Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 772 din data de 04.11.2013

Deși dispozițiile Legii nr. 85/2006, nu instituie o valoarea prag în cazul cererilor de deschidere a procedurii insolvenței formulate de debitoarea însăși, o atare circumstanță nu dispensează instanța de obligația de a verifica dacă declanșarea procedurii este, într-adevăr, aptă să asigure realizarea scopului urmărit de legiutor în instituirea acesteia, pentru că, altfel, aplicarea literală a textului ar conduce la soluții contrare tocmai unui atare scop, astfel cum este el definit de art. 2 din lege.

În speță, însă, este evident că finalitatea urmărită de legiuitor nu poate fi atinsă - câtă vreme, din chiar cuprinsul cererii și al actelor doveditoare atașate acesteia, rezultă că pasivul nu poate fi acoperit, întrucât debitoarea nu deține în patrimoniu nici un fel de bunuri sau valori și nici creanțe de recuperat de la terți.

În atare situație, declanșarea procedurii insolvenței ar constitui un demers procesual formal, lipsit de orice efect, și nu ar face altceva decât să genereze costuri administrative nejustificate (suportate din fonduri publice), în condițiile în care premizele prezentate de debitoare sunt tocmai cele de închidere a unei atare proceduri - astfel cum rezultă din economia prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, care statuează că "în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative […] judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii insolvenței";.

Prin sentința civilă nr. 772/CC/04.11.2013 pronunțată în dosarul nr. 5447/108/2013, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins cererea formulată de debitoarea SC S.T. SRL, pentru deschiderea procedurii insolvenței în baza Legii nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic reține, în esență, că lista asociaților depusă la fila 12 dosar și cererea de deschidere a procedurii sunt semnate indescifrabil de o persoană neidentificabilă, la dosar nefiind depusă nici o dovadă din care să rezulte care este reprezentantul legal al societății.

Astfel, arată că cererea a fost formulată de debitoare fără a se arăta, în concret, numele și prenumele reprezentantului său legal, iar la final semnează "administrator";, fără a se indica cine este acesta, cu nume și prenume.

Consideră, prin urmare, că nu a fost dovedită calitatea de reprezentant legal al debitoarei - calitate care se dovedește cu certificat eliberat de Oficiul registrului Comerțului.

Pe de altă parte, reține că documentele contabile sunt din decembrie 2011, deși, potrivit art. 28, alin. 1, lit. a și f din Legea nr. 85/2006, bilanțul prescurtat trebuia să fie aferent lunii precedente formulării cererii, în timp ce contul de profit și pierderi trebuia să fie din anul anterior introducerii cererii (2012, nu 2011).

Mai mult, arată că lipsește o listă a creditorilor întocmită în condițiile legii, cu arătarea sediilor acestora și a valorii creanțelor, cu mențiunea dacă creanțele sunt chirografare, garantate, scadente, etc; că, prin cerere se arată doar că majoritatea sumelor datorate sunt către bugetul de stat, fără ca pe lista creditorilor să figureze minoritatea acestora

Ori, apreciază că, în atare situație, nu se poate determina starea de insolvență a societății - care trebuie dovedită de cel care o invocă și nu se presupune - prevederile art. 32, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 statuând că deschiderea procedurii se poate face numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 27 din legea insolvenței, adică societatea debitoare să fie în stare de insolvență vădită sau iminentă.

În speță, nu a fost dovedită starea de insolvență în nici una dintre cele două forme, iar din actele contabile vechi nu se poate reține o astfel de stare, cu atât mai mult cu cât insolvența trebuie cerută în 30 de zile de la apariția sa, potrivit art. 27, alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 27 din Legea nr. 85/2006, așa încât, în baza art. 32, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a procedat la respingerea cererii.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel debitoarea SC S.T. SRL, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei la Tribunalul Arad în vederea deschiderii procedurii insolvenței.

În motivarea apelului, debitoarea susține, în esență, că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică și că fiecare zi de întârziere în declanșarea procedurii de insolvență determină acumularea unor noi dobânzi și penalități de întârziere.

