Obligare plata chiriei Pretentii Litigiu civil

C.A. Braşov, decizia nr. 186 din 3 aprilie 1996

Acţiunea reclamantei împotriva pârâtei, pentru obligarea acesteia la plata chiriei restante şi la penalităţi, a fost anulată ca insuficient timbrată de prima instanţă, reţinându-se că litigiul este de natură civilă şi trebuie timbrat la valoare, fiind inaplicabile dispoziţiile art. 6 şi 11 alin. 1-3 din Legea nr. 76/1992, conform cărora, în cazul agenţilor economici, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, la introducerea acţiunilor în justiţie se va achita o taxă de timbru de 10.000 lei, indiferent de valoarea debitului. Instanţa de apel a reţinut că litigiul este de natură comercială şi, deci, timbrarea cu 10.000 lei este justificată, iar sancţiunea anulării ca netimbrată a acţiunii era inaplicabilă, impunându-se admiterea apelului şi trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanţe. Soluţia instanţei de apel a fost menţinută în recurs, considerându-se că, întrucât obiectul acţiunii se referă la cota de locaţie de gestiune (instituţie reglementată de Codul comercial), la chirii, mijloace fixe care nu fac obiect de închiriere de drept comun şi la penalităţi de întârziere, specifice litigiilor comerciale, nu putea fi reţinută stabilirea că obiectul litigiului nu este de natură comercială. În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 43/1993 şi republicată în Monitorul Oficial nr. 72/1993, agenţii economici, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, au obligaţia efectuării tuturor plăţilor datorate, către orice creditor persoană juridică, în ordinea scadenţei, stabilită prin contract, iar în cazul inexistenţei unei prevederi contractuale, scadenţa se stabileşte de creditor, prin înştiinţarea debitorului, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de plată, obligaţie îndeplinită în speţă. Este lipsită de relevanţă invocarea de către recurentă a obligativităţii de înştiinţare prin intermediul executorului judecătoresc. În consecinţă, recursul declarat în cauză a fost respins.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligare plata chiriei Pretentii Litigiu civil