LEGEA NR.10/2001. IMOBIL PRELUAT ABUZIV. RESTITUIRE ÎN NATURĂ. ENTITATE DEŢINĂTOARE PRIVATIZATĂ. CONSECINŢE.

LEGEA NR.10/2001. IMOBIL PRELUAT ABUZIV.RESTITUIRE ÎN NATURĂ. ENTITATE DEŢINĂTOAREPRIVATIZATĂ. CONSECINŢE.

Art.1 şi 20 alin.(1) din Legea nr.10/2001

Art.27 şi 29 din Legea nr.10/2001

Art.20.1, 20 (41), 21 din Normele metodologice de aplicareunitară a

Legii nr.10/2001

Petenţii beneficiază de drepturile câştigate sub imperiulvechilor dispoziţii ale art.27 (1) din Legea nr.10/2001 şi în condiţiilepreluării fără nici un titlu a imobilelor notificate, este posibilărestituirea în natură, indiferent de faptul că societatea în al căreipatrimoniu se găsesc la data apariţiei legii, era sau nu una cucapital privat.

De aceea, este găsit fără relevanţă faptul că, potrivitcontractului nr.AG/21 din 10 august 1999, FPS a înstrăinatsalariaţilor 80.642 acţiuni reprezentând 60,634\% din valoareacapitalului social subscris.

Astfel, legiuitorul a avut în mod expres în vedereposibilitatea restituirii unor bunuri aflate în patrimoniul asupracăruia poartă aceste acţiuni, atunci când, prin Legea nr.99/1999privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, TitlulI art.I pct.43, introduce capitolul V1 art.324 în O.U.G. nr.88/1997,prin care rezolva efectele survenite asupra acestui patrimoniu, însituaţia restituirii de imobile către foşti proprietari.

Art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001 are şi semnificaţiaindisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au depusnotificări de restituire, consacrată expres de pct.20.1. din Normelemetodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 şi de art.20(41).

(Decizia civilă nr.15/A/29 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea deApel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi AsigurăriSociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Reclamanţii H.I. şi R.F. au acţionat în judecată peS.C.M."S.A. Câmpulung şi A.P.A.P.S. Bucureşti, contestând dispoziţiilenr.167/11 februarie 2002 şi nr.3899/26 martie 2002, în condiţiile art.24din Legea nr.10/2001, dispoziţii prin care li s-a respins notificareaprivind restituirea terenului situat în Municipiul Câmpulung, Bd.IonMihalache nr.102, în suprafaţă de 1400 m.p.

Ulterior, contestatorii au completat acţiunea, precizând căimobilul solicitat a aparţinut autorului H.G., la a cărui succesiune vin încalitate de nepoţi şi că pe terenul în litigiu a existat o casă de locuit şi omagazie, care în decursul timpului au fost demolate. S-a motivat cerereaîn sensul că preluarea de către stat a fost abuzivă, astfel că toate actele deînstrăinare, inclusiv cele de privatizare, sunt lovite de nulitate.

Prin sentinţa civilă nr.80/26 februarie 2003, Tribunalul Argeşa respins contestaţia, reţinând, în esenţă, că reclamanţii nu au doveditdreptul de proprietate, iar societatea pârâtă deţine proprietatea terenuluiîn baza certificatului de atestare a acestui drept emis în baza Legiinr.15/1990 şi H.G. nr.834/1991, în cadrul procesului de privatizaresocietăţii revenindu-i imobilul, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.21 din 10 august 1999, încheiat cu bună-credinţă cu F.P.S.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr.109 pronunţată ladata de 30 iunie 2003, a admis apelul contestatorilor, cu consecinţaschimbării sentinţei, în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi a obligăriiS.C.M."S.A. Câmpulung la restituirea suprafeţei de 612 m.p. conformanexei la raportul de expertiză P.M., menţinând sentinţa faţă deA.P.A.P.S. Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul afost preluat nelegal de către stat şi în cauză sunt întrunite prevederileLegii nr.10/2001 de restituire a terenului liber de construcţii în suprafaţăde 612m.p. conform raportului de expertiză.

