Procedura insolvenţei. contestaţie împotriva deciziei adoptate de comitetul creditorilor.

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 245 din data de 22.06.2017

Prin sentința nr. 213 din 14 aprilie 2016, Tribunalul Botoșani - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată contestația împotriva Deciziei Comitetului Creditorilor, formulată de contestatoarea Banca C. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC A. SRL, prin lichidator judiciar B. SPRL și creditorii SC D. SA, ANAF -DGRFP - Administrația Județeană a Finanțelor Publice, E. Energie SA, SC F.SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că procedura generală de insolvență privind pe debitoarea A. SRL a fost deschisă prin încheierea nr. 644 din 05.11.2015, în temeiul art. 71 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, la cererea debitorului, prin administrator statutar.

Prin aceeași încheiere a fost desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu B. SPRL.

La data de 12.02.2016 a avut loc prima ședință a Adunării creditorilor, în care s-a ales Comitetul Creditorilor și președintele Comitetului Creditorilor.

La data de 02.03.2016, a fost convocată, prin publicare în BPI nr. 3992/25.02.2016, ședința Comitetului Creditorilor debitoarei A. SRL, cu următoarea ordine de zi: "Împuternicirea administratorului special al SC A. SRL pentru identificarea, negocierea și semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor, în vederea exploatării la maximum a mall-ului din ...";.

Potrivit procesului-verbal al ședinței Comitetului Creditorilor întocmit de administratorul judiciar B. SPRL (filele 57-60), la ședință s-a prezentat președintele Comitetului Creditorilor SC D. SA, prin reprezentant - administrator CS și au votat prin corespondență: E. Energie SA; SC F SA; DGRFP- AJFP; Banca C. SA., iar hotărârea Comitetului Creditorilor, consemnată în procesul-verbal a fost: "Comitetul Creditorilor cu 4 voturi "pentru"; împuternicește administratorul special al SC A. SRL pentru identificarea, negocierea și semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor, în exploatării la maximum a mall-ului din ....";.

Votul considerat împotrivă a fost cel exprimat prin corespondență de contestatoarea creditoare Banca C. SA care și-a exprimat acordul condiționat de supunerea ofertelor societăților specializate spre aprobare Comitetului Creditorilor, ulterior administratorul special putând să semneze contractul cu ofertantul declarat câștigător.

În speța de față, contestatoarea-creditoare a solicitat anularea Deciziei adoptate de Comitetul Creditorilor debitoarei SC A. SRL în ședința din data de 02.03.2016 ca "fiind nelegală și contrară intereselor creditorilor participanți la procedura insolvenței"; pentru 3 motive: nelegala întrunire a Comitetului Creditorilor înainte de a se fi soluționat acțiunea în anularea hotărârii adunării creditorilor din data de 12.02.2016, prin care s-a ales Comitetul Creditorilor, depășirea atribuțiilor Comitetului prin acordarea administratorului special a unor prerogative pe care legea nu i le conferă și decizia Comitetului este contrară intereselor creditorilor participanți la procedură, votul membrilor fiind viciat de împrejurarea omisiunii comunicării măsurii de denunțare a contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G. SA.

În ce privește primul pretins motiv de nelegalitate, judecătorul-sindic a constatat că dispozițiile prevăzute la art. 51 alin. (1) - (4) din Legea nr. 85/2014 nu îl obligă pe judecătorul-sindic să desemneze un Comitet, această posibilitate rămânând la aprecierea personală a judecătorului și nici nu impune confirmarea acestuia în situația în care Comitetul a fost desemnat de Adunarea Creditorilor, astfel încât nu este întemeiată susținerea contestatoarei că nu se puteau întruni în mod legal membrii Comitetului Creditorilor înainte ca judecătorul-sindic să ia act de această desemnare.

Așadar, atâta vreme cât în Legea nr. 85/2014 nu există nici o dispoziție legală care să impună confirmarea de către judecătorul-sindic a Comitetului Creditorilor ales prin votul Adunării Creditorilor, ședința Comitetului Creditorilor A. SRL a fost legal convocată și legal întrunită.

În ce privește motivul de nelegalitate privitor la așa-zisa depășire a atribuțiilor stabilite de lege pentru Comitetul Creditorilor, judecătorul-sindic a constatat că și acest motiv este nefondat, întrucât chiar dispozițiile art. 87 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 au impus ca această operațiune de identificare, negociere și semnare de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor, operațiune care excede activităților curente pe care debitorul le poate continua în perioada de observație, să fie supusă aprobării Comitetului Creditorilor.

