Obligaţie de a face intuitu personae. Posibilitatea de transformare în daune.

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civilă Decizie nr. 323 din data de 17.06.2014

Potrivit art. 1075 cod civil 1865, aplicabil în cauză, orice obligație de a face se schimbă în dezdăunări în caz de neexecutare din partea debitorului, iar, potrivit art. 1077 Cod civil 1865, în caz de nerespectare a obligației de a face creditorul poate fi autorizat de instanța judecătorească să aducă la îndeplinire obligația în contul debitorului.

Din interpretarea coroborată a celor 2 texte de lege menționate anterior, rezultă că, pe de o parte, în cazul obligațiilor de a face executarea în natură pe cale silită nu este cu putință, deoarece obligația se transformă în daune, iar, pe de altă parte, că legiuitorul a permis în cazul neexecutării obligației de a face, autorizarea creditorului să aducă la îndeplinire obligația în contul debitorului.

Regula potrivit căreia creditorul poate fi autorizat de instanță să aducă el la îndeplinire obligația de a face în contul debitorului, regulă prevăzută în art. 1077 Cod civil, nu se aplică obligațiilor intuitu personae, care implică o activitate personală deosebită din partea debitorului, în cazul acestor obligații fiind aplicabilă regula stabilită în art. 1075 Cod civil de transformare în daune.

Necesitatea unui proiect de execuție întocmit de unități de proiectare specializate și autorizate în acest domeniu de activitate, precum și executarea de către agenți agreați pentru lucrările de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantului prevăzute în acte normative speciale reprezintă o obligație de a face intuitu personae.

Prin decizia nr. 456 din data de 14.10.2013, Tribunalul Gorj - Secția I Civilă a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant SG, împotriva sentinței civile nr.2228 din 13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-Jiu în dosarul nr.12810/318/2011 prin care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea contravalorii arborilor distruși de pe terenul în litigiu, ca rămasă fără obiect, având în vedere restrângerea obiectului cererii și a fost respinsă cererea, precizată ulterior, formulată de reclamantul SG în contradictoriu cu pârâta SCCEO SAT, SDMTg-Jiu, prin EMC Motru.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Nu s-a încălcat de către instanța de fond dreptul la apărare și la un proces echitabil cum s-a invocat de către apelant, întrucât la dosarul cauzei, la instanța de fond, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că terenul reclamantului se află în perimetrul de licență a SNLO și prin H.G nr.1678/2006 s-a declarat utilitatea publica pentru lucrarea de interes național "Deschiderea si punerea în exploatare a carierei Rosiuta" fiind aprobata astfel continuarea si lărgirea perimetrului de haldare în zona Stiucani. Această întâmpinare a fost depusă încă din data de 31.10.2011, se află la fila 16 în dosarul instanței de fond și a fost pusă în discuție de către instanță, așa cum rezultă din încheierea din ședința publică din data de 31.10.2011.

Nu s-a încălcat nici principiul contradictorialității, devreme ce obiectivele expertizei au fost stabilite în ședință publică, iar unul dintre acestea, respectiv cel de la pct.7 a fost " să se precizez dacă terenurile ce fac obiectul cauzei se află în perimetrul de licență al SNLO conform HG 1678/2006";. Cu privire la acest obiectiv cei trei experți au precizat, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară, că nu li s-a pus la dispoziție de către pârâtă vreun document care să dovedească că ar fi deținut licență de exploatare pentru perimetrul respectiv.

Deși la data de 23.01.2013 s-a solicitat de către avocatul reclamantului un termen pentru a observa răspunsul experților la obiecțiuni, nu au mai fost formulate obiecțiuni, iar, potrivit art.129(51) C.pr.civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

S-a reținut de tribunal însă că obligația pârâtei de a executa lucrări de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantei a fost irevocabil stabilită prin decizia nr.3184/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1481/263/2006 și, indiferent de faptul dacă terenul se află sau nu în perimetrul de licență al SNLO, această obligație în sarcina pârâtei subzistă, dovedit fiind că până în prezent nu a fost dusă la îndeplinire, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de către cei trei experți, dar și din constatările executorului judecătoresc conform procesului verbal din dosarul de executare nr.460/E/2010.

