Suspendarea executării hotărârii AGA până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii hotărârii AGA. Condiţii de admisibilitate conform art. 133 din Legea nr. 31/1990.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civilă Decizie nr. 305 din data de 24.06.2014
Legiuitorul a consacrat soluția aplicabilă procedurii prevăzute de art. 133 privind suspendarea executării hotărârii supuse controlul de legalitate regulilor ordonanței președințiale.
Ca urmare, prin trimiterea făcută " pe cale de ordonanță președințială";, a stabilit condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării hotărârii adunării generale ca fiind condițiile generale de admitere a unei ordonanțe președințiale, inclusiv urgența și necesitatea de a preveni producerea unei pagube.
Analizarea cererii de suspendare a executării unei hotărâri a adunării generale până la soluționarea acțiunii în nulitatea hotărârii presupune verificarea în concret a prejudiciului suferit de parte prin executarea hotărârii, a caracterului iminent și reparabil al prejudiciului, a raportului între prejudiciul suferit de parte prin executare și prejudiciului suferit de cealaltă parte prin întârzierea punerii în executare, precum și a aparenței dreptului
Prin încheierea nr. 5 din data de 02.04.2014, Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă a respins cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor nr.3/04.03.2014, pe cale de ordonanță președințială, formulată de reclamanta Fondul Proprietatea SA în contradictoriu cu pârâta SCEOSA.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 133(1) din Legea nr.31/1990, ";odată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței pe calea ordonanței președințiale suspendarea executării hotărârii atacate.";
Totodată, este necesară îndeplinirea unor condiții de fond, respectiv care vizează admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială, adică urgența luării măsurii solicitate, vremelnicia și aparența dreptului, condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Nu s-a reținut aspectul invocat de reclamantă, care a arătat că este suficientă o simplă verificare a aparenței acestui drept prin examinarea sumară a criticilor de nelegalitate fapt care va conduce la concluzia că poziția reclamantei este preferabilă din punct de vedere legal în comparație cu poziția pârâtei.
Instanța a apreciat că dacă legiuitorul ar fi intenționat să nu mai supună controlului judecătoresc oportunitatea dispunerii asupra suspendării executării hotărârii atacate, ar fi putut să prevadă de la început că exercitarea acțiunii în anulare/nulitate împotriva acesteia suspendă de drept executarea hotărârii, fără a mai face trimitere la dispozițiile relative la ordonanța președințială.
Or, dispozițiile art.133 din Legea nr.31/1990 fac trimitere la ordonanța președințială, iar cu prilejul soluționării unei astfel de cereri, președintele are drept de apreciere asupra necesității și oportunității luării măsurii provizorii.
Pe calea ordonanței președințiale nu poate fi soluționat fondul dreptului, instanței de judecată fiindu-i interzis să prejudece fondul cauzei, însă o examinare sumară a stării de fapt și a dreptului aplicabil este autorizată de lege și chiar indispensabilă pentru ca instanța să poată aprecia care dintre părțile litigante are în favoarea sa aparența unei situații juridice legale și justifică un interes legitim pentru a o menține sau a o înlătura, în mod provizoriu.
Caracterul urgenței cererii de ordonanță președințială este dat de existența unei situații avute în vedere de art.996 din C.pr.civilă, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Reclamanta a motivat cererea de suspendare a hotărârii adunării generale a acționarilor pe cea de a doua situație, adică prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, arătând că paguba iminentă constă în posibilitatea ca pârâta să efectueze vărsămintele acțiunilor subscrise în orice moment, în ciuda tuturor motivelor de nelegalitate și de incertitudine care afectează operațiunea juridică aprobată.
Această pagubă, susține reclamanta, s-ar datora faptului că au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la dreptul de informare al acționarilor, materializat în conținutul convocatorului, dar și în întreaga procedură decizională care a precedat hotărârea, proiectul nefiind bine definit.
