Nulitate contract pentru servicii privind inspecţia de şantier. Lipsa calității de diriginte de șantier, în condițiile contractării unor servicii specifice acestei calități
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 431/R din data de 22.06.2017
Lipsa relevanței denumirii părților contractante utilizată în cuprinsul contractului, prin raportare la aspectele privind natura obligațiilor contractuale asumate
- Legea nr. 10/1995, art. 13 alin. 3
- Ordinul MDRL nr. 839/2009, art. 75 lit. a, pct. 1 și 2
- Ordinul MDRT nr. 1496/2011, art. 1 alin. 3, art. 38, art. 43
Prin contractul pentru servicii privind inspecția de șantier, intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a verifica execuția corectă a lucrărilor de construcție pentru realizarea obiectivului de investiții "Locuințe de serviciu cu spații comerciale la parter";, precum și a calității materialelor și produselor puse în operă. Potrivit normelor speciale, verificarea calității execuției construcțiilor este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginți de specialitate sau prin agenți economici de consultantă specializați. Urmărirea execuției lucrărilor este obligatorie și se asigură prin dirigintele de șantier autorizat, ca reprezentant al beneficiarului, respectiv, prin responsabilul tehnic cu execuția atestat, ca reprezentant al executantului.
Procedura de autorizare a diriginților de șantier este justificată de motive imperative de interes general privind siguranța și sănătatea publică, protecția beneficiarilor de servicii în construcții, precum și protecția mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului, în condițiile în care România prezintă unul dintre cele mai înalte nivele de vulnerabilitate la factori de risc natural, în principal la riscul seismic, dintre statele membre ale Uniunii Europene. În speță, nu s-a făcut dovada deținerii calității de dirigente de șantier ca urmare a promovării examenului de autorizare, cu toate că o astfel de calitate era necesară, de vreme ce activitățile asumate de intimata-pârâtă, în temeiul contractului pentru servicii privind inspecția de șantier, sunt activități specifice dirigintelui de șantier, astfel cum au fost calificate de instanță.
Prin Sentința civilă nr. 673/13.04.2017 pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 1787/326/2016 s-a respins acțiunea reclamantei Comuna Bilbor - prin primar formulată în contradictoriu cu pârâtul PFA M.I.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta Comuna Bilbor - prin primar solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea de către instanța de recurs iar în ca urmare a rejudecării admiterea cererii de chemare în judecată, constatarea nulității absolute a Contractului nr. 3140/21.08.2012 încheiat între reclamantă unitate administrativ-teritorială și pârâta-intimată, pe cale de consecință obligarea pârâtei-intimate la restituirea sumei de 6.829 lei achitată în temeiul contractului a cărei nulitate absolută a fost constatată, precum și a sumei de 248 lei reprezentând prejudiciu, constând în foloase nerealizate, pentru perioada cuprinsă între momentul efectuării plăților și 09.08.2013 (data de finalizării acțiunii de audit financiar efectuat de Camera de Conturi Harghita), cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în prima instanță și în calea de atac a recursului.
In motivarea recursului reclamanta a învederat faptul că la încheierea contractului nr. 3140/21.08.2012 au fost încălcate încălcarea prevederile art. 13 alin. (3). art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 art. 75 lit. a) pct. 1 și 2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul MDRL nr. 839/2009, pct. 3 lit. d) din Normele metodologice privind criteriile de evaluare și selecție a obiectivelor publice de investiții publice aprobate prin Ordinul MFP nr. 980/2005, art. 11 NCC, subliniind în esență că intimata -pârâtă nu avea autorizarea necesară desfășurării activităților specifice dirigenției de șantier.
Față de normele juridice imperative enunțate mai sus, nesocotite la momentul încheierii contractului, reclamanta recurentă a considerat că nulitatea se datorează încălcării dispozițiilor legale privind capacitatea de a face (de a încheia) actul juridic, în concret lipsa calificării/capacității prestatorului în a îndeplini exigențele legale în vederea executării activității de dirigenție de șantier.
