Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor comerciale (litigii cu profesioniștii, faliment, insolvență, societăți comerciale etc.) ale instanţelor din România. Speţe de drept comercial rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de comercial

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate).

Vedeţi mai jos toată practica judiciară comercială disponibilă.

Articol
Brevet de invenţie. Soluţionarea litigiilor dintre inventator şi beneficiarul invenţiei. Instanţa competentă
Finanţarea cheltuielilor de lichidare din contul averii
Comercialitate. Vânzare-cumpărare de locuinţă în temeiul Legii nr. 85/1992. Natura civilă a actului juridic
Distribuirea sumelor rezultate în urma reorganizării debitoarei. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, care derogă de la prevederile art. 121 din aceeaşi lege
Hotărâre AGEA cu privire la aspecte care nu au fost incluse în convocator şi în ordinea de zi. Nediscutarea acestor aspecte. Completarea ordinii de zi
Contracte comerciale. Contract de exclusivitate a intermedierii vânzării - cumpărării. Încheierea unui antecontract de vânzare în perioada de exclusivitate nu încalcă obligaţiile contractuale ale beneficiarului contractului
Partaj succesoral. Stabilire activ şi pasiv succesoral.
Cerere de deschidere a procedurii de insolventa prevazuta de Legea 85/2006 Faliment
Compensare obligaţii reciproce - mod de stingere a obligaţiei iar nu izvor de obligaţii. Contracte
Fondul de lichidare. Condiţii în care poate fi utilizat. Faliment
Contestaţie privind titlu executoriu Contestaţie la executare
Deschiderea procedurii insolvenţei Faliment
Contract de închiriere spaţiu comercial.Evacuare. Contracte
Contract de subantrepriză. Pretenţii rezultate din neîndeplinirea obligaţiilor Societăţi comerciale
Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului a transmiterii dreptului de proprietate asupra acţiunilor, în contextul dispoziţiilor art. 98 din Legea 26/1990 republicată şi a prevederilor legii speciale (art. 41 alin. 2 din Legea 137/2

Competenţă materială. Litigiu comercial. Competenţă materială
Cauze care conduc la încetarea de plăţi a societăţii. Culpa organelor de conducere. Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)
Obligaţie de a face privind rebranşarea unui imobil la reţeaua de energie electrică. Calitate procesuală pasivă. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Limita maximă de stabilire a răspunderii administratorului unei societăţi debitoare aflate în procedura prevăzută de Legea nr.64/1995. Faliment
Autorizarea constituirii şi înmatriculării unei societăţi comerciale în registrul comerţului. Denumirea. Condiţii Societăţi comerciale
Apelul declarat de o persoană care nu a fost parte la judecata fondului este inadmisibil, chiar dacă justifică un interes în cauză Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Incidenţa dispoziţiilor art.185 alin.1 din Legea nr.31/1990 asupra societăţilor comerciale. Consecinţe. Societăţi comerciale
RECURS COMERCIAL. ACŢIUNE ÎN ANULARE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII ARBITRALE Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
Procedura insolvenţei. Calitatea procesuală activă în cererile având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organului de conducere în situaţia procedurilor deschise sub imperiul Legii nr. 64/1995 Faliment
Deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului. Perimarea acţiunii. Consecinţe. Promovarea altei acţiuni de aceeaşi societate, dar împotriva societăţii care între timp şi-a schimbat denumirea şi conducerea Faliment
Litigiu comercial. Contract având ca obiect un imobil ce face parte din fondul de comerţ
Dizolvare societate comercială. Încetarea contractului de muncă de către lichidator Contracte de muncă
Plan de reorganizare. Condiţii de admisibilitate. Faliment
Comercial –închidere procedură insolvenţă Cereri
Remunerarea lichidatorului judiciar prin atribuirea unei cote procentuale din vânzări. Admisibilitate. Faliment
Ordonanţă preşedinţială. Condiţii : neprejudecarea fondului şi aparenţa dreptului. Ordonanţă Preşedinţială
Procedura insolvenţei. Deschidere la cererea creditorilor. Condiţii Faliment
Fond -Comercial – art. 138 din Legea nr. 85-2006 Cereri
Desemnarea expertului in temeiul art.136 (1) din legea 31/1990 Efectuarea expertizei trebuie sa fie ultima cale legala pentru informarea asupra situatiei economice a societatii Societăţi comerciale
Contravenţiile reţinute în procesul verbal, respectiv neînregistrarea la I.T.M. Bistriţa-Năsăud a contractelor de muncă pentru două persoane şi neînregistrarea încetării raporturilor de muncă s-au confirmat cu certitudine în urma verificărilor făcute în e
Dividende. Daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor. PlăţiSocietăţi comerciale
Expertiză tehnică nulă. Nulitate hotărâre judecătorească. Casare cu trimitere. Expertize
REORGANIZARE JUDICIARĂ SI FALIMENT. CONDIŢII PENTRU DECLANŞAREA PROCEDURII
Contract de vânzare-cumpărare comercială. Teren. Viciu de consimţământ. Violenţa. Netemeinicie.
Contract internaţional de transport feroviar de mărfuri. Obligaţiile beneficiarei. Consecinţe.
Contract pentru tipărirea unei publicaţii. Comandă scrisă acceptată şi executată. Clauze contractuale.
Judecata. Rol activ al instanţei. înţeles.
Poprire. Contestaţie. Administraţia Naţională a Rezervelor Materiale. Competenţa materială.
Inexistenta clauzei abuzive. Interventia instantei asupra contractului. Inadmisibilitate
Dizolvare prin hotărârea adunării generale. Calea corectă de atac a creditorilor
Acţiune în excludere pentru fraudă comisă de un asociat. Acţiune reconvenţională de excludere pentru nede-punerea aportului social. Noţiunea de aport
Clauză compromisorie alternativă. Modalitatea de alegere a instanţei
Procedura insolvenţei. Acţiune în revendicare. Antecontracte de vânzare-cumpărare a unor imobile. Denunţare de către lichidator. Neîndeplinirea condiţiilor pentru executare
Procedura insolvenţei. Răspunderea administratorilor. Folosirea bunurilor societăţii în interes personal. Neţinerea contabilităţii
Insolvență. Solicitarea administratorului judiciar ca judecătorul sindic să pună în vedere organelor de cercetare penală ridicarea sechestrului

Start 118 120 Final
Pagina 120 din 234