Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor comerciale (litigii cu profesioniștii, faliment, insolvență, societăți comerciale etc.) ale instanţelor din România. Speţe de drept comercial rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de comercial

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate).

Vedeţi mai jos toată practica judiciară comercială disponibilă.

Articol
Dreptul de retragere al acţionarilor în societăţile pe acţiuni. Condiţii de fond. Condiţii de formă. Îndeplinire cumulativă.
Hotărâre arbitrală. Acţiune în anulare. Lipsa clauzei compromisorii
Obligaţii contractuale. Contract nelegal încheiat. îmbogăţire fără justă cauză
Procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. Creanţă neconstatată printr-un titlu executoriu.
Procedura reglementată de Legea nr. 64/1995. încetarea plăţilor. Aplicarea prevederilor art. 29 din menţionatul act normativ
Potrivit art. 616 C.civ. , proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea o
Averea debitorului. Măsuri asiguratorii. Faliment
Fond –Comercial –decontare cheltuieli procedură Cereri
Rezolutia de scoatere de sub urmarire penala. Efecte în procedura fiscala. Societăţi comerciale
Societati Comerciale Societăţi comerciale
Nulitate absoluta a contractului Contracte economice
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Condiţii. Contestaţia debitorului privind starea de insolvenţă. Recuzarea administratorului judiciar
Procedura insolvenţei. Antrenare răspundere patrimonială a administratorului debitoarei. Condiţii de admisibilitate
Cerere de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere. Admitere. Întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 138 alin.(1) lit e)
Calcularea de accesorii fiscale după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară a unei societăţi comerciale. Nelegalitate

Incident de plată. Deschiderea procedurii insolvenţei. Efecte asupra obligaţiei de înscriere a incidentului. Concurs între legile speciale
Contestaţie la planul de distribuire între creditori. Onorariu aprobat de adunarea creditorilor. Consecinţe
poprire - instanţa de executare
Contract de franciză. Reziliere
Legea 85/2006 – plăţi compensatorii solicitate de salariaţii debitoarei aflată în procedura falimentului. Este admisibilă cererea salariaţilor debitoarei aflată în procedura insolvenţei prin care aceştia solicită acordarea plăţilor compensatorii faţă de d
Dividende. Suspendarea plăţii acestor drepturi. Nepublicarea hotărârii adunării generale a acţionarilor Societăţi comerciale
Cerere de atragere a răspunderii patrimoniale reglementată de art.137 din Legea nr.64/1995 republicată şi modificată. Sarcina probei. Societăţi comerciale
DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI Faliment
Transfer patrimonial efectuat de debitor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Acţiunea lichidatorului, în constatarea nulităţii. ( I )Faliment
Drept de administrare a averii debitorului după declararea în faliment. Contract de concesiune încheiat de Agenţia Domeniilor Statului Faliment
Litigiu comercial. Motive de casare a hotărârii judecătorului-sindic. Consecinţe Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Autorizarea executării obligaţiei de a face (art. 580 2 C.p.c.). Cerere de chemare în garanţie Cereri
COMERCIAL. Cerere în anularea ordonanţei de plată admisă sub incidenţa prevederilor OUG nr. 119/2007. Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei astfel de sentinţe Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
CONTESTATIE LA EXECUTARE Contestaţie la executare
Contract de furnizare energie electrică. Penalităţi de întârziere. Caracterul dispoziţiilor Legii nr. 76/1992
Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.
Contract de vânzare-cumpărare. Rezerva naţională. Raporturi contractuale. Regim juridic
Societate comercială in comandită simplă. Acţiune în evacuare a unui asociat
Contract comercial. Penalităţi solicitate conform Legii nr. 76/1992, pentru livrări efectuate anterior intrării acesteia în vigoare. Neretroactivitatea legii. Consecinţe
Procedura de citare. Competenţa soluţionării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constitutionaie
Anulare Hotărâre AGA. Modificarea ordinii de zi Societăţi comerciale
Pronuntarea unei hotarari care sa tina locde contract de vanzare-cumparare in cazul in care obiect al promisiunii de vanzare il reprezinta un teren pentru crae dreptul de propietate la promitentului - vanzator a fost constituit Antecontracte
Ordonanţă preşedenţială. Condiţii. Ordonanţă Preşedinţială
Promisiunea de vânzare a unui bun facând parte din capitalul social al societatii. Efecte. Societăţi comerciale
Procedura de citare a societăţii aflate în proces de reorganizare judiciară. Efectivitatea dreptului la apărare. Dreptul la un recurs efectiv şi la un proces echitabil. Citare. Citaţie
Prezumţia de fraudă în dauna creditorilor în cazul prevăzut de art.61 alin. 1 lit. c din Legea nr.64/1995. Faliment
Cererea de radiere a unei societati comerciale intemeiata pe dispozitiile art. 3 alin. 3 din OUG 116/2009 Societăţi comerciale
Cerere de chemare în judecată Cereri
Pentru imobilele preluate cu titlu valabil si evidentiate în patrimoniul unei societati comerciale privatizate notificarea se adreseaza institutiei publice ce a facut privatizarea Societăţi comerciale
Acţiune pauliană .Împrumut încheiat formal pentru achitarea altor debite. Executarea silită a obligaţiilor din contractul de împrumut cu garanţie imobiliară şi mobiliară şi adjudecarea tuturor activelor aparţinând debitoarei. Acţiuni (în): anulare, poseso
Contestaţie la executare. Novaţia prin schimbare de debitor. Efecte. FalimentContestaţie la executare
Prescripţia dreptului material la acţiune. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art.324 alin. 2 din Legea nr.99/1999 Prescripţii
Reprezentarea părţilor în judecată. Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată. Mandat, mandatari
Apel. Dobânzi, penalităţi de întârziere, actualizarea valorii pretenţiilor în funcţie de rata inflaţiei. Neacordarea acestora de către intimată în apel în cazul în care nu au fost cerute la judecata în primă instanţă. Cereri noi. Dobânzi
Contract de comision. Efecte. Prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi. Calitate procesuală pasivă. Contracte

Start 121 123 Final
Pagina 121 din 234