Mai arată că singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 85/2006, în cazul nedepunerii documentelor prevăzute de art. 28 o constituie decăderea debitorului din dreptul de a propune un plan de reorganizare, nicidecum respingerea cererii, debitorul fiind singurul care poate aprecia apariția stării de insolvență; de altfel, învederează că, potrivit art. 27 alin (2) din Legea insolvenței, "Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta"; susține că, numai potrivit OUG 91/2013 - care a fost declarată neconstituțională, de Curtea Constituțională a României, în data de 29.10.2013 - nedepunerea unor documente atrage respingerea cererii; în fine, mai arată că, pentru deschiderea procedurii la cererea debitorului, Legea insolvenței nu prevede nici condiția unei valori-prag și nici existența unei Hotărâri a Adunării Generale a Asociaților.

În ceea ce privește semnatarul cererii de deschidere a procedurii, arată că, potrivit art. 27 alin (3) din Legea nr. 85/2006, "Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta".

Ori, învederează că, așa cum rezultă, de altfel, din chiar cuprinsul hotărârii atacate, a depus în probațiune certificat de înregistrare și declarații pe propria răspundere iar, atașat cererii de reexaminare, a depus declarațiile prevăzute la art. 28 al. 1 lit. j și k din Legea nr. 85/2006 - acte în cuprinsul cărora a arătat calitatea de reprezentant legal al semnatarului cererii.

În altă ordine de idei, solicită a se constata că documentele depuse în susținerea cererii sunt chiar din anul 2013, acestea fiind anexate cererii inițiale de deschidere a procedurii insolvenței - înregistrată la Tribunalul Arad în data de 24 mai 2013.

În drept, apelanta a invocat prevederile art. 27-29 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, art. 405, 466 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.

Examinând apelul debitoarei, conform dispozițiilor art. 479 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Curtea consideră necesar a preciza că, urmare a reevaluării practicii sale anterioare - inclusiv prin observarea, în timp, a efectelor hotărârilor de deschidere a procedurii insolvenței în cauze similare - a constatat că, deși condițiile formale de declanșare a procedurii sunt îndeplinite, scopul acesteia nu este atins.

În atare situație, s-a impus un reviriment al jurisprudenței, sub aspectul analizat, în sensul examinării cererii de deschidere a procedurii, prin analiza conjugată, atât a condițiilor prevăzute de lege pentru instituirea unei atare măsuri, cât și a premizelor de realizare a scopului acesteia - și anume, acoperirea pasivului înregistrat.

În sensul celor de mai sus, Curtea relevă că, deși dispozițiile Legii nr. 85/2006, nu instituie o valoarea prag în cazul cererilor de deschidere a procedurii insolvenței formulate de debitoarea însăși, o atare circumstanță nu dispensează instanța de obligația de a verifica dacă declanșarea procedurii este, într-adevăr, aptă să asigure realizarea scopului urmărit de legiutor în instituirea acesteia, pentru că, altfel, aplicarea literală a textului ar conduce la soluții contrare tocmai unui atare scop.

Ori, potrivit art. 2 din legea insolvenței, scopul instituirii unei proceduri colective îl constituie acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

În speță, însă, este evident că finalitatea urmărită de legiuitor nu poate fi atinsă - câtă vreme, din chiar cuprinsul cererii și al actelor doveditoare atașate acesteia, rezultă că pasivul nu poate fi acoperit, întrucât debitoarea nu deține în patrimoniu nici un fel de bunuri sau valori și nici creanțe de recuperat de la terți.

În atare situație, declanșarea procedurii insolvenței ar constitui un demers procesual formal, lipsit de orice efect, și nu ar face altceva decât să genereze costuri administrative nejustificate (suportate din fonduri publice), în condițiile în care premizele prezentate de debitoare sunt tocmai cele de închidere a unei atare proceduri - astfel cum rezultă din economia prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, care statuează că "în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative […] judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii insolvenței";.

În considerarea celor ce preced, recursul debitoarei SC S.T. SRL apare ca nefondat și a fost respins, potrivit art. 480 Cod procedură civilă și a Deciziei civile nr. 69/R/29.01.2014 pronunțat în dosarul nr. 5447/108/2013 de Secția a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Timișoara.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment