorul sindic nu a dispus cu privire la atragerea răspunderii în cauză nu vor fi analizate susținerile creditoarei privind îndeplinirea în cauză a condițiilor privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Pentru primă dată în recurs s-au invocat și dispozițiile art. 22 alin.3 și 4 și art. 24 și s-a apreciat că atitudinea superficială față de atribuțiile ce îi revin poate atrage lichidatorului judiciar aplicarea sancțiunilor prevăzute de textele legale menționate.

Potrivit art. 22 alin.2 "În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor " iar conform alin.3 "Judecătorul-sindic va sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic";.

Potrivit alin.4 " Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs";

Pentru considerentele reținute și cu privire la incidența dispozițiilor art. 138 lit. f Curtea nu va analiza aceste susțineri.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 1164 din 30.05.2013)

Prin sentința civilă nr. 39 din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2532/116/2008 (Număr în format vechi 231/F/2008) în baza art. 132 (2) din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL, cu sediul în Călărași, str.Aleea Grădiniței nr…, bl.. sc…, at…, ap…, jud.Călărași; s-a dispus radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași; s-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru efectuarea mențiunii, administratorului special, creditorilor și lichidatorului judiciar și publicarea sa în Buletinul Procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut:"; Constatând că la data de 14.06.2012 lichidatorul judiciar CC INSOL SPRL Constanța - Filiala Călărași desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL Călărași a solicitat să se dispună închiderea procedurii.

Constatând că s-au întocmit raportul final de lichidare și situațiile financiare finale, care au fost aprobate prin Încheierea din 20 septembrie 2012 conform art. 129 din Legea 85/2006, că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate și au fost distribuite sumele în contul cheltuielilor prevăzute de art.123 pct.1 din Legea procedurii insolvenței.

În temeiul art. 132 (2) din Legea 85/2006 urmează a dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL Călărași și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași.

Urmează a dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru efectuarea mențiunii, administratorului special, creditorilor și lichidatorului judiciar și publicarea sa în Buletinul Procedurilor de insolvență."

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs recurenta AVAS.

În motivarea căii de atac recurenta a arătat că în cauză procedura a fost închistă în temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței fără a se lua în considerare că nu au fost achitate toate creanțele înscrise la masa credală și implicit fără ca judecătorul să își exercite rolul activ în cadrul procesului, omițând că scopul Legii nr. 85/2006 este tocmai satisfacerea interesului creditorilor.

A menționat că nu este de acord cu închiderea procedurii până la soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator; în opinia recurentei lichidatorul judiciar nu a respectat obligația de diligență, rezultatul fiind închiderea procedurii fără a depune toate eforturile pentru recuperarea creanțelor creditorilor sau în cel din urmă caz, pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de ajungerea stării societății în stare de faliment situația în care recurenta a apreciat că acesta poate fi sancționat conform art.22 alin.3 și 4 coroborat cu art. 24 din lege.

A susținut că creanța certă nu a fost recuperată, fosta conducere se face vinovată de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, fapta prevăzută de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Sub acest aspect a susținut că la stabilirea gravității faptei săvârșite de administratorul social este necesar să fie avut în vedere totalul sumelor care constituie stopaj la sursă și care au fost reținute de către administrator pentru a le utiliza în susținerea activității curente a societății precum și dobânzile și penalitățile calculate la acestea.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 304 1 C.proc.civ.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ.

Intimații deși legal citați nu au formulat întâmpinare.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul nu este fondat.

Sub un prim aspect Curtea reține că potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin.1 C.proc.civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula alte cereri noi. În consecință, în recurs se pot formula critici numai cu privire la modul în care judecătorul sindic a aplicat legea în soluționarea pricinii sau cu privire la situația de fapt reținută în raport de probele administrate.

Prin hotărârea criticată judecătorul sindic a dispus în baza art. 132 (2) din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL, cu sediul în Călărași, str.Aleea Grădiniței nr…, bl…, sc…, at…, ap… jud.Călărași; s-a dispus radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași; s-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice Călărași, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru efectuarea mențiunii, administratorului special, creditorilor și lichidatorului judiciar și publicarea sa în Buletinul Procedurilor de insolvență.

Or, în speță, prin motivele de recurs invocate, în esență, reclamanta a criticat soluția pronunțată, cea de închidere a procedurii dar a susținut și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, fiind întemeiată în opinia sa cererea de atragere a răspunderii fostului administrator.