Reclamanta recurentă a apreciat că prevederile legale la care a făcut referire a căror încălcare o reclamă, sunt norme juridice imperative, de ordine publică, al căror scop este protejarea unui interes general. Interesul general protejat este reprezentat de interesul public în asigurarea calității lucrărilor de construcții finanțate din fonduri publice, asigurarea siguranței în construcții si respectarea condițiilor legale pentru executarea lucrărilor de construcții.
In opinia reclamantei recurente caracterul imperativ al normelor publice la care a făcut trimitere este confirmat de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordinul MDRL nr. 1496/2011 care prevede:
"Procedura de autorizare a diriginților de șantier este nediscriminatorie în ceea ce privește prestatorii și este justificată de motive imperative de interes general privind siguranța și sănătatea publică, protecția beneficiarilor de servicii în construcții, precum și protecția mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului, care impun obligativitatea asigurării condițiilor necesare pentru realizarea și exploatarea construcțiilor cu respectarea cerințelor esențiale de calitate a acestora, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător, în condițiile în care România prezintă unul dintre cele mai înalte nivele de vulnerabilitate la factori de risc natural, în principal la riscul seismic, dintre statele membre ale Uniunii Europene".
Având în vedere natura normelor juridice nesocotite, reclamanta recurentă a apreciat că suntem în prezența sancțiunii nulității absolute, sancțiunea putând fi invocată de orice persoană, în cazul de față de către una din părțile contractante cu consecința repunerii părților în situația anterioară prin restituirea prețului achitat de ea în temeiul unui act juridic care se prezumă că nu a existat niciodată.
Reclamanta recurentă a subliniat faptul că luând în considerare caracterul imperativ al normelor juridice la care a făcut trimitere, inclusiv incidența unor norme juridice prevăzute de dreptul comun, prima instanță era obligată să aplice sancțiunea civilă atrasă de nerespectarea dispozițiilor legale de ordine publică.
In opinia reclamantei recurente soluția primei instanțe a fost dată cu nesocotirea prevederilor legale la care a făcut trimitere, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 CPC, încălcarea unor norme de drept material, respectiv încălcarea prevederilor art. 1225 alin. (2) teza a II-a, art. 1226 alin. (2) teza finală, art. 1246-1247. art. 1250 CC .
Reclamanta recurentă a susținut faptul că din economia prevederilor antecitate rezultă fără putință de tăgadă faptul că regimul juridic al nulității absolute (incidentă în cauză) permite inclusiv uneia/oricăreia dintre părțile contractante, în cazul de față reclamantei comune, să solicite constatarea nulității absolute a actului juridic.
In opinia reclamantei recurente soluția pronunțată de prima instanță - care reține în esență faptul că suntem în prezența unei invocări implicite a propriei culpe - încalcă numitele prevederi legale imperative care deschid calea promovării unei astfel de acțiuni de către orice persoană interesată, a fortiore rationae de către oricare dintre părți. In același sens doctrinal acceptă unanim și fără rezerve faptul că nulitatea poate fi invocată de părțile contractante care au participat în mod direct la încheierea actului juridic lovit de nulitate, respectiv: "Sfera persoanelor interesate este formată din: părțile contractante, succesorii universali sau cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari (...), terții, autorități publice. Invocarea nulității absolute reprezintă un drept pentru persoanele interesate și o obligație pentru instanța de judecată (...)".
Reclamanta recurentă a subliniat faptul că din acest punct de vedere este vădit faptul că soluția pronunțată încalcă respectivele norme juridice de drept material, sens în care sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 CPC.
In condițiile în care dispozițiile legale imperative impuneau încheierea unui contract de dirigenție de șantier cu o persoană ce are calitatea/autorizarea de diriginte de șantier, obiectul contractului și obiectul obligației dunt ilicite întrucât tind la încălcarea normelor juridice imperative ce stabilesc încheierea unui anumit tip de contract, respectiv cel prin care să se asigure serviciile prevăzute de lege (dirigenție de șantier), ce implică autorizările administrative și calitatea specială a profesionistului (aceea de diriginte de șantier).
