C.A. Piteşti, nr. 1444 din 09.11.2006
Aprecierea valorii prezumţiilor este lăsată de art. 1203 C. civ. la înţelepciunea judecătorilor. Prezumţia reţinută de instanţa de apel, că pârâtul A.M. a lipsit de la judecata cauzei şi nu a fost preocupat de atribuirea vreunei variante de lotizare, nu este o prezumţie ce nu poate fi răsturnată prin proba contrară, valoarea sa fiind relativă. În consecinţă, prin aplicarea acestei prezumţii, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1203 C. civ., care permit magistratului să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii care să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitate.Prin acţiunea înregistrată la data de 6 iulie 2004, reclamanţii G.G., B.L. şi A.I.F. au chemat în judecată pe pârâtul A.M. solicitând ieşirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defuncţilor A.F. şi A.G. S-a mai solicitat ca judecata să se facă şi în contradictoriu cu numitul P.N.În motivarea acţiunii se precizează că părţile sunt descendenţii defuncţilor A.F., decedată la 10 martie 1990, şi A.G., decedat la 24 septembrie 1991, iar bunurile ce compun masa succesorală sunt: o casă de locuit compusă din 3 camere şi dependinţe împreună cu terenul aferent de 220 m.p situat în Curtea de Argeş, str. D.S.Aceste bunuri au fost înstrăinate de pârâtul A.M., fără acordul celorlalţi moştenitori, numitului P.N., în anul 1991, solicitându-se ieşirea din indiviziune prin atribuirea bunurilor în natură în loturile reclamanţilor. P.N. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat obligarea tuturor moştenitorilor la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilelor menţionate în cuprinsul cererii şi pentru a se institui în favoarea sa un drept de retenţie până la achitarea despăgubirilor în sumă de circa 5.000.000 lei. Prin sentinţa civilă nr. 17 din 10 ianuarie 2004 a Judecătoriei Curtea de Argeş a fost admisă acţiunea, s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor asupra bunurilor rămase de pe urma autorilor A.F., decedată la 10 martie 1990, şi A.G., decedat la 24 septembrie 1991, conform variantei a doua din raportul de expertiză, în sensul că s-a atribuit reclamanţilor G.G. şi B.L. sulta în sumă de 138.500.000 lei, lui A.I.F. sulta în sumă de 69.250.000 lei, iar pârâtului A.M. primeşte în natură terenul de 220 m.p situat în Curtea de Argeş, precum şi casa aflată pe acest teren şi plăteşte sultă celor 2 loturi. A fost respinsă cererea de intervenţie, ca rămasă fără obiect. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că părţile sunt descendenţi ai celor doi autori, iar masa succesorală se compune din terenul de 220 m.p aferent casei cu 3 camere, imobile ce au fost vândute intervenientului P.N. cu un act sub semnătură privată, astfel încât instanţa a considerat de cuviinţă să atribuie în lotul vânzătorului aceste imobile. Împotriva sentinţei civile nr. 17 din 10 ianuarie 2004 au formulat apel reclamantele G.G. şi B.L., pentru următoarele considerente. Pentru terenul ce face obiectul partajului ce a fost cumpărat de intervenientul P.N. prin act sub semnătură privată nu poate opera nicio convenţie, deoarece, conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, acesta putea fi înstrăinat numai prin act în formă autentică. Apelantele critică soluţia instanţei care reţine că între moştenitori nu au existat divergenţe cu privire la vânzarea făcută către P.N. Atribuirea bunului în lotul lui A.M. este făcută la cererea intervenientului P.N. şi nu la cererea lui A.M., care nu a fost prezent niciodată în instanţă. Se mai solicită completarea raportului de expertiză în sensul efectuării unei noi variante de lotizare, iar expertul să precizeze dacă este posibilă atribuirea şi împărţirea în natură a imobilelor în mai multe loturi. Prin decizia civilă nr. 400 din 5 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 17 din 10 ianuarie 2004, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş şi schimbată în tot sentinţa, în sensul că s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor conform variantei I din raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond de inginerul-expert tehnic C.C. A fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.N. şi obligate cele două apelante să plătească acestuia suma de 18.300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile constând în îmbunătăţirile aduse casei şi terenului în litigiu. S-au compensat cheltuielile de judecată. Pronunţând această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele: În atribuirea variantelor de lotizare trebuia pornit de la faptul că pârâtul A.M. a lipsit atât de la judecarea în fond a cauzei, cât şi în apel, nefiind preocupat de atribuirea unei anumite variante de lotizare, astfel încât, faţă de reclamantele care au fost prezente atât în fond cât şi în apel şi care au fost preocupate să primească în lotul lor bunurile în natură, instanţa de fond era obligată să le atribuie varianta prin care ocupau în indiviziune casa şi terenul aferent, în acest fel asigurându-se o mai bună aplicare a