Totodată experții au arătat că aceste lucrări sunt posibil de realizat din punct de vedere tehnic, însă este necesară întocmirea unui proiect de execuție pentru astfel de gen de lucrări, iar obținerea aprobărilor și avizelor necesare se face conform prevederilor legale în vigoare de către unități de proiectare specializate și autorizate în acest domeniu de activitate.

S-a arătat de asemenea, că readucerea terenurilor ce fac obiectul litigiului la starea lor inițială nu poate fi privită separat, acțiunea fiind foarte amplă și numai o reconstrucție ecologică în bloc poate stabiliza și asigura siguranța în exploatare a acestor terenuri.

Aceste argumente au fost avute în vedere de către instanța de fond când s-a apreciat de către aceasta că reclamantul nu este în măsură să efectueze operațiuni de o astfel de amploare și a respins acțiunea.

Constatând că instanța a reținut starea de fapt ca fiind cea rezultată din probele administrate, respectiv actele depuse de către părți și expertiza încuviințată în cauză și a aplicat corect legea, în temeiul art.296 C.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul.

Împotriva deciziei nr. 456 din 14.10.2013 a Tribunalului Gorj a declarat recurs reclamantul SG, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică a sentinței adusă de recurentul reclamant privește încălcarea art. 167 și următoarele, 261 alin.1 pct.5, 172 și 295 Cod procedură civilă prin respingerea cererii, formulate în apel, de înfățișare și depunere în copie certificată a actelor care dovedesc că terenul în litigiu proprietatea recurentului reclamant face parte din perimetrul de licență pentru exploatare al intimatei pârâte, care a dobândit drept de folosință asupra terenului prin unul din modurile prevăzute de capitolul II art.6 din Legea minelor nr. 85/2003.

O a doua critică formulată de recurentul reclamant se referă la încălcarea dispozițiilor art. 261 alin.1 pct. 5 și 295 alin.1 Cod procedură civilă prin nemotivarea în fapt și în drept a deciziei în raport de motivele de apel invocate, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și atrage casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

A precizat recurentul reclamant că în motivele de apel a invocat netemeinicia și nelegalitatea sentințe apelate, arătând că este în contradicție vădită cu situația de fapt și de drept reținută de instanța de fond, iar acest motiv nu a fost cercetat de instanța de apel.

Recurentul reclamant a arătat și că în motivele de apel a formulat critici, invocând dispozițiile art. 1073, 1075 și 1077 Cod civil, precum și de dispozițiile art. 5802 Cod procedură civilă, însă instanța de apel nu a cercetat și nu s-a pronunțat nici pe acest motiv.

Totodată, recurentul reclamant a arătat că instanța de apel a omis să cerceteze și nu s-a pronunțat pe motivele de apel în cuprinsul cărora a invocat prevederile art. 998 și 999 Cod civil și dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 480 și următoarele Cod civil.

O altă critică vizează faptul că prin decizia recurată s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, instanța nesoluționând cauza în raport de dispozițiile legale care constituie temeiul juridic al acțiunii, ci făcând greșit aplicarea în cauză a unor dispoziții legale ce nu sunt incidente ( Legea minelor nr. 85/2003 și HG nr. 926/2003), care nu au fost puse în discuția părților și care sunt aplicabile numai terenurilor, pe care s-au desfășurat activități miniere, dobândite prin unul din modurile prevăzute în legea minelor și care au făcut obiectul unei licențe de exploatare.

Instanța de apel a respins apelul, menținând soluția de respingere a cererii, deși, potrivit constatărilor și concluziilor raportului de expertiză CC, OM, PD, experții au arătat că lucrările sunt posibil de realizat din punct de vedere tehnic pe baza unui proiect de execuție pentru acest gen de lucrări și pot fi efectuate de unități de proiectare specializate și autorizate în acest domeniu de activitate.

A subliniat recurentul reclamant că prin respingerea cererii de readucere a terenului proprietatea sa în starea anterioară prin executarea tuturor lucrărilor necesare i se încalcă grav dreptul de proprietate, terenul în litigiu fiind degradat și în stare de neîntrebuințare în raport de categoria de folosință din care face parte, urmare a faptei culpabile a intimatei pârâte, dreptul său fiind golit de conținut.