Reclamanta a susținut faptul că nici art. 1225 alin. (3) CC și nici art. 1226 alin. (2) teza a II-a CC nu precizează în mod direct, expres sau afirmativ, în ce constă caracterul licit al obiectului contractului/obligației, ci în mod indirect, prin detalierea opusului acestora, respectiv a caracterului ilicit: când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.
In litigiul pendinte este prohibită încheierea unor contracte având ca obiect prestarea unor servicii specifice dirigenției de șantier de către alte persoane care nu au această autorizare cum în egală măsură se impune ca atât contractarea cât și prestarea unor astfel de servicii ori de câte ori suntem în prezența realizării unor obiective de investiții publice având ca finalitate edificarea unor construcții de interes public.
Reclamanta recurentă a susținut încălcarea de către prima instanță a puterii de lucru judecat, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 CPC, casarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 CPC încălcarea autorității de lucru judecat constituie motiv de casare a hotărârii.
In cauză, prima instanță a reținut faptul că " nu rezultă fără niciun dubiu că acesta (contractul - sn) a fost încheiat în scopul acordării serviciilor de diriginte de șantier astfel cum acestea sunt definiție de lege";. Judecătorul a pus sub semnul îndoielii calificarea obiectului contractului și a obiectului obligațiilor asumate de pârâtă, considerând ca nu s-ar fi dovedit suficient faptul că respectivul contract a avut ca obiect contractarea unor servicii de dirigenție de șantier.
Reclamanta recurentă a considerat că acest aspect nu putea fi pus sub semnul îndoielii de către prima instanță în condițiile în care sub respectivul aspect au fost pronunțate hotărâri judecătorești prin care au fost calificate obligațiile asumate de PFA M. I.
In opinia reclamantei recurente, sub acest aspect exista putere de lucru judecat ce rezultă din considerentele Deciziei nr. 693/06.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dos. nr. 3871/96/2013. In acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că serviciile prestate de către partea potrivnică sunt servicii specifice activității de dirigenție de șantier, sens în care instanța a reținut:
"Aceste argumente îndreptățesc Curtea să rețină faptul că măsura de recuperare a prejudiciului în cuantum de 7.077 lei rezultând din decontarea unor «servicii de dirigentare» facturate de o persoană fizică neautorizată ce desfășoară astfel de activități, este una legală."
Reclamanta recurentă a susținut faptul că, curtea a reținut în multiple rânduri faptul că activitățile desfășurate de către partea adversă sunt activități specifice dirigenție de șantier în pofida faptului că M. I. nu are calitatea de diriginte de șantier, respectiv:
"(...) această plată s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin (3) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, prevederi conform cărora orice cheltuială din fonduri publice se poate efectua doar dacă există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Reclamanta recurentă a conchis asupra faptului că în mod judiciar s-a stabilit că serviciile contractate prin contractul atacat sunt servicii specifice unui diriginte de șantier.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. 1 pct. 7 și 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (3). art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 art. 75 lit. a) pct. 1 și 2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul MDRL nr. 839/2009, pct. 3 lit. d) din Normele metodologice privind criteriile de evaluare și selecție a obiectivelor publice de investiții publice aprobate prin Ordinul MFP nr. 980/2005, art. 11 NCC, art. 1225 alin. (2) teza a II-a, art. 1226 alin. (2) teza finală, art. 1246-1247. art. 1250 CC.
La data de 31 mai 2017, pârâta-intimată PFA M. I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate ca temeinică și legală.
In considerentele întâmpinării, pârâta-intimată a învederat faptul că din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că Decizia Camerei de Conturi Harghita în ceea ce privește contractul nr. 3140/2012 a avut la bază constatarea că "situațiile de lucrări depuse de executantul SC C. SRL, la decontarea lucrărilor efectuate pentru obiectivul de investiții "Locuințe de serviciu cu spații comerciale la parter - comuna Bilbor", au fost confirmate, din punct de vedere al calității execuției construcțiilor, de PFA M. I. care nu avea dreptul legal de a efectua aceste servicii"
In opinia pârâtei-intimate se face confuzie între confirmarea calității lucrărilor executate și confirmarea exactității și conformității situațiilor de lucrări supuse decontării cu realitatea din teren și cu documentele din oferta tehnică care au stat la baza încheierii contractului de lucrări între UATC Bilbor și SC C. SRL ca executant.
