LITIGIU DE MUNCĂ. PRIMĂ DE VACANŢĂ. FUNCŢIONARI PUBLICI. COMPETENŢĂ.

LITIGIU DE MUNCĂ. PRIMĂ DE VACANŢĂ.FUNCŢIONARI PUBLICI. COMPETENŢĂ.Art.91 alin.(1) din Legea nr.188/1999Art.33 Cod procedură civilă

Litigiul a fost soluţionat de instanţa de dreptul munciicompletul specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncădin cadrul tribunalului în primă instanţă.

Or, potrivit art.33 Cod procedură civilă, procesele şicererile în materie de contencios administrativ privind acteleautorităţilor şi instituţiilor centrale se judecă în primă instanţă decurţile de apel.

(Decizia civilă nr.70/R-CM/27 februarie 2007, pronunţată deCurtea de Apel Piteşti - Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte deMuncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 15 august 2006,reclamantul Sindicatul Finanţe Vâlcea", în numele membrilor săimenţionaţi în tabelul anexat, a chemat în judecată pe pârâţii MinisterulFinanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlceapentru a fi obligaţi să le calculeze şi să le plătească reclamanţilorfuncţionari publici, primele de vacanţă începând cu anul 2001 şi până înprezent, actualizate cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.927 din data de06 noiembrie 2006 a respins excepţia prematurităţii formulării acţiuniiinvocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a admis excepţiaprescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 2001 - 15 august 2003 înprivinţa reclamanţilor care au efectuat concediul de odihnă aferent anului2003 până la data de 15 august 2003, cu consecinţa respingerii acţiuniipentru perioada 2001 - 15 august 2003.

De asemenea, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâţisă plătească reclamanţilor primele de vacanţă aferente perioadei 15august 2003 - până la intrarea în vigoare a O.G. nr.2/2006, actualizatepână la data plăţii efective.

Reclamantul şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice audeclarat recurs împotriva sentinţei de mai sus pe care au criticat-o pentrunelegalitate şi netemeinicie pentru motivele expuse în conţinutul cererilorformulate care nu vor mai fi însă expuse şi analizate întrucât verificareadin oficiu a acesteia permite aprecierea că a fost pronunţată cu încălcareanormelor de competenţă materială prevăzute sub sancţiunea nulităţiiabsolute.

Astfel, potrivit art.91 alin.1 din Legea nr.188/1999, litigiileprivind pe funcţionarii publici sunt de competenţa instanţei decontencios administrativ în afară de cazurile când legea prevede altfel.

În cauză, litigiul a fost soluţionat de instanţa de dreptulmuncii - completul specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncădin cadrul tribunalului în primă instanţă.

Or, potrivit art.33 Cod procedură civilă, procesele şi cererile înmaterie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şiinstituţiilor centrale se judecă în primă instanţă de curţile de apel.

Coroborând dispoziţiile legale evocate rezultă că, competenţasoluţionării în primă instanţă a cauzei în care parte este o autoritatecentrală - Ministerul Finanţelor Publice, revine Curţii de Apel Piteşti -Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi nu TribunaluluiVâlcea - Completul specializat pentru soluţionarea conflictelor demuncă din cadrul Secţiei Civile.Aşa fiind, a rezultat că prin soluţia pronunţată instanţa a încălcatcompetenţa altei instanţe, incident fiind motivul de casare prevăzut deart.304 pct.3 Cod procedură civilă, fiind admise recursurile potrivitart.312 Cod procedură civilă şi casată sentinţa cu trimiterea cauzei sprecompetentă soluţionare la Curtea de Apel Piteşti - Secţia Comercială şide Contencios Administrativ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre LITIGIU DE MUNCĂ. PRIMĂ DE VACANŢĂ. FUNCŢIONARI PUBLICI. COMPETENŢĂ.