A invocat art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe imparțiale.

La data de 13.01.2013 intimata pârâtă SCCEOSA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului cu motivarea că instanța de apel a reținut corect că lucrările de redare în circuitul agricol presupun potrivit Legii minelor nr. 85/2003 și HG nr. 926/2003 lucrări complexe pe baza unor documente întocmite de proiectant specializat și autorizat ce se execută de agenți agreați.

Cu privire la primul motive de recurs intimata pârâtă a arătat că notificarea încheiată în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică face dovada că terenul face parte din terenurile cuprinse în zona de expropriere.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs intimata pârâtă a precizat că instanța de apel a motivat decizia în fapt și în drept, iar cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs a precizat că este neîntemeiat, instanța de apel punând în discuția părților aspectele legate de Legea nr. 85/2003 și HG nr. 926/2003.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat că recursul nu este fondat.

Din observarea dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 3184 din data de 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul 1421/263/2006 au fost obligate pârâtele EMCM și SNLO să execute lucrări de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantului SG, în suprafață de 1,5530 ha, situat pe raza comunei Mătăsari, județul Dolj.

Instanța de fond a respins cererea reclamantului SG prin care acesta a solicitat să fie autorizat să aducă la îndeplinire pe cheltuiala pârâtei SNLO, obligația stabilită în sarcina acesteia prin decizia nr. 3184 din 18.11.2008, respectiv să execute lucrările de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantului SG.

Instanța de apel, verificând sentința instanței de fond a menținut soluția, motivând că nu s-a încălcat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și nici principiul contradictorialității și că, indiferent dacă terenul se află sau nu în perimetrul de licență al SNLO, obligația stabilită prin decizia nr. 3184/2008 a Tribunalului Gorj în sarcina SNLO subzistă, însă reclamantul nu este în măsură să efectueze operațiunile necesare readucerii terenului în starea inițială care presupun proiect de execuție, aprobări și avize conform prevederilor legale, reconstrucție ecologică în bloc.

Față de cele reținute, Curtea a constatat că soluția instanței de apel, care menține hotărârea pronunțată de instanța de fond, este temeinică și legală.

Prin decizia nr. 3184 din data de 18.11.2008 s-a stabilit în sarcina SNLO o obligație de a face, respectiv să execute lucrări de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantului SG, în suprafață de 1,5530 ha, situat pe raza comunei Mătăsari, județul Dolj.

Potrivit art. 1075 Cod civil 1865, aplicabil în cauză, orice obligație de a face se schimbă în dezdăunări în caz de neexecutare din partea debitorului, iar, potrivit art. 1077 Cod civil 1865, în caz de nerespectare a obligației de a face creditorul poate fi autorizat de instanța judecătorească să aducă la îndeplinire obligația în contul debitorului.

Or, în speță, prin reproducerea dispozițiilor legale din Legea minelor nr. 85/2003 și HG nr. 926/2003 privind aprobarea conservării, închiderii definitive și monitorizării factorilor de mediu postînchidere a unor mine și cariere, etapa a VII-a, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în considerarea dispozițiilor legale în materie, au statuat, pentru lucrările de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantului, necesitatea unui proiect de execuție întocmit de unități de proiectare specializate și autorizate în acest domeniu de activitate, precum și executarea de către agenți agreați.

În fapt, cele două instanțe au concluzionat că obligația de a face ce incumbă pârâtei SNLO este una care implică o activitate personală deosebită, deci una intuitu personae.

În consecință, instanțele au stabilit practic că, în speță, fiind vorba de o obligație intuitu personae a SNLO stabilită prin decizia nr. 3184 din 18.11.2008, nu este posibilă autorizarea creditorului la executarea obligației.

În acest context, nu se poate reține o greșită aplicare a dispozițiilor legale din Legea minelor nr. 85/2003 și din HG nr. 926/2003, întrucât aceste prevederi au constituit argumentul pentru care cererea reclamantului de autorizare a executării obligației debitorului său a fost respinsă.