Pârâta-intimată a subliniat faptul că temeiul legal al încheierii contractului se regăsește în prevederile art. 13 din Legea nr.10/1995, privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare care precizează "Verificarea calității execuției construcțiilor este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginți de specialitate sau prin agenți economici de consultanță specializați". Același text de lege este menționat și în raportul de control, dar are subliniată doar sintagma "diriginți de șantier". Și același articol de lege este adus ca argument în întâmpinarea depusă de Cabinet avocat H.H., reprezentant al reclamantului, dar este folosit fără referire la posibilitatea ca investitorul să opteze pentru un agent economic de consultanță.
Pârâtul intimat a menționat că practica angajării unor consultanți care la rândul lor să asigure și dirigenția de șantier, prin angajarea unor servicii ale altor persoane specializate este o modalitate care este utilizată frecvent, inclusiv la proiecte din fonduri guvernamentale sau europene.
In ceea ce privește motivele de recurs invocate de reclamantă pârâta-intimată a considerat că acestea nu determină greșelile anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de 488C.proc.civ.
Astfel, la pct. III.1, din cererea de recurs recurentul citează articolele de lege pe care consideră că instanța anterioară le-ar fi încălcat, dar reia aprecierile din motivările anterioare, ignorând textul de lege în integralitatea acestuia.
Pârâta-intimată a subliniat că temeiul legal al încheierii contractului se regăsește în prevederile art. 13 din Legea nr.10/1995, privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare care precizează "Verificarea calității execuției construcțiilor este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginți de specialitate sau prin agenți economici de consultanță specializați"
In opinia pârâtei-intimate art. 14 din Legea 10/1995, invocat de recurentă se referă la conducerea și asigurarea calității în construcții, este text general fără incidență în fondul cauzei.
Pârâtul intimat a arătat că se invocă art. 75 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul MDRL nr.839/2009 induce greșit ideea că doar dirigintele de șantier este cel care este în drept să urmărească execuția lucrărilor. Acest articol, pe care se bazează argumentația auditorului, este doar o enumerare succintă a unor prevederi ale Legii nr. 10/1995 și ale regulamentelor de aplicare a acesteia, ca obligații în sarcina investitorului, nu cuprinde decât principalele obligații în regimul de executare de lucrări și nu exclude prestarea serviciilor de consultanță tehnică.
Este evident că prevederile unei reglementări aprobate prin ordin de ministru nu pot contraveni prevederilor exprese ale legii aplicabile, cu atât mai puțin în acest caz în care referirea se face la Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, nu a Legii nr. 10/1995, invocată ca argument principal în constatarea lipsei autorizației necesare.
Cu referire la argumentul că ar contraveni punctului 3 lit. d) din Ordinul MFP 980/2005; "3.Realizarea investițiilor publice se face pe răspunderea ordonatorilor principali de credite și presupune următoarele etape: lit. d) urmărirea execuției obiectivelor de investiții, respectiv monitorizarea elaborării proiectului de execuție, a realizării lucrărilor de construcții-montaj, recepția și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții", în text se face vorbire de monitorizarea tuturor etapelor ca o obligație generală a investitorului. Pentru această activitate de monitorizare legea nu prevede expres o autorizație specială.
Pârâta-intimată a susținut faptul că potrivit Ordinului nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, procedura stabilește cadrul normativ privind autorizarea diriginților de șantier de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., în conformitate cu prevederile art. 9 lit. d), art. 13 și art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 10 lit. i) din Regulamentul privind controlul de stat al calității în construcții, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 272/1994. La art. 43 din procedură se specifică că "Specialiștii autorizați au dreptul să desfășoare activitatea de dirigenție de șantier în domeniul/subdomeniul autorizat și să presteze această activitate pentru persoane fizice/juridice sau societăți de consultanță specializate care pot avea calitatea fie de investitori, fie de beneficiari".