Cum prin hotărârea recurată judecătorul sindic nu a dispus cu privire la atragerea răspunderii în cauză nu vor fi analizate susținerile creditoarei privind îndeplinirea în cauză a condițiilor privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006.

Pentru primă dată în recurs s-au invocat și dispozițiile art. 22 alin.3 și 4 și art. 24 și s-a apreciat că atitudinea superficială față de atribuțiile ce îi revin poate atrage lichidatorului judiciar aplicarea sancțiunilor prevăzute de textele legale menționate.

Potrivit art. 22 alin.2 "În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunță în camera de consiliu, de urgență, cu citarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor " iar conform alin.3 "Judecătorul-sindic va sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic";.

Potrivit alin.4 " Dacă prin fapta prevăzută la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs";

Pentru considerentele reținute și cu privire la incidența dispozițiilor art. 138 lit. f Curtea nu va analiza aceste susțineri.

Potrivit art. 132 alin.1 din Legea nr. 85/2006"; O procedură de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentință, în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în planul confirmat. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în conformitate cu dispozițiile alin. (2)"; iar conform alin.2 " O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.

Prin sentința recurată Tribunalul a dispus în baza art. 132 (2) din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C.C 2000 SRL și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.

Judecătorul sindic a stabilit în mod corect starea de fapt și a aplicat tot astfel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.

Raportul final astfel întocmit, a fost aprobat de judecătorul sindic în data de 20.09.2012 (f. 177 dosar fond vol II)

Împotriva încheierii prin care a fost aprobat raportul final a fost promovat recurs, respins prin decizia civil nr. 2159/04.12.2012.

Cum textul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor legale dispunându-se închiderea procedurii declanșate împotriva debitoarei.

Prin urmare, afirmația recurentei conform căreia nu suntem în situația care ar justifica închiderea procedurii de lichidare motivat de împrejurarea că, în calitate de creditor nu a primit suma de bani cu care s-a înscris la masa credală, nu are suport legal.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivit căreia nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor, întrucât actele și lucrările dosarului confirmă că lichidatorul judiciar a întreprins toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.

Este nejustificată și critica recurentei referitoare la faptul că se impune continuarea procedurii până la soluționarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 întrucât chiar și în situația în care ar fi admisă o astfel de acțiune, urmare a angajării răspunderii pentru o anumită sumă, această sumă poate fi urmărită potrivit legii.

Astfel, conform art. 142 alin.1 din Legea nr. 85/2006, " executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă"; iar conform alin. 2 "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator";

Textul legal are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bună voie hotărârea pronunțată de judecătorul sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv.

În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, deci, de art. 373 și următoarele C.proc.civ. , judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii.

Având în vedere norma cuprinsă în alin.2 al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de fundament juridic afirmațiile recurentei că ar fi trebuit așteptat de către judecătorul sindic soluționarea irevocabilă a unei cererii de atragere a răspunderii.

De asemenea, se poate observa că, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că, după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din Legea nr. 85/2006. Aceasta nu înseamnă în nici un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.

Curtea constată că închiderea procedurii nu este o întrerupere artificială a oricărui efect al actelor juridice săvârșite anterior, cum ar fi situația unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, nu reprezintă pentru participanți, anihilarea drepturilor sau obligațiilor născute în legătură cu actele sau faptele executate înăuntrul procedurii; efectele hotărârii judecătorești de închidere a procedurii trebuie considerate doar în privința continuării operațiunilor de lichidare.

Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să aștepte soluționarea irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare.

Rolul activ al judecătorului se manifestă în esență, în următoarele aspecte: dă calificarea exactă cererii, în funcție de conținutul său; conduce desfășurarea procesului civil, veghează la respectarea dispozițiilor legale și are puterea de a fixa termene și de a ordona măsurile necesare judecării cererii.

Împrejurarea că recurenta creditoare nu a recuperat suma cu care a fost înscrisă la masa credală(cum de altfel s-a întâmplat în privința tuturor creditorilor) nu este un motiv pentru a justifica, astfel cum s-a solicitat, încălcarea de către instanță a rolului activ, susținerea privind nerespectarea de către judecătorul sindic a acestui principiu fiind astfel neîntemeiată.

Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de către AVAS.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Insolvenţa. Închiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, rolul activ/susţineri ale recurentei pentru prima dată  în recurs.