Acţiunea a fost admisă în parte, întrucât terenul era deţinutdoar de societatea pârâtă.

Prin decizia nr.5887 din 27 octombrie 2004, Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate atât de contestatori, cât şide pârâta S.C.M."S.A. Câmpulung, a casat decizia civilă nr.109/A din 30iunie 2003, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor, cuîndrumarea ca instanţa să se pronunţe nu numai în privinţa terenului de612 m.p., dar şi în privinţa celorlalte suprafeţe libere de construcţiivândute unei terţe persoane în timpul procesului şi identificate prin celedouă expertize, precum şi în privinţa construcţiei evaluată la 53.444.135lei, demolată de pârâtă.

S-a constatat, de asemenea, că instanţa de apel nu a verificatdacă terenul a cărui restituire se solicită este inclus în suprafaţa de teren lacare se referă certificatul de atestare a dreptului de proprietate alS.C.M."S.A. nr.00181 din 29 ianuarie 1993.

Astfel investită, Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilănr.457/23 noiembrie 200, pronunţată după casarea cu trimitere, a respinsca nefondat apelul contestatorilor, pe considerentul că aceştia nu şi-auprobat legitimarea procesuală activă de persoane îndreptăţite în calitatede succesori ai defunctului H.G. şi nici dreptul de proprietate al acestuiadin urmă asupra terenului litigios.

Instanţa de apel a mai reţinut că terenul revendicat a intrat înproprietatea societăţii pârâte în temeiul certificatului de atestare a acestuidrept şi a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, încheiat cu bună-credinţă de către aceasta cu A.P.A.P.S., fiind întrunite cerinţele art.46(1)din Legea nr.10/2001.

Contestatorii H.I. şi R.F. au formulat recurs împotriva acesteidecizii, cale de atac ce a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieSecţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală prin decizia nr.2225/09martie 2007, cu consecinţa casării şi a trimiterii cauzei spre rejudecareaceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art.315 Cod procedurăcivilă, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama detoate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, cureferire la decizia nr.5897/27 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şiJustiţie, prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în privinţalegitimării reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea terenului şicorelativ la obligaţia S.C.M."S.A. de a restitui cel puţin suprafaţa de 612m.p. din suprafaţa totală de 1400 m.p. a terenului revendicat.

S-a constatat, astfel, că instanţa de trimitere nu mai avea a sepronunţa în legătură cu legitimarea reclamanţilor şi dreptul lor deproprietate dobândit prin succesiune, preluat de stat fără titlu.

Totodată, potrivit primei decizii de casare, au rămas îndiscuţie suprafeţele de teren de 220 m.p. şi 280 m.p. ulterior vândute întimpul litigiului numitului G.G. şi dacă acestea sunt incluse în certificatulde atestare a dreptului de proprietate MO.9 nr.0018/29 ianuarie 1993aparţinând intimatei.

S-a mai reţinut că, în contradicţie cu statuările primei deciziide casare, care reţine că pe terenul în litigiu, la data preluării, a existat oconstrucţie evaluată de 53.444.135 lei ce a fost demolată de societateapârâtă, instanţa de apel a reţinut, dimpotrivă, că nu există probe, în sensulcă pârâta a demolat construcţiile sau că acestea au existat.

Astfel investită, instanţa de apel, în urma suplimentăriiprobatoriului, constată că apelul este întemeiat pentru considerentele cese vor prezenta.

În rejudecare, societatea pârâtă S.C.M."S.A. Câmpulung areiterat excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a contestatorilor,cât şi lipsa calităţii sale procesuale pasive (f.184).

Asupra acestor excepţii, instanţa de trimitere nu mai poate ase pronunţa, întrucât prin decizia civilă nr.5897 din 27 octombrie 2004,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu autoritate de lucru judecatîn ceea ce priveşte legitimarea procesuală activă a reclamanţilor,constatând că aceştia sunt persoane îndreptăţite la restituirea imobilelorpreluate abuziv de către stat şi, totodată, la obligaţia S.C.M."S.A. de arestitui în natură cel puţin suprafaţa de 612 m.p.