Așadar, această operațiune, care nu se încadrează în activitățile curente pe care le poate continua debitorul în perioada de observație, debitor căruia nu i s-a ridicat dreptul de administrare, pentru a putea fi îndeplinită de administratorul special, putea fi autorizată de administratorul judiciar doar după aprobarea Comitetului Creditorilor.

Prin urmare, este nefondată atât susținerea contestatoarei că, în speță, Comitetul Creditorilor și-ar fi depășit atribuțiile aprobând împuternicirea administratorului special al debitoarei pentru identificarea, negocierea și semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor în vederea exploatării la maximum a mall-ului din Botoșani, dar și susținerea contestatoarei că i s-ar fi acordat administratorului special prerogative pe care legea nu i le-ar conferi.

În ce privește ultimul motiv de nelegalitate invocat, respectiv acela că decizia Comitetului Creditorilor ar fi contrară intereselor creditorilor și că votul membrilor Comitetului Creditorilor ar fi fost viciat pentru că nu li s-ar fi adus la cunoștință că a fost denunțat contractul de închiriere cu G. SA, judecătorul-sindic a constatat că nu există la dosarul cauzei nici o dovadă că această decizie ar fi contrară intereselor creditorilor, dimpotrivă, judecătorul-sindic a apreciat că este în interesul creditorilor să fie încheiate cât mai curând posibil contracte de închiriere pentru spațiile disponibile din clădirea debitoarei, din chiriile încasate putând fi achitate creanțele creditorilor, iar în ce privește denunțarea unilaterală a contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G., judecătorul-sindic a constatat că nici unul dintre membrii comitetului creditorilor nu a invocat vicierea consimțământului dat în favoarea propunerii pe acest motiv, spre deosebire de contestatoare care oricum nu a votat pentru propunere, astfel că votul său chiar dacă a fost influențat nu schimbă cu nimic hotărârea Comitetului, aceasta ar fi putut fi luată cu unanimitate, în loc de 4 voturi "pentru";, cum s-a întâmplat în realitate.

De altfel, judecătorul-sindic a apreciat că această împrejurare, respectiv aceea a denunțării contractului de închiriere încheiat cu G. SA, ar fi fost un argument suplimentar în favoarea acordării permisiunii administratorului special pentru identificarea, negocierea și semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor, pentru că doar un spațiu închiriat poate aduce venituri din care să poată fi achitate creanțele.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel contestatoarea Banca C. SA, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Referitor la nelegalitatea deciziei adoptate de Comitetul Creditorilor în ședința din data de 02.03.2016, arată că, potrivit art. 87 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, în perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plați către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, fie sub supravegherea administratorului special dacă debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, fie sub conducerea administratorului judiciar dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

Art. 87 alin. (2) din Lege stabilește că actele, operațiunile și plățile care exced activităților curente trebuie supuse în mod obligatoriu aprobării Comitetului Creditorilor, indiferent dacă cererea de efectuare a operațiunii aparține administratorului special sau administratorului judiciar, dacă debitorul se află sub supravegherea sau conducerea administratorului judiciar.

În ședința din data de 02.03.2016, Comitetul Creditorilor a fost convocat pentru a aproba împuternicirea administratorului special să efectueze operațiuni de negociere și de încheiere a unor contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spatiilor din Mall. Or, operațiunile de negociere și de încheiere de contracte cu firme specializate pentru intermedierea închirierii spatiilor exced activităților curente pe care le desfășoară debitoarea.

Prin aprobarea ordinii de zi în forma propusă, Comitetul Creditorilor și-a depășit atribuțiile expres reglementate de lege, întrucât a acordat administratorului special drepturi pe care Legea nr. 85/2014 nu i le atribuie, respectiv dreptul de a efectua acte, operațiuni și plați care exced activităților curente - negociere și încheiere de contracte cu firme pentru intermedierea închirierii spatiilor comerciale.

Contrar celor reținute de judecătorul-sindic în cuprinsul sentinței de fond, susținerile sale privind nelegalitatea Deciziei Comitetului Creditorilor nu vizau inexistența formală a unei aprobări acordate administratorului special.

Aspectele invocate vizau faptul că prin modalitatea în care s-a acordat împuternicirea administratorului special, de a efectua operațiunile care exced activității curente, nu este atins scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligativității unei aprobări prealabile.