Instanța a apreciat însă că reclamanta nu a indicat sursa și nu a făcut dovada concretă a prejudiciului posibil care ar putea apărea, dar nici a faptului că acesta, odată produs, nu ar mai putea fi reparat, indicând doar la modul general aceste posibilități și invocând principiul protecției terților de bună-credință, față de care o eventuală sentință de anulare a hotărârii contestate, nu ar avea efecte.
Or, urgența luării unei măsuri presupune sesizarea cumulativă a acestor aspecte, ceea ce nu poate fi reținut; chiar dacă vărsămintele acțiunilor subscrise ar putea fi iminente și potențial păgubitoare, nu există nicio certitudine cu privire la imposibilitatea reparării acestui prejudiciu.
Pe de altă parte, primul aliniat al art. 132 din Legea nr. 31/1990 consacră obligativitatea hotărârilor adunării generale pentru toți acționarii, indiferent dacă au votat contra sau au absentat de la ședința organului statutar.
Totuși, acest principiu al forței obligatorii a hotărârii, care îi leagă și pe acționarii care nu au adoptat-o, se aplică numai în măsura conformității ei cu dispozițiile legale și actul constitutiv. Fiind de natură să genereze și eventuale abuzuri, este justificat să existe o cale procedurală prin care să poată fi înlăturate efectele hotărârilor contrare legii și actului constitutiv, legea oferind posibilitatea atacării în instanță a acelor hotărâri.
Pe de altă parte, instanța a reținut că reclamanta sesizează lipsa unei corecte informări în legătură cu obiectul hotărârii adunării generale, contestate în justiție, iar din acest motiv nu a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere complet, ceea ce a condus la luarea unei decizii păgubitoare de către acționarul majoritar.
Cu toate cestea, instanța a apreciat, din analizarea aparenței dreptului, că reclamanta contestă într-un mod indirect oportunitatea luării deciziei contestate, din lipsă completă de informare, ceea ce presupune o analiză aprofundată a parametrilor tehnici și contextuali de la baza deciziei, care excede competențelor instanțelor judecătorești.
Constatând că prima condiție, în varianta expusă în considerentele anterioare, aceea a urgenței luării măsurii, nu este îndeplinită, s-a apreciat că restul condițiilor prevăzute de art.996 din C.pr.civilă nu mai este necesar a fi analizate.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul FPSA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul reclamant a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul aprecierilor privind condiția urgenței, arătând că, din prevederea expresă cuprinsă în art. 133 din Legea nr. 31/1990, care consacră posibilitatea suspendării executării hotărârii atacate, decurge o prezumție de urgență, care se întemeiază pe anticiparea legiuitorului având în vedere materia care face obiectul reglementării.
A mai arătat că aparența dreptului este suficientă pentru a crea o stare de pericol în cazul reglementat.
În acest sens a invocat doctrina.
A precizat apelantul reclamant că raționamentul instanței potrivit căruia prezumția de urgență ar echivala cu suspendarea de drept a executării hotărârii AGEA este eronat, precum și că, în situația în care s-ar aprecia că nu se instituie o prezumție de urgență, condiția urgenței este îndeplinită în cauză.
În opinia apelantei reclamante, efectul hotărârii nr. 3 din 04.03.2014 ar fi investirea a 2 milioane euro de către CEO pentru constituirea unei noi societăți, creându-se premisele de construire a unui cablu submarin de interconectare România - Turcia, iar pagubele vor fi foarte greu sau chiar imposibil de recuperat.
A argumentat că anularea ulterioară a hotărârii AGEA a CEO nu va conduce automat la obligația noii societăți de a restitui sumele aduse ca aport, restituirea neputându-se realiza decât în cazurile expres prevăzute de Legea nr. 31/1990 prin proceduri speciale, care implică voința societății și a celorlalți acționari.
Totodată a argumentat că, după constituirea societății de proiect HVDCC România Turcia, repunerea părților în situația anterioară este practic imposibilă, dizolvarea putând avea loc doar în cazurile reglementate de Legea nr. 31/1990 și că suma de 2 milioane euro va fi cheltuită pe alte studii de fezabilitate și rapoarte de oportunitate, probabil inutile, în contextul în care schema și sursa de finanțare nu sunt clare, soluția tehnică, structura corporativă și strategia investițională nu sunt clar definite, iar executantul proiectului nu a fost identificat.