In ce privește îndeplinirea exigențelor legale în vederea executării activității pârâtul intimat a constatat persistența recurentului în confuzia dintre autorizație, ca "documentul oficiat emis de Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C, care dă dreptul titularului de a desfășura activitatea de dirigenție de șantier în domeniul/ subdomeniul autorizat" și autorizarea necesară exercitării unei activități de prestări de servicii.
In opinia pârâtei-intimate la pct. III.2, din cererea de recurs recurentul face trimiteri la Codul Civil privind obiectul contractului, apreciind că se impune "nulitatea absolută". Instanța anterioară s-a pronunțat în cauză, criticile aduse nefiind cu referire la motivația instanței. Pârâtul intimat a considerat că dacă recurentul ar fi dorit să rezilieze contractul în tot, ar fi avut posibilitatea să solicite rezilierea în tot a contractului, potrivit mențiunilor din contractul încheiat între părți, lucru care nu a fost solicitat niciodată de la încheierea contractului (21.08.2012) și până în prezent.
Referitor la III.3 - din cererea de recurs - incidența motivului de recurs prevăzut de 488 alin.(1), pct. 7 CPC, pârâta - intimată a reiterat faptul că instanțele anterioare nu au luat niciodată în discuție legalitatea contractului încheiat ci au judecat doar prin prisma apărărilor care s-au făcut, respectiv dacă vina aparține primarului T. I., UAT Bilbor sau altor persoane, sentința nr. 1820/2014 a Tribunalului Harghita constatând în primă instanță lipsa prejudiciului în cazul serviciului efectuat de PFA M. I.
In opinia pârâtei-intimate nu poate fi invocată "puterea de lucru judecat" , PFA M. I. nefiind parte a acțiunilor anterior citate, neputând să susțină apărări, pârâtul intimat a solicitat să se constate că nu s-au încălcat norme legale la încheierea acestui contract și nu i se poate imputa nici o faptă culpabilă.
În drept, pârâta intimată a invocat dispozițiile Legii nr. 10/1995, și ale Ordinului MDRT nr. 1496/2011.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor normative incidente, Curtea a reținut următoarele:
În privința criticilor privind calitatea autorității emitente de a sesiza instanța pentru a se constata nulitatea actului administrativ, Curtea a evidențiat că, în materia contenciosului administrativ, principiul potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă cunoaște nuanțări, în sensul că, în temeiul art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, emitentul actului administrativ are posibilitatea de a solicita în justiție anularea acestuia(inclusiv a actului administrativ asimilat cum este cazul în speță), atunci când respectivul act administrativ a produs efecte juridice.
În acest sens, art. 1 alin. 5 din Constituție consacră principiul legalității, constând în obligația generală de respectare a Constituției, a supremației sale și a legilor. Aceasta presupune ca actele administrative ale autorităților publice să fie emise cu respectarea strictă a dispozițiilor legale în vigoare, iar actele care au fost emise cu nerespectarea anumitor prevederi legale să fie revocate sau anulate. Este o opțiune a legiuitorului ca pentru constatarea nulității sau anularea actului administrativ nelegal să prevadă calea și procedura contenciosului administrativ și să confere autorității emitente dreptul de a sesiza instanța, chiar și în ipoteza în care nelegalitatea ar putut fi înlăturată prin diligență autorității emitente.
Curtea a apreciat ca întemeiate criticile recurentei privind încălcarea, la momentul încălcării contractului nr. 3140/21.08.2012, a unor prevederi legale imperative ce protejează un interes general, fiind incidentă sancțiunea nulității contractului.
În această ordine de idei, se are în vedere că părțile litigante au perfectat Contractul pentru servicii privind inspecția de șantier nr. 3140/21.08.2012(filele 21-26 dosar fond), intimata-pârâtă PFA M. I. asumându-și obligația contractuală de a verifica execuția corectă a lucrărilor de construcție pentru realizarea obiectivului de investiții Locuințe de serviciu cu spații comerciale la parter -comuna Bilbor de către executantul SC C. SRL, precum și a calității materialelor și produselor puse în operă la respectivul obiectiv de investiții.