În condițiile în care creditorii participanți la procedura nu cunosc rezultatul negocierilor purtate de administratorul special pentru încheierea contractelor cu firmele de intermediere și rezultatul negocierilor, nu se poate afirma că ne aflam într-un caz de aprobare efectiva a unor acte care depășesc activitatea curenta a societății debitoare. Ba mai mult, nu se poate determina limita împuternicirii acordate administratorului special, întrucât nu se precizează în mod expres dacă încheierea contractelor cu firmele specializate va implica si încheierea contractelor de închiriere de către aceste firme, în condiții necunoscute creditorilor.

A admite existenta unei aprobări efective în condițiile date, înseamnă a goli de conținut dispozițiile art. 87 alin. (2) din Lege care instituie obligativitatea aprobării efectuării unui act determinat/unei operațiuni sau plați determinate ce excede activității curente.

Mai mult, art. 4 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 consacră ca principiu fundamental al procedurii insolventei "asigurarea unui grad ridicat de transparenta și previzibilitate în procedură".

Transparenta și previzibilitatea trebuie asigurată și în ceea ce privește activitatea desfășurata de debitoare prin administrator special, în sensul cunoașterii de către creditori a actelor, operațiunilor și plaților specifice activității curente, precum și în sensul cunoașterii și aprobării celor ce exced activității curente.

A admite că administratorul special poate încheia acte, ale căror condiții financiare nu pot fi cunoscute de creditori prealabil încheierii actului, ar echivala cu anihilarea acestui principiu. În cazul păstrării deciziei Comitetului Creditorilor în forma adoptată, administratorul special s-ar prevala de un mandat nelimitat și general pentru a încheia acte ce exced activității curente.

Prin urmare, în mod eronat a reținut judecătorul-sindic faptul că, în speță, această aprobare a Comitetului Creditorului este una efectivă. De fapt, prin aprobarea propunerii în modalitatea în care a fost formulată, Comitetul Creditorului și-a depășit atribuțiile expres reglementate de lege, întrucât a acordat administratorului special drepturi pe care Legea nr. 85/2014 nu i le atribuie.

Referitor la contrarietatea Deciziei Comitetului Creditorilor în raport cu interesele creditorilor participanți la procedură, a arătat următoarele:

La data de 04.02.2016 administratorul judiciar al SC A. SRL a emis Notificarea nr.179, prin care a denunțat Contractul de închiriere din data de 26.07.2012 încheiat între A. și G. SA (supermarketul X.).

Măsura denunțării a fost adusă la cunoștința G. SA în data de 08.02.2016, însă nu a fost adusă și la cunoștința creditorilor participanți la procedură, întrucât măsura de denunțare nu a fost cuprinsă într-un Raport de activitate al administratorului judiciar.

Denunțarea Contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G. SA a creat premisele pentru ca administratorul special să fie împuternicit să identifice, să negocieze și să încheie contracte de închiriere cu un alt hipermarket.

Necesitatea împuternicirii administratorului special, pentru a identifica, negocia și încheia contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor, a fost justificată pe următoarele aspecte:

- debitoarea se confruntă cu dificultăți în identificarea de chiriași pentru spațiile din mall;

- este necesară identificarea și negocierea cu chiriași precum hipermarketuri, magazine de electrocasnice sau branduri renumite de îmbrăcăminte, care asigură creșterea vadului comercial și implicit a veniturilor.

Prin urmare, în măsura în care contractul de închiriere ar fi fost menținut, nu apărea ca fiind necesară împuternicirea administratorului special pentru a identifica, negocia și încheia contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spatiilor.

Contractul de închiriere încheiat cu G. SA aducea debitoarei încasări anuale de peste 70.000 Euro, fiind una din cele mai importante surse de fonduri (lichidități) pe care debitoarea le obținea din închirierea spatiilor comerciale din incinta complexului.

Ca atare, votul membrilor Comitetului Creditorilor a fost viciat, întrucât aceștia nu au cunoscut faptul ca administratorul judiciar a denunțat un Contract de închiriere ce asigura debitoarei încasări anuale de peste 70.000 Euro.

Omisiunea administratorului judiciar de a încunoștiința creditorii despre adoptarea măsurii denunțării Contractului de închiriere încheiat de debitoare cu G. SA a condus la vicierea votului membrilor Comitetului Creditorilor, care nu au cunoscut faptul că debitoarea nu va mai obține fonduri considerabile din închirierea spațiului comercial de la parter și că administratorul special ar fi împuternicit să identifice un nou chiriaș de tip hipermarket să negocieze și să încheie un contract de închiriere cu un astfel de chiriaș.

