Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor comerciale (litigii cu profesioniștii, faliment, insolvență, societăți comerciale etc.) ale instanţelor din România. Speţe de drept comercial rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de comercial

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate).

Vedeţi mai jos toată practica judiciară comercială disponibilă.

Articol
Cerere de reexaminare a taxei de timbru - calitate procesuala activa Cereri
Incompatibilitatea practicianului în insolvenţă numit concomitent administrator judiciar/lichidator al unui debitor şi creditorului acestuia. Rezolvare Faliment
Hotărâre AGA. Condiţii de validitate
Funcţionar public. Încetare raport de serviciu prin eliberare din funcţie publică
Reziliere convenţională. Reziliere judiciară. Distincţii
Cererea creditorului , formulată ulterior confirmării planului de reorganizare, de intrarea în faliment a debitorului întrucât acesta figurează cu obligaţii neachitate la bugetul consolidat al statului. Condiţii ce trebuie analizate
CONT.ADM.: Cerere în anularea deciziei emisă de camera de conturi privind constatarea unor neregularităţi ce vizează condiţiile de eligibilitate pentru acordarea unor finanţări nerambursabile primite de la primărie Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres
DESCHIDERE PROCEDURĂ INSOLVENŢĂ. CONTESTAŢIE PRIN CARE SE INVOCĂ NEÎNTRUNIREA VALORII PRAG RESPINSĂ. Faliment
Creditoarea a făcut dovada cu titlurile executorii depuse la dosar că debitoarea are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de cel puţin 108.977 lei. Această sumă este peste valoarea prag de 45.000 lei prev. de art. 3 pct.12 din legea 85/2006 şi cum titlur
COMERCIAL : Acţiune în pretenţii. Excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, invocată din oficiu de către instanţa fondului Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
RECURS COMERCIAL. ÎNCHIDEREA PROCEDURII ÎN CONDIŢIILE ART.131 DIN LEGEA NR.85/2006, NU ESTE PREMATURĂ, CHIAR DACĂ HOTĂRÂREA JUDECĂTOREASCĂ DE ANTRENARE A RĂSPUNDERII ADMINISTRATORILOR NU A FOST EXECUTATĂ DIN LIPSĂ DE BANI ŞI BUNURI ÎN PATRIMONIUL DEBITOAR
Reclamantul nu a făcut proba contrarie în sensul că ar fi prestat muncă pe o durată mai mare decât durata normală, de 40 de ore pe săptămână, în afară de ceea ce s-a reţinut mai sus şi nici că nu ar fi beneficiat de acordarea de zile libere plătite pentru
Contract de asociere în participatiune. Conditiile rezilierii judiciare. ContracteReziliere
Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.
Procedura de citare viciată. Partea care poate invoca acest viciu.

Hotărâre judecătorească. Motivare. Art. 261 pct. 5 c.pr.civ.
Excludere asociat Persoane juridice
Faliment. Răspunderea solidară a administratorilor. Administrator neînscris la Oficiul Registrului Comerţului
Pretentii Plăţi
Pretenţii Contracte
Procedura insolvenţei Faliment
Actiune restituire teren. Fondul funciar
Societate pe acţiuni. Răspunderea personală a administratorului pentru săvârşirea unor fapte ilicite care nu au nici o legătură cu funcţia sa
Procedura insolvenţei. Cerere de ridicare a dreptului de administrare a societăţii debitoare
Recurs împotriva hotarârii judecatorului delegat la ORC. Înscrierea în Registrul Comertului a unor mentiuni privind modificarea actului constitutiv cu privire la aportul asociatilor urmare a fuziunii prin absorbtie. Societăţi comerciale
Somaţia de plată. Înscris neînsuşit de către părţi. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 alin.1 din O.G. nr. 5 din 2001 privind procedura somaţiei de plată. Societăţi comerciale
Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cadrul derulării procedurii instituite de Legea insolvenţei presupune şi verificarea incidenţei textului art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, situaţie în care judecătorul sindic va putea să nu dispună suspe
Anulare act fraudulos in baza art.79.80 din legea nr.85/2006 avand ca obiect terenuri date in folosinta vesnica Asociatiilor crescatorilor de animale Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)
Apel. Caracterul supletiv al prevederilor art.1082 Cod civil în raport cu clauzele conventiei partilor. Valabilitatea clauzei penale. Clauze compromisorii
Declanşarea procedurii insolvenţei şi falimentului. Calitatea procesuală de recurent. Cereri
Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate
Procedura insolvenţei. Procedura notificării deschiderii procedurii pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută de art. 28 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Tardivitatea cererii de admitere a creanţei
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. OPOZIŢIE A UNUI CREDITOR ÎMPOTRIVA OPERAŢIUNII DE CEDARE DE PĂRŢI SOCIALE. -art.202 alin.23 din O.U.G. 54/2010. Restructurare, Reorganizare
Somatie de plata. Societăţi comerciale
CONT.ADM.: Cerere de suspendare provizorie a atribuirii traseului şi eliberării licenţei pentru un anumit traseu . Admisibilitate Cereri
Răspunderea întemeiată pe articolul 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Natură juridică. Fapta de la litera d) a art. 138 Faliment
Dreptul la un proces echitabil,garantat de articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Obligaţiile judecătorului Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Contestatie la executare împotriva executarii silite declansate de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI. Caracterul termenului prevazut de art. 46 din OUG nr. 51/1998. Efectele hotarârii pronuntate fata de partile implicate. Contestaţie la
Ridicare sechestru asigurător. înţelesul noţiunii de garanţie îndestulătoare prevăzută de art. 594 C. proc. civ.
Subrogarea asigurătorului în drepturile persoanei păgubite. începutul termenului de prescripţie
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. ÎNCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI ÎN TEMEIUL ART.132 ALIN.2 DIN LEGEA NR.85/2006. -art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006. Faliment
: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. RENUNŢARE LA JUDECATĂ. LIPSA CULPEI PROCESUALE A CREDITOAREI. NEINCIDENŢA PREVEDERILOR ART.246 ALIN.3 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. - art.246 alin.3 Cod procedură civilă. Faliment
Cheltuieli de judecată Plăţi
Pretentii comerciale. Facturi neacceptate Societăţi comerciale
Inchiderea procedurii insolventei ca urmare a stingerii întregului pasiv prin distribuirea sumelor obtinute din lichidarea partiala a averii debitorului. Indeplinirea procedurii de publicitate aferente cererii de închidere a procedurii. Invocarea nulitati
CONTRACT DE ÎMPRUMUT. CONTRACT DE GAJ FĂRĂ DEPOSEDARE. PLATA PARŢIALĂ. CONSECINŢE
EXECUTARE SILITĂ. POPRIRE. LIPSA DISPONIBILULUIÎN CONT
REORGANIZARE JUDICIARĂ SI FALIMENT. FACTURI NEACCEPTATE. CERERE PENTRU OBLIGAREA LA PLATA SUMEI DATORATE. INADMISIBILITATE
Contract de antrepriză. Vicii ascunse ale lucrărilor. Termen de constatare.
Procedura insolventei. Contestatie la cererea de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului formulata de debitor. Creanta reclamata de creditor nu are caracterul unei creante certe, lichide si exigibile in sensul dispozitiilor art.

Start 187 189 Final
Pagina 187 din 234