Apelantul reclamant a criticat hotărârea și sub aspectul nepronunțării asupra condiției aparenței dreptului considerând că lipsa caracterului urgent nu mai face necesară și analiza celorlalte condiții.
A arătat apelantul reclamant și că a invocat mai multe motive de nulitate a hotărârii AGEA, anume: ingerința autorității tutelare în conducerea CEO - încălcarea art. 4 din OUG nr. 109/2011; încălcarea legislației privind ajutorul de stat - lipsa notificării ajutorului de stat către Comisia Europeană; cauza ilicită a hotărârii atacate; încălcarea principiului separării activității de producere de cea de transport a energiei electrice - art.9 din Directiva 2009/72/CE.
Apelantul reclamant a subliniat că este greșită aprecierea instanței de fond potrivit căreia în mod indirect se contestă oportunitatea deciziei contestate din lipsă de informare, instanța confundând practic motivul de nulitate, lipsa informării cu conținutul informațiilor necesare pentru a se lua o decizie în cunoștință de cauză.
În opinia apelantei reclamante faptul că nu există date legate de costul total al proiectului, implicare din partea partenerului turc, indicii de profitabilitate a proiectului, faptul că Bulgaria se opune tranzitării cablului submarin prin zona economică exclusivă a spațiului său submarin, faptul că nu există investitor privat interesat și nici executant al proiectului, schemă și sursă de finanțare clare, structură corporativă și strategie investițională pe termen lung clar definite, faptul că în legislație sunt o serie de obstacole cu privire la obținerea finanțării prin atragerea investitorilor privați, iar proiectul nu vizează un domeniu de activitate în care CE Oltenia este activă și în care are vreo expertiză, reprezintă argumente pentru îndeplinirea condiției aparenței dreptului în favoarea sa.
La data de 23.05.2013, intimata pârâtă SCEO, a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În cuprinsul întâmpinării , intimata pârâtă a arătat că instanța de fond a apreciat corect cu privire la îndeplinirea condițiilor cererii de ordonanță președințială, susținând că nu există certitudine cu privire la imposibilitatea reparării prejudiciului, chiar dacă vărsămintele ar fi efectuate și că dreptul la informare a fost respectat.
S-au depus la dosar practică judiciară și doctrină în materie.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 133 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 reglementează posibilitatea intentării, o dată cu acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale, a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, pe calea ordonanței președințiale.
Legiuitorul a consacrat soluția aplicabilă procedurii prevăzute de art. 133 privind suspendarea executării hotărârii supuse controlul de legalitate regulilor ordonanței președințiale.
Ca urmare, prin trimiterea făcută " pe cale de ordonanță președințială";, a stabilit condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a executării hotărârii adunării generale ca fiind condițiile generale de admitere a unei ordonanțe președințiale, inclusiv urgența și necesitatea de a preveni producerea unei pagube.
Susținerea apelantului reclamant, preluată dintr-o parte a doctrinei și practicii în materie, în sensul că pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării unei hotărâri a adunării generale nu se mai impune a fi verificate condițiile generale ale ordonanței președințiale și trebuie dovedită doar intentarea acțiunii în anulare, nu poate fi reținută.
Prevederea legală care acordă posibilitatea părții de a suspenda provizoriu executarea unei hotărâri a adunării generale a asociaților/acționarilor unei societăți, chiar în contextul în care ar putea fi interpretată ca o prezumție a legiuitorului privind urgența și paguba, ar reprezenta o prezumție legală relativă care nu poate dispensa instanța de verificarea condițiilor generale ale ordonanței președințiale prin verificarea faptelor pe care se sprijină prezumția.
Faptul că prezumția legală scutește de orice probă pe acela în favoarea căruia este făcută nu înseamnă că beneficiarul prezumției legale nu trebuie să dovedească faptele vecine și conexe pe care se sprijină prezumția.
