Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere voluntară. Cale de atac

Din economia Legii nr. 85/2006 rezultă că, de lege lata, pentru contestarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței la cererea debitorului, legiuitorul a instituit o cale de atac specială, derogatorie de la dreptul comun - reprezentat în materie de insolvență de dispoziţiile art. 8. În condiţiile în care cererea debitorului de a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 are o fizionomie juridică proprie, distinctă de cea a altor cereri necontencioase, este evident că acestei reglementări legale aparte nu-i pot fi aplicate, în completare, alte reguli din dreptul comun, fiind inadmisibil ca aceeaşi hotărâre judecătorească să fie supusă la două tipuri de căi de atac, existând pericolul ca în aceeaşi cauză să se pronunţe hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1716 din 17 octombrie 2012

Prin încheierea civilă nr. 781 din 9 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. 2535/30/2012 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiș a admis cererea debitoarei SC D SRL Timișoara, deschizând față de aceasta procedura simplificată de insolvență, cu toate consecințele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri, în calitate de lichidator judiciar desemnând practicianul în insolvență S.C.P. I S.P.R.L. Timișoara.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul C.A., în calitate de creditor și de administrator statutar al debitoarei SC D SRL Timișoara, solicitând, în principal, casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin decizia civilă nr. 1716 din 17 octombrie 2012 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de petentul C.A., în calitate de creditor și de administrator statutar al debitoarei SC D SRL Timișoara, împotriva încheierii civile nr. 781 din 9 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2535/30/2012 în contradictoriu cu creditoarea intimată SC H Austria și lichidatorul judiciar S.C.P. I S.P.R.L. Timișoara.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit art. 32 din Legea nr. 85/2006, modificată, dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) și h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ține, în termen de 5 zile, o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar, debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluționa deodată, printr-o sentință, toate opozițiile. Admițând opoziția, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data apariției stării de insolvență.

Din economia prevederilor legale anterior citate, rezultă că, de lege lata, pentru contestarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței la cererea debitorului, legiuitorul a instituit o cale de atac specială, derogatorie de la dreptul comun - reprezentat în materie de insolvență de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată.

Prin urmare, împotriva hotărârii de deschidere a procedurii la cererea debitorului - în temeiul art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 - nu se poate declara recurs în condițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 sau art. 336 C.proc.civ.. O atare concluzie este justificată de împrejurarea că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispozițiile Legii insolvenței se completează cu cele ale Codului de procedură civilă numai în măsura compatibilității lor. Or, în condițiile în care cererea debitorului de a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006 are o fizionomie juridică proprie, distinctă de cea a altor cereri necontencioase, este evident că acestei reglementări legale aparte nu-i pot fi aplicate, în completare, alte reguli, din dreptul comun. Că este așa, o dovedește și împrejurarea că ar fi inadmisibil ca aceeași hotărâre judecătorească să fie supusă unor căi de atac diferite - una sub forma opoziției, reglementată de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, modificată, și alta sub forma recursului, reglementat de art. 336 C.proc.civ. -, pericolul unei asemenea situații fiind unul evident, și anume riscul pronunțării unor hotărâri judecătorești contradictorii în una și aceeași cauză.

Prin urmare, atât recursul formulat de petentul C.A. în calitate de creditor al debitoarei SC D. SRL Timișoara, cât și recursul declarat de acesta în considerarea calității sale de administrator social al debitoarei, se impun a fi respinse ca inadmisibile, cel dintâi - întrucât apare ca fiind exercitat omisso medio (fără a fi fost exercitată, în prealabil, opoziția), iar cel din urmă - dat fiind faptul că debitoarea nu are la îndemână o cale de atac împotriva hotărârii prin care s-a deschis procedura insolvenței la cererea sa. De altfel, sub acest din urmă aspect, recursul nu îndeplinește nici condiția - de admisibilitate - a interesului, câtă vreme în primă instanță debitoarei i s-a admis cererea, astfel cum a fost ea formulată.

(Judecător Nasz Csaba Bela)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere voluntară. Cale de atac