Având în vedere obligațiile asumate de părțile contractante, Curtea a reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 10/1995, potrivit cărora verificarea calității execuției construcțiilor este obligatorie și se efectuează de către investitori prin diriginți de specialitate sau prin agenți economici de consultantă specializați.
Totodată, conform art. 75 lit. a), pct. 1 și 2 din Ordinul MDRL nr. 839/2009, urmărirea execuției lucrărilor este obligatorie și se asigură prin: 1. diriginte de șantier autorizat, ca reprezentant al beneficiarului, care urmărește ca execuția lucrărilor să se facă în deplină concordanță cu autorizația emisă (inclusiv cu documentația tehnică - D. T. (DTAC/DTAD, după caz, care a stat la baza emiterii autorizației), cu respectarea proiectului tehnic pentru execuția lucrărilor pe baza căruia a fost emisă, precum și în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare; 2. Responsabil tehnic cu execuția atestat, ca reprezentant al executantului (persoană juridică cu profil de activitate în construcții).
Art. 1 alin. 3 din Procedura de autorizare a diriginților de șantier aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1496/2011 prevede că procedura de autorizare a diriginților de șantier este nediscriminatorie în ceea ce privește prestatorii și este justificată de motive imperative de interes general privind siguranța și sănătatea publică, protecția beneficiarilor de servicii în construcții, precum și protecția mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului, care impun obligativitatea asigurării condițiilor necesare pentru realizarea și exploatarea construcțiilor cu respectarea cerințelor esențiale de calitate a acestora, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător, în condițiile în care România prezintă unul dintre cele mai înalte nivele de vulnerabilitate la factori de risc natural, în principal la riscul seismic, dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Art. 11 din Codul civil enunță că nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri;
În cauză, este necontestat aspectul că M. I. nu deține calitatea de diriginte de șantier ca urmare a promovării examenului de autorizare, conform exigențelor art. 38 din Ordinul MDRL nr. 1496/2011. Potrivit art. 43 din Ordinul MDRL nr. 1496/2011, specialiștii autorizați au dreptul să desfășoare activitatea de diriginte de șantier în domeniul/subdomeniul autorizat și să presteze această activitate pentru persoane fizice/juridice sau societăți de consultanță specializată care pot avea calitatea fie de investitori, fie de beneficiari.
Contrar susținerilor intimatei-pârâte PFA M. I., instanța de control judiciar a constatat că activitățile asumate de aceasta în temeiul Contractul pentru servicii privind inspecția de șantier nr. 3140/21.08.2012 sunt activități specifice dirigenției de șantier.
Sub acest aspect, prin considerentele Deciziei nr. 693/06.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș în dosarul nr. 3871/96/2013, conform art. 430 alin. 1-2 C. proc. civ., s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul calificării serviciilor contractate de intimata-pârâtă PFA M. I. în temeiul Contractului pentru servicii privind inspecția de șantier nr. 3140/21.08.2012, ca fiind servicii specifice activității de dirigenție de șantier.
Prin Încheierea nr. 3/21.05.2014 pronunțată în dosarul nr. 3871/96/2013, Tribunalul Harghita a respins ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată, cererea formulată de Primarul Comunei Bilbor de chemare în garanție a PFA M. I., fără ca în respectivul cadru procesual fondul aspectelor litigioase dintre părțile ce au perfectat contractul nr. 3140/21.08.2012 să fi fost antamat.
Întrucât intimata-pârâtă PFA M. I. nu a avut calitatea de parte litigantă în dosarul nr. 3871/96/2013, prezumția de lucru judecat are caracter relativ, iar nu absolut, intimata-pârâtă având posibilitatea, în temeiul art. 435 alin. 2 C. proc. civ., de a face dovada contrară celor reținute în considerentele Deciziei nr. 693/06.10.2015
Raportat la materialul probator administrat în cauză, Curtea a observat că, dimpotrivă, intimata însăși a recunoscut faptul că a prestat servicii de dirigenție de șantier atât timp cât a în cuprinsul facturii seria HR MOH nr. 0000001/ 09.10.2012 pe care a emis-o, menționează expres că valoarea în lei reprezintă contravaloarea serviciilor consultanță - dirigenție șantier (potrivit înscrisului depuse la fila 48 dosar fond).
