Litigiu comercial. Procedura concilierii. Creanţă certă. Condiţii. Dovadă
| Comentarii |
|
Raţiunea concilierii directe este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile în materie comercială având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, această raţiune fiind practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantului cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esenţial este ca părţile prin voinţa lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul. Împrejurarea că factura fiscală nu a fost semnată de beneficiar nu poate duce la înlăturarea caracterului cert al creanţei, întrucât nu factura constituie temeiul în baza căruia intimata solicită plata, ci contractul. A nu recunoaşte certitudinea creanţei în litigiu înseamnă a-i permite debitorului, ca prin simpla nesemnare a facturii, să înlăture caracterul cert al unei creanţei, sau altfel spus, ca printr-o atitudine pasivă, aceea de a nu semna factura, să se sustragă de la obligaţia de a achita serviciile de care a beneficiat. Recepţia este actul prin care investitorul declară că acceptă să preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată în folosinţă sau pusă în funcţiune. Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu autorizaţiile, avizele, prevederile contractului, ale documentaţiei de execuţie, precum şi cu reglementările tehnice aplicabile, ulterior semnării proceselor-verbale de recepţie fără obiecţiuni beneficiarul nemaiputând invoca neexecutarea lucrării contractate.
Secţia comercială, Decizia nr. 25 din 25 ianuarie 2011
Prin sentința civilă nr. 567/P.I. din 11 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. 5196/30/2009 Tribunalul Timiș a respins excepțiile de necompetență teritorială, de prematuritate și de inadmisibilitate, a anulat cererea reconvențională ca netimbrată, admițând, totodată, acțiunea formulată de reclamanta SC P SA Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC E SRL Drobeta Turnu Severin, obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 272.508,07 lei cu titlu de preț și penalități de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea facturii emise și neachitate, până la plata efectivă a debitului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii, cu motivarea că în mod greșit judecătorul fondului i-a respins excepțiile invocate, pretențiile reclamantei fiind și nefondate.
Prin decizia civilă nr. 25 din 25 ianuarie 2011 C.A. Timișoara a respins apelul pârâtei SC E SRL Drobeta Turnu Severin, menținând sentința civilă nr. 567/P.I. din 11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 5196/30/2009.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanta SC P SA Timișoara a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 272.508,07 lei cu titlu de preț și a penalităților de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea facturii emise și neachitate, până la plata efectivă a datoriei, susținând că deși ea și-a respectat întrutotul obligațiile legal asumate prin semnarea unui contract de execuție utilaje tehnologice, aceasta din urmă nu i-a achitat factura nr. 1399542/23.01.2009.
Este de necontestat că între cele două societăți comerciale s-a încheiat contractul nr. TG 6542-2008 din 23 mai 2008, convenție în temeiul căreia reclamanta s-a obligat, în calitate de executant, să fabrice și să livreze pârâtei utilaje de ridicat tehnologice și operaționale, la finalizarea unor etape contractuale executantul emițând facturi fiscale, care conțineau valorile instalațiilor executate, livrate și puse în funcțiune, apelanta refuzând să-i achite factura nr. 1399542/23.01.2009, în valoare de 272.508,07 lei, emisă ca urmare a livrării unei furnituri - pod-rulant 12,5t-19m.
în mod corect judecătorul fondul a apreciat că în speță cererea reclamantei nu este nici prematură și nici inadmisibilă, întrucât partea a respectat procedura de conciliere directă impusă de art. 7201 din C.proc.civ..
Potrivit acestui text de lege, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul este obligat să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Așa cum în mod judicios a arătat și intimata, rațiunea concilierii directe este aceea de a simplifica și degreva judecățile în materie comercială având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt, această rațiune fiind practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantului cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri (reclamanta promovând anterior și o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată, care se referea la aceeași creanță izvorâtă din același contract) sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată (așa cum s-a întâmplat și în prezentul proces), deoarece esențial este ca părțile prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul. Or, în speță, părțile au luat cunoștință de pretențiile reciproce, apărările și susținerile lor, încercând să soluționeze diferendul pe cale amiabilă.