Totodată, creditorii nu au cunoscut faptul că există riscul ca averea debitoarei să fie afectată ca urmare a denunțării Contractului de închiriere încheiat cu G. SA, în ipoteza în care măsura va fi menținută de judecătorul-sindic, iar G. SA va formula o acțiune în despăgubiri.

Faptul că creditorii care au votat pentru ordinea de zi nu au invocat vicierea consimțământului lor legal de adoptare a acestei decizii nu este în măsură să justifice soluția judecătorului sindic, în condițiile în care este vorba de o procedura colectivă, în care interesul creditorilor este unul colectiv, și nu individual, prin urmare, nu ne putem raporta la manifestările individuale de voință ale fiecărui creditor, ci trebuie să ne raportăm la interesul colectiv al creditor, acela de a-și satisface creanțele.

Prin urmare, apreciază apelanta că în mod eronat a reținut judecătorul sindic faptul că interesele creditorilor nu au fost prejudiciate prin adoptarea Deciziei privind împuternicirea administratorului special.

B. SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de apel, a arătat că, este adevărat că operațiunile de negociere și încheiere a unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze închirierea spațiilor din Mall exced activității curente a debitoarei, situație în care, devin aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (2). Tocmai pornind de la prevederile acestui text de lege administratorul judiciar a considerat necesar ca prin decizia Comitetului creditorilor să se autorizeze administratorul special pentru a negocia și încheia un contract cu o firmă specializată care să intermedieze închirierea spațiilor din Mall.

Dispozițiile art. 87 alin. (2), la care face trimitere și creditorul apelant, sunt în sensul aprobării de către Comitet a cererii administratorului special, a propunerii și nu a actului material în sine, a unui contract în speță.

Prin urmare, în mod judicios, a reținut judecătorul sindic că, dispozițiile art. 87 alin. (2) din lege se pliază exact pe speță, întrucât o atare operațiune, care nu se încadrează în activitățile curente pe care le poate continua debitorul în perioada de observație, debitor căruia nu i s-a ridicat dreptul de administrare, pentru a putea fi îndeplinită de administratorul special, putea fi autorizată de administratorul judiciar doar după aprobarea Comitetului Creditorilor.

Solicită a fi avut în vedere că nu Comitetul Creditorilor a acordat administratorului special atribuții pe care legea nu i le-a conferit, ci Comitetul Creditorilor a adoptat o hotărâre tocmai în baza unei prevederi legislative, conferind administratorului special posibilitatea de a încheia acte ce exced activității curente, posibilitate reglementată de legea specială, după cum a învederat deja instanței.

A mai arătat faptul că, autorizarea administratorului special a vizat exclusiv identificarea, negocierea și semnarea de contracte cu firme specializate care să intermedieze închirierea spațiilor. Așadar, era vorba despre o etapă premergătoare semnării unor eventuale contracte de închiriere a spațiilor din incinta Mall-ului, și anume în etapa contractării unei firme specializate care să intermedieze inițierea unor raporturi contractuale cu eventuali chiriași - deci nu încheierea efectivă a unor contracte de închiriere.

În aceste împrejurări, orice discuții privind o posibilă împuternicire a administratorului special în vederea semnării unor eventuale contracte de închiriere erau oricum premature și făcute în afara cadrului procesual, întrucât ceea ce s-a supus spre aprobare Comitetului Creditorilor a fost doar semnarea unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze încheierea unor eventuale contracte de închiriere, și nicidecum semnarea contractelor de închiriere înseși.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, în mod evident acesta nu poate fi primit, din moment ce debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, situație în care toate părțile, inclusiv administratorul special, au interesul gestionării cât mai profitabile a averii debitoarei, astfel încât să crească șansele de acoperire a masei credale.

În acest sens, în mod întemeiat, judecătorul sindic a constatat că la dosarul cauzei nu există vreo dovadă că această decizie ar fi contrară intereselor creditorilor, apreciind - per a contrario - că este în interesul creditorilor să fie încheiate cât mai curând posibil contracte de închiriere pentru spațiile disponibile din clădirea debitoarei, din chiriile încasate putând fi achitate creanțele creditorilor.