În consecință, analizarea cererii de suspendare a executării unei hotărâri a adunării generale până la soluționarea acțiunii în nulitatea hotărârii presupune verificarea în concret a prejudiciului suferit de parte prin executarea hotărârii, a caracterului iminent și reparabil al prejudiciului, a raportului între prejudiciul suferit de parte prin executare și prejudiciului suferit de cealaltă parte prin întârzierea punerii în executare, precum și a aparenței dreptului.
Apelantul reclamant a invocat în argumentarea urgenței că în situația anulării ulterioare a hotărârii AGEA a CEO noua societate, constituită prin aportul CEO în sumă de 2 milioane euro, nu va restitui sumele aduse ca aport, restituirea neputându-se realiza decât în cazurile expres prevăzute de Legea nr. 31/1990 prin proceduri speciale care implică voința societății și a celorlalți acționari.
Totodată a invocat că, după constituirea societății de proiect HVDCC România Turcia, repunerea părților în situația anterioară este practic imposibilă, dizolvarea putând avea loc doar în cazurile reglementate de Legea nr. 31/1990 și că suma de 2 milioane euro va fi cheltuită pe alte studii de fezabilitate și rapoarte de oportunitate, probabil inutile în contextul în care schema și sursa de finanțare nu sunt clare, soluția tehnică, structura corporativă și strategia investițională nu sunt clar definite, iar executantul proiectului nu a fost identificat.
Aspectele invocate nu conduc la ideea unui prejudiciu iminent al apelantului reclamant, prejudiciul iminent semnificând o împrejurare care nu s-a produs, dar este sigur că se va produce.
Acestea constituie mai degrabă simple presupuneri, în contextul în care argumentarea se bazează pe ipoteze, fiind posibil în egală măsură și un raționament ipotetic contrar potrivit căruia noua societate ar fi profitabilă, iar suma de 2 milioane euro ar fi investită într-un proiect viabil.
De altfel, chiar apelanta reclamantă susține că prejudiciul este unul eventual și reparabil, însă în formele expres prevăzute de lege.
Cât privește aparența dreptului, Curtea apreciază că aceasta este în favoarea intimatei pârâte care la adoptarea hotărârii a avut în vedere protocoale, memorandum de înțelegere, declarație comună, document comun de poziție, studiu de oportunitate și studiu de fezabilitate realizat de CPSAB, în timp ce apelantul reclamant își întemeiază solicitarea pe simple ipoteze, așa cum am arătat.
Faptul că studiul de fezabilitate s-a bazat pe date neactualizate nu poate conduce la concluzia aparenței dreptului în favoarea apelantului reclamant, întrucât studiul de fezabilitate a fost realizat de persoane de specialitate, calificate în domeniul analizat, pe când presupunerile apelantului reclamant aparțin unor persoane fără expertiză în domeniu, așa cum se recunoaște în cuprinsul apelului și în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Motivele invocate, chiar dacă reprezintă motive de nulitate absolută, vor fi analizate în cadrul procesului de fond, neputând fi analizate în procedura ordonanței președințiale, în acest cadru fiind posibilă doar o analiză sumară a aparenței dreptului.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale de admitere a ordonanței președințiale, iar, în speță, doar condiția măsurii vremelnice este îndeplinită ( se solicită suspendarea până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA nr.3 din 04.03.2014), nu și condițiile privind urgența și aparența dreptului, Curtea a constatat că soluția instanței de fond de respingere a cererii de suspendare a executării hotărârii AGEA nr. 3/04.03.2014 este corectă.
În consecință, motivele de apel ce vizează întrunirea condițiilor urgenței și aparenței dreptului sunt neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt și motivele care se referă la nepronunțarea instanței asupra condițiilor aparenței dreptului, deoarece prima instanță a relevat că nu a analizat această condiție pentru că nu e îndeplinită condiția urgenței și condițiile prevăzute de art.996 din Cod procedură civilă trebuie îndeplinite cumulativ.
În temeiul art. 480 Cod procedură civilă 2013, Curtea a respins apelul ca nefondat.
| ← Răspunderea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.... | Obligaţie de a face intuitu personae. Posibilitatea de... → |
|---|