în primul rând, este de reținut că această critică este formulată de către apelantă în mod contradictoriu. Astfel, pe de o parte, se susține că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată în data de 19 august 2009, fără a face dovada realizării sau încercării de realizare a procedurii concilierii (ceea ce este real, dar nu poate determina neprimirea cererii introductive), iar pe de altă parte, se afirmă că această procedură nu a fost nicidecum realizată până la primul termen de judecată, cum în mod eronat a reținut prima instanță (ceea ce nu mai este real, întrucât, ulterior depunerii acțiunii la tribunal, dar înaintea termenul din 6 noiembrie 2009, primul fixat în cauză, prin notificarea nr. 178/14.09.2009 reclamanta a convocat-o pe pârâtă la conciliere în ziua de 7.10.2009, dată când părțile s-au și întâlnit, semnând în acest sens procesul-verbal nr. 4800/12.10.2009, dar fără a ajunge la vreo înțelegere cu privire la stingerea diferendului rezultat din executarea contractului nr. TG 6542-2008 din 23.05.2008), pentru ca mai apoi apelanta să recunoască expres că încercarea de conciliere s-a realizat după înregistrarea cererii de chemare în judecată.
în al doilea rând, este adevărat că notificarea nr. 178/14.09.2009 nu îndeplinește toate condițiile pretinse de art. 7201 din C.proc.civ., fiind comunicată pârâtei ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată. însă, nerespectarea unora dintre prevederile art. 7201 nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare. Dacă demersul reclamantei ar fi rămas fără rezultat sau pârâta ar fi invocat și dovedit o vătămare s-ar fi putut pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile. însă, pârâta nu numai că nu invocă vătămarea, dar chiar a fost prezentă, prin reprezentanții săi, la sediul SC P SA Timișoara, unde s-a încercat semnarea unei înțelegeri, situație în care apărarea sa nu poate fi primită. Având în vedere demersurile ambelor părți, precum și procesul-verbal de conciliere directă nr. 4800/12.10.2009, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 7201 din C.proc.civ. pentru a se putea promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești. Aceasta, și în considerarea faptului că prevederile textului menționat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. 2, dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii directe, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, dovadă care în speță nu s-a făcut.
Atât în fața primei instanțe, cât și prin cererea de apel pârâta a invocat excepția de neexecutare a obligațiilor contractuale asumate de către reclamantă, fără a indica în concret care ar fi lucrările neexecutate, executate în mod necorespunzător sau executate cu întârziere, făcând doar afirmații cu caracter general, blocarea echipamentelor (la această deconectare a podurilor referindu-se, de altfel, și reclamanta în cadrul adreselor nr. 3161/15.10.2009, nr. 3333/30.10.2009 și nr. 57/15.01.2010) prin radio-comandă neputând fi catalogată drept o neexecutare a contractului de vreme ce respectiva operațiune a avut loc ulterior ivirii neînțelegerilor privitoare la neplata facturii în litigiu, ea fiind doar un mijloc prin care reclamanta a încercat să o determine pe pârâtă să-și respecte obligația de plată.
în speță nu poate fi vorba de greșita aplicare de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 1169 din C.civ., în sensul inversării sarcinii probei, pentru simplul motiv că, invocând excepția de neexecutare, societatea apelantă era obligată să facă dovada pretinsei neexecutări a obligațiilor de către intimată, apărarea acesteia încetând a mai fi o negare pură și simplă a pretențiilor adversarului, devenind o „apărare activă”, sarcina probei revenindu-i, potrivit principiului reus in excipiendo fit actor.
Prin probele administrate în fața primei instanțe reclamanta a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței deținute împotriva pârâtei, precum și a întrunirii condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii civile contractuale a apelantei, iar împrejurarea, reală de altfel, că prin sentința civilă nr. 829/P.I. din 5.082009 a Tribunalului Timiș a fost respinsă cererea reclamantei de emitere a unei somații de plată pentru aceeași sumă și în temeiul aceluiași contrat și facturi fiscale, nu poate determina respingerea pretențiilor intimatei, câtă vreme alin. (3) al art. 9 din O.U.G. nr. 119/2007 prevede fără echivoc că în cazul în care contestația este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilă, situație în care creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, ceea ce reclamanta a și întreprins.
Respectarea obligațiilor contractuale de către societatea intimată rezultă din semnarea de către părți a două procese-verbale (în realitate, părțile au semnat câte un astfel de proces-verbal pentru fiecare furnitură), respectiv procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și punerea în funcțiune a podului rulant 12,5t-19m din data de 23 ianuarie 2009 și procesul-verbal de verificare tehnică nr. 355R-050 IR din 11 februarie 2009, încheiat de Inspecția de Stat Teritorială Craiova pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.SCI.R.), instituție abilitată să certifice funcționalitatea unor asemenea utilaje.