Nu prezintă relevanță denumirea părților contractante utilizată în cuprinsul contractului nr. 3140/21.08.2012, ci aspectele privind natura obligațiilor contractuale asumate.
Instanța a avut în vedere aspectul că situațiile de lucrări depuse la decontarea lucrărilor de construcție au fost confirmate de PFA M. I., iar nu de personal autorizat cum susține intimata-pârâtă. PFA M. I., potrivit listing-ului depus la filele7-9 dosar fond are ca domeniu principal de activitate activitățile de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, însă aceasta nu îndreptățește intimata-pârâtă să desfășoare activități specifice dirigenției de șantier fără autorizația prevăzută de Ordinul MDRL nr. 1496/2011. Or, relevant din perspectiva analizei validității contractului nr. 3140/21.08.2012, este faptul că intimata-pârâtă PFA M. I. și-a asumat obligația contractuală de a presta ea însăși activități specifice dirigenției de șantier fără ca la momentul perfectării contractului să dețină autorizația legală necesară.
Curtea a reținut că intimata nu a făcut dovadă că ar avea calitatea de agent economic de consultanță specializat în sensul art. 13 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/1995, afirmațiile intimatei sub acest aspect nefiind susținute de materialul probator administrat în cauză. Nu prezintă relevanță juridică, din perspectiva celor analizate, faptul că ing. M. I. deține competențe de manager de proiect(completarea unei cereri de finanțare, cunoașterea rolului managerului de proiect, abilitatea de a planifica eficient activitățile proiectului, de a înțelege importanța bugetului s. a - fila 73 dosar fond), confirmate prin Certificat de absolvire a cursurilor de management de proiect nr. 92229/2010.
Raportat la aspectele reținute privind încheierea contractului nr. 3140/21.08.2012 privind prestarea unor servicii specifice dirigenției de șantier de către o persoană care nu este autorizată conform exigențelor normative mai sus menționate, întrucât dispozițiile art. 1247 alin. (1) prevăd că este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, Curtea în temeiul art. 496 alin. 1 și 2 C. proc. civ., a admis recursul formulat de reclamanta COMUNA BILBOR, prin primar, împotriva Sentinței civile nr. 673/13.04.2017 pronunțate de Tribunalul Harghita, secția civilă, în dosarul nr. 1787/326/2016.
A casat hotărârea atacată și judecând cauză, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Bilbor, în contradictoriu cu pârâtul PFA M. I.
A constatat nulitatea absolută a Contractului pentru servicii privind inspecția de șantier nr. 3140/21.08.2012.
În ceea ce privește petitul de restituire a sumelor achitate în temeiul contractului nul, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 1254 alin. 3 C. civ., potrivit cărora în cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură, sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647 C. civ., chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut caracter continuu. De asemenea, potrivit art. 1639 C. civ., restituirea prestațiilor se face în natură, prin înapoierea bunului primit.
În vederea repunerii părților în situația anterioară, instanța a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 6829 lei, achitată cu titlu de preț în temeiul contractului a cărui nulitate s-a constatat(tabel de calcul plăți efectuate și ordinele de plată aferente - filele 47 și urm.).
În ceea ce privește suma de 248 lei solicitată de reclamanta-recurentă reprezentând foloase nerealizate pentru perioada cuprinsă între momentul efectuării plăților și 09.08.2013, Curtea a avut în vedere prevederile art. 1534 alin. 2 C. civ., potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență.
În cauză, reclamanta-recurentă a avut posibilitatea de a evita prejudiciul constând în beneficiu nerealizat sub forma majorărilor de întârziere dacă ar fi verificat existența autorizărilor legale pentru prestarea serviciilor specifice dirigenției de șantier la momentul perfectării contractului.
Raportat la cele expuse, a respins restul pretențiilor.
| ← Posibilitatea administratorului special care are şi calitatea... | Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. caracterul cert,... → |
|---|