Aceste considerente se regăsesc şi în decizia de casarenr.2225/09 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întrucât cu autoritate de lucru judecat s-a statuat prin primadecizie de casare (nr.5897/2004 ÎCCJ) că pe terenul litigios a existat oconstrucţie demolată de societatea pârâtă, evaluată la suma de 53.444.153lei, în apel s-a dispus efectuarea unei expertize pentru reactualizareaacestei sume, lucrare efectuată de către expertul contabil Ş.A. (f.192-194).

Suma actualizată, reprezentând contravaloarea clădirilordemolate, este de 8491,65 lei, la data de 31 octombrie 2007, concluziileexpertizei fiind însuşite de către părţile litigante, întrucât nu au înţeles săformuleze obiecţiuni.

În primul ciclu procesual, prin aceeaşi decizie de casare(nr.5897/2004 ÎCCJ) s-a constatat cu autoritate de lucru judecat căsocietatea pârâtă poate restitui în natură reclamanţilor suprafaţa de612m.p., conform schiţei anexă la raportul de expertiză întocmit deing.M.P. (f.7 dosar), teren situat în Câmpulung, B-dul I.Mihalache nr.102,judeţul Argeş.

Verificând, conform îndrumărilor din decizia de casare,situaţia suprafeţei de 500 m.p. reţinută ca fiind compusă din două bucăţi,de 220 m.p. şi respectiv de 280 m.p., se constată următoarele:

Din suprafaţa de 500 m.p., 400 m.p. teren au fost înstrăinaţide către societatea comercială M. S.A. societăţii comerciale G.I.G. S.R.L.,reprezentată prin asociatul unic G.G., act autentificat sub nr.694/20septembrie 2001 (f.218-220).

Diferenţa de 100 m.p. a fost înstrăinată de aceeaşi societatepârâtă aceleiaşi societăţi comerciale G.I.G. S.R.L., prin asociatul unicG.G., act autentificat sub nr.114/27 februarie 2002 (f.215-217).

Nici una din părţile litigante nu a contestat vreodată căterenurile în suprafaţă de 612 m.p. şi respectiv cel de 500 m.p., ce aufăcut parte din suprafaţa totală de 1400 m.p., solicitaţi la restituirea înnatură, sunt incluse în certificatul de atestare a dreptului de proprietateMO9 nr.0018/29 ianuarie 1993.

Deoarece terenurile în suprafaţă de 500 m.p. au fostînstrăinate de către societatea pârâtă unei alte societăţi, se constată decătre Curte că acest teren excede suprafeţei necesare şi utile desfăşurăriiactivităţii şi întrucât înstrăinarea s-a făcut aşa cum a reţinut şi decizia decasare, în timpul litigiului, numitului G.G., în calitatea sa de asociat unical S.C.G.I.G.S.R.L., restituirea în natură este posibilă.

Cât despre înscrierea acestora în Certificatul de atestare adreptului de proprietate al societăţii comerciale în fiinţate în condiţiileLegii nr.15/1990, urmează a se observa că aceasta este numai ooperaţiune administrativă şi ea s-a făcut cu încălcarea criteriilor impusede art.1 din H.G. nr.834/1991, respectiv pentru terenuri ce exced celornecesare desfăşurării activităţii potrivit obiectului societăţii, lipsă deutilitate ce a condus tocmai la înstrăinarea celor două suprafeţe.

Aşa cum rezultă din schiţa anexă la contractele de vânzare-cumpărare, despre care s-a făcut vorbire, terenul de 500 m.p. (400 m.p. +100 m.p.) se află în continuarea celor 612 m.p., formând un trup comun.

Întrucât, cum s-a arătat, I.C.C.J. a statuat, cu autoritate delucru judecat, că poate fi restituită în natură suprafaţa de 612 m.p., acelaşiregim juridic urmează a fi aplicat şi terenului de 500 m.p.

Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, nemodificată, imobilelepreluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de oricealte persoane juridice (), se restituie în natură.

Conform dispoziţiilor art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001,imobilele preluate abuziv se restituie în natură persoanei îndreptăţite dacăerau deţinute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială lacare statul () era acţionar ori acţionar majoritar".Intimata pârâtăinvocă, în sprijinul său, actualele dispoziţii ale art.29 ale legii nr.10/2001,potrivit cărora, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţicomerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2),persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legiispeciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferenteimobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă aimobilelor solicitate.

Acest text, însă nu este aplicabil cauzei de faţă, petenţiibeneficiind de drepturile câştigate sub imperiul vechilor dispoziţii aleart.27- (1) potrivit cărora, pentru imobilele preluate cu titlu valabil,evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate curespectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsurireparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni lasocietăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri devaloare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Interpretând legea prinregula de interpretare per a contrario, cele preluate fără nici un titlu, cumeste cazul celor de faţă, se restituie în natură, indiferent de faptul căsocietatea în al cărei patrimoniu se găsesc la data apariţiei legii, era sau nuuna cu capital privat sau nu.

De aceea, este găsit fără relevanţă faptul că, potrivitcontractului nr.AG/21 din 10 august 1999, FPS a înstrăinat salariaţilor S.80.642 acţiuni reprezentând 60,634\% din valoarea capitalului socialsubscris.

Astfel, legiuitorul a avut în mod expres în vedere posibilitatearestituirii unor bunuri aflate în patrimoniul asupra căruia poartă acesteacţiuni, atunci când, prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentruaccelerarea reformei economice, Titlul I art.I pct.43, introducecapitolulV1 art.324 în O.U.G.nr.88/1997, prin care rezolva efectelesurvenite asupra acestui patrimoniu, în situaţia restituirii de imobile cătrefoşti proprietari.

Art.20 alin.(1) din Legea nr.10/2001 are şi semnificaţiaindisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au depus notificări derestituire, consacrată expres de pct.20.1.din Normele metodologice deaplicare unitară a Legii nr.10/2001 şi de art.20 (41).

Potrivit art.21 din aceleaşi norme metodologice,indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de legeoperează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea afost făcută la o dată ulterioară şi scopul primordial al acestei operaţiuni îlconstituie tocmai îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură cătreadevăratul proprietar, obligaţie ce prevalează oricărei alte opţiuni.

În forma sa iniţială, art.27 din Legea nr.10/2001 nu distingeaîn legătură cu forma capitalului societăţii comerciale privatizate, ci doarasupra modalităţii de preluare.

Or, prin decizia de casare nr.5897/2004 a Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că terenul afost preluat de stat fără titlu şi, în aceste condiţii, contestatorii, în calitatealor de persoane îndreptăţite, au dreptul la restituirea în natură a terenuluilitigios.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedurăcivilă, a fost admis apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei, în sensuladmiterii contestaţiei împotriva dispoziţiei nr.167/2002 emisă de S.C. M.S.A. şi a obligării acesteia la restituirea în natură a suprafeţei de 1112 m.p.(612 m.p.+ 500 m.p.) către contestatori.

S-a constatat îndreptăţirea apelanţilor-contestatori la platadespăgubirilor în sumă de 8491,65 lei, reprezentând despăgubiri pentruclădirile demolate şi a fost menţinută sentinţa în privinţa plângeriiîmpotriva adresei comunicate de A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.)contestatorilor, sub nr.3899/2002.

Văzând cererea apelanţilor, prevederile art.274 Codprocedură civilă şi constatând că intimata a căzut în pretenţiuni, a fostobligată la plata sumei de 4800 lei reprezentând cheltuieli de judecatăefectuate în tot cursul litigiului, până în prezent.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre LEGEA NR.10/2001. IMOBIL PRELUAT ABUZIV. RESTITUIRE ÎN NATURĂ. ENTITATE DEŢINĂTOARE PRIVATIZATĂ. CONSECINŢE.