Astfel, în primul proces-verbal, cel de recepție și punere în funcțiune, având ca obiect podul rulant 12,5t-19m, reprezentând furnitura facturată (de aceea, nu pot fi primite susținerile apelantei referitoare la neexecutarea contractului, mai exact a altor furnituri, respectiv poduri rulante de 40t, de 12,5t, de 5t, de 5+1,25t, la care face referire în notele de ședință din 16 noiembrie 2010), se prevede, la pct. 6, că lucrările au fost executate conform documentelor, rezultatul probelor tehnologice fiind corespunzător punerii în funcțiune a echipamentelor și instalațiilor în condiții de siguranță și realizare a parametrilor tehnici, motiv pentru care comisia de recepție, din care făcea parte și un reprezentant al beneficiarului, propune admiterea recepției punerii în funcțiune a podului rulant 12,5t-19m, recomandând doar realizarea procedurii de autorizare I.SCI.R.
De asemenea, prin procesul-verbal de verificare tehnică nr. 355R-050 IR din data de 11 februarie 2009 s-a confirmat faptul că instalația respectivă îndeplinește toate condițiile pentru acordarea autorizației, precum și că aceasta poate funcționa, un asemenea document fiind impus de părți prin art. IV pct. 2 din contract. Aceste procese-verbale au menirea de a proba îndeplinirea întocmai a obligațiilor contractuale de către executantul furniturilor, respectivele documente fiind semnate și ștampilate, fără nicio obiecție sau observație, de reprezentanții societății apelante, ceea ce demonstrează faptul că utilajul pentru care s-a emis factura nr. 1399542/23.01.2009 și care a făcut obiectul contractului nr. TG 6542-2008 din 23 mai 2008 a fost realizat, livrat și pus în funcțiune. Apelanta, prin semnarea acestor procese-verbale, a recunoscut că intimata și-a îndeplinit obligațiile contractuale privitoare la podul rulant 12,5t-19m, mențiunea referitoare la acest utilaj apărând și în cuprinsul facturii în litigiu. Ca atare, creanța reclamată are caracter cert.
Susținerile apelantei în sensul că aceste două documente nu ar fi fost semnate de către reprezentanții intimatei nu sunt întemeiate. în primul rând, se impune a se aminti faptul că pârâta, la momentul dresării proceselor-verbale, nu a invocat nicio neregularitate în acest sens. Pe de altă parte, procesul-verbal de recepție și punere în funcțiune din 23 ianuarie 2009 poartă ștampila SC Uzinele de Reparații Mehedinți SA și este semnat de d-nii. D.T. și M.C., această persoană juridică făcând parte din grupul de societăți Prompt, reclamanta fiind acționarul său majoritar. Mai mult decât atât, SC Uzinele de Reparații Mehedinți SA a avut calitatea de subcontractant în executarea utilajelor, iar cele două persoane fizice sunt salariați ai intimatei. Și procesul-verbal de verificare tehnică din 11 februarie 2009 poartă ștampila societății fiică, fiind semnat de dl. F.D., persoană numită de executant în calitate de manager de contract prin chiar pct. 3 al art. IV din convenția nr. TG 6542 -2008 (pârâta având, deci, cunoștință de această desemnare, care îi este opozabilă), și el fiind angajatul societății intimate.
împrejurarea că factura fiscală nu a fost semnată de beneficiar nu poate duce la înlăturarea caracterului cert, lichid sau exigibil al creanței, întrucât nu factura constituie temeiul în baza căruia intimata solicită plata sumei de 272.508,07 lei, ci contractul de execuție. Articolul 942 din C.civ., definește contractul ca fiind acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. Efectul imediat al oricărui contract, implicit și al celui de execuție, este acela de a da naștere unor drepturi și obligații pentru părțile sale. în conformitate cu art. 969 din același cod (temei de drept invocat de reclamantă), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părților, acestea fiind ținute să-l respecte întocmai potrivit adagiului latin pacta sunt servanda.
