Insolvenţa: Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1156 din data de 29.05.2013
Insolvența: Îndeplinirea condițiilor pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.
- Art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Faptul ca a fost continuata activitatea, deși societatea avea datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si că datorită acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.
Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 1156 din 29.05.2013)
Prin Sentința civilă nr.819/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.38912/3/2010/a1 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de AFPS 1 prin DGFPMB în contradictoriu cu pârâtul D R C.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanta a reținut următoarele :
"Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nefiind intemeiata cererea formulata de AFPS 1 prin DGFPMB in contradictoriu cu pârâtul DRC in baza art.138 din Legea 85/2006 retinand in acest sens urmatoarele :
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe langă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică , precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Faptele ilicite savârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere "care au cauzat"; stare de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea formulata a fost întemeiata pe dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, fară să facă dovada săvarșirii de către parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 .... judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: … c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati .
In conformitate cu prevederile art.1169 C.civil din 1864-neabrogate- reclamanta trebuia sa dovedeasca ca paratul a savarsit faptele mentionate mai sus.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
In cauza nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138 .
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.
Fata de cele mentionate instanta va respinge ca neintemeiata cererea formulata";.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs lichidatorul CPI RODICOM IPURL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cpc), instanța de recurs urmand să examineze cauza sub toate aspecte (art.304/1 Cpc).
S-a menționat că AFPS 1, în calitate de unic creditor, a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale care a fost respinsa de instanța de fond.
S-a învederat că potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita angajarea răspunderii civile a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei și prejudiciul produs.
S-a precizat că fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune, ci poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri cand aceasta activitate trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de catre o anumita persoana.
S-a susținut că reprezentanții societății aveau obligația legală să solicite aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 și nu să dispună în interes personal continuarea unei activității care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plății.
S-a mai arătat că din modul în care este redactat art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 rezultă că simplul fapt că s-a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
S-a învederat că pe taramul raspunderii civile delictuale culpa este prezumata, potrivit art.1357 Cod civil, iar raspunderea trebuie apreciata in abstracto, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a actionat in temeiul unui mandat commercial.
S-a mentionat ca, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.2010 Cod civil, obligatiile si raspunderea administratorului sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat, iar mandatul dat pentru activitati de exercitare a unui act profesionist este prezumat a fi cu caracter oneros (art.2010 Cod civil).
S-a precizat că societatea debitoare nu a depus bilanturi contabile sau raportari contabile pentru perioada 2004 - 2010, fiind incalcate dispozitiile art.28 al.1 din Legea nr.82/1991.
S-a menționat că fapta ilicită, culpabilă a reprezentantului debitoarei constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta.
S-a indicat că acesta este raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă constand în nerespectarea și neaplicarea legii, și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății.
S-a sustinut ca, potrivit art.11 din Legea nr.82/1991 raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului.
S-a precizat că natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului (art.72 și 73 din Legea nr.31/1990).
S-a învederat că deși in art.138 din lege nu se prevede in mod explicit cerinta culpei și a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii comerciale ajunse in insolventa, modul de formulare, in textul de lege, a faptelor nu inlatura posibilitatea absentei culpei, ci subliniaza vinovatia acestor membri, notiune care desemneaza atat intentia cat si culpa propriu-zisa.
S-a mai sustinut ca aceste fapte culpabile trebuie doar sa contribuie, alaturi de altele, la ajungerea societatii in insolventa pentru a se angaja raspunderea acestora si nu ca acestea sa duca in mod direct societatea in insolventa.
S-a arătat că în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementate de dispozițiile art.138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvarșirea uneia dintre actele enumerate în mod expres și limitativ de art.138 al.1 lit.a-g din lege.
În drept, s-au invocat dispozitiile art.299 si urm. Cpc, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
În baza art.242 al.2 Cpc s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Este neîntemeiată critica recurentei CPI IPURL potrivit căreia ar fi îndeplinite conditiile art.138 al.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Trebuie observat că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul cod civil (aplicabil în cauză), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
Faptele ilicite care pot atrage raspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Prin cererea formulată reclamanta DGFPMB în reprezentarea AFPS 1 a solicitat ca pasivul debitorului SC K I C SRL rămas neacoperit să fie suportat de către intimatul - pârât D R C, invocand incidența art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Referitor la fapta prevazuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor acestei dispoziții legale.
Nu a fost indicata in concret nicio actiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.
Trebuie observat ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Faptul ca a fost continuata activitatea, deși societatea avea datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si că datorită acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.
Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Curtea retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Totodata, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevazute de art.304 coroborat cu art.3041 Cpc, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cpc, a respins recursul ca nefondat.
| ← . Insolvenţa. Îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea... | Insolvenţa. Închiderea procedurii in temeiul art. 132 din... → |
|---|