Ca urmare, motivele de recurs privind greșita interpretare și aplicare a legii nu au fost primite.

S-a stabilit că nici motivele de recurs ce se referă la încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri privind includerea terenului în litigiu în perimetrul de licență pentru exploatare al intimatei pârâte nu sunt întemeiate.

Instanța de apel a apreciat că proba nu este utilă cauzei, respingând motivat cererea și arătând ulterior în considerentele deciziei că obligația de a face, stabilită în sarcina intimatei pârâte, subzistă, nefiind relevant dacă terenul se află sau nu în perimetrul de licență al SNLO.

Instanța de apel a relevat clar că terenul este proprietatea reclamantului și că pârâta are obligația de drenare a apelor colectate pe terenul proprietatea reclamantului și, deci, de readucere a terenului la forma inițială, însă obligația este una intuitu personae care implică o activitate deosebită, specifică, a SNLO, conform prevederilor legale în materie.

Ca urmare, dreptul de proprietate al reclamantului este recunoscut, astfel încât nu se pune problema nerespectării dispozițiilor art. 480 și următoarele Cod civil 1865 în materia proprietății și nici a prevederilor din Constituția României și CEDO.

Instanța de apel, menținând soluția instanței de fond, a împărtășit considerentele exprimate de prima instanță, în conformitate cu care reclamantul nu a înțeles să solicite aplicarea unor măsuri de constrângere sau daune pentru neexecutarea obligației de a face, ci doar înlocuirea obligației stabilite în sarcina debitorului SNLO cu autorizarea sa în calitate de creditor la executarea obligației debitorului său, astfel încât, atât instanța de fond, cât și instanța de apel s-au pronunțat în limitele investirii.

Motivele de recurs ce se referă la nemotivarea deciziei în fapt și în drept și existența contradicției între soluție și considerentele hotărârii, de asemenea, au fost apreciate ca neîntemeiate.

S-a arătat că instanța de apel a motivat decizia arătând că au fost respectate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și principiul contradictorialității și că, indiferent dacă terenul se află sau nu în perimetrul de licență al SNLO obligația stabilită prin decizia nr. 3184/2008 a Tribunalului Gorj în sarcina SNLO subzistă, însă reclamantul nu este în măsură să efectueze operațiunile necesare readucerii terenului în starea inițială care presupun proiect de execuție, aprobări și avize conform prevederilor legale, reconstrucție ecologică în bloc.

În ceea ce privește motivele ce se referă la nepronunțarea asupra temeiurilor invocate, Curtea a reținut că instanța de apel s-a pronunțat în limitele investirii, cu respectarea principiului disponibilității, având în vedere temeiurile invocate de reclamant.

În cererea introductivă și precizarea ulterioară reclamantul nu a solicitat daune pentru neexecutarea obligației de a face și nici aplicarea unor amenzi civile pentru executarea silită a obligației de a face, aspect reținut de instanța de fond, iar aceste cereri nu pot fi formulate direct în apel sau în recurs, întrucât în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi. ( art. 294 Cod procedură civilă 1865).

Cât privește dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO, Curtea a reținut că, potrivit unei practici constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acest drept nu este unul absolut, ci se pretează la limitări implicit admise, deoarece prin chiar natura sa reclamă o reglementare a statului.

Or, recurentul reclamant are o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a instituit în sarcina intimatei pârâte obligația de a efectua operațiunile necesare readucerii terenului în starea inițială.

În plus, recurentul reclamant are deschisă atât calea acțiunii în daune pentru neexecutarea obligației de a face, cât și posibilitatea de a solicita aplicarea unor amenzi civile pentru executarea silită a obligației de a face, iar faptul că prin cererea inițială nu a cerut nici daune, nici amenzi nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, având în vedere art.304 și 312 Cod procedură civilă 1865, Curtea a respins ca nefondat recursul.

← Suspendarea executării hotărârii AGA până la rămânerea...		Contestaţia împotriva procesului verbal al adunării creditorilor →

Obligaţie de a face intuitu personae. Posibilitatea de transformare în daune.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligaţie de a face intuitu personae. Posibilitatea de transformare în daune.