Atâta timp cât există un proces-verbal de recepție finală și punere în funcțiune, precum și unul de verificare tehnică încheiat de Inspecția de Stat Teritorială Craiova pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.SCI.R.), instituție care certifică faptul că utilajele funcționează, este evident că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, creanța invocată având un caracter cert. A nu recunoaște certitudinea creanței în litigiu, înseamnă a-i permite debitorului, ca prin simpla nesemnare a facturii, să înlăture caracterul cert al unei creanței, sau, altfel spus, ca printr-o atitudine pasivă, aceea de a nu semna factura, să se sustragă de la obligația de a achita serviciile de care, însă, a beneficiat, lucru care nu poate fi acceptat.
Potrivit art. II al contractului nr. TG 6542-2008 din 23.05.2008, obiectul convenției părților l-au reprezentat „utilaje de ridicat tehnologice și operaționale (poduri rulante, macarale pivotante și portal, estacade și căi de rulare aferente), conform Anexei nr. 1 la contract, a ofertei OG 116-08, a caracteristicilor tehnice ale utilajelor Anexa 2.1-2.7 și Anexa nr. 3, ce include termenele de livrare”. Aceste utilaje au fost realizate și livrate societății pârâte, fiind apoi puse în funcțiune potrivit clauzelor contractuale (la notele de ședință depuse la termenul de judecată din 16 noiembrie 2010 chiar reprezentantul apelantei a anexat procesele-verbale la punerea în funcțiune, cele de verificare tehnică și cele de probe de casă pentru celelalte furnituri). în mod corelativ obligației asumate de intimată, apelanta avea datoria de a achita sumele rezultate din facturile emise către ea, și anume: 30% avans la semnarea contractului, 50% la livrarea fiecărei furnituri, respectiv la reparații capital la livrarea componentelor electrice și mecanice, iar restul de 20% la punerea în funcțiune, pct. 2 al art. IX precizând că în caz de plată cu întârziere a tranșelor de plată aferente livrărilor, executantul este îndreptățit să întrerupă activitatea.
Ca urmare a serviciilor prestate, respectiv fabricarea, livrarea și punerea în funcțiune a podului rulant 12,5t-19m, reclamanta a emis factura nr. 1399542/23.01.2009 pentru suma de 272.508,07 lei. Deși această parte și-a îndeplinit conform contractului și actelor anexe obligațiile stipulate, pârâta nu și-a respectat obligația corelativă de plată a prețului furniturii executate și livrate. Conform art. VII din contract, componentele livrate vor fi recepționate din punct de vedere cantitativ, consemnându-se într-un proces-verbal, recepția finală a lucrării urmând a se face după încheierea probelor și punerea în funcțiune a utilajelor. Or, procesul-verbal de recepție a lucrărilor și punere în funcțiune dresat în data de 23 ianuarie 2009 atestă faptul că podul rulant 12,5 t-19m a fost pus în funcțiune, din acel moment obligația pârâtei de plată a sumei de 272.508,07 devenind exigibilă.
în acest sens, art. 1 din H.G. nr. 51/1996 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalații tehnologice și a punerii în funcțiune a capacităților de producție, prevede că recepția este actul prin care investitorul declară că acceptă să preia lucrarea cu sau fără rezerve și că aceasta poate fi dată în folosință sau pusă în funcțiune. Prin actul de recepție se certifică faptul că executantul și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu autorizațiile, avizele, prevederile contractului, ale documentației de execuție, precum și cu reglementările tehnice aplicabile. Așadar, ulterior semnării proceselor-verbale de recepție fără obiecțiuni, beneficiarul nu mai poate invoca neexecutarea lucrării contractate.
Referitor la penalitățile acordate de tribunal trebuie avut în vedere că în art. X pct. 1 alin. 3 din contract s-a prevăzut că pentru întârzierea la plata facturilor emise de executant, beneficiarul datorează penalități în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea facturii emise și neachitate. în consecință, după expirarea termenului de plată (15 zile de la emiterea facturilor - art. IX pct. 1 din contract), încep să curgă penalitățile de întârziere în cuantumul stabilit de părți, aflându-ne în prezența unei clauze penale, definită de art. 1066 din C.civ., ca acea clauză prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din partea-i, alin. (2) al art. 1069 din același cod permițând creditorului să ceară deodată penalitatea și obiectul obligației principale, întrucât penalitatea s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.
(Judecător dr. Csaba Bela Nasz)
| ← Litigiu comercial. Competenţă materială. Modificarea... | Vânzare-cumpărare comercială. Marfă livrată din... → |
|---|