Raportat la specificul obiectului de activitate al debitoarei, reușita reorganizării depinde într-o proporție covârșitoare de colaborarea societății debitoare cu retailerii mari și foarte mari. Or, după cum este binecunoscut, retailerii în discuție au o politică foarte strictă de confidențialitate, generată de tarifele diferențiate pe care aceștia le practică, în funcție de zona țării, vadul comercial, expunere, prezența societăților concurente, și alți asemenea factori. Așa fiind, trecând peste faptul că încheierea de contracte presupune eforturi foarte mari și negocieri ample, parcurgerea unei etape suplimentare— a aprobării actelor materiale de către Comitetul Creditorilor - ar presupune și obținerea acordului din partea retailerilor (de cele mai multe ori, internaționali) în vederea prezentării actului material către terți - acord care ar fi puțin probabil de obținut, tocmai urmare a acestor tarife diferențiate pe care le practică. Or, a prezenta contractele în cadrul procedurii de insolvență ar conduce, în final, la anihilarea oricărei urme de confidențialitate și, pe cale de consecință, fie la rezilierea unor contracte ale retailerilor, fie la obligarea marilor firme să alinieze toate tarifele la cele negociate cu societatea debitoare - lucru foarte puțin probabil de realizat. Așa fiind, nu doar că solicitările contestatoarei sunt excesive, dar îmbrățișarea unei atare optici ar aduce deservicii nu doar societății debitoare, cât tuturor creditorilor înscriși în cadrul procedurii concursuale, întrucât chiriașii a căror atragere se dorește, cu siguranță nu vor dori să își asume asemenea riscuri.

Se invocă de către apelantă faptul că prin notificarea nr. 179/4.02.2016 administratorul judiciar a denunțat contractul de închiriere din data de 26.07.2012 încheiat cu G. S.A. măsură care nu ar fi fost adusă la cunoștința creditorilor, aceștia, la momentul votării în cadrul ședinței Comitetului, neavând cunoștință despre denunțarea unui contract ce aduce debitoarei încasări anuale de peste 70.000 euro.

Sub un prim aspect, arătă că o atare susținere este lipsită de orice fel de logică, în condițiile în care hotărârea Comitetului Creditorilor a fost chiar în sensul aprobării ordinii de zi.

Sub un al doilea aspect, creditorul contestator nu poate invoca, în numele celorlalți membri ai Comitetului, o pretinsă viciere a voinței acestora, în condițiile în care, situația expusă în susținere, și dacă ar fi reală, nu este de natură a contura condițiile unei nulități absolute, ce poate fi invocată de orice persoană, ci cel mult o nulitate relativă ce poate fi invocată doar de persoana vătămată. Or, în cauză, niciunul dintre ceilalți patru membri ai Comitetului Creditorilor, care au votat în sensul aprobării ordinii de zi, nu au formulat o contestație împotriva hotărârii adoptate, "prin vicierea votului"" acestora în cadrul ședinței din data de 02.03.2016.

De altfel, în această privință judecătorul sindic a constatat că niciunul dintre membrii Comitetului Creditorilor nu a invocat vicierea consimțământului dat în favoarea propunerii pe acest motiv, spre deosebire de contestatoare care oricum nu a votat pentru propunere, astfel că votul Băncii C. SA chiar dacă a fost influențat nu schimbă cu nimic hotărârea comitetului.

Astfel, pornind de la principiul maximizării averii debitorului, având în vedere dispozițiile art. 123 alin. (1) teza a IV-a din Legea insolvenței, administratorul judiciar/ lichidatorul este cel îndrituit a aprecia asupra asumării sau denunțării contractului, după o evaluare a rentabilității contractului din punct de vedere economic și o evaluare juridică a efectelor denunțării, având în vedere posibilitatea cocontractantului de a formula cerere de despăgubire a prejudiciului suferit urmare încetării efectelor acestuia.

Administratorul judiciar a avut în vedere un cumul de elemente care i-au format convingerea cu privire la rentabilitatea contractului din punct de vedere economic, respectiv faptul că S.C. G. S.A. încalcă frecvent dispozițiile contractuale, aspect care atrage prejudicii debitoarei, precum și faptul că, prețurile practicate de contestatoare, considerabil mai mari decât cele practicate în magazinele de tip hypermarket, aprovizionarea deficitară a spațiului comercial, sunt de natură a diminua vadul comercial pe care ar trebui să îl atragă un magazin de tip "ancoră".