art. 741 C. civ., astfel încât mai multor copărtaşi să le fie atribuite bunuri în natură, conform art. 741 C. civ., şi prin atribuirea acestei variante se realizează o partajare efectivă, o finalitate a partajului, spre deosebire de varianta omologată de prima instanţă care duce la primirea de către intervenient a tuturor bunurilor supuse partajului. De asemenea, este lovită de nulitate convenţia încheiată între pârâtul A.M. şi intervenientul P.N. în ceea ce priveşte terenul supus partajului, întrucât, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, terenurile nu puteau fi înstrăinate decât prin act în formă autentică. Cererea de intervenţie a fost admisă întrucât s-a făcut dovada că P.N. a efectuat la imobilul casă cu 3 camere şi dependinţe împrejmuire cu gard de lemn pe 8,40 m.l din beton, tencuieli exterioare, a introdus apă curentă, pardoseli din beton, a construit copertină auto, a executat sobă de teracotă, lucrări ce se ridică la valoarea de 18.300.000 lei, valoare pentru care va fi admisă cererea de intervenţie şi obligate cele 2 apelante la plata acestora. Împotriva acestei decizii a formulat recurs intervenientul P.N., criticând-o ca fiind nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Arată recurentul că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 1203 C. civ. în raport de care trebuia să constate interesul pârâtului A.M. pentru atribuirea în natură a celor două imobile, care i-au fost înstrăinate de către acest pârât cu acceptul a celorlalţi moştenitori. Nefiind comod partajabile şi pentru a se proteja dreptul intervenientului, instanţa de apel trebuia, potrivit dispoziţiilor art. 6739C. proc. civ., să atribuie bunurile pârâtului A.M., pentru a valida vânzarea. Apelantele nu şi-au manifestat intenţia de a prelua imobilele, ci dimpotrivă le-a interesat doar latura financiară, respectiv contravaloarea bunurilor succesorale. Recursul este fondat. Aprecierea valorii prezumţiilor este lăsată de art. 1203 C. civ. la înţelepciunea judecătorilor. Prezumţia reţinută de instanţa de apel, că pârâtul A.M. a lipsit de la judecata cauzei şi nu a fost preocupat de atribuirea vreunei variante de lotizare, nu este o prezumţie ce nu poate fi răsturnată prin proba contrară, valoarea sa fiind relativă. În consecinţă, prin aplicarea acestei prezumţii, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1203 C. civ., care permit magistratului să se pronunţe întemeindu-se numai pe prezumţii care să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitate. Poziţia procesuală a pârâtului nu este de natură a conduce la prezumţia că acesta nu doreşte să-i fie atribuit lotul în care au fost incluse imobilele, instanţa având obligaţia, în raport de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., să soluţioneze cauza potrivit interesului părţilor litigante şi cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Totodată, instanţa de apel nu a reuşit să răstoarne prezumţia stabilită de instanţa de fond, care a reţinut interesul pârâtului de a i se atribui în lot imobilele, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că ceilalţi comoştenitori au fost de acord cu înstrăinarea bunurilor succesorale. În speţă, ne aflăm în situaţia vânzării de către un moştenitor cu acordul celorlalţi a unor bunuri succesorale, pentru care s-a primit preţul cerut şi s-a predat bunul care a fost folosit neîntrerupt de dobânditor din anul încheierii convenţiei. Astfel, în cazul unui bun aflat în indiviziune, vânzarea lui de către un coindivizar unui terţ nu atrage nulitatea actului de înstrăinare, ci supune dreptul dobândit de cumpărător unei condiţii rezolutorii, a cărei îndeplinire are loc dacă bunul nu a fost atribuit, la ieşirea din indiviziune, coindivizarului care l-a înstrăinat. Pronunţând soluţia recurată, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 6739C. proc. civ., cât şi ale art. 741 C. civ., potrivit cărora, la formarea şi atribuirea loturilor, se va ţine seama şi de acordul părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri, cu acordul coproprietarilor, sau alte asemenea, respectiv înstrăinarea imobilelor şi efectuarea de îmbunătăţiri, cum este situaţia în speţa de faţă. Instanţa va putea dispune atribuirea bunurilor în întregime unuia dintre copărtaşi, urmând ca ceilalţi să primească echivalentul bănesc al cotelor ce li se cuvin în astfel de situaţii, legiuitorul ocrotind, pe de o parte, buna-credinţă a terţului cumpărător, iar pe de altă parte, siguranţa circuitului civil. Respectând prevederile legale la care am făcut referire, instanţa de fond în mod corect a atribuit bunurile succesorale în lotul pârâtului A.M., soluţia fiind determinată de aplicarea principiilor la cere ne-am referit în cele ce preced. Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul este privit ca fondat şi a fost admis ca atare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa modificării deciziei în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
Vezi şi alte speţe de drept comercial:
Comentarii despre Prezumţiile legale Partaj