În ceea ce privește prezentarea măsurii administratorului judiciar, aceasta a fost inclusă în raportul de activitate aferent lunii în care a fost adoptată respectiva măsură, respectiv în luna februarie 2016 și oricum, măsura nu era de natură a influența decizia adoptată în cadrul Comitetului Creditorilor. Precizează că, în interiorul Mall-ului sunt mai multe spații libere, necesitatea negocierii unor contracte de închiriere fiind independentă de menținerea sau nu a măsurii de denunțare a contractului cu G. S.A.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de apel invocate, prin care apelanta reiterează practic argumentele menționate prin contestația înaintată judecătorului sindic, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de apel privind interpretarea eronată, de către judecătorul sindic, a primei critici dezvoltate în contestația formulată vizând depășirea de către Comitetul Creditorilor a atribuțiilor legale, acordând administratorului special, a unor prerogative neprevăzute de lege, fapt ce conduce la nelegalitatea deciziei Comitetului Creditorilor ce face obiect al litigiului de față, Curtea constată că este nefondată.

Astfel, legiuitorul a enumerat principalele atribuții ale Comitetului Creditorilor prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, după cum urmează: (1) Comitetul creditorilor are următoarele atribuții:

a) să analizeze situația debitorului și să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activității debitorului și la planurile de reorganizare propuse;

b) să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul judiciar care dorește să fie desemnat de către creditori în dosar condițiile numirii;

Acest text legal nu prevede însă în mod exhaustiv atribuțiile Comitetului Creditorilor, întrucât, în cuprinsul Legii nr. 85/2014 sunt înserate și alte atribuții ale acestui organ deliberativ și decizional al masei credale.

Totodată, prin alin. (2) al aceluiași articol, legiuitorul a prevăzut posibilitatea întrunirii Comitetului Creditorilor, oricând este necesar: "Comitetul creditorilor se întrunește ori de câte ori este necesar, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, după caz, ori la cererea oricărui membru al comitetului creditorilor. Comunicarea și votul se vor putea efectua prin orice mijloc care asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia";.

În cuprinsul Legii nr. 85/2014 nu se găsește vreo dispoziție imperativă privind confirmarea de către judecătorul sindic a Comitetului Creditorilor ales prin votul Adunării Creditorilor conform art. 50 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește așa-zisa depășire din partea Comitetului Creditorilor, a atribuțiilor legale, Curtea constată că este nefondată, având în vedere atât argumentele expuse mai sus, desprinse din interpretarea art. 51 alin. (1) și (2) al Legii nr. 85/2014, cât și din interpretarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) și (2) din aceeași lege care prevede expres:

"(1) În perioada de observație, debitorul va putea să continue desfășurarea activităților curente și poate efectua plăți către creditorii cunoscuți, care se încadrează în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente, după cum urmează:

a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 67 alin. (1) lit. g), și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

(2) Actele, operațiunile și plățile care depășesc condițiile prevăzute la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o ședință a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. În cazul în care o anumită operațiune care excedează activității curente este recomandată de către administratorul judiciar, iar propunerea este aprobată de către comitetul creditorilor, aceasta va fi îndeplinită obligatoriu de administratorul special. În cazul în care activitatea este condusă de către administratorul judiciar, operațiunea va fi efectuată de către acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fără a fi necesară cererea administratorului special";.

Rezultă sine qua non faptul că în cazul în care nu s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, o operațiune care nu se circumscrie activităților curente pe care le desfășoară debitoarea, pentru a putea fi exercitată de către administratorul special, era necesară autorizarea, de către administratorul judiciar, precum și aprobarea Comitetului Creditorilor.

Relevantă în cauză este definiția dată de către legiuitor prin art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014 activității de "Supraveghere exercitată de administratorul judiciar în condițiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului"; ca fiind "analiza permanentă a activității acestuia și avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât și a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menționează și faptul că au fost verificate și că sunt îndeplinite condițiile privind realitatea și oportunitatea operațiunilor juridice supuse avizării. Supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului se face prin avizul prealabil acordat cel puțin cu privire la următoarele operațiuni:

a) plățile, atât prin contul bancar, cât și prin casierie; aceasta se poate realiza fie prin avizarea fiecărei plăți, fie prin instrucțiuni generale cu privire la efectuarea plăților;

b) încheierea contractelor în perioada de observație și în perioada de reorganizare;

c) operațiunile juridice în litigiile în care este implicat debitorul, avizarea măsurilor propuse privind recuperarea creanțelor;

d) operațiunile care implică diminuarea patrimoniului, precum casări, reevaluări etc.;

e) tranzacțiile propuse de către debitor;

f) situațiile financiare și raportul de activitate atașat acestora;

g) măsurile de restructurare sau modificările contractului colectiv de muncă;

h) mandatele pentru adunările și comitetele creditorilor ale societăților aflate în insolvență la care societatea debitoare deține calitatea de creditor, precum și în adunările generale ale acționarilor la societățile la care debitorul deține participații;

i) înstrăinarea de active imobilizate din patrimoniul societății la care debitorul deține participații sau grevarea de sarcini ale acestora, este necesară, pe lângă avizul administratorului judiciar, și parcurgerea procedurii prevăzute de art. 87 alin. (2) și (3)";.

Din acest text legal, respectiv art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014, rezultă expres, apanajul administratorului special în a încheia contracte, în perioada de observație și în perioada de reorganizare, obligatoriu însă cu avizarea de către administratorul judiciar.

Din coroborarea celor două texte legale menționate, respectiv art. 5 pct. 66 cu art. 87 alin. (2) ale Legii nr. 85/2014, rezultă în cazul supus cercetării judecătorești de față, necesitatea avizului din partea administratorului judiciar și a aprobării Comitetului Creditorilor, ambele fiind îndeplinite în speța de față, în ceea ce privește operațiunea de identificare, de negociere și încheierea unui contract cu o firmă specializată care să intermedieze închirierea spațiilor din Mall-ul proprietate a debitoarei.

Așadar, este vorba despre o etapă premergătoare semnării unor eventuale contracte de închiriere a spațiilor din incinta Mall-ului, și anume etapa contractării unei firme specializate care să intermedieze inițierea unor raporturi contractuale cu eventuali chiriași - deci nu încheierea efectivă a unor contracte de închiriere.

Nici cel de-al doilea motiv de apel privind o pretinsă contradicție între Decizia Comitetului Creditorilor în raport de interesele creditorilor, ignorată de către judecătorul sindic nu poate fi primit.

Astfel, atâta timp cât Decizia Comitetului Creditorilor contestată de către apelantă, a fost votată cu majoritate absolută, cu 4 voturi "pentru"; din cele 5 voturi exprimate (excluzând votul apelantei care de fapt a fost tot unul "pentru"; însă sub condiție, motiv pentru care a fost considerat negativ) și cum Comitetul Creditorilor este factorul decizional care exprimă interesele Adunării Creditorilor, nu se poate reține că a fost votată o decizie ce încalcă interesele masei credale.

Dimpotrivă, interesele atât ale creditorilor cât și ale debitoarei, în această fază a procedurii insolvenței, sunt convergente, subsumate scopului acesteia, așa cum este definit prin art. 2 din Legea nr. 85/2014, ca fiind "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia";.

Așadar, interesul comun al tuturor părților, inclusiv al administratorului special, este acela al gestionării cât mai profitabile a averii debitoarei, în vederea creșterii șanselor de acoperire a masei credale, neexistând la dosar nici o dovadă în sens contradictoriu acestei interpretări, dimpotrivă interesul creditorilor fiind acela al identificării și încheierii cât mai rapide a unor contracte de închiriere pentru spațiile disponibile, urmând ca, din chiriile încasate să se efectueze plăți, conform Planului de reorganizare, respectiv a Programului de plăți acceptat și confirmat.

Deosebit de aceasta sunt pertinente susținerile administratorului judiciar potrivit cărora în raport de specificul obiectului de activitate al debitoarei, reușita reorganizării depinde într-o proporție covârșitoare de colaborarea societății debitoare cu retailerii mari și foarte mari. Or, după cum este binecunoscut, retailerii în discuție au o politică foarte strictă de confidențialitate, generată de tarifele diferențiate pe care aceștia le practică, în funcție de zona țării, vadul comercial, expunere, prezența societăților concurente, și alți asemenea factori. Așa fiind, trecând peste faptul că încheierea de contracte presupune eforturi foarte mari și negocieri ample, parcurgerea unei etape suplimentare— a aprobării actelor materiale de către Comitetul Creditorilor - ar presupune și obținerea acordului din partea retailerilor (de cele mai multe ori, internaționali) în vederea prezentării actului material către terți - acord care ar fi puțin probabil de obținut, tocmai urmare a acestor tarife diferențiate pe care le practică. Or, a prezenta contractele în cadrul procedurii de insolvență ar conduce, în final, la anihilarea oricărei urme de confidențialitate și, pe cale de consecință, fie la rezilierea unor contracte ale retailerilor, fie la obligarea marilor firme să alinieze toate tarifele la cele negociate cu societatea debitoare - lucru foarte puțin probabil de realizat. Așa fiind, nu doar că solicitările contestatoarei sunt excesive, dar îmbrățișarea unei atare optici ar aduce deservicii nu doar societății debitoare, cât tuturor creditorilor înscriși în cadrul procedurii concursuale, întrucât chiriașii a căror atragere se dorește, cu siguranță nu vor dori să își asume asemenea riscuri.

Nici ultima critică a apelantei privind vicierea votului membrilor Comitetului creditorilor datorată neaducerii la cunoștință a măsurii de denunțare unilaterală a contractului de închiriere cu G. SA, nu este întemeiat.

Astfel, pe de o parte apelanta nu menționează nici un text legal încălcat de către administratorul judiciar prin neaducerea la cunoștința creditorilor denunțarea contractului de închiriere cu SC G. SA, iar pe de altă parte, apelanta însăși a fost parte în dosarul nr. 2595/2015/a2 al Tribunalului Botoșani având ca obiect exact contestația promovată de către SC G. SA împotriva măsurii administratorului judiciar de denunțare a contractului de închiriere menționat.

Prin sentința nr. 12 din 14 aprilie 2016, judecătorul sindic a respins contestația SC G. SA, reținând că administratorul judiciar este obligat, în conformitate cu dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, fie să mențină, fie să denunțe contracte aflate în curs de derulare, fie să modifice unele clauze contractuale (pe parcursul perioadei de observație), cu acordul cocontractanților.

Așadar, în virtutea prerogativelor legale, administratorul judiciar a denunțat contractul de închiriere încheiat cu SC G. SA, (fapt menționat în raportul întocmit de administratorul judiciar) având la bază Nota de fundamentare nr. 169 din 4.02.2016, din care rezultă următoarele:

- numărul clienților cumpărători ai contestatoarei G. SA a scăzut în anul 2015, cu 1,5% față de anul 2014, scădere care se datorează în principal aprovizionării deficitare a supermarketului din incinta A. SRL:

- chiria obținută de debitoare, în baza cifrei de afaceri a contestatoarei SC G. SA este cea mai mică chirie realizată, în comparație cu media chirie obținută pe celelalte spații situate la parterul mall-ului;

- nerespectarea de către G. SA a R.O.I. a condus la deteriorarea bunurilor debitoarei.

Așadar se impune concluzia judecătorului sindic exprimată în sentința nr. 12 din 14.04.2016 conform căreia menținerea contractului de închiriere cu SC G. SA nu putea conduce decât la pierderi din averea debitoarei, așa încât denunțarea acestui contract de închiriere a constituit o premisă pentru încheierea altui contract de închiriere cu beneficii net superioare pentru debitoare și implicit pentru masa credală.

De menționat este faptul că în interiorul Mall-ului există mai multe spații libere, astfel încât necesitatea găsirii unor noi chiriași este independentă de măsura de denunțare a contractului de închiriere cu SC G. SA încheiat la data de 26.07.2012, modificat și completat prin actul adițional nr. 1 din 22.04.2015.

Trebuie relevat și faptul că sentința menționată nu a fost atacată de către apelantă din cauza de față, respectiv Banca C. SA, deși în dosarul menționat a avut calitatea de intimată și nici de vreun alt membru al Comitetului Creditorilor.

În acest context, Curtea nu constată motive de nelegalitate ale Deciziei Comitetului Creditorilor din 2.03.2016, aceasta fiind adoptată cu respectarea condițiilor legale, sentința judecătorului sindic fiind corectă și temeinică.

În consecință, cum față de argumentele de fapt și de drept prezentate, criticile apelantei apar ca nefiind pertinente, sentința atacată fiind legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, apelul de față urmează a fi respins ca nefondat.

← Procedura insolvenţei. legea nr. 85/2014, art. 14, 15 cod...		Procedura insolvenţei. contestaţie creanţă. calitatea de... →

Procedura insolvenţei. contestaţie împotriva deciziei adoptate de comitetul creditorilor.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. contestaţie împotriva deciziei adoptate de comitetul creditorilor.